Dumnezeu are propria Sa casă.

Nu putea fi altfel deoarece El nu este mai prejos decât oamenii. El care a creat Universul, „fiind meșterul la lucru, găsindu-și plăcerea în noi, fiii oamenilor” (Prov. 8:30,31) El a fost numit pe bună dreptate Ziditorul tuturor lucrurilor.

 În Exod 1:21 citim că moașele ce au dat ascultare de porunca Lui și au lăsat cu viață copiii de parte bărbătească a evreilor în Egipt, El le-a recompensat, făcându-le case.

Dar ce este o casă?

Din punct de vedere omenesc, casa este clădirea unde locuiește cineva.

Din punct de vedere biblic, casa lui Dumnezeu (deoarece despre ea vorbim) este tot clădire, dar deosebită de celelalte clădiri, ea fiind zidită din pietre vii - adică oameni. ; Apostolul Pavel scrie bisericii din Corint: ”Voi sunteți clădirea lui Dumnezeu”.  (1Cor. 3/9)

Prima mențiune cu referire la casa lui Dumnezeu o găsim în cartea Geneza. Iacov era în călătorie. Și-a pus capul pe o piatră, a adormit și a visat un vis. Îngeri urcau și coborau pe o scară, iar Dumnezeu era la capătul de sus al scării, adresându-i-se cu un mesaj.

El s-a trezit din somn, s-a înfricoșat și sub călăuzire divină a spus: „Aici este casa lui Dumnezeu.”

Dar nu era acolo în pustie nicio clădire și nici chiar oameni. Însă prezența lui Dumnezeu în acel loc l-a determinat să creadă că acolo era casa lui Dumnezeu.

În acest context, ne întrebăm pentru o înțelegere mai bună: Unde locuiește Dumnezeu? Unde este casa Lui?

Răspunsul îl găsim dacă citim în cartea Isaia cap. 66 vers. 1:  „Așa vorbește Domnul: „Cerul este scaunul Meu de domnie, iar pământul este așternutul picioarelor Mele! Ce casă ați putea voi să-Mi zidiți, și ce loc Mi-ați putea voi da ca locuință?”

Imaginați-vă acum, vă rog, cu ce Dumnezeu măreț avem noi a face. Oamenii au dorit să-i construiască și lui Dumnezeu o casă din materiale pământești. Inițiativa a fost bună, dar El răspunde acestei inițiative printr-o întrebare: „Dar ce! va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ? Iată că cerurile și cerurile cerurilor nu pot să te cuprindă: cu cât mai puțin casa aceasta pe care Ți-am zidit-o eu.” ( 1 Împ. 8:27)

Împăratul David descrie și el omniprezența lui Dumnezeu: „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău și unde voi fugi departe de Fața Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu ești acolo; dacă mă voi culca în Locuința morților, iata-Te și acolo”.  Un Dumnezeu necuprins în spațiu. Grecii au publicat că L-ar fi localizat pe Dumnezeu prin satelit, că s-ar găsi pe muntele Athos. Bineînțeles că această știre a fost făcută în scop turistic. Scopul a fost atins deoarece mii de oameni aleargă spre acest munte pentru a-L găsi pe Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu este grec. Apostolul Pavel transmite și el acest adevăr contemporanilor săi greci, cât și nouă: „Dumnezeu, care a făcut lumea și tot ce este în ea, este Domnul cerului și al pământului, și nu locuiește în temple făcute de mâini... ” (Fapte 17:24)

Totuși a existat în istoria poporului Israel o casă sau un templu construit de către Solomon din materiale pământești. - un loc în care să fie chemat Numele Domnului. La inaugurarea casei, Solomon nu a cerut ca Dumnezeu să locuiască în ea, conștient fiind de măreția Sa, ci el a cerut ca doar ochii Lui să privească în această casă: „Ochii Tăi să fie zi și noapte deschiși asupra casei acesteia, asupra locului despre care ai zis: Acolo va fi Numele Meu.” ( 1 Împ. 8:29)

Dumnezeu a împlinit această dorință punându-și slava Sa în templul din Ierusalim. Însă templul a devenit o rutină, adică o casă oarecare: „Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului”. (Ieremia 7/4) Fiind pângărit și schimbându-i-se întrebuințarea pentru care a fost construit - Dumnezeu a înlesnit dărâmarea lui cu desăvârșire. Slava Sa a părăsit templul, iar în locul lui a fost ridicat un templu nou - diferit de cel dărâmat.

Apostolul Pavel scrie corintenilor: „Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu, și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?” (1 Cor. 3:16) Noul templu este zidit din materiale însuflețite în noua Sa locuință, totul având duh și viață. Petru explică astfel: „Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfântă... ” (1 Petru 2:5)

Casa este Biserica lui Dumnezeu - adică totalitatea credincioșilor de pretutindeni. Apostolul Pavel confirmă acest adevăr și îi scrie lui Timotei: „Dar dacă voi zăbovi, să știi cum trebuie să te porți în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul și temelia adevărului. ” (1 Tim. 3:15)

Este foarte important să fii unul dintre locatarii acestei case. Împăratul David și-a manifestat public această dorință și-a scris în Psalmul 27:4: „Un lucru cer de la Domnul, și-l doresc fierbinte: aș vrea să locuiesc toată viața mea în Casa Domnului, ca să privesc frumusețea Domnului și să mă minunez de templul Lui”. Inima fiecăruia trebuie să fie legată de această imensă construcție ce este „Casa lui Dumnezeu”. Spun „imensă” deoarece ea adăpostește milioane de suflete - adică persoane.

