Unui jurnalist elvețian i s-a pus această întrebare: «Cine este Iisus Hristos»? Iar el a oferit unul din cele mai cuprinzătoare răspunsuri:

Din perspectiva chimiei, a transformat apa în vin. În biologie: s-a născut din Fecioară. Fizicienii știu că El a anulat legea gravitației când s-a urcat la cer. În economie, a hrănit cinci mii de oameni cu cinci pești și două pâini. În plan medical, i-a vindecat pe cei bolnavi și pe cei orbi, fără anestezie. În planul istoriei, măsurăm și azi timpul de la nașterea Pruncului în Betleem. În plan metafizic, nimeni nu vine la Tatăl ceresc decât prin El. Cine este, așadar, Iisus? Cel mai mare om din istorie care a redefinit divinul și umanul. N-a avut sclavi, dar l-au numit stăpân. N-a obținut titluri academice, dar i-au zis Învățătorule. N-a oferit medicamente, dar i s-a spus Tămăduitor. N-avea armată, însă oamenii Cezarului s-au temut de El. N-a câștigat bătălii militare, dar a cucerit lumea cu dragostea și învățăturile sale. N-a comis nicio crimă, dar L-au răstignit. A fost îngropat într-un cimitir, dar și astăzi este viu. Sunt mândru să slujesc acest Rege al regilor și Împărat al împăraților care ne iubește. Amin.”

Un alt ziarist, de această dată american, un ateist convins pe nume Lee Strobel, în încercarea de a căuta dovezi pentru a-i demonstra soției sale care și-a găsit refugiu în credință că se înșală, după ce face o analiză foarte documentată ajunge la următoarea concluzie: ai nevoie de o credință mult mai mare pentru a fi ateu decât pentru a crede în Isus Hristos (cu alte cuvinte, dovezile în favoarea existenței și a vieții lui Isus sunt mult mai multe și mai fundamentate decât teoriile științifice care stau la baza ateismului).

Cine este Isus? De răspunsul pe care ni-l dăm fiecare din noi la această întrebare, atârnă veșnicia noastră. Importanța întrebări este covârșitoare, iar faptul că unii o evită sau nu îi interesează nu-i știrbește din importanță. Nu voi căuta să ofer un răspuns exhaustiv, complet la această întrebare, pentru că nu aș reuși să acopăr în totalitate răspunsul, așa că mă voi limita în a expune modul în care mi-am răspuns eu însumi la întrebare.

Isus – Este Hristosul, Mântuitorul

Sincer să fiu, înainte să mă integrez într-o biserică neoprotestantă, crescut fiind în mediul ortodox, înconjurat de imaginea atâtor sfinți, nu înțelegeam de ce neoprotestanții pun așa mare accent pe Isus, eram chiar indignat. Nu că mi-ar fi băgat cineva în cap că sfinții sunt mai importanți decât Isus, dar era modul în care percepeam eu lucrurile. Însă pe măsură ce am studiat Scriptura am descoperit că elementul central al credinței creștine este Isus Hristos, că toată textele într-o formă sau alta converg înspre persoana Domnului Isus. Mi s-a luat un văl de preconcepții pe care îl aveam pe ochi, iar asta se întâmplă doar când citești Scriptura, când îți analizezi credința în lumina adevărului, când cauți să vezi dacă ceea ce crezi este adevărat. Căutarea după salvare este în străfundul nostru a fiecăruia; de mici copii caută să fie salvați (fie că sunt fetițe care visează să fie salvate de un prinț, fie că sunt băieți ce visează ca ei să salveze o prințesă). Dar pe măsură ce creștem și conștientizăm elementele inevitabile în viață (boala și moartea) cu toții simțim nevoia să fim salvați din această viață. De multe ori strigăm și noi la fel ca apostolul Pavel: O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…? (Romani 7:24). Isus îndeplinește tocmai acest rol, și anume este unsul, alesul lui Dumnezeu (Hristos) care a fost desemnat să îndeplinească slujba de salvare (Mântuitorul). Are nevoie lumea de salvare? Uită-te doar în jurul tău și îți găsești singur răspuns; uită-te cu sinceritate înăuntrul tău și vei ajunge la aceeași concuzie ca și Pavel, că ai nevoie de cineva care să te izbăvească. Dar cum ajungi să știi că ai nevoie de un mântuitor, de un hristos? La fel ca și Petru, prin descoperire dumnezeiască: "Dar voi", le-a zis El,"cine ziceți că sunt?" Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: "Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!" Isus a luat din nou cuvântul și i-a zis: "Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea și sângele ți-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. (Matei 16:15-17). Însă descoperirea dumnezeiască nu vine oricum, ci trebuie să vrei, să cauți să înțelegi. Dacă te uiți la tot procesul prin care a trecut Petru vezi că a fost un om care căuta să înțeleagă mai mult, avea și el preconcepțiile lui din această cauză când Isus le spune că trebuie să moară Petru L-a luat deoparte și a început să-L mustre, zicând: "Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ți se întâmple așa ceva!" (Mat.16:22). Deși nu a înțeles de la început multe lucruri, Dumnezeu i le-a descoperit treptat până când după ce Isus li se arată după înviere înțelege care era defapt planul de salvare oferit de Dumnezeu prin Hristos. Salvarea este o salvare viitoare oferită de Dumnezeu prin Hristosul Său, dar este o salvare care începe din momentul conștientizării reale a nevoii de salvare și accepterea soluției lui Dumnezeu; este o salvare pe care o vom gusta pe deplin doar în împărăția cerurilor, însă de aici de pe pământ începem să-i simțim mirosul îmbietor.

