„ În adevăr, cine dintre oameni cunoaște lucrurile omului, afară  de duhul omului care este în el?” (1Cor. 2/11)

Starea „interioară” a omului se poate schimba de la o zi la alta, sau chiar de la o clipă la alta. Dar nimeni n-o poate cunoaște decât cel în cauză. Aparențele de multe ori sunt înșelătoare.

Întrebările puse de Iacov, seamănă necunoștință: „Este vreunul printre voi în suferință... ? Este vreunul printre voi bolnav”? Este, sau nu este? Fie și o biserică mică, un bolnav tot se găsește în ea, deoarece un om perfect sănătos este greu de găsit. Și dacă nu este nici un bolnav, în suferință sigur vei găsi.

Dar ce este suferința? Ce înseamnă să fii bolnav?

Suferința nu este cauzată în mod obligatoriu de boală. Suferința sufletească este mai frecvent întâlnită decât cea trupească. Isus a fost numit: „... om a durerii și obișnuit cu suferința.” (Isaia 53/3) Ea făcea parte din rutina zilnică. În ce constă aceasta? Batjocorit, disprețuit, învinuit pe nedrept, respins, părăsit chiar și de prietenii apropiați, sunt factori ce produc suferință și amărăciune. La sfârșitul misiunii și-a făcut publică dezamăgirea: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte.” Așadar: suferința înseamnă durere sufletească. Este posibil ca tu să nu ai nici o „suferință”, dar ești determinat să suferi din pricina suferinței celor din jur: „Voi sunteți trupul lui Hristos, și dacă sufere un mădular, toate mădularele sufere împreună cu el... ” (1Cor. 12/26,27) Copiii suferă din pricina părinților care sunt bolnavi, părinții suferă din pricina copiilor neascultători, bolnavi, răzvrătiți, ce și-au luat drumul lumii și nu se mai răspund cu ei. Despărțirea de cei dragi, în urma plecării la cele veșnice, în unele cazuri înainte de vreme, este o altă sursă de suferință. Nu putem noi calcula  câtă suferință și răni sufletești nevindecabile produc divorțurile. Este afectată întreaga familie, de la cel mai mic, până la bunicii cu părul cărunt ce și-au dorit fericirea nepoților. Suferim pentru că trăim în Valea Plângerii. Dar suferim și de suferințe de care n-ar trebui să suferim. Suferința ce o produce păcatul. Părtășii și prietenii frățești au fost distruse de această maladie. Păstori și proroci și-au distrus „cariera” și familia, tăvăliți prin păcate grele. Au ajuns „sarea” călcată în picioare nemaifiind bună la nimic. În timp au dorit repunerea în slujbă dar nu și-au dat seama că păcatul te dezbracă de cinste. Și aceasta este suferință. Dar cele mai multe suferințele provin din neglijența noastră. Nu greșesc dacă spun că trăim într-o lume ce pare veselă, dar ea este doar suferință. Vremea râsului a trecut, a venit vremea plânsului... Pentru cine cunoaște... „Fii lui Isahar se pricepeau în cunoașterea vremurilor.” Singurul tratament recomandat de Iacov  în suferință este rugăciunea. „Și nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că știm că dacă aveți parte de suferințe, veți avea parte și de mângâiere.” (2Cor. 1/7) Însă lucrurile nu se opresc aici, deoarece Iacov mai are o întrebare însoțită de o recomandare:

„Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii și să se roage pentru el... ”         

Dar ce înseamnă să fii bolnav? Cât de grav trebuie să fii, pentru „a fi îndreptățit” să chemi un prezbiter pentru rugăciune? L-am auzit pe un predicator făcând o remarcă: „Bolnavi sunt cei ce stau la pat, de aceea trebuie să fie chemați, întru-cât ei nu se pot deplasa.” Ce gândire îngustă! Dar cei cu stimulator cardiac; alții fără nici un rinichi funcțional, diabetici, canceroși etc. etc, ce umblă pe picioare, nu sunt bolnavi?

