Una din abilitățile scripturii este aceea de a ne surprinde de fiecare dată, pentru că este de inspirație divină, are capacitatea de a fi cumva mereu proaspătă, dacă te apropii de ea cu o inimă sinceră e gata să îți vorbească de fiecare dată cumva parcă pe limba ta, e gata să te învețe de fiecare dată ceva nou; e un izvor nesecat de cunoștiință. În scriptură găsim relatări cu privire la anumiți oameni și anumite evenimente, dar mai mult decât orice găsim revelată persoana Dumnezeului întrupat ce s-a jertfit pentru umanitate. Cartea profetului Daniel este o carte complexă în care în prima parte (capitolele de la 1 la 6) găsim relatări cu privire la un om simplu, un tânăr care s-a lăsat folosit de mâna puternică a lui Dumnezeu, iar în a doua parte (capitolele de la 7 la 12) o revelație specială a lui Dumnezeu. În această carte, deși face parte din Vechiul Testament veți vedea că descoperim multe principii din Noul Testament.

Daniel este prototipul omului care nu se lasă întinat de lume, iar noi avem nevoie de astfel de exemple care să ne arate că se poate, dacă vrei să trăiești curat într-o lume murdară, se poate. Valorile lui erau cu totul altele, iar aceste valori au cântărit enorm în deciziile luate de Daniel. În urma unei decizii ferme, Dumnezeu îl binecuvântează așa cum doar El știe să o facă; dacă alegea să se spurce cu bucatele împăratului probabil ar fi fost binecuvântat de împărat cu lucruri pământești, dar în urma alegerii sale Dumnezeu îl binecuvântează cu lucruri cerești: tălmăcirea viselor, a primit o înțelepciune aparte datorită unui duh care era în el și în alții nu se găsea (duhul Dumnezeului celui sfânt). Și în dreptul nostru, azi, la mii de ani distanță alegerea este aceeași, căutăm binecuvântări lumești sau cerești?

Daniel nu a luat o decizie ușoară, ce mare scofală să decizi să nu te spurci, riscul la care s-a supus era mare și îl aflăm din text, împăratul putea să-l omoare pentru nesupunere. Apoi a fost dus în fața împăratului, și nu a oricărui împărat, ci a celui mai puternic de pe tot pământul la vremea respectivă, și a fost găsit mai vrednic decât toți înțelepții pe care-i avea împăratul în slujbă. Observați Daniel face o alegere profundă, nu așa simplistă cum ni se poate părea la prima vedere: alege să rămână în slujba unui împărat păgân, dar acolo în mijlocul întunericului alege să fie lumină. Dacă te uiți la cursul evenimentelor îți dai seama că nu Dumnezeu i-a zis cum să aleagă, dar în urma alegerii făcute, Dumnezeu i-a pregătit și calea să iasă din încercare (noi trebuie să facem primul pas și Domnul îi face pe restul). De aici putem vedea modul în care Daniel a înțeles principiul enunțat mai tărziu de Hristos - Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău. (Ioan. 17:15)

Daniel a primit din partea lui Dumnezeu un dar de înțelepciune și tâlcuirea viselor, iar el și-a luat în serios acest dar, nu s-a apucat să bombănească spunând că el nu vrea să fie în slujba unui împărat păgân (cum ne place nouă de multe ori să părem mai spirituali), ci știa că el defapt îl slujea pe împăratul cerurilor. Aceeași învățătură o găsim mai târziu enunțată de Pavel în Epistoca către Efeseni: Robilor, ascultați de stăpânii voștri pământești, cu frică și cutremur, în curăție de inimă, ca de Hristos. Slujiți-le nu numai când sunteți sub ochii lor, ca și cum ați vrea să plăceți oamenilor, ci ca niște robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu. Slujiți-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, căci știți că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplata de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut. (Efeseni 6:5-8)

Daniel era un om care își trăia credința, nu s-a mulțumit că avea darul tălmăcirii viselor ci a ales să dea sfaturi împăratului pentru că îi păsa de el, dincolo de faptul că era cel mai puternic om al momentului, avea și el nevoie să-l cunoască pe Dumnezeul cel viu. În urma tălmăcirii visului cu copacul cel mare, Daniel nu doar îi prezintă ce se va întâmpla în viitor ci îi oferă împăratului și soluția, îl sfătuiește pentru că îi păsa de împărat: De aceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea! (Daniel 4:27). Daniel l-a sfătuit pe împărat dar din păcate Nebucadnețar nu a răspuns: vai Daniel, ce bine mă sfătuiești tu, sigur că am să îmi schimb viața; până în momentul în care nu a conștientizat singur ce i-a spus Daniel, Nebucadnețar nu s-a schimbat. Când s-a căit împăratul de păcatele sale, s-au bucurat îngerii dar cu siguranță că s-a bucurat și Daniel, aș fi vrut să știu și ce discuții aveau împreună după întoarcerea lui Nebucadnețar. Dar spuneți-mi dacă Daniel nu ar fi zis nimic cum ar fi stat lucrurile? a cu siguranță că pietrele ar fi vorbit, dar Daniel a ales să-și deschidă gura pentru ca Dumnezeu să poată lucra prin el. La fel și în dreptul nostru, deși ne-am dori ca cei cărora le spunem de dragostea lui Dumnezeu să se schimbe în urma vorbelor noastre, lucrul acesta nu se întâmplă până în momentul în care ei singuri își conștientizează păcatul, la fel ca și Nebucadnețar, mărturia lui este destăinuirea unei inimi cercetate de puterea pătrunzătoare a Dumnezeului viu: După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte veşnic, Acela a cărui stăpânire este veşnică şi a cărui Împărăţie dăinuie din neam în neam. Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: "Ce faci?" În vremea aceea mi-a venit mintea înapoi; slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii şi mai marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăşi peste împărăţia mea, şi puterea mea a crescut. Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte, şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie! (Daniel 4:34-37)

