Ceea ce l-a ținut tare pe Daniel a fost faptul că a privit spre o altă lume, în urma vedeniilor de care a avut parte, prin care el a văzut împărăția cerurilor, a putut să coboare calm în groapa leilor știind că chiar dacă nu îl va salva Dumnezeu, el va avea parte de o împărăție mult mai minunată decât toată splendoarea împărăției Babilonului. Da, întradevăr Daniel a fost un om privilegiat care l-a văzut pe Dumnezeu în toată slava Sa, și de asemenea l-a văzut pe Fiul, iar cu siguranță când ai parte de asemenea imagini mărețe poți să spui același lucru pe care l-a spus Pavel pentru mine, a muri este un câștig cu alte cuvinte mai bine mor că am văzut ce mă așteaptă după moarte. Însă nu doar Daniel și Pavel au avut parte de imaginea minunată a cerurilor, ea este zugrăvită pe paginile Sfintelor Scripturi (în special Noul Testament) astfel încât și noi să o putem vedea. Singura problemă este dată de faptul că imaginea ei este complexă, nu doar descrisă în câteva versete la finalul cărții Apocalipsa. Imaginea ei inundă evangheliile și epistolele, pentru ca în final să se prezinte în toată splendoarea în cartea Apocalipsa.
În evanghelii, Împărăția este o temă principală a propovăduirii lui Hristos, și o găsim sub două denumiri, Împărăția Cerurilor și Împărăția lui Dumnezeu dar reprezintă același lucru, diferența între denumiri este datorată în principal destinatarilor, dacă destinatarii erau evrei atunci se folosește denumirea de Împărăția Cerurilor datorită obiceiului iudaic de a nu folosi în mod direct numele lui Dumnezeu, iar dacă destinatarii erau ne-evrei atunci se folosește denumirea de Împărăția lui Dumnezeu.
Evreii din timpul lui Isus trăiau cu această așteptare a instituirii Împărăției lui Dumnezeu, ne dăm seama că așteptarea era una reală datorită întrebării pe care ucenicii o pun: "Doamne, în vremea aceasta ai de gând să așezi din nou Împărăția lui Israel?" (Fapt.1:6) iar Împărăția lui Israel urma să aibă un rol important în Împărăția lui Dumnezeu care prin unsul Său (Fiul) avea să cârmuiască pământul "Eu voi vesti hotărârea Lui" - zice Unsul - "Domnul Mi-a zis: "Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut. Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pământului în stăpânire! Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar." (Ps. 2:7-9) Propovăduirea lui Ioan Botezătorul presupunea iminența venirii foarte curând a Împărăției Cerurilor, Ioan striga neîntrerupt "Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape." spunând că în Împărăție nu poți intra oricum ci prin pocăință, căirea de păcate (din aceste considerente Ioan practica botezul ca un ritual de curățare de păcate, în Matei ni se spune că oamenii mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan. (Matei 3:6) deci prima dată oamenii se căiau de păcatele lor iar ca declarare publică a căinței apoi se botezau).
Învățătura lui Isus cu privire la Împărăția Cerurilor vizează două aspecte: aspectul prezent al Împărăției și aspectul viitor al Împărăției.