Atunci când un organ din trupul uman  nu mai funcționează la capacitate, sau este afectat de o boală - trebuie să admitem că persoana respectivă este bolnavă. În funcție de stare, se poate spune „grav bolnav”. Iacov  face referire la cei bolnavi, recomandându-le să cheme cu încredere pe prezbiterii Bisericii să se roage pentru ei. Este o recomandare făcută într-un anumit context și nu o poruncă ce trebuie generalizată.

„Prezbiterii” la care Iacov face referire erau colaboratorii săi (Fapte 21/18) pe care el îi cunoștea că sunt binecuvântați cu dar de vindecare și ca atare el este încredințat că prin intermediul rugăciunilor făcute de ei, Dumnezeu va vindeca pe cei bolnavi. Din aceste considerente el îi și recomandă...  În graba unora, au generalizat un text biblic, considerând că fiecare prezbiter este îndreptățit să facă minuni prin vindecare. În baza acestui citat, fiecare prezbiter își ia sticluța cu undelemn și cu pași grăbiți se îndreaptă spre casa bolnavului. În urma ungerii cu untdelemn și a rugăciunii, de cele mai multe ori, nici un rezultat. Se caută cauza... Vinovat este bolnavul deoarece, fie n-a crezut cum trebuie, fie nu s-a mărturisit complet. Ne rătăcim și umblăm pe bâjbâite pentru că: Nu cunoaștem, nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.

Este bine de știut că pentru rezultate eficiente în rugăciunea pentru cei bolnavi, nu este nevoie de legitimație de prezbiter, sau de păstor. Nu. Duhurile necurate sau de boală nu recunosc aceste documente. Ele vor să te cunoască, să te știe, că figurezi printre cei „acreditați” de Cel ce este Stăpân peste ele să poruncești în Numele Lui. Fapte 19/15,16 (Un păstor-evanghelist îmi mărturisea că a fost invitat la o evanghelizare împreună cu un colaborator al său. La sfârșitul slujbei, cineva i-a rugat să meargă în familia sa întru-cât au pe cineva bolnav ce are nevoie de rugăciune. Fratele a explicat că el este păstor, dar nu are dar de vindecare. Dar la insistențe a mers... După ceva vreme a auzit că bolnavul murise. Păstorul continuă mărturisirea tînguit: Mai bine nu ne duceam, poate că mai trăia.)  Eu nu neg că nu sunt prezbiteri prin intermediul cărora se fac vindecări, dar nici într-un caz  nu fac toți, deoarece pentru vindecare   este nevoie de: darul tămăduirii, sau puterea de a face minuni, ori darul credinței. . Este absolut necesar să fii sigur pe „ce ai” și nu fă „încercări” pe seama altora... (Culmea mândriei  la slujitori, am întâlnit-o în biserica în care diaconul  insista să fie promovat ca prezbiter pentru a putea face și el vindecări, fără să citească în cartea Faptele Apostolilor despre semnele făcute în Samaria de diaconul Filip: „... căci din mulți îndrăciți ieșeau duhuri necurate, mulți slăbănogi și șchiopi erau tămăduiți.”) Darurile amintite mai sus  fac parte din darurile Duhului Sfânt menționate de apostolul Pavel în prima sa epistolă adresată Bisericii din Corint. (cap. 12/9,10) Nu avem voie să amestecăm slujba cu carisma. „Sunt felurite daruri, dar este același Duh. Sunt felurite slujbe, dar este același Domn. Sunt felurite lucrări, dar este același Dumnezeu.” 

