Fiecăruia din noi ne place să fim răsplătiți, din școală tânjim să luăm premiu iar când suntem angajați dorim să fim răsplătiți cu măriri de salariu. Răsplătirea este o confirmare a eforturilor pe care le depunem, și ne dă imbold ca să ne continuăm munca știind că cineva apreciază ceea ce facem. Pilda talanților aduce în discuție răsplătirea primită de robi, dar această răsplătire este condiționată de credincioșia cu care fiecare își face treaba. Pilda talanților redată de Matei în capitolul 25 trebuie corelată cu aceeași pildă redată de Luca în capitolul 19, esența este aceeași, mesajul este același dar Luca este mai atent la detalii; în Evanghelia lui Luca găsim specificat faptul că această pildă este spusă de Isus pe când se apropiau de Ierusalim și a fost folosită în contextul în care ucenicii credeau că Împărăția lui Dumnezeu era gata să se materializeze prin faptul că Fiul lui Dumnezeu era în mijlocul lor – pentru că ei credeau în Isus și știau în inimile lor că este Fiul lui Dumnezeu, nici nu se gândeau că Isus nu va stăpîni ca și împărat peste ei, ascultați vorbele ucenicilor pe drumul Emausului: Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel. Trebuie să ne uităm la contextul mai larg al textelor biblice, ca să înțelegem mai bine mesajul avem nevoie privim la modul în care autorul a gândit expunerea ca să pricepem ce anume dorea să demonstreze. Pilda talanților face parte dintr-o serie de învățături pe care Isus le dă ucenicilor dar ele nu sunt oferite la întâmplare, modul în care se leagă unele de altele avea un scop bine definit. Totul începe cu atitudinea copilărească a ucenicilor de a-i prezenta Fiului lui Dumnezeu locul cel mai sfânt din Israel, și anume Templul, iar El în loc să laude construcția și să vorbească despre importanța Templului le profețește despre dărâmarea acelei construcții impunătoare. Unele profeții în sfânta scriptură au dublă împlinire; este și cazul acestui pasaj cu privire la dărâmarea Templului, care a avut o împlinire imediată prin cucerirea Ierusalimului și dărâmarea Templului în anul 70, dar profeția nu a fost împlinită în totalitate pentru că ea vorbește de dărâmarea Templului după ce Evanghelia va fi propovăduită la toate neamurile (iar asta nu era împlinit încă în anul 70), deci profeția viza o perioadă mai îndepărtată. După dărâmarea Templului și pustiirea Ierusalimului urmează revenirea pe norii cerului a Fiului, însă despre când se vor întâmpla aceste lucruri este hotărârea Tatălui, iar ei ca și ucenici (și implicit noi ca și biserică) trebuie să stea în veghere. Apoi le prezintă pilda celor 10 fecioare ca să-i facă să înțeleagă cum trebuie să vegheze și anume să dea dovadă de chibzuință. Chibzuița este legată de înțelepciune care te ajută să iei decizii bune pentru viața ta, Prin mine (zice înțelepciunea) ți se vor înmulți zilele, și ți se vor mări anii vieții tale (Prov. 9:11); a se observa că înțelepciunea face diferența când este vorba de viață și de moarte, fecioarele înțelepte nu și-au sacrificat veșnicia de dragul celorlalte (puteau să le dea din untdelemnul lor), iar cele nechibzuite au luat decizii greșite în mod constant, prima a fost să nu aibă suficient untdelemn în candele, iar a doua a fost de a se duce în cetate să își mai cumpere untdelemn în loc să meargă cu untdelemnul care îl mai aveau înaintea mirelui ca să îl întâlnească mai repede (puteau să se ghideze după sunete pentru că venirea mirelul se anunța prin trâmbiță astfel încât puteau să știe din ce parte vine). Apoi mesajul pentru ucenici curge mai departe, dacă vor fi chibzuiți vor avea parte de răsplătiri; pilda talanților este o continuare a pildei celor zece fecioare care se încheie cu intrarea în odaia de nuntă și răsplătirea celor chibzuiți, iar pilda talanților explică modul practic în care vor fi răsplătiți cei chibzuiți. În pilda talanților se lărgește sfera pentru că ni se cere să fim chibzuiți și în felul în care ne folosim darurile (talanții) pe care le-am primit fiecare, iar la revenirea Fiului vom fi judecați după modul practic în care ne-am folosit talanții. Credincioșia noastră față de Dumnezeu va fi măsurată după modul de folosire al darurilor primite. Ceea ce trebuie să învățăm din această pildă este faptul că stăpânul a dat daruri tuturor celor trei robi, a dat la fiecare, între cei trei nu a fost nici unul care să nu primească ceva. Această constatare este importantă pentru că unii din noi, în cadrul bisericii avem tendința de a ne sustrage spunând că nu avem daruri; poate în fața bisericii merge, dar în fața lui Dumnezeu nu vom avea scuză. Vedeți voi, lucrurile sunt mult mai profunde decât par la prima vedere; dacă fiecare și-ar conștientiza darul pe care l-a primit și l-ar folosi, atunci biserica ar fi altfel, mărturia noastră în lume ar fi alta.

