Ce stare materială e o normalitate pentru creștini?

Să ai lipsuri, să ai doar ceea ce e necesar pentru viață sau bogăția?

Ce viață ne propune Dumnezeu?

''Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire e un mare câştig. Căci noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem dar cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns”. Prin cuvântul „mulțumire,” în vechime înțelegeau că era vorba de o stare a duhului, care pe deplin nu depinde de lumea din jur, și care are în sine secretul fericirii. Filosoful grec Epicur a zis: „Cine nu poate să se mulțumească cu puțin, acela întotdeauna va crede că nu este suficient.” Iar când cineva l-a întrebat despre secretul fericirii, el a răspuns: „Nu adăuga nimic la ceea ce are omul, doar ia de la el dorința.” Rabinii iudei aveau un proverb: „Cine e bogat? Acela, care e mulțumitor cu soarta lui.” Dar să fii mulțumitor fără evlavie, nu e în conformitate cu învățătura creștinismului. Doar când evlavia se combină cu mulțumirea, e un mare câștig. Și însuși evlavia – fundamentul mulțumirii. Acela, care într-adevăr este evlavios, cunoaște că secretul fericirii nu e în lucrurile materiale vremelnice, ci fericit e acela, care face milostenii, și care se păzește neîntinat de lume. Anume aceasta aduce o împlinire adevărată, chiar dacă ai puține lucruri materiale. Deci, creștinii trebuie să fie evlavioși, să fie mulțumitori cu ceea ce au, și nu trebuie să caute mai mult decât Dumnezeu le-a dat. Pentru creștini trebuie să fie suficient, dacă au cele de trebuință. Doresc să evidențiez, că Dumnezeu nu condamnă pe cineva, dacă are bogății, dacă Dumnezeu din milă i le-a dăruit. Dar El condamnă dorința de a avea mulți bani, care apare din cauza nemulțumirii.

   'Aici nu e vorba ca alţii să fie uşuraţi, iar voi strâmtoraţi, ci e vorba de o potrivire: în împrejurarea de acum, prisosul vostru să acopere nevoile altora, pentru ca şi prisosul altora să acopere, la rândul lui, nevoile voastre, aşa ca să fie o potrivire, după cum este scris: „Cel ce strânsese mult n-avea nimic de prisos, şi cel ce strânsese puţin nu ducea lipsă.”' «Potrivire» - traducerea cuvântului grecesc, care semnifică echilibru. Se are în vedere, că în Biserica Lui Hristos, creștinii, care au mai mult decât cele necesare, trebuie să-i ajute pe aceia, care au mai puțin decât cele necesare. Împlinirea nevoilor de bază – scopul ajutorului reciproc. De asemenea, acest text ne spune, că potrivire – o stare materială, care e o normă. Însuși Domnul Iisus a socotit potrivirea o normă. Din Ioan 6:10-13 știm, că acele 5 pâini și 2 peștișori, într-un mod miraculos au devenit suficienți în mâna Domnului, pentru ca fiecare din mulțime să primească atât cât avea nevoie pentru ca să se sature. De asemenea, acest principiu potrivirea (să aibă suficient), s-a manifestat foarte mult în Biserica primară: „Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute ” (Faptele apostolilor 4:34).

„Două lucruri Îţi cer: nu mi le opri înainte de moarte! Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pâinea care-mi trebuie! Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine şi să zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva, în sărăcie, să fur şi să iau în deşert Numele Dumnezeului meu. (Proverbe 30:7-9) În rugăciunea sa, înțeleptul Agur l-a rugat pe Domnul, să-l facă cinstit și să-i dea cele de trebuință. Căci dacă avea să aibă prea mult, atunci ar fi putut să înceteze să se bizuie pe Dumnezeu, dar dacă avea să ducă lipsă, atunci avea să fie ispitit să nu lucreze. În ce constă înțelepciunea? Înțelepciunea constă în aceea, ca să ne ferim de lipsuri, și să ne ferim de bogății mari. Aici vedem, că Sfânta Scriptură ne îndeamnă să trăim doar cu cele de trebuință. Normalitatea reprezintă - când avem cele de trebuință, ci nu când avem prosperitate, sau când ducem lipsă. Să ai cele de trebuință, înseamnă să n-ai surplus, și în tot același timp, să nu duci lipsă (sărăcie lucie, neglijent, ignorant, copii lui n-au în fiecare zi pâinea cea de toate zilele, nu plătește pentru apartament, „pășește în viață cu o pălărie ruptă, cu pantofi uzați, și cu pantaloni uzați”). Nu degeaba înțelepciunea populară zice, nu este bogat acela, care are mult, ci acela, care nu duce lipsă. Cineva câștigă pe zi atâta cât cineva într-un an; dar primul nu are suficient, dar al doilea își împlinește toate nevoile, și trebuie să-i ajute pe cei, care duc lipsă. Deci, Dumnezeu ne propune nu o viață prosperă, dar o viață modestă, fără pretenții. G. Taylor a numit această stare „luxul de a avea puținul, de care trebuie să ai grijă.”