De asemenea pe Daniel nu îl vezi bombănind nemulțumit că de ce i s-a schimbat împăratul, el a slujit în continuare știind că slujește lui Dumnezeu și nu oamenilor. În urma morții lui Nebucadnețar, Daniel iese cumva din prim planul slujirii la curtea împăratului, pentru că la tronul imperiului Babilonian a urmat fiul său iar apoi nepotul său Belșațar și probabil aceștia au înlocuit o mare parte din slujitorii care erau la curtea împărătească. Însă, cu toate că nu mai era în lumina reflectoarelor totuși Daniel nu și-a pierdut credința, nu a dat înapoi nici atunci când a fost pe culmea succesului, dar nici acum când era în valea uitării, când în urma apariției miraculoase a capului de mână care a scris pe perete Daniel este cumva scos de la naftalină și adus înaintea împăratului ca să tâlcuiască scrierea. Pe lângă perseverența în credință a lui Daniel, ceva mai iese în evidență din acest episod, și anume lipsa de înțelepciune a lui Belșațar. După cum îl mustră Daniel ne dăm seama că el, împăratul nu a luat seama la exemplul de trăire al bunicului său, și nu a trăit smerit ci s-a înălțat împotriva Dumnezeului cerurilor. Poate dacă l-ar fi păstrat aproape de el pe Daniel ca sfetnic (Daniel avea atunci undeva în jur de 80 de ani), istoria lui ar fi arătat altfel. Dar ceea ce trebuie să învățăm noi din istorisirea cu privire la domnia lui Belșațar este că în momentul în care se fac schimburile de generații, dacă nu-i ții aproape pe cei bătrâni ai toate șansele să cazi rău. Acest aspect este valabil atât în ceea ce privește conducerea unei țări cât mai ales a unei biserici.

Istoria lui Daniel culminează cu momentul aruncării în groapa cu lei. În toată descrierea evenimentelor găsim la Daniel atâta seninătate pe chipul lui! Îl vezi la moment de strâmtorare dar nu a dat înapoi de la obiceiul bun pe care îl avea: de a se ruga de trei ori pe zi cu fața spre Ierusalim. Putea să se ascundă, scuzându-se cumva că e în strâmtorare, putea să se roage cu fața spre Ierusalim dar să închidă ferestrele; el nu a dat înapoi, nu s-a folosit de jumătăți de măsură. Te uiți la el și vezi un om extraordinar, neclintit în credința lui, tărie de caracter și liniște sufletească chiar în gura leului. Dar de unde această tărie la Daniel, care era sursa lui de putere? Îmi veți spune că Dumnezeu era puterea lui! sigur că da, dar cum anume, în ce mod i-a dat Dumnezeu putere, pentru că nu este un concept abstract?
De unde are Daniel atâta putere? Vreau și eu…! ce avea el și eu nu am?
Sunt întrebări pe care textul cumva ne obligă să ni le punem. Ca să înțelegem, trebuie să ne uităm la cronologia evenimentelor; cartea Daniel este cumva împarțită în două blocuri mari de text după cum spuneam la început și nu sunt așezate în ordine cronologică, aceasta necesitând un mic efort din partea noastră, dar important pentru că el ne este cheia la întrebările pe care ni le-am pus. Așadar cronologia evenimentelor este urmatoarea:

1. Anul al III-lea al domniei lui Ioachim / Nebucadnețar cucerește Ierusalimul iar locuitorii sunt luați prizonieri și duși în Babilon (anul 605 î. d. C)