Aspectul prezent al Împărăției Cerurilor
Isus în calitate de Hristos prezintă Împărăția nu doar ca ceva ce va urma să se întâmple în viitor, ci ca o realitate prezentă care a început deja prin lucrarea Sa. Din această cauză imaginea Împărăției Cerurilor nu poate fi separată de persoana și lucrarea lui Hristos, în El și prin El viitorul măreț a devenit deja un timp prezent. Apectul prezent al Împărăției se manifesta vizibil pentru cei printre care umbla, prin faptul că a început izgonirea celui rău – scoaterea demonilor din oameni și eliberarea fizică și spirituală de domnia lui Satan. Când Ioan și-a trimis discipolii să-L întrebe pe Isus Tu ești Acela care are să vină sau să așteptăm pe altul?" (Luc. 7:19) prin răspunsul ofertit Isus le spunea ca da, el este Hristosul așteptat care a început deja să își instaureze Împărăția iar faptul acesta era vizibil: Duceți-vă de spuneți lui Ioan ce ați văzut și auzit: orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățați, surzii aud, morții învie, și săracilor li se propovăduiește Evanghelia (Luc. 7:22). Scopul lui Isus cu biserica este acela de a ridica aşezări ale Împărăției lui Dumnezeu chiar în interiorul împărăției lumeşti. Bisericile devin astfel mici pete de lumină într-un vast întuneric spiritual; ceea ce ne uimește la imaginile cu planeta noastră surprinsă din satelit sunt cele în care se vede pământul noaptea și luminile orașelor de pe continente – din punct de vedere spiritual imaginea este asemănătoare, bisericile trebuie să fie mici pete de lumină în întunericul spiritual al acestei lumi. Aspectele vizibile ale Împărăției Cerurilor, Isus prin lucrarea continuă a Duhului Sfânt, le-a transferat Bisericii. Primii apostoli au făcut și ei minuni asemenea Învățătorului lor, iar azi biserica prin rugăciune săvărșește minuni (bolnavi vindecați în situații în care medicii se declară neputincioși). Supranaturalul este dovada prezentă, palpabilă a Împărăției Cerurilor, iar dacă se întâmplă să ne îndrăgostim orbeşte de această lume, necazurile vin să rupă nesănătoasa vrajă. (Baxter)
Aspectul viitor al Împărăției Cerurilor
Deși Împărăția a început să se manifeste încă de aici de pe pământ, ea are un caracter doar provizoriu, pentru că ce este mai minunat urmează să vină. În pildele cu privire la Împărăția Cerurilor se are în vedere caracterul viitor al Împărăției; în pilda semănătorului, pilda neghinei, pilda grăuntelui de muștar, Isus zugrăvește imaginea semănătorului care se întoarce după un timp (după ce grânele sunt coapte) pe câmpul semănat ca să strângă rodul. Deși la început Împărăția pare să fie o realitate palpabilă, ea începe să capete noi valențe extinzându-se în noi teritorii dincolo de Israel, și de asemenea extinzându-se peste ani, cuprinzând milenii și îndreptând privirile credincioșilor înspre veșnicii.
Cum aplic toate aceste lucruri în dreptul meu? cu fac ca să pot trăi pe un pământ trecător cu gândul la o Împărăție Vesnică? Din cauza faptului că nu poți desprinde imaginea Împărăția Cerurilor de persoana lui Hristos, trebuie să învățăm de la El, iar poi să fim încurajați de exemplul apostolului Pavel că se poate.
Învățăm de la Hristos
Ca oameni avem tendința și tentația de a programa lucrurile, ne stabilim obiective și încercăm să le atingem, astfel încât nu ne prea plac întreruperile din atingerea scopurilor noastre. Cu totul alta a fost, atitudinea lui Isus, care le îngăduia celorlalți – întreruperile - să-i stabilească programul zilnic. Îşi îndrepta toată atenția asupra persoanei care se afla în fața Sa, fie că era vorba despre un ofiter roman sau despre o femeie necunoscută suferind din pricina unei scurgeri de sânge. Știa, totodată, să tragă învățăminte spirituale durabile din cele mai comune lucruri: florile sălbatice, lanurile de grâu, vița-de-vițe, turmele de oi, cununile, viața de familie.
