Totuși, ce s-a întâmplat cu Anania și Safira ne pune în gardă pentru a rămâne serioși și necruțători în privința „vulpilor mici” sau a buruienilor mărunte.

De fapt, de ce-au fost pedepsiți printr-o moarte subită Anania și Safira?

Dar, mai întâi să notăm faptul că nu Petru i-a osândit, ci el rostea doar o sentință-profeție de la Domnul. Medical, aș putea presupune că au suferit un atac cerebral (accident vascular) sau un infarct, văzându-se dați pe față, judecați și condamnați. Poate că propria lor conștiință vinovată și expusă le-a provocat o hipertensiune bruscă, cu ruptura unui vas de la creier sau un spasm de vase coronare. Dar, până la urmă, nu e important cum, ci „de ce au murit?”.

La prima vedere pare că ar fi doar o pedeapsă divină pentru minciună. Dar și David a mințit și s-a prefăcut nebun înaintea domnului filistean, jucând rolul unui epileptic sau oligofren, cu „bale”(spută aerată), el regele uns de Samuel, învingătorul lui Goliat! Iar David nu pare a fi fost mustrat pentru acest subterfugiu, doar pentru alianța păcătoasă cu filistenii, care l-a expus ulterior uciderii cu pietre de către oștenii lui furioși. Iar în Lege, în a 9-a poruncă sta scris: „Să nu mărturisești strâmb (să nu minți) împotriva aproapelui tău” Iar această poruncă oprea atât sperjurul(jurământul fals) în procese, cât și bârfa, calomnia, etc. Ori vedem clar că Anania și Safira n-au mărturisit fals împotriva aproapelui, ci... în favoarea lor. Totuși, de ce au fost vrednici de moarte?

Ei observaseră cât de onorat a fost Barnaba, acel levit, când a vândut moșioara sa din Cipru și a pus banii la picioarele apostolilor. Ceea ce doreau ei, era să fie onorați ca Barnaba, dar să nu plătească întregul preț. Au vândut o moșioară, au ascuns o parte din prețul ei (pe atunci, creștinii din Ierusalim mâncau laolaltă) și soțul a adus restul de bani la picioarele lui Petru. Ceea ce își doreau dânșii erau o poziție importantă și, poate, o slujbă mai înaltă în cadrul Bisericii primare. Au văzut că Barnaba a ajuns, ulterior, însoțitorul lui Pavel.

Dar, ce să vezi, în loc de slavă, de onoare, de mulțumiri, s-au ales cu o osândă cumplită!

„Și o mare frică i-a cuprins atunci pe toți!” Erau vremurile Bisericii primare, când Domnul Isus lucra prin Duhul Său cum va fi și în timpul „ploii târzii”, sau ca în viitoarea Împărăție de 1000 de ani. Minunile, vindecările, eliberările erau numeroase și incontestabile, dar apropierea de „Focul Mistuitor” ducea și la pedepse exemplare. Păcatul de a încerca „să-L mintă pe Duhul Sfânt” a fost pedepsit scurt, de Curtea Marțială divină. Suntem suficient de sfinți și de iubitori de Domnul pentru a ne dori să trăim astfel de vremuri mărețe?

Desigur, această execuție „sumară”(dar Domnul judecase totul din timp) ne poate dovedi cât de mult urăște Domnul inima împărțită. Pocăința parțială duce tot la pierzare, la fel ca și nepocăința și nu putem decât să sperăm că cei doi soți, după această pedeapsă capitală, totuși au fost iertați și mântuiți de către Domnul milostiv. Dar îngroparea rapidă, ca a condamnaților, fără lacrimi, fără regret, ne dovedesc că Petru și poate și majoritatea celor din Biserică se îndoiau serios de mântuirea lor. Chiar după ce au făcut o donație substanțială Bisericii, dar dintr-o motivație greșită și dintr-o inimă care nu era întreagă a Domnului.

Dar noi, cu ce scop și cu ce intenție ne aducem zeciuielile și darurile de bunăvoie la Casa Domnului? Ca să fim văzuți de ceilalți? Ca să avem avantaje, poate și materiale, în Biserică? Pentru a atrage atenția? O, dacă ne-am putea face dărniciile într-un mod cât mai anonim. Știu despre o soră ce punea ajutoare în bani pentru anumite familii creștine(văduve, săraci) în cutia lor poștală, fără semnătură. Viramentul bancar mai mult decât mandatele ar putea asigura relativul anonimat și „să nu știe stânga ce face dreapta”. Și mai ales, motivația curată de a-L sluji pe Domnul, de a-I face pe plac, dragostea și compasiunea pentru cei defavorizați. Altfel, dacă ne motivează vanitatea și nu dragostea, vom constata că nu avem nici o răsplată nici aici, nici dincolo, pentru dărnicia noastră.