Așadar: Omul lui Dumnezeu știe (sau ar trebui să știe) dacă deține această putere, ce-l  împuternicește să poruncească în Numele Domnului Isus. Petru la poarta Templului știind bine ce are, a avut curajul să spună „Argint și aur n-am, dar ce am îți dau: În numele lui Isus Hristos, scoală-te și umblă.” Dar pentru a atinge această performanță s-a rugat  împreună cu ceilalți apostoli: „... dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala, și întinde-Ți mâna să se facă tămăduiri, minuni și semne prin Numele Robului Tău Isus.” (Fapte 4/29/30)       

 Ce mai știa Petru? Ajuns în cetatea Lida, „... a găsit acolo un om, anume Enea, care zăcea de opt ani olog în pat. Enea, i-a zis Petru: Isus Hristos te vindecă... ” Fără rugăciune? Fără ungere cu untdelemn? Fără mărturisire? Fără... Textul ne spune că Petru cerceta pe sfinți. Între ei nu era și un frate prezbiter, ce ar fi putut să se roage pentru vindecarea lui? Cu siguranță era. Dar până n-a venit un slujitor împuternicit de Sus care să poruncească:  „scoală-te și fă-ți patul” neputința lui Enea, timp de opt ani n-a putut nimeni s-o vindece. Tocmai de aceea spuneam că „puterea” este mijlocul prin care un slujitor este mandatat să facă vindecări. Isus a fost întrebat de către cărturari: „Cu ce putere faci Tu aceste minuni”?  Și Dalila l-a întrebat pe Samson: „Spune-mi te rog, de unde-ți vine puterea ta cea mare... ”? Unii nu știu, că fără ea nu ai nici o autoritate în lupta cu duhurile necurate și a duhurilor de boală. Tocmai de aceea înainte ca ucenicii să plece pe frontul de luptă „Isus a chemat pe cei doisprezece și le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate, și să tămăduiască orice boală și orice neputință.” (Matei 10/1)

În concluzie: Tu ai nevoie doar de ungere cu untdelemn, sau ai nevoie și de vindecare? În funcție de nevoile tale caută omul potrivit la locul potrivit!

Știu că nu-s puțini cei care se întreabă: De ce nu se mai fac și-n vremea noastră minunile pe care le-au făcut apostolii? Nu mai are Dumnezeu oameni prin intermediul cărora să le facă? Are Dumnezeu oameni și încă foarte mulți. Este greșită percepția că Dumnezeu nu mai are oameni. Așa a crezut și prorocul Ilie: „Doamne am rămas singur.” Dumnezeu l-a liniștit: „Mai am șapte mii... ” Prorocul  nu știa de ei. De ce spun că Dumnezeu are oameni și încă mulți? Știu că Ilie nu era înger, ci era și el „om”. Iar „oameni” mai sunt... Și Ilie avea aceleași slăbiciuni ca și ceilalți oameni. Așadar „problema” vindecărilor puține în comparație cu vremea apostolilor nu depinde de oameni, deoarece „... nu atârnă, nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.” (Rom. 9/16) Nu-i totul să „alergi”. Trebuie să alergi când îți spune El - ca să nu alergi în zădar... Răspunsul la întrebările și frământările noastre îl aflăm din discuția pe care Isus a avut-o cu  femeia cananeancă: „Pâinea”  a fost pusă pe masa copiilor lui  Israel. Din această pâine s-au desprins firimituri de care au avut parte cățeii, (neamurile) adică noi. În concluzie: Trebuie să recunoaștem faptul că în vremea de acum darul tămăduirii sau a minunilor este rar întâlnit, iar vindecările nu mai sunt la intensitatea celor de la început. Dar totuși  există... Trebuie să învățăm o dată pentru totdeauna că ele sunt doar „firimituri” și aceasta datorită faptului că El (Dumnezeu) n-a lucrat la fel cu toate  neamurile... ” (Ps. 147/20)

„Înțelege ce-ți spun. Domnul îți va da pricepere!” 

„Încolo, fraților fiți sănătoși, desăvârșiți-vă, îmbărbătați-vă, fiți cu un cuget, trăiți în pace și Dumnezeu va fi cu voi!”