Nu cred că există om care să nu fie părtaș bucuriei. Este un sentiment ce ne schimbă și înfrumusețează viața. Dacă încercăm să o definim, bucuria este o stare de bine ce rezultă dintr-o inimă mulțumită.

Omul a fost creat de Dumnezeu cu privilegiul de a se bucura. Nimeni nu este îngrădit, dimpotrivă, omul este încurajat să se folosească de ea: „Bucură-te tinere în tinerețea ta, fii cu inimă veselă... (Ecl. 11/9)  Deși pare că bucuria ar fi pentru cei tineri, eu cred că, de la bebeluș până la cel cu părul alb, toți vor să aibă parte de ea. Dar nu-i totul să fii bucuros. E important să știi: de unde provine „bucuria” ce te bucură? Rezultă ea din roada Duhului, sau este o bucurie din firea noastră pământească? Bucuria provenită din firea pământească o dețin toți oamenii, indiferent de modul de viață. Mincinosul se bucură când îi sunt crezute minciunile, hoțul se bucură de reușită, iar curvarul de satisfacerea lui. Bogatul se bucură de bogăția sa, fiind alimentată zilnic când conturile cresc, iar hambarele devin neîncăpătoare, dar ajunge și în inima cerșetorului când primește un bănuț.

Dar noi nu vorbim aici de bucurii pământești, ci de bucurii duhovnicești, ce provin în urma rodirii Duhului Sfânt în viața noastră. (Gal. 5/22) Nu știu dacă este  posibilă relația unui creștin cu Duhul Sfânt (Dumnezeu) fără bucurie. Cu bucurie începe, sau ar trebui să înceapă părtășia unui om cu Dumnezeu, cu ea ar trebui să  parcurgem viața și tot cu ea ar trebui s-o sfârșim, (Fapte 20/24) însoțindu-ne și-n veșnicie. Vameșul Zacheu a fost strigat pe nume: „Zachee dă-te jos de grabă, căci astăzi trebuie să intru în casa ta.” Rezultatul: „Zacheu s-a dat jos în grabă și L-a primit cu bucurie” (Luca 19/5,6) Dar nu erau mai importante bucuriile sale datorită agoniselii și mai ales că au fost dobândită fără prea multă osteneală? Noua bucurie ajunsă în inima sa, depășea cu mult bucuriile de până atunci, încât a dorit să renunțe la ele și chiar la sursa bucuriei - împărțind avuția sa săracilor. Și nu-i singurul... Apostolul Pavel a socotit toate favorurile lumii ca pe un gunoi, în comparație cu „... prețul nespus de mare a cunoașterii lui Isus Hristos” (Fil. 3/8) iar despre Moise aflăm că „... a vrut mai bine să sufere alături de poporul său, decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.” (Evrei 11/25)

Este imposibil de explicat manifestările bucuriei ce vin din Duhul Sfânt. De dragul „bucuriei” ce-I era pusă înainte a fost gata să sufere crucea și să disprețuiască rușinea, El - Fiu de Dumnezeu. ( Evrei 12/2) Să ajungi să primești cu bucurie răpirea averii? Să poți să te bucuri când oamenii te vor ocărî și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate despre tine? Să poți să te bucuri în necaz? Adică când toți plâng, tu să te bucuri? Este ceva peste puterile omenești. N-ai cum să nu fii considerat nebun. Personal trebuie să recunosc că n-am atins încă "performanța" de a mă bucura în necaz, să mă  bucur atunci când am avut o pierdere, sau să mă bucur când cineva a spus lucruri rele și neadevărate despre mine. A spune lucruri neadevărate înseamnă nelegiuire, iar dragostea nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr. Acum înțeleg mai bine ce înseamnă: „nebunia crucii”...

