Una din preconcepțiile noastre cu privire la oamenii emblematici ai Scripturii este că viețile lor ar trebui să fie exemplare, fără pată, dar citind textele biblice descoperim că aproape fiecare a avut parte de căderi personale. Una din întrebările care se ridică este de ce sunt prezentate în Biblie astfel de persoane? Nu știrbește aceasta din măreția lui Dumnezeu?

Te uiți la David pe care Dumnezeu îl numește om după inima Lui Domnul Și-a ales un om după inima Lui și Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său (1Sam. 13:14) și îl vezi făcând păcate grosolane adulter iar apoi ucidere; te întrebi oare nu știa Dumnezeu că David v-a cădea, de ce l-a ales ca împărat și apoi apare în genealogia lui Hristos, nu cumva s-a înșelat Dumnezeu în alegerea făcută? Chiar David era conștient de capacitatea lui Dumnezeu de a ști totul despre om Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul. Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţi pui mâna peste mine. (Ps. 139:1-5) și atunci cum nu a putut să își găsească un om care nu va cădea în păcat în modul în care a făcut-o David?

Oameni aleși dar care mai apoi cad, găsim și în Noul Testament, îl avem pe Petru căruia Hristos îi face o promisiune extraordinară în urma descoperirii primite din partea lui Dumnezeu că Isus este Hristosul Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri. (Matei 16:18-19). Petru a fost unul din ucenicii apropiați a lui Isus, a văzut toate minunile, a auzit toate învățăturile, era un om dintr-o bucată gata să folosească forța dacă este nevoie și cu toate acestea la câteva ore distanță după ce era hotărât să rezolve problemele prin sabie îl găsim în curtea marelui preot langă foc lepădundu-se de cel pe care mai devreme dorea să facă totul pentru a-l apăra. Hristos, în calitate de Dumnezeu știa că Petru va cădea, chiar îl înștiințează înainte de a se întâmpla, și atunci te întrebi la fel ca în cazul lui David: dar totuși de ce este ales?

Uităndu-ne la aceste exemple de oameni din scriptură parcă începem să prindem și noi curaj, dacă ei au fost aleși deși au căzut înseamnă că mai avem și noi o șansă. Dar întrebarea rămâne, care sunt oamenii neprihăniți din perspectiva lui Dumnezeu? Sau care sunt standardele după care Dumnezeu judecă privind neprihănirea?

Unul din principiile Bibliei este că textele nu se interpretează singular ci în armonie cu întreaga carte din care face parte și cu toată scriptura, este și cazul de față, iar pentru a ne răspunde la această întrebare Dumnezeu ne oferă exemplul lui Avram. In cartea Geneza găsim istorisiri cu privire la viața lui Avram dar abia în cartea Romani ne este explicat din ce cauză și în ce mod Avram este socotit neprihănit de către Dumnezeu. Avram a avut o viață de credință exemplară, a auzit chemarea lui Dumnezeu și a răspuns acesteia într-un mod în care nu știu câți din noi am face-o: a pornit într-o călătorie spre o țară despre care nu știa nimic decât că va fi binecuvântat în acea țară. Câți din noi am porni într-o călătorie fără să știm unde mergem, cât durează și cum va fi acolo? Iar apoi apare un eveniment care ni se pare cel puțin ciudat, și anume că Avram pentru a scăpa cu viață în Egipt spune despre Sara că este sora lui; se pare că nu a fost o minciună efectivă ci o omitere intenționată (păcatul omiterii) – Sara era sora lui după tată (dar nu și după mamă) dar în același timp era și soția lui. Iar Avram mai folosește apoi încă o dată aceeași strategie când se întâlnește cu Abimelec. Și în viața lui Avram găsim momente de neascultare și aici mă refer la faptul că văzând aproape imposibilă împlinirea promisiunii lui Dumnezeu pentru că soția lui era stearpă el (împins de nevastă) încearcă să rezolve problema, să ia situația în mâinile proprii și își ridică urmași prin roaba soției sale. A fost o decizie greșită luată pe baza gândirii lumești, iar urmașii lui Avram au plătit și plătesc pentru această greșeală (popoarele arabe care s-au format pe spița lui Ismael au fost și sunt ca un ghimpe în coasta lui Israel). Totuși Avram a dat dovadă de multă credință când Dumnezeu i-a cerut să își sacrifice propriul fiu, și cu toate acestea nu faptele lui Avram îl fac să fie socotit neprihanit ci cu totul altceva, ascutați versetele din Romani: Ce vom zice, dar, că a căpătat, prin puterea lui, strămoșul nostru Avraam? Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura?"Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire." (Romani 4:1-3)

Deci dacă ar fi ca Avraam să fie socotit neprihănit datorită faptelor sale, noi oamenii i-am acorda titlu de neprihănit, dar în fața lui Dumnezeu care i-a cunoscut toate gândurile și toate căderile nu are nici o șansă. Dumnezeu îi dă statutul de neprihănit nu în baza faptelor ci în baza credinței, a faptului că l-a crezut pe Dumnezeu când i-a auzit vocea, și-a luat toată familia și l-a urmat deși nu știa încotro trebuie să meargă.

