Știm deja că dezbinarea face parte din faptele firii pământești, fiind contrar voii lui Dumnezeu. (Gal. 5/22) Apostolul Pavel este determinat să scrie bisericii din Corint: „Vă îndemn fraților în Numele Domnului Isus, să aveți toți același fel de vorbire și să n-aveți dezbinări între voi, ci să fiți uniți în chip desăvârșit... ” 

Așadar: vorbirea este factorul ce cauzează dezbinarea.

Pe pagina alăturată citim astfel: „Vă îndemn fraților să vă feriți de cei ce fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii pe care ați primit-o.” Și nu doar atât: „Depărtați-vă de ei.” Învățătura curată era „deteriorată” de altă învățătură ce dădea naștere la certuri. De ex: În biserica din Corint, Evanghelia era înlocuită cu publicitate de susținere și promovare a unor slujitori a Evangheliei. „... între voi sunt zavistii, certuri și dezbinări, când unul zice: Eu sunt a lui Pavel și altul a lui Apolo... ” Tot în biserica din Corint se propovăduia împotriva învierii morților, alt motiv de dezbinare - împotriva învățăturii sănătoase. Manifestarea darurilor spirituale în neorânduială - altă sursă de dezbinare.

Dar ce înseamnă dezbinare?

Dezbinare înseamnă: a se diviza, a se separa, în urma unei stări tensionate. Din punct de vedere biblic, ea se împarte în două categorii: dezbinare negativă - ca și faptă a firii pământești și dezbinare pozitivă - fiind o cerință divină. În acest sens citim chiar cuvintele lui Isus: „Credeți că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: nu, ci mai degrabă dezbinare.  

  Există o dezbinare lăuntrică după voia lui Dumnezeu. Toate gândurile omului (gestionate de firea noastră păcătoasă) aveau o singură direcție: „... îndreptate în fiecare zi numai spre rău”. O sincronizare perfectă. Numai spre rău... Dar  într-o zi a pătruns în mintea noastră Duhul lui Dumnezeu, înarmat cu sabia (Cuvântul) și a stabil altă regulă: de astăzi înainte, orice gând va trebui să fie rob ascultării de Hristos. Mai mult decât atât, „sabia” a pătruns în locurile ascunse ale inimii și a despărțit (separat) sufletul și duhul, încheieturile și măduva. Adică firescul de duhovnicesc. Totul în cămări separate. În mod sigur aceste „revoluții” spirituale pentru unii aduc bucurie, iar pentru alții întristare. „... tocmai întristarea aceasta după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi”. (2Cor. 7/11) Chiar și-n condițiile separării, în mintea omului va fi un permanent „conflict” între Duhul Sfânt și firea pământească deoarece ele sunt persoanepotrivnice, una - alteia (conf. Gal. 5/17) Și nu-i doar un simplu conflict de moment, ci e un război fără sfârșit, deoarece „omul”  nu este unul singur, ci, sunt doi „oameni” în aceeași „casă”: „Chiar dacă omul nostru de afară trece, omul nostru lăuntric se înnoiește din zi în zi”. Confictul este inevitabil din cauza înclinațiilor diferite: „Preaiubiților, vă sfătuiesc ca pe niște străini și călători, să vă feriți de poftele firii pământești ce se războiesc cu sufletul.”  Așadar: dezbinare lăuntrică...

 Dezbinarea lăuntrică conduce în mod inevitabil la dezbinare în familie, determinată  de decizia unuia din membri, de a sluji pe Dumnezeu. Reamintesc cuvintele Mântuitorului: „Credeți că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: nu, ci mai degrabă dezbinare. Cum, Isus a adus dezbinare în detrimentul păcii? Da. Deoarece cuvintele Sale urmau să stârnească o adevărată revoltă chiar între cei ce locuiau în aceiași casă: „Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului și fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei și fiica  împotriva mamei, soacra împotriva norei și nora împotriva soacrei.” (Luca 12/53) Dar era nevoie de așa ceva? Nu era mai bună pacea? Pacea este bună, dar însoțită de sfințire. „Urmăriți pacea și sfințirea fără de care nimeni nu va vedea  pe Domnul.” Pacea este căutată, sfințirea mai puțin, sau deloc. ( Un soț i-a spus în una din zile soției sale: De astăzi m-am hotărât să-L urmez pe Isus. Vai! - a reacționat imediat soția: Ce foc mare s-a aprins în casa mea!) E posibil ca dorința cuiva de a sluji pe Dumnezeu să aprindă focul? Da, deoarece până atunci a fost un tăciune ce  a scos doar fum, dar Dumnezeu l-a aprins. În aceste condiții unitatea de gândire între cei cei doi, nu mai funcționează perfect. Și e bine să fie așa... Ce ar fi însemnat dacă Safira s-ar fi împotrivit păcatului și iar fi spus soțului: NU procedăm astfel. Ar fi ieșit „scântei” între ei, dar sigur nu ajungeau în mormânt înainte de vreme. Unitatea de multe ori este dăunătoare. Dar mai bine  „scântei” aici, decât focul din iad.