 Haideți să intrăm puțin în analiza lucrurilor și să vedem modul în care a gândit Dumnezeu oferirea de daruri spirituale pentru biserică. Cel mai cunoscut text cu privire la această problemă a darurilor este în Epistola către Corinteni, iar aici Pavel tratează modul în care trebuie să fie folosite darurile într-un întreg capitol (capitolul 12) precum și prin extensie în capitolul 14. Pavel face o listă cu darurile pe care Dumnezeu prin Duhul Său le oferă bisericii, dar nu le tratează singular ci împreună cu slujbele și lucrările din biserică:

1. Vorbirea despre înțelepciune

2. Vorbirea despre cunoștință

3. Credința

4. Darul tămăduirilor

5. Facerea de minuni

6. Prorocia

7. Deosebirea duhurilor

8. Vorbirea în felurite limbi

9. Talmăcirea limbilor

10. Darul ajutorărilor

11. Darul cârmuirilor

Dacă ne uităm la modul în care este construită expunerea lui Pavel cu privire la daruri, accentul nu cade pe daruri în sine ci pe modul în care acestea trebuie să fie înțelese de credincioși și aplicate în biserică. Astfel putem desprinde o serie de principii cu privire la folosirea darurilor:

1. Darul este primit de o persoană pentru folosul altora, nu pentru folosul persoanei respective (versetul 7)

2. Darurile sunt date de Duhul lui Dumnezeu (nu de biserică, nu de conducerea bisericii) (versetul 11)

3. Darurile sunt date nu după cum dorește omul ci după cum dorește Duhul. Nu este o tragere la sorți astfel ca fiecare să primească un dar la întâmplare, dar nici nu este o listă din care eu să îmi aleg ce cred că îmi place mai mult. (versetul 11)

4. Nici un dar nu este mai important ca altul (versetul 21)

5. Darurile trebuie folosite în așa fel încât să nu se producă dezbinări în trupul lui Hristos (versetul 25)

Avem așadar o serie de daruri și o serie de principii pentru aplicarea, folosirea darurilor; Hristos le-a gândit așa pentru că este biserica Lui, nu a noastră, așa că El dă daruri cui vrea și cum vrea. Acesta cred că este un aspect pe care noi îl înțelegem destul de greu, sau chiar dacă îl înțelegem ne vine foarte greu să îl aplicăm, pentru că de ce să nu recunoaștem ne place să avem un cuvânt de spus în problema darurilor, dacă nu în dreptul altora, cel puțin în dreptul nostru. Fiecare creștin autentic este un om activ din punct de vedere spiritual și cred că fiecare din noi încercăm din răsputeri să ne răspundem la următoarea întrebare: care este locul meu în biserică? care este slujba mea? cu ce pot eu ajuta la creșterea bisericii? Cred că fiecare din noi am avut și avem astfel de întrebări (sau cel puțin aș vrea să cred că toți le avem), și de asemenea cred că dacă ar fi să vă întreb pe fiecare în parte mi-ați spune că răspunsul la aceste întrebări nu este deloc ușor. Fiecare probabil s-a plecat în rugăciune înaintea lui Dumnezeu ca să înțeleagă care anume este darul cu care a fost înzestrat de Duhul. Însă problema, cel puțin în dreptul meu așa a fost, pornește de la dorința mea, și anume când m-am plecat în rugăciune deși nu la nivel verbal ci mai mult în inima mea, întrebarea mea a devenit ceva de genul: Doamne așai că darul cutare mi se potrivește mai bine? În loc să mă duc înaintea lui Dumnezeu cu o căutare reală, am mers cu un răspuns, cu o alegere deja făcută. Și astfel ne agățăm de dorințele noastre încercând să le potrivim cumva în planul lui Dumnezeu; și El ne lasă, din când în când ne trimite și mesaje care să ne spună că nu e bine ce am ales (pentru că am ales noi nu El) dar suntem prea prinși de darul și lucrarea asta care nouă ne place tare mult încât nu mai luăm seama la voia Lui. Dar ajungem într-o zi în care El trebuie să intervină în mod radical ca să ne trezim și să înțelegem că defapt este despre voia Lui nu voia noastră.