Pe El nu-l interesează clădirile pământești, indiferent cât de frumoase  ar fi, chiar dacă credincioșii se adună în ele pentru închinare.

În județul Suceava, cu ani în urmă, o casă de rugăciune a fost rasă până la temelie de două ori de apele provenite din ploi torențiale. Nu cred că lui Dumnezeu i-a părut rău de această pierdere, altfel nu ar fi îngăduit. El dorește să nu se piardă sufletul niciunuia din cei ce locuiesc în Casa Sa. Mântuitorul a explicat că El este mai interesat de interior, decât de exterior. Exteriorul poate fi asemănat cu coaja unei nuci care  va arde în foc (Treceam frecvent pe lângă o casă de rugăciune ce tocmai a fost finalizată construcția, exteriorul arăta impecabil. M-am hotărât, într-o zi, să mă opresc și să particip la slujba care tocmai era în desfășurare. Dându-mi-se cuvântul, am fost nevoit să menționez „Fraților, trecând pe aici, am văzut doar coaja, m-am oprit să văd cum arată miezul.”. Nu am spus, dar am rămas cam dezamăgit „de miez”). Miezul este important, dar a fost cândva necesară și coaja pentru formarea miezului. Din păcate, astăzi, se pare că se pune accentul mai mult pe coajă decât pe miez. Miliarde se cheltuiesc pe clădiri cât mai grandioase, se împodobește exteriorul în detrimentul interiorului.

În Psalmul 93 citim astfel: „... sfințenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cât vor ținea vremurile. ”. Dacă reușim să o împodobim cu această podoabă scopul nostru a fost atins.

Atunci când unii (și nu puțini) se îndreaptă spre un loc de închinare, își iau anumite măsuri de precauție în ceea ce privește curățirea. „Acolo trebuie să te duci curat - un om sfânt”, auzim adesea. Numai că apostolul Petru spunea că trebuie să fim sfinți în toată purtarea noastră si nu doar atunci când mergem la casa de rugăciune. Ba chiar există și o rugăciune clasică făcută în acest loc: „Doamne, aici suntem mai aproape de Tine.”. Dar oare clădirea ne apropie pe noi de Dumnezeu? Sunt biserici tradiționale (și nu puține) ce nu permit ca femeia să fie prezentă la casa de rugăciune în caz că  se găsește la soroc - chiar dacă situația o impune să fie. Nu este permis ca femeia să fie la casa de rugăciune dacă nu s-a împlinit numărul „legal” de zile după naștere. Culmea îngustimii omenești. Dar ce este mai important: să fii într-o clădire numită casă temporară de rugăciune sau să fii în Casa lui Dumnezeu care este veșnică? Eu am citit că noi suntem templu Duhului Sfînt, și ca atare El nu pleacă sau vine în funcție de  stările prin care trece organismul uman.

 Este bine să știi că oriunde ne-am găsi, și indiferent de starea noastră trupească, noi suntem locatari în „Casa lui Dumnezeu”. 24/h din 24. Psalmistul s-a angajat că va rămâne necontenit în ea: „voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele”. (Ps: 236)

În încheierea acestui studiu, aș vrea să amintesc că orice casă de rugăciune își are un proprietar (stăpân). Proprietarul îți poate spune într-o zi: „Nu-mi mai place de tine, nu-mi mai place de ochii tăi. Te rog să nu-mi mai treci pragul.” Proprietarul face tot ce vrea pe proprietatea sa (Cunosc un asemenea păstor ce găzduia pentru închinare sute de credincioși. Când i se reproșa ceva, folosea mereu același slogan: „Casa este a mea, ușa este a voastră.”) Mai puteai spune ceva? Cu siguranță nu...

Este posibil datorită vremurilor ce vor urma să vezi pus lacătul pe ușă, sau să i se dea altă destinație. Important este că ușa casei lui Dmunezeu, în care noi locuim, nu are un stăpân pământesc deoarece El este Stăpân. El promite că nu te va izgoni afară. Te primește cu brațele deschise, chiar dacă te întorci de la „porci”. În ea este belșug de pâine, El te îndeamnă să intri în casă și să nu stai afară. (Luca 15:28) Pe cel ce era aproape mort, samariteanul l-a dus tot în casa Lui și El l-a acceptat. Este casa Lui și în ea face tot ce vrea. Condiția cerută este să intri pe „ușă” și să nu „sari” prin altă parte. Toți cei ce au sărit prin altă parte au fost numiți „hoți și tâlhari”. La  „ușă” vei primi haina de nuntă ce îți va fi de mare folos... (Matei 22/12)

Ușa casei este astăzi deschisă - nimeni nu va putea să o închidă (Apoc. 3/8) dar suntem avertizați că nu va rămâne deschisă la nesfârșit: „Odată ce Stăpânul casei se va scula si va închide ușa, voi veți fi afară, veți începe să bateți la ușă și să ziceți: Doamne, Doamne, deschide-ne... Astăzi, cât se mai zice „Astăzi”, ai posibilitatea să te verifici dacă ești afară sau înăuntru. Tu nu trebuie să fii afară, deoarece: „Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigași, închinătorii la idoli și oricine iubește minciuna și trăiește în minciună” (Apoc. 22:15).

Te găsești înăuntru? Verifică-te astăzi dacă te-ai conformat cerințelor proprietarului casei, deoarece: „... judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu”. Ignorând cerințele, ai toate șansele să ajungi afară. ( Matei 25:30.)                              

 Astăzi este ziua potrivită să ne verificăm dacă suntem sau nu în casa lui Dumnezeu. Dacă suntem, trebuie să ne conformăm după buna plăcere a voii Sale.

Fiți binecuvântați!