Există o unitate într-un scop bun, dar există și unitate pentru un scop rău. (O soție se împotrivea cu înverșunare soțului de a merge la biserică. Cineva a întrebat-o: De ce ești împotrivă? Nu mai am cu cine bea... De obicei, noi bem amândoi și apoi dormim amândoi.) De dragul păcii soțul sau soția acceptă  compromisuri, în scopul de a evita cearta. („Nu vrea nevastă-mea și nu vreau să am ceartă cu ea” - se justifica un bărbat ce frecventase o perioadă biserica. Multă vreme n-am înțeles cuvintele Mântuitorului: „Dacă vrea să vină cineva la Mine și nu urăște pe tatăl său, pe mamă-sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe frații săi, pe surorile sale, ba chiar însăși viața sa, nu este vrednic de Mine.” Cum e posibil să ajungi să-ți urăști familia? Nu e vorba de ură în sens literal, ci este vorba de ordinea priorităților în ce privește iubirea: Întâi Dumnezeu. Pe locul doi, ceilalți... Cei de pe locul doi ar părea să fie privați de iubire în detrimentul lui Dumnezeu. Întâi Împărăția Sa și neprihănirea... - apoi celelalte lucruri...

Făcând din „neprihănire” prioritatea unul, apare dezbinare și-n Adunare, ( a nu se confunda cu Biserica). Este mai importantă sfințirea decât pacea, numai că de dragul păcii, sfințirea a trecut pe locul doi, dacă nu cumva nici acest loc nu mai ocupă... Adunarea este formată din adunătură de oameni, firești și duhovnicești cu mentalități diferite. „Pavel care știa că o parte din adunare erau Saduchei, iar alta Farisei, a strigat în plin Sobor: „Fraților, eu sunt fariseu din pricina nădejdii în învierea morților.” Rezultatul: „... adunarea s-a dezbinat”. Dar n-a aruncat cu gaze lacrimogene... A aruncat câteva vorbe. „... ce a stârnit o neînțelegere între Farisei și Saduchei. ” Dezbinare premeditată. „Pavel, ca unul care știa... ” Așadar dezbinarea în Adunare este cauzată și ea de vorbire. Cel mai bine ești văzut atunci când predici pe placul mulțimii. Cum te-ai aventurat să faci altfel, trebuie să știi că ți-ai asumat un risc. Isus doar a citit în Templu din cartea Isaia câteva versete. S-a oprit înainte de versetul în care se vorbea de o zi de răzbunare. Rezultatul: Toți îl vorbeau de bine. Foarte bun predicator... Știe ce să vorbească și mai ales când să se oprească. Dar a continuat să spună lucruri incomode. Rezultatul: Toți sau mâniat și au vrut să-L arunce în prăpastie.

Toți vor zidire, ceva care să zidească, nu care să dărâme. E foarte adevărat și frumos spus. Dar dacă vrei să zidești, trebuie mai întâi să pregătești terenul. Îl compătimim pe cel ce a zidit casa pe nisip, ea n-a rezistat în fața șuvoaielor, dar o casă zidită și mai rău pe movila de „gunoi”, credeți că va rezista? Dumnezeu l-a trimis pe Ieremia să zidească, dar înainte de aceasta i-a cerut: „... să smulgi, să tai, să dărâmi și să nimicești și apoi să zidești și să sădești.” Ieremia 1/10 (Un frate  a fost trimis să slujească ca și păstor într-o altă biserică. A constatat repede că-i una firească. A pus mâna pe sabia Duhului - Cuvântul lui Dumnezeu și-a început să lovească. Rezultatul: Băncile tot mai goale. După un timp cineva i-a reproșat: , Ai dărâmat Adunarea aceasta. Când ai venit aici era plină și acum? Da, a spus păstorul, la aceasta am fost trimis, să dărâm, abia de aici înainte mă voi apuca de zidit”.) 