Primul pas în găsirea darului și a lucrării pe care trebuie să o faci este frământarea interioară, iar asta este ceva obligatoriu nu facultativ. Eu personal trebuie să mă zbat prin post și rugăciune ca să îmi găsesc răspunsul la întrebarea Care e darul meu? Care e talantul meu? Iar răspunsul, așa cum spuneam nu cred că îl primești foarte ușor, ca o străfulgerare (deși poate fi și așa, Dumnezeu lucrează în mintea și inima fiecăruia după cum vrea El), însă în momentul în care crezi că ți-ai găsit darul intervine o cheie de control pe care o putem folosi ca să vedem dacă am ales bine, sau doar cumva ne înșelăm, iar asta este biserica. Un dar sau o lucrare după ce este însușită de cineva apoi este validată de către biserică. Validarea nu se realizează în Adunarea Generală a bisericii, ci se validează prin raspunsul pozitiv sau negativ la darul și lucrarea respectivă. Dacă biserica răspunde pozitiv la modul în care eu îmi exercit un anumit dar atunci am confirmarea că darul meu este valid, că este din partea Duhului lui Dumnezeu spre folosul bisericii. Rolul bisericii în această direcție este esențial pentru că ea trebuie să își ridice lucrători pentru diversele lucrări atât în interior cât și în exterior. În una din zile un frate mi-a spus: tu ai darul cutare! dar la care eu până atunci nici nu mă gândeam, și din acel moment am devenit mai responsabil cu privire la darul meu; am încercat să m-il cultiv prin rugăciune, și gândindu-mă cum pot să fac astfel încât să fiu de folos bisericii mi-am dat seama de modul în care Dumnezeu mi-a canalizat pașii ca să mă echipeze în vederea primirii și exercitării acestui dar, chiar dacă eu nu eram conștient de el, la un moment dat cu ajutorul bisericii și prin rugăciune am înțeles.

Dar vedeți dumneavoastră, în pilda talanților avem parte și de o avertizare nu doar de răsplătire: celui care a primit un talant și nu l-a înmulțit, i s-a luat talantul și i s-a dat celui care avea zece talanți pentru că acesta din urmă și demonstrat credincioșia și dorința de a-și folosi darurile primite. Să vă dau un exemplu practic cum am aplicat această pildă în dreptul meu. Știți că scriu poezii, dar a fost o perioadă în care nu mai scriam, le-am lăsat deoparte până într-o zi cand un frate la timpul de rugăciune a citit pilda talanților, iar eu stând pe scaun comod îmi ziceam în minte: aaa, deja stiu despre ce o sa vorbească, lucrurile astea le știu prea bine. Dar Dumnezeu m-a dezarmat, pentru că modul în care a vorbit și ce a vorbit m-a făcut să îmi dau seama că pilda aceea avea un mesaj clar pentru mine: Vezi că dacă nu o să mai scrii poezii am să îți iau darul acesta! așa că m-am pocăit și m-am pus iar pe treabă. Iar asta ma duce la o altă concluzie personală și care o văd manifestată de asemenea în biserică: Dumnezeu poate să dea unei persoane mai mult de un dar, este biserica Lui, el împarte darurile cum vrea și cui vrea.

Dacă vrem să avem parte de răsplătiri din partea Domnului am face bine să ne găsim darul (în cazul în care încă nu l-am găsit) și să fim credincioși în folosirea acelui dar. Ca și model îl avem pe Hristos care a fost credincios lucrări de răscumpărare a omenirii, lucrare pe care a primit-o din partea Tatălui și a dus-o la bun sfârșit cu credincioșie. A Lui să fie toată slava.