Cum să trăiești, ca să ai cele de trebuință?

Nu fii lenos (lenoasă). „Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin, să mai încrucişezi puţin mâinile ca să dormi! … Şi sărăcia vine peste tine ca un hoţ şi lipsa, ca un om înarmat.” (Proverbe 6:10-11) “Cine lucrează cu o mână leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici îmbogăţeşte.” (Proverbe 10:4) “... sufletul molatic suferă de foame.” (Proverbe 19:15) “Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce."

Fugi de lucruri de nimic. “Cine iubeşte petrecerile va duce lipsă şi cine iubeşte vinul şi untdelemnul dresurilor nu se îmbogăţeşte.” (Proverbe 21:17) “Cine îşi lucrează câmpul are belşug de pâine, dar cine aleargă după lucruri de nimic are belşug de sărăcie.” (Proverbe 28:19)

Trebuie să fugi de lăcomia de bani. „Cel lacom de câştig îşi tulbură casa, dar cel ce urăşte mita va trăi.” (Proverbe 15:27) «Cine asupreşte pe sărac ca să-şi mărească avuţia va trebui să dea şi el altuia mai bogat şi va duce lipsă. » (Proverbe 22:16) „Nu te chinui ca să te îmbogăţeşti, nu-ţi pune priceperea în aceasta! Abia ţi-ai aruncat ochii spre ea, şi nu mai este; căci bogăţia îşi face aripi şi, ca vulturul, îşi ia zborul spre ceruri.” (Proverbe 23:4,5) «Cine îşi înmulţeşte avuţiile prin dobândă şi camătă le strânge pentru cel ce are milă de săraci. » (Proverbele 28:8) “Un om pizmaş se grăbeşte să se îmbogăţească, şi nu ştie că lipsa va veni peste el.” (Proverbe 28:22)

Ferește-te de curvie. „N-o pofti în inima ta pentru frumuseţea ei şi nu te lăsa ademenit de pleoapele ei! Căci pentru o femeie curvă, omul ajunge de nu mai rămâne decât cu o bucată de pâine, şi femeia măritată întinde o cursă unui suflet scump.” (Proverbe 6:25,26)

Nu fura. “Hoţul nu este urgisit când fură ca să-şi potolească foamea, căci îi este foame. Şi, dacă este prins, trebuie să dea înapoi înşeptit, să dea chiar tot ce are în casă.” (Proverbe 6:30,31)

Lucrează. „Cine-şi lucrează ogorul va avea belşug de pâine, dar cine umblă după lucruri de nimic este fără minte.” (Proverbele 12:11) „Bogăţia câştigată fără trudă scade, dar ce se strânge încetul cu încetul creşte.” (Proverbe 13:11) „Cine fura să nu mai fure, ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit.” (Efeseni 4:28) Un exemplu al celor spuse era apostolul Pavel: “... Cum lucram zi şi noapte ca să nu fim sarcină niciunuia din voi şi vă propovăduiam Evanghelia lui Dumnezeu” (1 Tes. 2:9, Faptele apostolilor 18:3). Aici observăm, că credința nu ne-a fost dată în schimbul muncii. Dacă credința este îndreptată doar spre aceia, ca să primim de la Domnul bunurile pământești, aceasta nu este credință, ci, cum a zis cineva, „un instrument de tipul greblei”.

Să nu ne punem garant pentru altul. „Nu fi printre cei ce pun chezăşii, printre cei ce dau zălog pentru datorii! Căci, dacă n-ai cu ce să plăteşti, pentru ce ai voi să ţi se ia patul de sub tine?” (Proverbe 22:26,27)

Să nu respingem învățătura Domnului. „Cine nesocoteşte Cuvântul Domnului se pierde, dar cine se teme de poruncă este răsplătit.” (Proverbe 13:13) Cum se manifestă această pierdere? „Sărăcia şi ruşinea sunt partea celui ce leapădă certarea, dar cel ce ia seama la mustrare este pus în cinste.” (Proverbe 13:18)

Încredințează-I Domnului lucrările tale. „Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului, şi îţi vor izbuti planurile.” (Proverbe 16:3) “Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.”

