Viața noastră de credință trebuie să fie ancorată puternic în Cuvântul lui Dumnezeu, care este plin de putere și are capacitatea de a ne oferi neîncetat învățături, fiind în același timp proaspăt, mereu surprinzăndu-ne. Cuvântul trebuie să ne vorbească în mod constant, pentru că în el este puterea lui Dumnezeu, iar în momentul în care nu ne mai vorbește înseamnă că e bai; dar e bai la noi nu la Dumnezeu pentru că puterea Cuvântului este aceeași indiferent de persoane sau perioade. Modul în care ne vorbește Cuvântul trebuie să fie un barometru pentru viața noastră de credință. Când Cuvântul nu ne mai mișcă înseamnă că avem o problemă, înseamnă că suntem împietriți și trebuie să ne schimbăm viețile, să identificăm barierele care opresc lucrarea Cuvântului în viața noastră.

Cartea Deuteronom am citit-o de multe ori, dar privirea nu mi-a căzut niciodată pe aceste versete din cap. 2 Ele formează un pasaj care demonstrează dreptatea lui Dumnezeu.

Ne-am intors si am plecat in pustiu, pe drumul care duce la Marea Rosie, cum imi poruncise Domnul; si am ocolit multa vreme muntele Seir. Domnul mi-a zis: "Va ajunge de cand ocoliti muntele acesta. Intoarceti-va spre miazanoapte. Da urmatoarea porunca poporului: "Acum aveti sa treceti prin hotarele fratilor vostri, copiii lui Esau, care locuiesc in Seir. Ei se vor teme de voi; dar sa va paziti bine. Sa nu va incaierati cu ei; caci nu va voi da in tara lor nici macar o palma de loc: muntele Seir l-am dat in stapanire lui Esau. Sa cumparati de la ei cu pret de argint, hrana pe care o veti manca, si sa cumparati de la ei cu pret de argint chiar si apa pe care o veti bea. Caci Domnul Dumnezeul tau te-a binecuvantat in tot lucrul mainilor tale si ti-a cunoscut calatoria in acest mare pustiu. Iata, de patruzeci de ani de cand Domnul Dumnezeul tau este cu tine, si n-ai dus lipsa de nimic." Am trecut pe departe de fratii nostri, copiii lui Esau, care locuiesc in Seir, si pe departe de drumul care duce in campie, departe de Elat si de Etion-Gheber; apoi ne-am intors si am apucat spre pustiul Moabului. Domnul mi-a zis: "Nu face razboi cu Moab si nu te apuca la lupta cu el; caci nu-ti voi da nimic sa stapanesti in tara lui: "Arul l-am dat in stapanire copiilor lui Lot. (Deuteronom 2:1-9)

Contextul acestui pasaj este următorul: poporul se afla în drum spre țara promisă, iar pe acest drum aveau să întâlnească două popoare cu care erau în legături de sânge: edomiții – urmașii lui Esau, și moabiții – urmașii lui Lot. Dumnezeu interzice poporului Său să facă război cu aceste două neamuri, în primul rând pentru că erau rudele lor și în al doilea rând pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu cărui îi pasă, și chiar dacă cele două popoare în discuție au fost neascultătoare, sau mai corect spus, s-au format în urma neascultării a doi oameni care îl cunoșteau pe Dumnezeu: Esau și Lot, totuși El le-a dat o moștenire terestră, fiecare aveau pământul lor.

Aș vrea să ne uităm la modul în care s-au format cele două popoare, care puteau rămâne aproape de Dumnezeu, dar totuși s-au îndepărtat; să descoperim cauza îndepărtării lor și să conștientizăm pericolul care ne poate pândi și pe noi.

Esau era fratele lui Iacov, și a făcut două alegeri greșite care au marcat destinul atât al lui cât și al urmașilor săi. Prima dată și-a vândut dreptul de întâi născut. Iacov a zis: "Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!" Esau a răspuns: "Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întâi născut?" Şi Iacov a zis: "Jură-mi întâi." Esau i-a jurat şi astfel şi-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov. Atunci Iacov a dat lui Esau pâine şi ciorbă de linte. El a mâncat şi a băut; apoi s-a sculat şi a plecat. Astfel şi-a nesocotit Esau dreptul de întâi născut. (Genesa 25:31-34)