Însă poate cea mai profundă afirmație a lui Isus cu privire la Împărăția Cerurilor este cea din Luca 17 Fariseii au întrebat pe Isus când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le-a zis: "Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice: "Uite-o aici!" sau: "Uite-o acolo!" Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru." Sălășluirea Împărăției înăuntrul credinciosului este poate elementul central care conferă stabilitate, o ancoră care îl ajută să înfrunte valurile vieții, și o nădejde reală care le-a dat curaj unora să înfrunte leii în arenele romane, sau închisorile comuniste, pentru că aveau ochii pironiți spre cer. In temnițe, catacombe și chiar pe coridoarele puterii, credincioșii au răspândit în şoaptă secretul miraculos cum că planeta noastră, marcată de violență și degradare, nu este realitatea ultimă. Au reușit să ducă vestea că vom trăi cu toții din nou, reîntregiți în trup într-o lume nouă. Împărăția Cerurilor pătrunde înăuntrul oamenilor prin descoperirea adevărului, înțelegerea lui și mai ales trăirea lui. Principiile Cerului încep să schimbe vieți lumești prin trăirea acestor principii; când ajungi să le trăieși apoi încet încet ajungi să le dorești ca o stare permanetă și înțelegi că deși nu poți atinge desăvârșirea aici pe pământ nădăjduiești că o dată și o dată vei ajunge la acea stare perfectă în Împărăția Cerurilor. Avem totodată, parte de cel mại însemnat dar din partea Împărăției Cerurilor, harul. Harul ne încredintează că nici o greșeală săvârşită pe parcursul vieții nu ne îndepărtează definitiv de dragostea lui Dumnezeu. Că nici un om nu e iremediabil pierdut și că orice mizerie umană poate fi epurată. Trăim într-o lume dispusă mereu să-i judece pe oameni potrivit comportamentului lor și să le ceară delincvenților, datornicilor sau celor socotiți imorali să suporte consecințele. Harul este irațional, incorect, nedrept și îşi pierde caracterul absurd doar atunci când cred într-o altă lume guvernată de un Dumnezeu îndurător, niciodată zgârcit cu încă o şansă acordată oamenilor.
Pierre Teilhard de Chardin spunea: , „Nu suntem ființe umane având parte de experiențe spirituale, ci ființe spirituale având parte de experiențe umane". Dar nici măcar această formulă inspirată nu surprinde întregul adevăr. Suntem, mai degrabă, ființe incomplete în aşteptarea unei experiențe a completitudinii, ființe fragmentate în aşteptarea unității. Creştinii îşi descriu uneori credința ca pe un curent contracultural. Mă întreb dacă nu cumva lucrurile stau tocmai invers. Poate că dominant culturală este Împărăția lui Dumnezeu în vreme ce contraculturală este împărăția lumi. Poate că Isus, revoluționarul, a întruchipat modelul firesc al vieții pe aceast pământ conform intenției originare a Creatorului. Faptul că dă impresia unei atitudini radicale și a fost ucis pentru convingerile Sale, spune poate, mai multe despre noi decât despre El.
Exemplul lui Pavel
Pavel a fost unul care a înțeles adevărurile cu privire la Împărăția Cerurilor iar apoi le-a transmis și bisericii. Apostolul a spus bisericii primare și ne spune nouă tuturor: Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos (Galateni 6:2). Cred că acum, fiecare simte cât de profunde sînt aceste cuvinte ale apostolului, spuse acum 2000 de ani către creştinii care apăreau peste tot într-un imperiu, de altfel păgân, într-un imperiu cosmopolit, într-un imperiu plin de toate neamurile, aşa cum este astăzi Europa. Acolo unde erau amestecați sirienii cu grecii, cu evreii, cu romanii, cu spaniolii, cu italienii, cu germanii, aşa cum sîntem noi astăzi amestecați. Unora ca aceştia le spune apostolul: purtați sarcinile uni altora. Mărturisiți-vă păcatele, neputințele unii altora și aşa împliniți legea lui Hristos. În această mărturisire a neputințelor ne unim, pentru că aceasta este Taina Pocăinței, această înțelegere ne deschide spre iubire. Lumea de azi mărturiseşte biruințele, triumful. Dacă veți deschide Facebook-ul, veți vedea acolo numai oameni triumfători. Ei toți sînt în vacanță, mănâncă cea mai bună mâncare, stau pe nişte scaune comode într-o lumină foarte frumoasă, au prieteni buni care-i felicită la zilele de naştere şi la toate evenimentele. Femeile sînt cu flori în brațe, bărbații tocmai au mai câştigat cîte ceva sau şi-au mai cumpărat câte un lucru scump, au fost avansați, au primit premii. Foarte rar veți mai vedea vreun om care spune că e păcătos, că n-a putut să facă ceva, un om care a ratat ceva. Astăzi trebuie să ai un CV impecabil. Trebuie să ştergi de pe lista faptelor tale, a evenimentelor din viața ta, tot ceea ce ar strica o bună impresie despre tine, atît pe plan profesional, cît și pe planul calității tale de om. Această spovedanie inversă, această mărturisire triumfătoare a unor oameni care afişează bunătate, cumsecădenie, reușită pe toate planurile, devotament, nu a reuşit să unească oamenii. Pe aceşti oameni este foarte greu să-i aduni la un loc dacă ei nu au ceva de câştigat acolo, ceva material, ceva la propriu. Ceea ce ne uneşte totuşi sînt neputințele noastre. Este paradoxul credinței noastre Creştine, că în aceste neputințe noi ne unim.
