Evenimentul din grădina Ghețimani este o descriere care dacă nu suntem atenți ne poate face să judecăm lucrurile într-un mod ușuratic și să condamnăm atitudinea ucenicilor. Nu vreau să arătăm cu degetul înspre ucenicii care au căzut răpuși de somn; în fața celei mai mari bătălii spirituale ei au fost învinși trupește, și probabil fiecare din noi am fi fost la fel (cel puțin eu mărturisesc că în ceea ce privește rugăciunea nu sunt prea tare). Cred că de multe ori suntem și noi ca ucenicii, avem de dus unele bătălii care depășesc capacitatea noastră umană de a le înțelege, și dacă nu suntem conectați cu Dumnezeu, cred că de multe ori nici nu suntem capabili să le vedem (cum au fost ucenicii în cazul de față).

Poate sau putea Dumnezeu să ducă lupta împotriva întunericului fără de noi? Cu siguranță, pentru că are armate de îngeri care sunt gata la sunetul trâmbiței să pornească la luptă, ceea ce se va și întâmpla la finalul istoriei. Atunci de ce mai are nevoie de noi dacă oricum suntem atât de slabi? Vreau să călătorim prin Scriptură și să aflăm împreună răspuns la această întrebare.

A fost o vreme când Satana avea intrare liberă în prezența lui Dumnezeu, și aflăm lucrul acesta din cartea Iov: Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor. Domnul a zis Satanei: "De unde vii?" Şi Satana a răspuns Domnului: "De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el." (Iov 1:6-7) însă toate acestea s-au schimbat la un moment dat când a fost aruncat pe pământ: Prin mărimea negoțului tău te-ai umplut de silnicie și ai păcătuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu și te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare. Ți s-a îngâmfat inima din pricina frumuseții tale, ți-ai stricat înțelepciunea cu strălucirea ta. De aceea te arunc la pământ, te dau priveliște împăraților. (Ezec. 28:16-17)

Strălucirea ta s-a coborât şi ea în Locuinţa morţilor, cu sunetul lăutelor tale; aşternut de viermi vei avea, şi viermii te vor acoperi." Cum ai căzut din cer, luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: "Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei, mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt." Dar ai fost aruncat în Locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului! (Isaia 14:11-15)

Hristos face referire la izgonirea lui Satan pentru ca ucenicii să înțeleagă că prin El ei au o putere mare: Isus le-a zis: "Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer. Iată că v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpioni şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma. (Luca 10:18-19) iar mai târziu ucenicii au înțeles că scena războiului s-a mutat preponderent pe pământ unde potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. (1 Petru 5:8)

Conștientizarea puterii pe care o avem, nu prin forțele noastre, ci prin puterea lui Hristos, care l-a biruit pe Satan de fiecare dată (să ne aducem aminte de ispitirea din pustie, de învierea din morți care a adus victoria vieții asupra morții) este primul pas ce trebuie făcut în bătălia ce o avem de dus. Să vă dau un exemplu: una din cele mai emblematice lupte din Scriptură este lupta lui David cu Goliat. O luptă care pare la o primă privire inechitabilă prin diferențele mari dintre cei doi luptători; dacă judecăm lupta din punct de vedere uman (așa a judecat-o și Saul – din această cauză îi dă lui David armura sa) copilul David nu avea nici o șansă. Asta este imaginea luptei pe care o vedem cu ochii trupești, dar nu este imaginea completă, în spatele lui David stătea unul mai mare ca Goliat. Ceea ce știa David, și din păcate nimeni altcineva nu știa, era faptul că îl avea de partea s-a pe Dumnezeu; ascultați câtă siguranță la acest puștan: Astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî şi-ţi voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberei filistenilor păsărilor cerului şi fiarelor pământului. Şi tot pământul va şti că Israel are un Dumnezeu. (1 Samuel 17:46) Al doilea lucru pe care îl știa David era faptul că se avânta într-o luptă mai mult decât fizică, se angrena într-o luptă spirituală:  Cine este filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oştirea Dumnezeului celui Viu?" (1 Samuel 17:26) iar încrederea lui în Dumnezeu era una totală, deși unii spun că și David ar fi avut o doză de îndoială din moment ce și-a luat cu el cinci pietre nu doar una. Explicația ar putea fi că David a luat patru pietre în plus pentru fiecare din frații lui Goliat care tot ce-i posibil să fi fost și ei pe câmpul de luptă. Goliat a mai avut frați, iar asta aflam și din cartea Cronici: A mai fost o bătălie cu filistenii. Şi Elhanan, fiul lui Iair, a ucis pe fratele lui Goliat, Lahmi din Gat, care avea o suliţă al cărei mâner era ca un sul de ţesut. (1 Cronici 1:20)