Acest drept presupunea transferul autorității tatălui din familie asupra celui născut întâi, iar autoritatea avea două implicații: una materială de a se îngriji de supraviețuirea familiei și una spirituală de a duce mai departe legământul lui Dumnezeu cu Avraam de a binecuvânta toate familiile pământului în sămânța lui. Astfel ne dăm seama că dreptul de întâi născut era un lucru important în familia iudaică, iar responsabilitatea întâiului născut era mare, dar și promisiunile lui Dumnezeu pentru el erau mari. Prin vânzarea dreptului de întâi născut sub impulsul unei alegeri de moment Esau declara că nu vrea să aibă a face cu responsabilitatea spirituală și promisiunile lui Dumnezeu. Renunțarea atât de ușoară la ele ne arată că Esau nici nu se gândea la ele, nu le considera importante astfel când i-a fost pus în față să aleagă între pământ și cer a ales pământul, a ales să își stâmpere foamea. Dacă Esau ar fi fost genul de om care se gândea la Dumnezeu, la promisiunile pe care le-a primit bunicul său, promisiuni de care probabil Isaac i-a vorbit fiind și preferatul lui dintre fii, ar fi cântărit decizia când fratele său i-a propus să își vândă dreptul de întâi născut pe un blid de linte.

A doua alegere greșită care a făcut-o Esau a fost aceea de a-și lua soții din afara neamului său: La vârsta de patruzeci de ani, Esau a luat de neveste pe Iudita, fata hetitului Beeri, şi pe Basmat, fata hetitului Elon. Ele au fost o pricină de mare amărăciune pentru Isaac şi Rebeca. (Genesa 26:34-35). Hetiții erau unul din popoarele care trăiau în Canaan, pericolul unor astfel de căsătorii era acela de a aduce o închinare străină, de a se închina altor dumnezei decât singurului Dumnezeu adevărat. Asftel îl vedem pe Esau dând ascultare plăcerilor carnale și nu ascultării de Dumnezeu.

Deși înspre bătrânețe vedem o schimbare de atitudine în dreptul lui Esau, ajungând să își ierte fratele pentru că i-a furat și binecuvântarea, totuși efectul deciziilor greșite se transmite mai departe urmașilor săi care nu s-au închinat lui Dumnezeu ci s-au preocupat să cucerească diverse teritorii și au devenit războinici pricepuți care au fost printre primele popoare care și-au ales conducători (împărați) un tip de conducere pe care mai târziu l-au adoptat și israeliții spre nemulțumirea lui Dumnezeu.

Dacă ne mutăm în dreptul lui Lot, vedem același tip de alegeri conduse de raționamente carnale și nu spirituale. Prima alegere a fost aceea de a se stabili în câmpie, aproape de Sodoma, care mai apoi având o forță de atrație mare l-a atras în interior între zidurile cetății. Aici deși a încercat să se păstreze curat comportamentul stricat al oamenilor din cetate a intrat și în familia lui. Astfel soția îi moare ca urmare a neascultării de a se uita înapoi iar fetele sale fac ceea ce au văzut în cetate, și anume săvârșesc incest. Urmarea, este nașterea unui popor care a trăit departe de Dumnezeu, ajungând să fie unul din dușmanii poporului israel, și anume moabiții.

Uitându-ne așadar la cele două popoare, edomiții și moabiții putem vedea faptul că deși au avut cadrul de a-l cunoaște pe singurul Dumnezeu adevărat, prin alegerile făcute s-au îndepărtat de Dumnezeu, de poporul Său și de planul lui Dumnezeu.

Privind istoria ne dăm seama că avertismentul lui Pavel pentru noi ca biserică este cât se poate de real: Vegheați să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut. (Evrei 16:16)

Aș vrea să ne uităm la câteva versete care definesc lumescul, iar aceste versete sunt versete cunoscute: Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume. Daca iubeste cineva lumea, dragostea Tatalui nu este in el. Caci tot ce este in lume: pofta firii pamantesti, pofta ochilor si laudarosia vietii, nu este de la Tatal, ci din lume. Si lumea si pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu ramane in veac. (1 Ioan 2:15-17)

Aceste versete se leagă foarte bine cu faptele firii pământești din Galateni 5:19-21

Pofta firii pământești se înscrie ca fiind pofta după necurăție, desfrânare, beții, îmbuibări.

Pofta ochilor este dată de suma atracțiilor ce vin pe cale vizuală: curvia, preacurvia, lacomia de avuție.

Lăudăroșia vieții vine pe calea afirmării personale, când prin statutul și posesiunile tale transmiți următorul mesaj: i-a uitați-vă cine sunt eu, și câte am realizat.