Ca să crezi o promisiune prima dată trebuie să crezi în cel ce face promisiunea, la fel cum Avraam prima dată a crezut în Dumnezeu când i-a auzit vocea (putea să spună că doar i s-a părut că aude ceva, că visează) iar apoi a crezut în promisiunea ce i-a fost făcută că va fi binecuvântat cu o țară și un neam mare, la fel și noi prima dată trebuie să credem în Hristos și în promisiunile Lui. Vedeți voi, există o relație strânsă între cel ce face promisiunea și promisiunea în sine, nu poți să nu crezi în cel ce face promisiunea dar tu să ai parte de promisiune pentru că îți place, nu poți să nu crezi în Isus dar să ai parte de un cer nou și un pământ nou.

După ce argumentează modul în care Avraam a ajuns să fie socotit neprihănit, Pavel, autorul epistolei către Romani, folosește aceste argumente pentru a aduce lucrurile în bătătura noastră, anticipează parcă o întrebare de genul: bine bine am înțeles cum stă treaba cu Avraam, dar pe mine mă intersează în dreptul meu cum pot să-mi rezolv problema neprihănirii. Așa că Pavel începe să prezinte cel de al doilea set de argumente: Dar nu numai pentru el este scris că "i-a fost socotită ca neprihănire"; ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi. Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. (Romani 4:23 – 5:2)      

Deci condiția neprihănirii pentru noi este credința în Isus Hristos, iar prin asta căpătăm pace cu Dumnezeu, zidul de despărțire dintre noi și divinitatea creatoare fiind dat la o parte. Și în dreptul nostru Dumnezeu ne face o chemare, la fel cum i-a făcut-o lui Avraam, iar noi avem doar două posibilități: să ascultăm chemarea și să o împlinim sau să o refuzăm. Răspunsul pozitiv la chemarea lui Dumnezeu are un scop, la fel ca și în cazul lui Avraam, o nădejde neînșelătoare cu privire la o altă țară mai bună. În momentul în care răspunzi la o chemare totdeauna cântărești ofertele; oferta lumii este un pământ mai bun prin trăirea sub cârma unor organisme mondiale (ONU, Banca Mondială, etc.) acum 50 de ani era prin trăirea sub comunism (omul nou) sau acum 2000 de ani prin trăirea sub imperiul roman (pacea romană), sau oferta lui Dumnezeu: Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: "Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut." Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: "Iată, Eu fac toate lucrurile noi." Şi a adăugat: "Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate." Ce alegi, care promisiuni le crezi?

Observați similitudinea cu chemarea lui Avraam? Nici el și nici noi nu avem foarte multe informații despre țara promisă, știm doar că va fi frumos acolo, vom trăi în prezența lui Dumnezeu. Probabil se nasc alte întrebări de genul ce fel de trupuri vom avea ca să putem sta în prezența lui Dumnezeu? Ce vom face acolo? De asemenea nu avem multe informații, în scriptură găsim doar licăriri de răspunsuri la asemenea întrebări, dar scopul este același ca și în cazul lui Avraam, să-l credem pe Dumnezeu că dacă el ne-a promis că va fi minunat atunci așa va fi. De exemplu cu privire la prima întrebare ce fel de trupuri vom avem, găsim un text în 1Corinteni 15: Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că putrezirea nu poate moşteni neputrezirea. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta, supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?" (1Corinteni 15:50-55)

Toţi vom fi schimbaţi sau transformați conform unei alte traduceri. În textul de bază cuvântul grecesc folosit acolo este metamorfozați. Când am auzit acest cuvânt mi-am dat seama de ce îmi sunt benefice lucrurile care le-am învâțat în școală. Când spui metamorfoză primul lucru care îți vine în minte este fluturele, el se metamorfozează din vierme se transformă în fluture; oauuu acum înțeleg mai bine, precum fluturele se transformă dintr-un vierme urât într-o insecta cu aripi mari si colorate, la fel ne vom transforma și noi în trupuri de slavă mult mai frumoase decât ce avem acum. Dumnezeu nu anulează condiția umană, ci lucrează cu ea în vederea salvării și răscumpărării. Pentru astfel de lucruri ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu, pentru astfel de lucruri trebuie să tânjim după neprihănire și să putem și noi spune la fel ca Pavel:

De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în "ziua aceea" Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. (2Timotei 4:8)