Dacă ne reîntoarcem la episodul relatat în Marcu, aflăm că printre cei trei era și Petru, un om carismatic, impulsiv, fricos nu tocmai bun pentru a fi temelia bisericii Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. (Matei 16:18). Dacă ar fi să alegem noi, cu siguranță Petru nu s-ar încadra; și totuși de ce o face Hristos? Și eu sunt la fel ca Petru de multe ori fricos, nu reușesc eu să mă rog prea mult, dar totuși vreau să mă îndrept, și dacă mă uit la Petru văd că a existat un punct de cotitură în viața lui, când din fricos a devenit încrezător, iar acel moment a fost când a coborât Duhul Sfânt peste el și peste toți cei prezenți la Cinzecime. Din punctul acesta, Petru a fost un alt om, uitați-vă la modul în care este relatat curajul său de a vorbi în Sinagogă în fața Sinedriului și curajul din momentul vindecării ologului. Concluzia este că avem nevoie cu toții de Sfântul Duh. Îmi veți spune: bine bine dar nu primim Duhul Sfânt atunci când ne botezăm? Da așa este, dar în Efeseni Pavel ne lasă o avertizare: Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării. (Efes.4:30) Deci Dumnezeu ne dă Duhul Sfânt dar noi prin alegerile, cuvintele și gândurile noastre putem să-l întristăm și El nu mai lucrează în noi și prin noi așa cum ar trebui. Tot în Efeseni avem și portretul luptătorului spiritual: Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii. Cum ar arăta un luptător făra sabie? Degeaba are armura pe el, dacă nu are sabie nu poate lupta, așa dar să căutăm să nu întristăm Duhul (cu siguranță fiecare știm atunci când o facem). Aici ni se spune că avem de luptat împotriva căpeteniilor și duhurilor răutății care sunt în locurile cerești; nu există o neconcordanță cu ceea ce a afirmat Isus că l-a văzut pe Satan căzând ca un fulger din cer? Nu, pentru că din experiența lui Pavel aflăm că există mai multe ceruri: E nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuşi la vedeniile şi descoperirile Domnului. Cunosc un om în Hristos, care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup, nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie). Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie) a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească. Cu un astfel de om mă voi lăuda; dar, întrucât mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele. (2 Corinteni 12:1-4) Așadar este vorba de trei ceruri, iar teologii afirmă că primul cer este spatiul cosmic pe care noi oamenii îl putem explora cu sateliți și rachete, al doilea cer este locul unde se găsesc aceste căpetenii ale întunericului, iar al treilea cer este raiul lui Dumnezeu (unde Satan nu mai are acces).

Avem de luptat într-un război de dimensiuni spirituale, și la asta ne-a chemat Dumnezeu, să luptăm alături de El, și vom vedea de ce. Dar pănă atunci vreau să facem un exercițiu de imaginație. Trăim lângă granița noastră cu un război; să presupunem că ar trebui să participăm fiecare din noi la acest război și nu avem de ales dar ni se dă dreptul să alegem care tabără o vrem noi și ni se și spune care tabară va câștiga. Spuneți-mi care tabără ați alege-o? Pe cea câștigătoare, evident. Ei, dragii mei, Biblia exact asta face, ne descrie un război spiritual între Dumnezeu și stăpânirile întunericului, și ne și spune cine va câștiga: Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce stătea pe el se cheamă "Cel credincios - şi "Cel adevărat", şi El judecă şi Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti şi purta un nume scris pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: "Cuvântul lui Dumnezeu." Oştile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: "Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor." Apoi am văzut un înger care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare şi a zis tuturor păsărilor care zburau prin mijlocul cerului: "Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu, ca să mâncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!" Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui. Şi fiara a fost prinsă. Şi, împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos care făcuse înaintea ei semnele cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc care arde cu pucioasă. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s-au săturat din carnea lor. (Apocalipsa 19:11-21)

Mai mult decât atât, există o serie de profeții în Vechiul Testament cu privire la Hristos care s-au împlinit în Noul Testament, iar o parte din ele vizează tocmai luptele spirituale duse și câștigate de Hristos:

La fel ca într-un război fizic, există mai multe lupte iar apoi o luptă finală care decide tot. La fel și Hristos, a câștigat toate luptele până în acest moment și mai urmează lupta finală.

Acum stau și vă întreb: aveți în față profeții împlinite și mai sunt o serie de profeții care stau să se împlinească, printre care și cea din Apocalipsa 19, de partea cui alegeți să luptați?

Avem în fața noastră un Dumnezeu care nu lucrează singur, ci lucrează cu oameni și prin oameni. El nu ne cheamă la a avea posesiuni pe pământ, ci la a fi luptători în singura lupta care contează. De avut vom avea dar nu aici, ci în ceruri, iar pentru a avea mai târziu trebuie să fim ceea ce ne cheamă El să fim, luptători destoinici în armata Lui. Iar în final să răspundem la întrebare: Dacă suntem așa slabi de ce ne mai cheamă la luptă? Pentru ca în dragostea Lui vrea să împartă victoria și prada cu noi. De aceea, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşi la moarte şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi. (Isaia 53:12)

Dacă vrem să putem împărți și împărăți cu El, trebuie să fim puternici spiritual.