Figura centrala a Scripturii este persoana lui Hristos, imaginea Lui incepe din Geneza si se finalizeaza in Apocalipsa; dar impreuna cu aceasta imagine se mai impleteste imaginea imparatiei cerurilor asemenea unei flori care incepe sa dea primul lastar in Geneza si infloreste in toata splendoarea ei in Apocalipsa. Este un tablou pe care cel mai priceput pictor (Dumnezeu) incepe sa il schiteze inaintea ochilor nostri, iar cand il finalizeaza suntem uimiti de minunatia aratata.

Rolul acestei imagini a imparatiei este de a le da oamenilor o unealta prin care sa isi poata desprinde ochii de pe pamantul vremelnic. Cautarea Imparatiei Cerurilor trebuie sa fie in viata fiecarui om, modul in care se poate detasa de lumea fizica ce il inconjoara. La un moment dat, saducheii, ca un exponent al oamenilor prinsi in limitarile umane de a intelege dimensiunea lucrarii divine, vin la Isus ca sa-i intinda o cursa dar ajung sa fie ceartati de Isus deoarece nu au reusit sa inteleaga din Scripturi ca Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morti, ci a celor vii, cu alte cuvinte nu au reusit sa desluseasca imaginea imparatiei cerurilor pentru a intelege ca nu se sfarseste totul aici pe pamant.

Hristos este cel care a facut legatura dintre acest pamant si imparatia cerurilor. Dimensiunea imparatiei cerurilor poate fi perceputa si inteleasa de catre om inca de aici, de pe pamantul vremelnic. Eu personal nu am reusit sa inteleg pe deplin cuvintele lui Isus cand a spus: Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru (Luca 17:21), decat in momentul in care am vazut modul in care Daniel efectiv a trait aceste cuvinte, imparatia cerurilor era inlauntru lui in momentul in care a fost aruncat in groapa cu lei, inainte de a ajunge in groapa Daniel a avut vedenii prin care a vazut imparatia cerurilor. A luat aceasta imagine a imparatiei cu El si a stat fara frica in groapa cu lei, fiind incredintat ca Dumnezeu are pregatit pentru el ceva cu mult mai maret decat gradinile Babilonului.

Si acum haideti sa ne uitam la modul in care treptat Dumnezeu incepe sa picteze imaginea Imparatiei Cerurilor pentru noi. Din Geneza si pana in Eclesiastul, apar doar relatari cu privire la ingeri care au intrat in contact cu oamenii, iar punctul culminant este experienta lui Moise care din crepatura stancii poate sa vada slava lui Dumnezeu. Urmeaza apoi perioada profetilor in care avem mult mai multe informatii cu privire la Imparatia Cerurilor prin intermediul viziunilor extraordinare de care profetii au parte. Isaia il vede pe Dumnezeu pe scaunul de domnie din ceruri si de asemenea vede si fiinte angelice, serafimi, precum si templul ceresc. În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau: "Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!" (Isaia 6:1-3)

Ezechiel de asemenea vede figuri angelice si il vede si el pe Dumnezeu: Ezechiel cap 1, dar in plus Ezechiel pe langa faptul ca vede imaginea templului in cap 40 pana la final, primeste instructiuni cu privire la zidirea templului in Ierusalim, ca o imagine a templului din ceruri.

Daniel il vede pe Dumnezeu, vede si el figuri angelice, dar intr-un mod cu totul special el il vede pe Fiul lui Dumnezeu. Ma uitam la aceste lucruri, pana cand s-au asezat niste scaune de domnie. Si un Imbatranit de zile a sezut jos. Haina Lui era alba ca zapada, si parul capului Lui era ca niste lana curata; scaunul Lui de domnie era ca niste flacari de foc, si rotile lui ca un foc aprins. Un rau de foc curgea si iesea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Ii slujeau si de zece mii de ori zece mii stateau inaintea Lui. S-a tinut judecata si s-au deschis cartile. Eu ma uitam mereu, din pricina cuvintelor pline de trufie pe care le rostea cornul acela: m-am uitat pana cand fiara a fost ucisa, si trupul ei a fost nimicit si aruncat in foc ca sa fie ars. Si celelalte fiare au fost dezbracate de puterea lor, dar li s-a ingaduit o lungire a vietii pana la o vreme si un ceas anumit. M-am uitat in timpul vedeniilor mele de noapte si iata ca pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a inaintat spre Cel Imbatranit de zile si a fost adus inaintea Lui. I s-a dat stapanire, slava si putere imparateasca, pentru ca sa-I slujeasca toate popoarele, neamurile si oamenii de toate limbile. Stapanirea Lui este o stapanire vesnica si nu va trece nicidecum, si Imparatia Lui nu va fi nimicita niciodata. (Daniel 7:9-14)