Cine consideră „normal” un administrator a unei trezorerii împărătești ce hotărăște să-și petreacă concediul aventurându-se într-o călătorie lungă și riscantă de 2000 de kilometri într-un car pentru a se închina la templu din Ierusalim, fără să știe ce va găsi în el? Dar nimeni nu știa că alerga cu stăruință după bucuria ce-i era pusă înainte... S-a întors înapoi cu inima goală, dar Cerul s-a pus în mișcare și a trimis un slujitor să intermedieze relația sa cu Dumnezeu și să intre în posesia acestei bucurii. Rezultatul: „... famenul și-a văzut de drum plin de bucurie.” Aici trebuie să punem o întrebare: Cum s-o fi umplut de bucurie dacă n-a stăruit după Duhul Sfânt? - întrucât am spus că bucuria face parte din roada Duhului. O dovadă că Duhul Sfânt se primèște prin credință o dată cu convertirea... Dar oareare  în căutarea acestei bucurii a fost pornit acest demnitar? Dar nu avea el bucurie, sau ce era cu el? Cu siguranță că avea foarte multe surse de bucurie, numai că bucuriile pământești sunt trecătoare și lasă în urmă de multe ori un gust amar: Hoțul este prins și pedepsit, curvarul își vede distrusă familia, bogatul poate rămâne sărac, dar cel ce se îmbogățește față de Dumnezeu intră în posesia unei bucurii veșnice. Da, „... o bucurie veșnică le va încununa capul.” (Isaia 35/10) Ce făgăduință frumoasă! Bucuria ca o cunună a răsplătirii veșnice.

Până atunci noi ne bucurăm și aici, iar bucuria trebuie împărtășită cu alții: „Bucurați-vă cu cei ce se bucură și plângeți cu cei ce plâng.” (Rom. 12/15) Nu ni se cere să ne bucurăm de cei ce plâng. Nu. O bucurie nepermisă care n-ar trebui să se regăsească în inimile noastre - deși tot bucurie se numește. Este chiar împotriva voii lui Dumnezeu: „... nu trebuia să te uiți mulțumit la nenorocirea fratelui tău și nici să te bucuri de copiii lui Iuda în ziua pierii lui.”  (Obadia 1/12) În acest caz bucuria încetează și va trebui să plângem împreună cu cei ce plâng. Nu este permis să ne bucurăm nici de căderea cuiva în ispită (păcat) deoarece " Dragostea nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr." (1Cor. 13/6)  "M- am bucurat foarte mult când am aflat de unii din copii tăi că umblă în adevăr după porunca  pe care am primit-o de la Tatăl." (2Ioan 1/4)

Nu numai că bucuria își are „locul” ei, dar există o ordine a priorităților în ce privește bucuria: Ne bucurăm că suntem iubiți de cei din biserică. Te-ai bucurat după ce ai slujit cu cântare, sau poezie și aceasta a produs zidire sufletească vizibilă ascultătorilor. Te-ai bucurat când ai predicat cu multă călăuzire din partea Domnului stârnind interes pentru cuvântul rostit. Te bucuri de poziția ce ocupi în biserică. Indiferent de performanțele tale, aceste  bucurii sunt de scurtă durată. Ucenicii Domnului s-au întors de pe câmpul de luptă plini de bucurie și au zis: „Doamne, chiar și dracii ne sunt supuși în Numele Tău.” Putea Domnul să le spună: „De asta v-am dat putere și v-am trimis, să vă bucurați și voi.” - dar nu le-a spus așa, ci dimpotrivă le-a cerut să renunțe la ea, îndreptându-le atenția spre o bucurie care merită să te bucuri de ea: „. . . bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.” (Luca 10/17-21)  Ce frumos! Bucuria  cultivată  în inima ucenicilor s-a răsfrânt  și în inima Mântuitorului, întru-cât ni se spune că  „În ceasul acela, Isus s-a bucurat în Duhul Sfânt și a zis: Tată, Doamne al cerului și a pământului: Te laud că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor.” (Luca10/21) 

Da, suntem în Împărăția Fiului dragostei. Bucuria ce se manifestă în interior nu este determinată de mâncare și băutură, ci este bucurie provenită din Duhul Sfânt. Părtășia noastră a început cu bucurie, și nu doar atât, ea n-ar trebui să lipsească din tot procesul mântuirii întrucât ni se cere să slujim Domnului cu bucurie. Ce s-a întâmplat? Cine ne-a răpit bucuria? De ce oare lipsește din viața celor ce au avut-o cândva? Este ziua întrebărilor și a cercetării de sine. Dacă constați lipsa ei ceva nu este în regulă. Ne rugăm ca și împăratul David: „Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale și însoțește-mă cu un duh de bunăvoință.” (Ps. 52/12) 

Bucurie ce va atinge punctul culminant în Împărăția cerească: „Să ne bucurăm, să ne veselim și să-I dăm slavă, căci a venit  nunta Mielului - soția Lui s-a pregătit.” (Apoc. 19/7) O bucurie negrăită (ce nu poate fi descrisă în cuvinte. O bucurie eternă...

Fiți binecuvântați!