.

             "Credinciosul poate fi sigur, pe deplin convins de mântuirea sa? Mulţi alţi teologi susţin şi ei că noi nu vom şti dacă am fost salvaţi sau nu decât în clipa când vom ajunge în lumea cealaltă, „după ce am trecut linia eschatologică.” Însă, din fericire, Sf. Scriptură foloseşte un limbaj total diferit. Ea afirmă că cel credincios a primit odată cu naşterea din nou şi viaţa veşnică, viaţă care, prin definiţie, nu se va sfârşi niciodată (Ioan 3:16; 36; 5:24; 11:25-26, etc). Domnul însuşi declară cu privire la oile Sale: „Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” (Ioan 10:38; cf. 17:11-12). Ap. Petru scrie: „…ne-a născut din nou… la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, păstrată în ceruri pentru voi. Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi.” (1Pet. 1:4-5). Iuda se adresează celor „care sunt iubiţi în Dumnezeu-Tatăl şi păstraţi pentru Isus Cristos.” (Iuda 1). Domnul veghează asupra celor pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a predestinat să fie asemenea chipului Fiului Său, i-a chemat, i-a îndreptăţit şi i-a glorificat, astfel ca nimic să nu-i mai poată despărţi de dragostea Sa (Rom. 8:29-39). Cei ce au crezut au şi fost „pecetluiţi cu Duhul Sfânt pentru ziua răscumpărării.” (Ef. 1:13-14; Ef. 4:30). Pe de altă parte, noi avem certitudinea absolută că Domnul va duce la bun sfârşit lucrarea începută în noi (Fil. 1:6) şi „ne va întări până la sfârşit în aşa fel ca să fim fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Cristos.” (1Cor. 1:8). Cei ce privesc mereu la ei înşişi, la faptele lor, la meritele lor, nu vor ajunge niciodată la o asemenea certitudine. Da, siguranţa mântuirii noastre este deplină pentru că ea se bazează în exclusivitate pe lucrarea desăvârşită a Domnului Isus Cristos, pe ceea ce a făcut El în favoarea noastră. În timp ce murea pe cruce, El a strigat: „S-a isprăvit!” (Ioan 19:30). Mântuirea lui Dumnezeu este gratuită, şi noi am primit-o, fără plată, prin credinţă (Rom. 3:24; Rom. 5:1-5; Rom. 6:23; Ef. 2:8-9). Cuvintele adresate de Domnul Isus multor persoane: „Credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace!” (Lc. 7:50; Lc. 8:48; Lc. 17:19; Lc. 18:42, etc.) ni se potrivesc perfect şi nouă care am crezut în jertfa Sa; noi suntem încă de pe acum curăţiţi de orice păcat mărturisit înaintea lui Dumnezeu pe temeiul sângelui vărsat pe cruce şi a mijlocirii atotputernice a Singurului nostru Avocat şi Mijlocitor, Isus Cristos (1Ioan 1:7,9; 1Ioan 2:1-2; Evr. 9:25). Din contră, potrivit Sf. Scripturi, noi, care credem în Numele Fiului lui Dumnezeu, nu numai că putem, dar trebuie să ştim că avem viaţa veşnică (1Ioan 5:13). Nu este vorba aici de a simţi, de a merita, de a nădăjdui sau de a aştepta; pe de altă parte, a nu accepta declaraţia atât de limpede a Sf. Scripturi, ar însemna să-L facem pe Dumnezeu mincinos (v. 10-11).

         Iată de ce noi nu am primit un duh de robie, ca să mai avem frică, ci un duh de înfiere, care ne face să-I spunem lui Dumnezeu: „Tată!” „însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.” (Rom. 8:15-16). „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem… Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu…” Iar aceasta nu împiedică cu nimic faptul ca, în curând, siguranţa noastră deplină şi nădejdea noastră neclintită să facă loc realităţii, vederii lucrurilor sperate şi transformării noastre definitive după chipul şi asemănarea Domnului Isus (1Ioan 3:1-2; Rom. 8:23-24).

        Şi, cu toate acestea, oare nu este posibil ca un credincios să-şi piardă mântuirea? În lumina textelor biblice menţionate mai sus, noi credem că nu se poate. Pe de altă parte, numeroase pasaje teribile ne pun în gardă contra întoarcerii la o viaţă de păcat şi a dispreţuirii jertfei răscumpărătoare (de ex. : Evr. 6:4-6; Evr. 10:26-31), precum şi contra unei trăiri după îndemnurile firii pământeşti care s-ar opune făţiş lucrării de sfinţire săvârşite de Duhul Sfânt (Rom. 8:6-8,13). Textele acestea par să spună următoarele: fiecare om este solicitat de Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt să accepte lumina şi mântuirea  (Ioan 3:19-21; Ioan 6:45; Ioan 12:32; Ioan 16:8-11); dacă el respinge până la capătul vieţii adevărul după ce a fost convins de realitatea lui, dacă el calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi jertfa Sa de pe Golgota, dacă el se împotriveşte lucrării Duhului Sfânt] nu mai există nici o speranţă pentru el; chiar dacă, la un moment dat, se părea că el umblă potrivit Evangheliei, el nu a fost nicidecum născut din nou, n-a devenit un adevărat copil al lui Dumnezeu şi Domnul nu l-a cunoscut niciodată ca atare (Mt. 7:22-23). Dimpotrivă, ferice de acela care, mergând din progres în progres, poate crede încă de pe acum, cu toată umilinţa, că Domnul însuşi este certitudinea lui absolută, nădejdea sa deplină! (Cf. Pv. 3:26)"

.