Să căutăm mai întâi de toate Împărăția Lui Dumnezeu și neprihănirea Lui. „Să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi nu vă frământaţi mintea. Căci toate aceste lucruri neamurile lumii le caută. Tatăl vostru ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Luca 12:29-31) Căci altfel nu ți se va da, ci se va lua de la tine. „Semănaţi mult şi strângeţi puţin; mâncaţi şi tot nu vă săturaţi; beţi şi tot nu vă potoliţi setea; vă îmbrăcaţi şi tot nu vă este cald şi cine câştigă o simbrie o pune într-o pungă spartă... Vă aşteptaţi la mult, şi iată că aţi avut puţin; l-aţi adus acasă, dar Eu l-am suflat. Pentru ce?”, zice Domnul oştirilor. „Din pricina Casei Mele, care stă dărâmată, pe când fiecare din voi aleargă pentru casa lui.” (Hagai 1:6,9)

Cinstește-L pe Domnul cu averile tale. „Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău, căci atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug şi teascurile tale vor geme de must.” (Proverbe 3:9-10) Un așa exemplu îl putem găsi în Evanghelie, unde femeile împărțeau cu Domnul Iisus, bunurile pe care le aveau. „Curând după aceea, Isus umbla din cetate în cetate şi din sat în sat şi propovăduia şi vestea Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El şi mai erau şi nişte femei... care-L ajutau cu ce aveau. (Luca 8:1-3) Să-L cinstești pe Domnul, înseamnă să nu furi de la El. „Se cade să înşele un om pe Dumnezeu cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: ‘Cu ce Te-am înşelat?’ Cu zeciuielile şi darurile de mâncare... Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare”, zice Domnul oştirilor, „şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.” (Maleahi 3:8,10). Când zeciuielile nu se aduceau, preoții, care erau lipsiți de sprijin material, erau nevoiți să părăsească slujirea și să se ocupe cu agricultura. Aceasta este o fărădelege mare, căci acești oameni, care nu se supuneau, Îl furau pe Dumnezeu. Prin urmare, neachitând taxele, Îl furau pe Dumnezeu, și se furau pe sine însuși, căci Dumnezeu îi lipsea de binecuvântări. Ce mai înseamnă să-L onorezi pe Dumnezeu? „Cine asupreşte pe sărac batjocoreşte pe Ziditorul său, dar cine are milă de cel lipsit cinsteşte pe Ziditorul său.” (Proverbe 14:31)

De aceea...

Ajută-l pe cel, ce duce lipsă. „Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea, când poţi s-o faci. Nu zice aproapelui tău: „Du-te şi vino iarăşi; îţi voi da mâine”, când ai de unde să dai!” (Proverbe 3:27,28) „Sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el.” (Proverbe 11:25) „Cine are milă de sărac împrumută pe Domnul, şi El îi va răsplăti binefacerea.” (Proverbe 19:17) 'Drept răspuns, el le zicea: „Cine are două haine să împartă cu cine n-are niciuna; şi cine are de mâncare să facă la fel.”' (Luca 3:11) „Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie.” (Luca 12:33) 'N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine. În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuşi a zis: ‘Este mai ferice să dai decât să primeşti.’”' (Faptele apostolilor 20:33-35) Când aceia care au de prisos dăruiesc prisosul – aceasta împlinește nevoile celor, care duc lipsă. Dar și aceasta trebuie să fie în conformitate cu prioritățile stabilite de Dumnezeu: „Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.” Un creștin adevărat nu va tinde să rămână bogat: foarte mulți oameni din jur duc lipsă! El înțelege, că bunurile pe care le are, i-au fost date nu pentru ca să le aibă, ci pentru ca să facă multe fapte bune. De aceea, în conformitate cu cele spuse, pentru mulți dintre noi, o cale mult mai sigură și mai expedientă - calea modestiei. La baza acestei căi, stă principiul tăierii cerințelor, nevoilor tale și pretenților față de viață. O astfel de abordare, ne permite să ne mobilizăm puterea duhovnicească și mult mai îndeaproape să ne concentrăm pe formarea omului nostru dinnăuntru, care e mult mai prețios, atât pentru noi, cât și înaintea ochilor Lui Dumnezeu. Ești gata pentru aceasta? Dacă da, atunci ce vei întreprinde?