Cand Hristos le vorbea evreilor de imparatia cerurilor, pentru ei nu era un concept abstract, probabil le rezonau in minte aceste imagini din cartile profetice. Cand vorbeau despre Ilie, stiau ca acesta a fost luat de pe pamant intr-un car de foc, si nu avea unde sa fie dus decat in Imparatia Cerurilor. Ei erau un popor care aveau o imagine destul de clara despre ceruri, stiau ca exista ceva cu mult mai mult decat pamantul, din aceasta cauza cand Isus a inceput sa le vorbeasca despre imparatia lui Dumnezeu nu au fost surprinsi. Insa ceea ce facea Isus era sa le vorbeasca intr-un mod diferit despre Imparatie. El nu le descrie Imparatia, desi ar fi fost cel mai in masura sa o faca pentru ca El a creat-o in calitate de Dumnezeu, dar le prezinta caracterul Imparatiei si modul in care se poate ajunge in ea. Dintre evanghelisti, Matei a fost cel care a redat cel mai mult pildele Domnului cu privire la Imparatie.

De ce oare Isus nu a prezentat in amanunt Imparatia, oare daca am fi avut mai multe detalii tocmai de la Cel care a creat Imparatia, oare nu erau oamenii mai convinsi? Insa El este interesat de cu totul altceva, din moment ce Imparatia Cerurilor a fost vazuta prin viziuni extraordinare de catre profeti si descrisa de acestia, cel mai important este pana la urma cum ajungi la ea. Si chiar daca ne-ar fi descris mai mult din cum anume este Imparatia, nu am fi capabili sa intelegem prea mult pentru ca prin mintea si ochii trupesti nu putem percepe (decat probabil partial) lucrurile spirituale. Hristos dorea sa-i invete pe oameni ca Imparatia are anumite coordonate spirituale si in ea nu poti ajunge oricum, exista cateva conditii. Un verset, desi il stiam foarte bine, m-a uimit cu privire la profunzimea mesajului lui Hristos legat de Imparatia Cerurilor: "Pocaiti-va, caci Imparatia cerurilor este aproape."  Ce sa insemne acest aproape? La ce s-a referit Isus? A inceput Imparatia Cerurilor o data cu venirea Lui pe pamant? Hristos a venit sa ne explice lucrurile cu privire la Imparatie, iar mai tarziu Pavel transmite bisericii urmatoarea invatatura: Dar cetatenia noastra este in ceruri, de unde si asteptam ca Mantuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul starii noastre smerite si-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Si supune toate lucrurile. (Filipeni 3:20-21) Ce vrea sa spuna Pavel, ca noi deja apartinem Imparatiei Cerurilor inca de aici de pe pamant? Da, raspunsul este afirmativ, iar cauza este Domnul Isus si Duhul lui cel Sfant care locuieste in noi. Tradus in termeni mai palpabili pentru noi lucrurile stau in felul urmator: sa ne alegem cel mai frumos loc de pe pamant (probabil Bali sau alta insula exotica), sa presupunem ca acolo nu poti ajunge numai daca esti cetatean al acelui loc; vine cineva si iti da un act oficial prin care esti facut cetatean astfel incat din acel moment te poti intra pe teritoriul insulei. La fel este si cu Imparatia Cerurilor: a venit Domnul Isus la noi si ne-a dat Duhul Sfant ca o garantie ca noi suntem cetateni ai cerului. Deci noi nu intram in Imparatie pt ca suntem noi frumosi, ci datorita lui Hristos si prin Duhul Sfant; intram pe poarta in Imparatie nu ca am fost noi buni, ci datorita Duhului Sfant care este in noi.