Aș vrea apoi să ne gândim puțin de ce noi oamenii, dorim aceste lucruri. Dăcă ne analizăm inimile descoperim că tânjim după toate aceste lucruri care definesc lumescu pentru că ne dorim să fim liberi. Însă libertatea reprezintă doar posibilitatea de a alege între două lucruri care îți sunt puse înainte. În momentul în care ai făcut alegerea tu nu mai esti liber, ești rob al alegerii făcute: Nu stiti ca, daca va dati robi cuiva, ca sa-l ascultati, sunteti robii aceluia de care ascultati, fie ca este vorba de pacat, care duce la moarte, fie ca este vorba de ascultare, care duce la neprihanire? (Romani 6:16)  

Omul trăiește cu falsa impresie că dacă face toate prostiile din lume este liber, dar realitatea este că abia atunci devii robit și îți pierzi libertatea. Ascultați mărturiile oamenilor care au gustat multe lucruri la viața lor și veți vedea faptul că toți au aceleași concluzii: cei care au trăit în promiscuitate sexuală sunt robi ai păcatului sexual și ajung să nu mai aibă nici o plăcere; cei care s-au lăsat prinși de alcool și alte substanțe halucinogene sunt captivi de multe ori pe viață.

Este foarte important cum ne definim libertatea, și am auzit o definiție care mie personal mi se pare că surprinde cel mai bine realitatea spirituală: liber este nu cel care poate să facă orice lucru, ci acela care știind că poate face orice alege să nu-l facă. În momentul în care aleg să nu fac lucrul respectiv, de exemplu să mă droghez, sunt liber față de droguri, dar când le gust ele pun stăpânire pe mine și nu mai sunt liber.

Dumnezeu oferă oamenilor libertea de alegere: le-a oferit-o în Grădina Eden primilor oameni, mai târziu a oferit-o celor care erau gata să intre în țara promisă (Iata, îți pun azi înainte viața și binele, moartea și răul. Deut. 30:15), omului modern îi dă libertatea de a-l alege pe Hristos (Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Mat. 6:33) când cauți Împărăția lui Dumnezeu îl găsești pe Hristos și înțelegi că nu poți avea parte de împărăție decât prin jertfa Lui.

Însă libertatea vine la pachet și cu o responsabilitate: îți asumi alegerea făcută. De multe ori o alegere greșită te poate trânti la pământ, dar și acolo în mocirlă poți experimenta valoare dragostei lui Dumnezeu. Fiul risipitor, în baza posibilității de alegere se duce departe de Tatăl și își face viața praf. Însă de acolo din mocirlă a strigat după ajutor și a fost reabilitat de către Tatăl care avea pregătit inelul să i-l pună în deget. Acel inel era simbolul faptului că fiul său și-a schimbat stăpânul în urma alegerii de a se întoarce acasă.

Deși suntem parte din poporul Lui, putem fi departe de Dumnezeu în măsura în care lumescul pătrunde în noi. Avem exemplul lui Anania si Safira, care deși erau parte din biserica fizică, nu erau parte din poporul lui Dumnezeu. Dar de fiecare dată când mă uit la Petru, prind curaj, gândindu-mă că dacă un om ca Petru a putut fi reabiliat, el care a asistat de aproape la cele mai mari minuni a ajuns să se lepede de Fiul lui Dumnezeu (pe care el cu gura lui l-a mărturisit: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu), atunci avem și noi o șansă. Unii din noi am fost reabilitați, alții poate sunt în curs de reabilitare. Biserica nu este nimic altceva decât o mână de oameni bolnavi spirituali care au fost sau care urmează să fie însănătoșiți. Biserica nu este un loc ideal, ci mai degrabă seamănă cu un spital plin de bolnavi, din care unii vindecați dar încă pe tratament, iar alții în plin proces de vindecare. Până ce Dumnezeu nu ne dă biletul de externare și nu vine Hristos să ne ducă acasă, încă suntem în spital.

"Vrei să te faci sănătos?" (Ioan. 5:6) Întrebarea lui Hristos atârnă și azi în dreptul fiecăruia dintre noi! În funcție de răspunsul dat Isus intră sau nu în viața noastră. De multe ori suntem și noi asemenea bolnavului cu care dialoga Hristos, parafrazând sau citind în spatele textului, bolnavul pare să spună: sigur că vreau, și știu cum se poate face vindecarea, hai să îți explic puțin, văd că ești cam nou prin zona noastră – vine un înger, tulbură apa de aici lângă mine, iar cine intră primul în apă este vindecat – însă eu nu am nici o șansă, nu mă pot ridica să mă arunc în apă, și nici nu am pe nimeni care să mă arunce. Suntem și noi la fel ca el, crezând că noi trebuie să facem ceva, când defapt Isus vine și-i transmite un cu totul alt mesaj: auzi, știu cum stau trebuirile cu îngerul pentru că Tatăl Meu îl trimite să atingă apa, ca dovadă pentru voi oamenii că la El este toată puterea; nu tu trebuie să faci nimic ci EU, în calitate Domn al vieții, în baza dorinței tale te pot vindeca "Scoală-te, ridică-ți patul și umblă." Ceea ce trebuie să facem noi este doar să răspundem afirmativ întrebării, iar apoi Hristos prin Duhul face restul, El face vindecarea cum știe El.