Zelul manifestat de apostolul Pavel în slujba la care a fost chemat, i-a determinat pe unii din biserica din Corint să-l considere nebun. (2Cor 11/19)  Deși pare surprinzător, apostolul nu respinge această etichetă, ci dimpotrivă, recunoaște că este nebun pentru Hristos și cere „să sufere puțintică nebunie din partea sa.”

Dar înainte de a intra în subiect, este bine să definim ce înseamnă „nebun”?

Din punct de vedere omenesc, expresia „nebun” îi este atribuită unui bolnav mintal, fără discernământ, sau cu discernământul diminuat. Din punct de vedere spiritual, „nebun” nu înseamnă bolnav psihic, ci scoate în evidență diferite stări a minții. De la lipsa de înțelepciune duhovnicească, sau pierderea ei, se poate trece la altă extremă - una irațională. „Pe când vorbea el astfel ca să se apere, Festus a strigat cu glas tare: Pavele ești nebun. Învățătura ta cea multă te face să dai în nebunie.” (Fapte 26/24) Tot în contextul iraționalului întâlnim și „nebunia” lui Dumnezeu ce înseamnă: gândire incompatibilă cu logica umană. „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, ci cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât de sus sunt căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre.” (Isaia 55/8,9)

Din punct de vedere spiritual, prima categorie de nebuni sunt cei lipsiți de judecată duhovnicească: „Nebunul zice în inima lui: Nu există Dumnezeu.” (Ps14/1) Cei ce neagă existența lui Dumnezeu sunt considerați  „nebuni”, deși din punct de vedere pământesc pot fi intelectuali. Apostolul Pavel folosește la rândul său alt termen și îi consideră „fără minte”. (Tit 3/3) Psalmistul afirmă că astfel de nebuni nu pot sta în preajma ochilor lui Dumnezeu. Totuși, înțeleptul Solomon constată că există remediu și pentru această categorie și le recomandă: „Învățați-vă minte proștilor și înțelepțiți-vă nebunilor!” (Prov. 8/5) 

A doua categorie sunt cei au avut înțelepciune duhovnicească, ce a determinat cunoașterea lui Dumnezeu, dar „S-au fălit că sunt înțelepți și au nebunit.”(Rom 1/22)  Această categorie de nebuni nu trebuie căutată în lume, deoarece ea se găsește peste tot în adunări. Sunt totdeauna în preajma noastră. Însuși Dumnezeu deplânge decăderea morală a propriului Său popor și afirmă generalizând: „Poporul Meu este nebun” - care îi sunt manifestările? „sunt fără minte și lipsiți de pricepere, sunt meșteri să facă răul și nu știu să facă binele.” (Ier. 4/22) În momentul în care mentorul bisericii din Corint constată că s-au făcut greoi la pricepere și nu înțeleg cel mai elementar raționament privitor la înviere, el este determinat să li se adreseze corespunzător: „Nebun ce ești!” - nu cumva ești lipsit de judecată?

A treia categorie de „nebuni” (printre care ne găsim, sau ar trebui să ne găsim) și noi, sunt cei ce au acceptat „nebunia propovăduirii crucii”. „Căci, întrucât lumea cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu prin înțelepciunea lui Dumnezeu, El a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii.”  Nebunia crucii face parte din nebunia lui Dumnezeu... Dar ce înseamnă „nebunia crucii”? Sunt stări extreme și inexplicabile ce depășesc logica umană. Imaginați-vă acum pe Dumnezeu ce părăsește slava Cerului pentru a lua chip de om și nu doar atât: flămând, însetat, disprețuit, batjocorit, părăsit și în final omorât. Și-a asumat cel mai mare risc lăsând 99 de oi pe islaz, mergând după cea rătăcită. Imaginați-vă acum lucrători vamali părăsind  vama  și urmând un om ce le-a spus: „vino după mine” fără să-i ceară identitatea, sau fără să-L întrebe de beneficiile materiale. Învățăturile Sale  au uimit întreaga audiență: Cât de dezamăgiți probabil au rămas  ucenicii când au auzit învățăturile ce nu se potrivea cu felul lor de gândire: „Să nu vă împotriviți celui ce vă face rău, ci oricui vrea să se judece cu tine și să-ți ia haina lasă-i și cămașa. Celui ce-ți cere, dă-i și nu-i întoarce spatele. Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc... ” (Matei 5/39-44) Însă unii nu doar că au rămas dezamăgiți  de învățătura Sa, dar L-au părăsit din pricina învățăturii "prea de tot". .