Cu siguranță că împărțind drept Cuvântul lui Dumnezeu e imposibil să nu iasă dezbinare, dar aceasta e una după voia lui Dumnezeu. Cel mai mare „dezbinător” a fost apostolul Pavel. El a constatat că a devenit vrăjmaș, spunând Adevărul. Pentru aceasta a plătit fiind  întemnițat, împroșcat cu pietre până aproape de moarte, bătut de mai multe ori cu nuiele și apoi plătind cu viața. M-am gândit: n-ar fi putut Pavel să vorbească pe placul lor pentru a evita stările tensionate ce duceau inevitabil la dezbinare? Sigur că putea, dar n-a făcut-o pentru că „proiectul” trebuia respectat. Apostolul și-a argumentat verticalitatea în slujire printr-o întrebare: „... caut eu bunăvoința oamenilor”? ( Cineva mi-a arătat un videoclip cu un păstor ce era împins jos de la amvon, de niște oameni firești ce făceau parte dintre „cei strecurați printre voi ce schimbă harul în desfrânare”. Nu știu motivul pentru care doreau să-l înlăture, dar dacă era înlăturat din pricina Adevărului - ferice de el. Merită să primească  mai multă cinste din partea celorlalți( 1Tim. 5/17) iar el să fie supărat că n-a fost învrednicit să primească și câteva lovituri. Pentru Adevăr...

Noi netezim, cosmetizăm, unde ajungem? Să fie pace... și iar pace, dar fără sfințire? Și Izabela era interesată de pace și l-a întrebat pe Iehu: „Pace, noule Zimri? Ce pace, atâta vreme cât dăinuiesc curviile și vrăjitoriile”? ( Un tânăr plin de râvnă a predicat în una din zile împotriva celor ce stau acasă și se uită la televizor, în timp ce este slujbă în biserică. S-a făcut tulburare în biserica respectivă. Păstorul l-a sfătuit la urmă: Să nu mai predici împotriva lor, deoarece ei dau cei mai mulți bani la colecta duminicală. Și tânărul a încuviințat. La următoarea numire pentru predică tânărul a predicat împotriva celor ce consumă băuturi alcoolice. Din nou tulburare, ba încă și mai mare ca data trecută. Păstorul l-a sfătuit din nou să nu mai predice despre ei, deoarece se face dezbinare, în plus, pe ei (consumatorii) nu trebuie să-i supărăm deoarece  sunt nelipsiți de la Adunare. În râvna sa, tânărul s-a revoltat și a zis: Atunci despre ce să predic? Predică despre evrei, deoarece n-avem nici unul printre noi... - a spus păstorul.) Suntem interesați mai mult de cantitate decât de calitate. Predicăm, postăm, după care așteptăm  să adunăm laude și link-uri...

Concluzie: Adevărul trebuie să rămână la înălțime indiferent de reacția celor din jur. Nu se cuvine să ascultăm mai mult de oameni, decât de Dumnezeu. Isus nu s-a ferit să strige în public: Vai de voi cărturari și farisei fățarnici, să pună mâna pe bici și să răstoarne mesele negustorilor. A fost acuzat că are drac și că ațâță poporul la răscoală. A fost disprețuit și părăsit chiar de ucenicii Săi, sub pretextul vorbirii prea de tot... Vorbire ce aduce dezbinare. Ne așteptam să-i oprească și să vină cu explicații suplimentare, dar nu; i-a lăsat să plece. A rămas „Adunarea” aproape goală. Nu i-a părut rău de această pierdere, chemându-i înapoi. A rămas doar cu 12 ucenici. Era îndreptățit să spună: „Măcar ei să rămână cu Mine”, dar i-a întrebat și pe ei: „voi nu vă duceți”? N-au plecat, dar mai târziu l-au părăsit și ei, rămânând singur - pentru că oamenii au părăsit „Adevărul”. Singur. „disprețuit și părăsit de oameni, om a durerii... ”

Așa s-a încheiat misiunea Celui despre care s-a spus  „că a fost rânduit spre prăbușirea, și ridicarea multora, fiind un semn ce va stârni împotrivire.” Chiar de la nașterea Sa, „Irod s-a tulburat mult și împreună cu el tot Ierusalimul”.

Așa se poate sfârși și misiunea  unui slujitor ce a mărturisit Adevărul.

Tot astfel, în singurătate, abandonați de toți cei dragi, se poate sfârși viața unora din cei ce au primit Adevărul... ” Pentru că omul va avea de vrăjmaș, chiar pe cei din casa lui”.

Fiți binecuvântați!