Vedeti voi, Isus a venit sa ne invete despre Imparatie, dar totusi intr-un final ne face si o descriere amanuntita a Imparatiei prin ucenicul Sau cel mai iubit, ascultati descrierea Imparatiei din finalul Cartii Apocalipsa: Apoi unul din cei sapte ingeri, care tineau cele sapte potire pline cu cele din urma sapte urgii, a venit si a vorbit cu mine, si mi-a zis: "Vino sa-ti arat mireasa, nevasta Mielului!" Si m-a dus, in Duhul, pe un munte mare si inalt. Si mi-a aratat cetatea sfanta, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu, avand slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatra preascumpa, ca o piatra de jasp, stravezie ca cristalul. Era inconjurata cu un zid mare si inalt. Avea douasprezece porti, si, la porti, doisprezece ingeri. Si pe ele erau scrise niste nume: numele celor douasprezece semintii ale fiilor lui Israel. Spre rasarit erau trei porti; spre miazanoapte, trei porti; spre miazazi, trei porti, si spre apus, trei porti. Zidul cetatii avea douasprezece temelii, si pe ele erau cele douasprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului. Ingerul care vorbea cu mine avea ca masuratoare o trestie de aur, ca sa masoare cetatea, portile si zidul ei. Cetatea era in patru colturi, si lungimea ei era cat largimea. A masurat cetatea cu trestia, si a gasit aproape douasprezece mii de prajini. Lungimea, largimea si inaltimea erau deopotriva. I-a masurat si zidul, si a gasit o suta patruzeci si patru de coti, dupa masura oamenilor, caci cu masura aceasta masura ingerul. Zidul era zidit de jasp, si cetatea era de aur curat, ca sticla curata. Temeliile zidului cetatii erau impodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintai temelie era de jasp; a doua, de safir; a treia, de calcedonie; a patra, de smarald; a cincea, de sardonix; a sasea, de sardiu; a saptea, de crisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de crisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douasprezecea, de ametist. Cele douasprezece porti erau douasprezece margaritare. Fiecare poarta era dintr-un singur margaritar. Ulita cetatii era de aur curat, ca sticla stravezie. In cetate n-am vazut niciun Templu; pentru ca Domnul Dumnezeul cel Atotputernic ca si Mielul sunt Templul ei. Cetatea n-are trebuinta nici de soare, nici de luna, ca s-o lumineze; caci o lumineaza slava lui Dumnezeu, si faclia ei este Mielul. Neamurile vor umbla in lumina ei, si imparatii pamantului isi vor aduce slava si cinstea lor in ea. Portile ei nu se vor inchide ziua, fiindca in ea nu va mai fi noapte. In ea vor aduce slava si cinstea neamurilor. Nimic intinat nu va intra in ea, nimeni care traieste in spurcaciune si in minciuna; ci numai cei scrisi in Cartea Vietii Mielului. Si mi-a aratat un rau cu apa vietii, limpede ca cristalul, care iesea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului. In mijlocul pietei cetatii si pe cele doua maluri ale raului era pomul vietii, rodind douasprezece feluri de rod si dand rod in fiecare luna; si frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului vor fi in ea. Robii Lui Ii vor sluji. Ei vor vedea fata Lui, si Numele Lui va fi pe fruntile lor. Acolo nu va mai fi noapte. Si nu vor mai avea trebuinta nici de lampa, nici de lumina soarelui, pentru ca Domnul Dumnezeu ii va lumina. Si vor imparati in vecii vecilor. Si ingerul mi-a zis: "Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare si adevarate." (Apocalipsa 21:9 – 22:5) Citind aceste cuvinte a-ti putut sa va faceti in minte o imagine cum va fi acolo in Imparatia Cerurilor? Cu siguranta ca doar in parte; imaginea care se infiripa in mintea noastra la citirea acestei descrieri va pali in fata frumusetilor efective pe care le vom vedea acolo. Inchipuiti-va ca Ioan, un om limitat ca si noi, vede in urma unei rapiri sufletesti o imagine fantastica pe care apoi incearca sa o descrie in cuvinte omenesti cat poate el de bine; iar apoi noi cu limitarile noastre incercam sa ne inchipuim ceea ce a vazut Ioan. Cred ca imaginea din mintea noastra este mult distorsionata fata de cum arata efectiv Imparatia Cerurilor; insa si aceasta imagine distorsionata ne este suficienta.

M-am tot intrebat, oare ce a avut biserica primara si noua ne lipseste? Veti raspunde clasic: Ei staruiau in invatatura apostolilor, in legatura frateasca, in frangerea painii si in rugaciuni. (Fapt. 2:42) da, este adevarat, aveau asta, insa intr-o oarecare forma si noi avem avem asta, poate ei erau intradevar mai seriosi din aceasta perspectiva decat noi, dar cred ca aveau ceva mult mai mult. Uitati-va putin la descrierea mortii lui Stefan, primul martir al bisericii pe el rautatea fara margini a lumii in care traia nu il afecta pentru ca stia ca nu aceasta este realitatea ultima. Astfel in momentul mortii sale prin lovire cu pietre, deschiderea cerurilor si intrarea in Imparatia Cerurilor a fost cel mai logic si normal lucru care se putea intampla. Raspunsul e ca pentru ei Imparatia Cerurilor era o realitate mult mai palpabila decat lumea fizica in care traiau. Dimensiunea acestei imparatii era foarte mare in inimile lor astfel incat imparatia lumii nu mai avea loc. Uitati-va de asemenea la descrierile istorice cu privire la curajul martirilor crestini care mureau in arenele romane sfasiati de lei, cantau si aveau ochii indreptati spre cer stiind ca realitatea ultima era cea din inimile lor, si anume Imparatia Cerurilor, iar pentru ei moartea (indiferent cat de crunta ar fi ea) devenea o concretizare palpabila a imaginii Imparatiei Cerurilor care era inauntrul lor. Pentru ei Imparatia Cerurilor era mai reala decat realitatea zilnica pe care o traiau. Philip Yancey spunea: Riscam sa ne simtim intru totul acasa pe pamant, fara a avea nici o clipa constiinta unei alte lumi. Asemenea publicului din sala de teatru, traim in interiorul unei realitati atat de captivante incat uitam de existenta oricarei alteia, pana ce lumea din exterior navaleste inauntru trezindu-ne cu brutalitate din reverie.

Pentru noi cum este Imparatia Cerurilor? Este mai reala decat realitatea zilnica in care traim? Sau doar ne-am format un obicei din a spune Maranata, vin-o Doamne Hristoase?