Isus – Este singurul mijlocitor între om și Dumnezeu

Pentru că salvarea vine doar prin Hristos, de aici rezultă că este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos, (1Tim.2:5) după cum concluzionează apostolul Pavel. Isus Hristos este singurul care poate să ne reprezinte în fața lui Dumnezeu Tatăl; datorită dreptății divine păcatul trebuie pedepsit însă Isus este dacă vreți, în varianta modernă, avocatul nostru în fața scaunului de judecată a lui Dumnezeu. Plata păcatului este moartea, în dreptatea lui Dumnezeu lucrul acesta nu se poate schimba, nu este nici un păi stai să vezi că am făcut și ceva fapte bune, chiar și pentru cel mai neînsemnat păcat (un simplu gând care nu e după voia lui Dumnezeu) noi trebuie să murim, chiar dacă nu am fi făcut nici un păcat (ceea ce este imposibil) tot ar fi trebuit să murim datorită păcatului adamic. De multe ori ne înșelăm cu privire la ce credem; un artist destul de cunoscut la noi spune într-un cântec: M-am născut, trăiesc și-o să mor / Și voi fi judecat după fapte. De fapt noi vom fi judecați din prisma harului, Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. (Efeseni 2:8-9). Dar observați cheia acestui verset? Ai acces la salvarea prin har dacă crezi în singurul care ț-il poate oferi, în Isus Hristos; din această cauză nu e nevoie de sfinți – că întradevăr mulți din ei au avut vieți trăite în curățenie (atât cât este omenește posibil) da așa este, dar până la urmă îndemnul e același și pentru noi: Căci este scris: "Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt". (1Pet.1:16). Pentru că Dumnezeu este sfânt noi nu putem sta în fața lui numai dacă suntem complet sfinți, desăvărșiti, am demonstrat mai devreme că nimeni nu poate fi fără de păcat (este doar unul singur, și acela este Isus Hristos), dar prin sângele lui Hristos haina noastră plină de mizeria păcatului poate fi curățită astfel încât să putem sta în prezența Tatălui.

Isus – Este învățătorul

Cel care mijlocește pentru noi și-a demonstrat dragostea față de fiecare prin faptul că a murit pentru noi. Suntem îndemnați să fim sfinți după cum și Tatăl este sfânt, dar Isus ne și explică cum putem să fim sfinți, cum putem să trăim o viață în ascultare de Dumnezeu. El nu doar vine și ne cere să fim sfinți, ne explică ce înseamnă asta și apoi se dă pe El însuși exemplu, trăind în chip de om pe acest pământ stricat pentru a ne demonstra că se poate. Dacă de uiți la învățăturile Lui observi că acoperă o gămă variată de subiecte, evangheliile sunt un veritabil tratat de psihosociologie în care aproape fiecare categorie de indivizi își găsește propria imagine:

• Cei bogați sau săraci

• Cei bolnavi

• Cei înțelepți, intelectualii

• Cei ce se luptă cu pacate în trup

• Cei ce suferă pentru cineva drag

• Cei ce se bucură

• Cei ce caută răspunsuri la frământări

• Cei ce se văd prea mici pentru lumea asta

• Cei ce se cred stăpâni pe lume

Validitatea învățăturilor nu este dată de faptul că marii învățați ai acestei lumi trebuie să le aprobe, ci este dată de viețile transformate ale celor care au încercat să le aplice. Că întradevăr de multe ori cădem, chiar dacă ne dăm toată silința să împlinim învățăturile, așa este. Biserica este cel mai bun exemplu al adevărului că nu poți ajunge desăvârșit prin fapte, atâtea perioade negre din istoria bisericii asta demonstrează, fără harul Său nu am avea nici o șansă. Învățăturile sunt menite să ne ajute în a trăi o viață în sfințenie, dar cine poate sta în picioare când însuși poftirea unei femei cu gândul este păcat? Fără harul lui Dumnezeu s-ar alege praful de noi, am fi doar praf în vânt. Învățăturile Lui au rolul de a produce în noi o schimbare interioară: Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos; dacă, cel puţin, L-aţi ascultat şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul. (Efeseni 4:20-24) însă nu împlinirea învățăturilor ne aduce mântuirea ci sângele Său scurs pe cruce ca preț de răscumpărare.