Pentru a menține un oarecare echilibru al vieții, trebuie să-mi readuc mereu aminte de sfatul apostolului Pavel: „Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ". Rostea aceste cuvinte întru totul conştient de faptul că vom continua să ne îndreptăm gândurile spre cele pământeşti. Locuitorii acestei lumi par să nu prea aibă de ales câtă vreme trăiesc în lumea vizibilă asimilându-i cultura prin osmoză. Respirăm zilnic atmosfera unui mediu care ridică în slăvi succesul şi aspectul fizic. Riscăm să ne simțim întru totul acasă pe pământ, fără a avea nici o clipă conştiinta altei lumi.
Apostolul Pavel cunoştea foarte bine acest adevăr. , , Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii!". In epistolele sale, s-a străduit din răsputeri să determine în rândurile noii comunități un mod de viață întemeiat pe realitatea altei lumi. Oamenii cărora le adresase cuvintele de mai sus aveau o vădită înclinație spre dezmăț. De ce să-ți refuzi vreo plăcere? S-au întrebat ei. Pavel a fost de acord cu punctul lor de vedere – dar numai câtă vreme nu există o viață dincolo de aceasta.
Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru din lăuntru se înnoieşte din zi în zi. Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; cặci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice. Pavel îşi făcuse două imagini despre sine însuşi. Una era cea pe care o putea vedea într-o oglindă - insomniile, bătăile, întemnițările și privațiunile trebuie să fi lăsat urme adânci pe chipul său aspru şi trudit. Pe cealaltă nu o putea vedea. O putea, însă, simți, în lăuntrul ființei sale, înnoită și întărită, limpezită în urma atâtor greutăți. Credința într-o altă lume i punea dificultățile într-o asemenea lumină încât avea uşurința de a alcătui o listă a propriilor sale necazuri, numindu-le, întristări uşoare de o clipă". Citindu-l pe Pavel și cartea Faptelor, avem copleşitorul sentiment că lumea nevăzută le devenise apostolilor mai reală decât lumea vizibilă din jurul acestora. Isus înfruntase, la rândul Său, suferința acestei lumi și s-a întors din moarte cu făgăduința izbânzii și a nădejdii. Viitorul lor se afla în mâinile Lui.
Trăind în credintță, nu-l mai privim pe Dumnezeu prin ochii lumii, ci dobândim perspectiva lumi vizibile în lumina lui Dumnezeu. Vederea ne va fi mereu încețoşată și nedesăvârşită, cel puțin până în ziua reunificării făgăduite în Apocalipsă. Vom spune atunci: Impărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Hristosului Său. Şi El va împărăți în vecii vecilor. Zvonurile vor înceta pentru că au devenit certitudine.
Tind să fiu de acord cu C. S. Lewis: Istoria arată că aceia dintre creştini care au contribuit mai mult la bunăstarea acestei lumi sunt tocmai cei care au tinut mai mult la cealaltă.