2. Anul al II-lea al domniei lui Nebucadnețar / visul împăratului cu chipul cel mare (aprox. anul 603 î. d. C)

3. Nebucadnețar își ridică un chip de aur în valea Dura / cei trei prieteni a lui Daniel ajung în cuptorul de foc

4. Visul lui Nebucadnețar cu copacul cel mare

5. Anul I al domniei lui Belșațar / prima vedenie (aprox. anul 556 î. d. C)

6. Anul al III-lea al domniei lui Belșațar / a doua vedenie (aprox. anul 554 î. d. C)

7. Ospățul lui Belșațar / mâna care scrie pe perete (anul 539 î. d. C)

8. Anul al III-lea al domniei lui Cir (anul 536 î. d. C) / a treia vedenie

9. Anul I al domniei lui Dariu medul / Daniel mijlocește pentru popor – a patra vedenie (aprox. anul 522 î. d. C)

10. Anul I al domniei lui Dariu medul / a cincea vedenie (anul 522 î. d. C)

11. Porunca împărătească a lui Dariu / Daniel în groapa cu lei (după anul 522 î. d. C)

Descoperim astfel că înainte de ceasul încercării din groapa cu lei, Daniel a avut parte de cinci vedenii prin îngăduința lui Dumnezeu, lucruri extraordinare cu privire la viitorul istoric al pământului dar mai ales a avut parte de imaginea cerurilor, a văzut imaginea Dumnezeului Tată și al Fiului, ceva ce până la vremea respectivă puțini puteau pricepe: Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada, şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc, şi roţile lui ca un foc aprins. Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile. Eu mă uitam mereu, din pricina cuvintelor pline de trufie pe care le rostea cornul acela: m-am uitat până când fiara a fost ucisă, şi trupul ei a fost nimicit şi aruncat în foc ca să fie ars. Şi celelalte fiare au fost dezbrăcate de puterea lor, dar li s-a îngăduit o lungire a vieţii până la o vreme şi un ceas anumit. M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui. I s-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum, şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată. (Daniel 7:9-14)

Cu această imagine a cerurilor în mintea și sufletul său, Daniel a coborât în groapa cu lei. Ceea ce l-a ținut neclintit pe Daniel a fost tocmai imaginea unei alte lumi, în mijlocul unei lumi stricate din punct de vedere spiritual, el privea spre o altă lume; deși imaginea Babilonului era foarte atractivă (grădinile suspendate din Babilon sunt una din minunile lumii) cu toate acestea Daniel era cu privirea spre o altă lume, spre împărăția cerurilor. În fața atracției lumii vizibile el și-a legat viața de lumea invizibilă, dar în dreptul lui această lume invizibilă era ceva palpabil pentru că a văzut-o cu mintea lui (Daniel a visat un vis şi a avut vedenii în mintea lui – Daniel 7:1). Era ancorat în împărăția cerurilor dar își trăia viața de zi cu zi pe pământul muritorilor, când a avut parte de acele vedenii extraordinare nu a ales să se rupă de lumea vizibilă, ci a trăit în ea cu gândul la lumea invizibilă a lui Dumnezeu: Eu, Daniel, am stat leşinat şi bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat şi mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta, şi nimeni nu ştia. (Daniel 8:27)

Poate vom zice: aaa păi dacă aș avea și eu parte de vedeniile lui Daniel aș fi și eu mai tare în credință. Oare așa să fie? Să nu uităm că revelația în Vechiu Testament este diferită de cea din Noul Testament, modul în care se descoperea Dumnezeu în Vechiul Testament este diferit de modul în care se descoperă în Noul Testament.
În Noul Testament Dumnezeu s-a revelat pe deplin prin lucrarea Fiului și a apostolilor. Deci putem să găsim și noi puterea prin care să stăm tari în vremuri grele. Când va veni (dăcă Dumnezeu va îngădui - El știe cel mai bine) persecuția peste noi din pricina credinței, la fel ca cum Daniel a fost persecutat datorită credinței sale, trebuie să avem bine fixată în mintea și sufletul nostru imaginea cerului. Imaginea Împărătiei Cerurilor este una din temele centrale ale învățăturii lui Hristos și a apostolilor, dar pentru că este o imagine prea complexă ea va fi subiectul unui alt studiu mai amplu.

Viața lui Daniel este o împletire de evenimente extraordinare cu vedenii extraordinare, iar creșterea spirituală a lui Daniel este graduală, prima dată este capabil să interpreteze vedeniile altora, după care el însuși are parte de vedenii extraordinare. Dar creșterea spirituală nu a venit gratuit, ci au fost o serie de alegeri corecte pe care Daniel le-a făcut constant: a ales să nu se spurce cu bucatele de la masa împăratului, a ales să aibă o viață de rugăciune de la care nu a dat înapoi – și a avut de plătit pentru asta, a ales să mijlocească pentru popor înaintea lui Dumnezeu, a ales să îl caute pe Dumnezeu cu rugăciune și cereri postind în sac și cenușă – având parte de vedenii extraordinare.

Daniel a avut o credință vie, și-a trăit credința într-un mod exemplar împărtășindu-o și altora.

Iar acum având imaginea de ansamblu a vieții lui Daniel, avem și răspunsul la întrebarea care ne-am pus-o:

De unde avea tărie Daniel, care era sursa lui de putere?

Puterea lui consta în faptul că privea spre o altă lume.