Așadar, asemenea cerințe ce fac parte din „nebunia crucii”, sunt imposibil de procesat de mintea omenească limitată și aparent imposibil de aplicat în viața practică. Și dacă totul s-ar limita aici, dar constatăm pe măsură ce pătrundem în această nouă lume că rigorile crucii sunt abia la început - o „lume” complet diferită de cea în care ne găsim. Aici ni se cere să ne bucurăm în necaz - ceea ce trebuie să recunosc că n-am reușit să ating această performanță. Unii au fost lăudați când au primit cu bucurie răpirea averii. Nu pot să spun că m-am bucurat atunci când am avut o pierdere. Dar nebunia crucii continuă când îi fericește pe cei ce plâng și le cere bucurie celor ce vor fi ocărâți, prigoniți și se vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate despre ei. (Matei 5/4,11, 12)

 Da, nebunia crucii  înseamnă să socotești toate lucrurile ca pe un gunoi, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos.” (Cu ani în urmă am ascultat mărturia unui om întors la Dumnezeu pe timpul comunismului: „Lucram ca inginer într-o mare întreprindere de stat. Conduceam cu rezultate foarte bune o jumătate din unitate. Când m-am hotărât să-L slujesc pe Dumnezeu, comuniștii m-au dat afară din serviciu și m-au trimis pe șantier. Am ajuns să lucrez într-o echipă de zugravi decăzuți moral ce consumau frecvent băuturi alcoolice. Toți cunoscuții îmi spuneau că am nebunit. Da, era întocmai, dar ei nu știau că așa se manifestă nebunia crucii lui Hristos... ”) Au fost și oameni ce au refuzat să poarte „crucea” fiind doar interesați de beneficii. Tânărului bogat i s-a părut o absurditate când i s-a cerut: „du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, apoi vino ia-ți crucea și urmează-Mă.” (Marcu 10/21) Oare ce om - s-a gândit bogatul în sinea lui - ar fi dispus să-și dea averea pe o cruce? Numai un om nebun ar face asta, dar eu nu vreau să mă găsesc printre ei și a refuzat...

Dar nebunia crucii este și mai stranie. În Noul Testament, găsim descris chiar de la început   dorința unor oameni de a se deplasa la Ierusalim să se închine înaintea unui prunc. Am putea să întrebăm: cum să te închini înaintea unui prunc? Dar nu aceasta este nedumerirea, ci deplasarea lor de la capătul pământului, o călătorie ce s-a desfășurat ca timp pe parcursul a doi ani. Adică pentru o singură închinare să străbați mii de kilometri? Imaginați-vi-l acum și pe famenul etiopian, om cu influență și cu mare putere la împărăteasa Etiopiei ce s-a deplasat la Ierusalim pentru închinare. 4000 de Kilometri parcurși într-un car de unul singur. Ce primejdii a înfruntat demnitarul acesta când ar fi putut să-și petreacă timpul liber altfel... ! Nu se poate ca cei din jur să nu te considere nebun. Oricât ai fi de lucid și ai încerca să raționezi procedeul acestor oameni, este imposibil de înțeles. Mintea noastră limitată te poate duce foarte ușor într-o direcție greșită, punând sub semnul întrebării veridicitatea acestor istorisiri biblice. Este o adevărată "nebunie" intenția, dar și procedeul prin care Moise a transformat vițelul de aur în cenușă când aurul abia se topește în topitorie la peste 1ooo grade, darămite să-l transformi în cenușă. Cu vreascuri din pustie nu este posibil, dar prin puterea lui Dumnezeu totul este posibil...

 Apostolul Pavel face afirmații pe care noi nu le putem face și nici n-am vrea să fie făcute în dreptul nostru: „Noi suntem nebuni pentru Hristos - voi înțelepți în Hristos.” Cum s-a ajuns aici? Până în clipa aceasta suferim de foame și de sete, suntem goi, chinuiți, umblăm din loc în loc, ne ostenim și lucrăm cu mâinile noastre, când suntem ocărâți, binecuvântăm, când suntem prigoniți răbdăm, când suntem vorbiți de rău, ne rugăm. Până în ziua de astăzi am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor.” (1Cor. 4/ 10-13) Numai un om „nebun” acceptă  să coboare atât de jos. Dar nu-i  atât de simplu...

În concluzie: „... întrucât lumea cu înțelepciunea ei n-a cunoscut pe Dumnezeu prin înțelepciunea Sa, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii.” (1Cor. 1/21) Aceasta a fost hotărârea Sa, iar noi am acceptat-o...

Fiți binecuvântați!