Isus – Este mirele care va reveni pe nori

Tocmai pentru că El vede că nu putem sta în picioare datorită trupurilor noastre supuse căderii, El va reveni pe norii cerului ca să ne ia cu el acolo unde moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut. (Apoc. 21:4)

M-a gândit de multe ori de ce biserica este asemănată cu o mireasă, de ce această analogie, de ce nu cu o soră? Nu am reușit să înțeleg decât după ce am în spate un număr destul de semnificativ de ani de căsnicie. Concluzia mea e următoarea: modul în care intimitatea se dezvoltă între un mire și o mireasă (între un soț și o soție) este cu mult mai profund decât cel dezvoltat între doi frați de trup.

Așteptarea bisericii este reîntoarcerea Mirelui și răpirea bisericii, dar Mirele pentru că își iubește mireasa i-a dat detalii cu privire la întoarcerea Lui: El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă. De la smochin învăţaţi pilda lui: când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. (Matei 24:31-32); noi ca și mireasă trebuie să fim înțelepți și să cunoaștem vremurile în care trăim, Isus pentru că îi pasă de mireasă oferă detalii amănunțite: "Învăţătorule", L-au întrebat ei,"când se vor întâmpla toate aceste lucruri? Şi care va fi semnul când se vor întâmpla aceste lucruri?" Isus a răspuns: "Băgaţi de seamă să nu vă amăgească cineva. Căci vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: "Eu sunt Hristosul" şi "Vremea se apropie." Să nu mergeţi după ei. Când veţi auzi de războaie şi de răscoale, să nu vă înspăimântaţi; pentru că întâi trebuie să se întâmple aceste lucruri. Dar sfârşitul nu va fi îndată." "Apoi", le-a zis El,"un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Pe alocuri vor fi mari cutremure de pământ, foamete şi ciume; vor fi arătări înspăimântătoare şi semne mari în cer. Dar înainte de toate acestea, vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni: vă vor da pe mâna sinagogilor, vă vor arunca în temniţe, vă vor târî înaintea împăraţilor şi înaintea dregătorilor, din pricina Numelui Meu. (Luca 21:7-12). Noi ca niște fecioare înțelepte trebuie să avem ulei în candele ca să putem vedea deslușit vremea în care trăim, ne uităm în jurul nostru și suprapunem imaginea pe care o vedem cu aceste descrieri oferite de Isus, astfel încât să ne dăm seama cât de aproape suntem de reîntoarcerea Mirelui.

Unii se tem să nu-i ia prin surprindere răpirea, deși epistola către Tesaloniceni ne avertizează că se va întâmpla totul repede ca o clipeală din ochi, totuși ni se spune că nu o vom lua înaintea celor adormiti, deci înaintea să fie răpită biserica va avea loc o înviere a morților, nu se specifică cât de apropiate ca timp vor fi cele două evenimente dar probabil vor fi apropiate. Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. (1Tesaloniceni 4:15-17)

Deci înaintea răpirii va avea loc un alt eveniment major, învierea morților; ținând seama de asta am putea să avem tendința de a sta confortabil și să ne spunem că nu vom avea cum să ratăm răpirea pentru că vom vedea prima dată învierea morților. Dar oare cu toate acestea nu s-ar putea totuși să fim orbiți și să nu vedem învierea morților? A mai fost o înviere a morților, ea a avut loc în clipa în care Isus a murit pe lemnul crucii: Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis, şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat. Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora. Sutaşul şi cei ce păzeau pe Isus împreună cu el, când au văzut cutremurul de pământ şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte tare şi au zis: "Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!" (Matei 27:51-54) Te uiți la aceste versete și te-ai aștepta ca după ele să fie descrisă o mare trezire spirituală, dar prezentarea continuă cu descrierea înmormântării lui Isus. Stau și aduc toate astea în dreptul nostru și mă întreb? Sunt șanse ca înainte de răpire să învie morții (și anume să o văd pe bunica înviată înaintea mea) iar eu să rămân impasibil? Da se poate, pentru că la judecarea și moartea lui Isus au fost două tipuri de oameni: unii care l-au văzut și și-au dat seama că este Fiul lui Dumnezeu, ca de exemplu sutașul care și afirmă cu voce tare lucrul acesta, iar alții care au văzut în El un impostor. Dar oare ce anume face diferența între cele două categorii, ce anume au unii și nu au alții? Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! (Mat.5:8)

Ce trebuie eu să fac? Să îmi păstrez inima curată ca să îl văd pe Isus ca Hristos, mijlocitor, învățător și mire.