Responsabilitatea credincioasă

Matei 25:14-30

Isus relatează o pildă profundă despre împărțirea talanților și responsabilitatea fiecărei persoane față de darurile pe care le primește. Un om, plecând într-o călătorie lungă, își cheamă slugile și le încredințează talanți după capacitățile lor: unuia îi dă cinci, altuia doi și altuia unul. Apoi pleacă, lăsându-le să folosească acești talanți cu înțelepciune.

Slugile care au primit cinci și doi talanți au dublat sumele primite, fiind proactivi și lucrând cu ceea ce li s-a dat. Stăpânul le răsplătește spunând: „Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău” (Matei 25:21).

Pe de altă parte, sluga care a primit un singur talant, în loc să încerce să-l valorifice, l-a ascuns, temându-se de eșec. Când stăpânul se întoarce, îl mustră pentru lipsa de curaj și inițiativă. Aceasta pildă reflectă nu doar importanța folosirii resurselor pe care ni le oferă Dumnezeu, ci și faptul că răsplata sau judecata vin pe măsura implicării noastre.

Capitolul CIX: Venirea Fiului Omului – Judecata finală

Matei 25:31-46

Isus descrie o scenă măreață a judecății finale, când Fiul Omului va veni în slava Sa, însoțit de îngerii Săi. El va ședea pe tronul Său și va separa toate națiunile, așa cum un păstor separă oile de capre. „Oile” simbolizează cei care au trăit în dreptate, iar „caprele” simbolizează cei care au trăit în nedreptate.

Acest pasaj subliniază importanța iubirii și grijii față de aproapele. Isus spune celor care au făcut bine: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” (Matei 25:34). De ce? Pentru că L-au slujit, L-au hrănit și L-au îmbrăcat prin slujirea celor nevoiași, chiar dacă nu și-au dat seama că astfel Îl slujeau pe Hristos Însuși.

În contrast, celor care au neglijat aceste acțiuni de iubire și compasiune, El le spune: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic” (Matei 25:41), arătând astfel că indiferența față de cei din jur este considerată o trădare a poruncilor divine.

Capitolul CX: Pregătirea pentru necazul cel mare – Veghere și așteptare

Matei 26:1-5

După ce a rostit aceste cuvinte, Isus le amintește ucenicilor despre suferința Sa iminentă. „Știți că peste două zile va fi Paștele, și Fiul Omului va fi dat să fie răstignit” (Matei 26:2). În acest timp, mai-marii preoților și bătrânii poporului s-au adunat la casa marelui preot Caiafa și au complotat să-L prindă pe Isus prin vicleșug și să-L omoare. Totuși, au decis să nu facă acest lucru de sărbătoare, de teamă să nu provoace o răscoală în rândul mulțimii.

Acest pasaj marchează începutul celor mai întunecate zile pentru Isus pe pământ, dar și împlinirea planului divin. Este un moment în care comploturile umane și voia lui Dumnezeu converg pentru a aduce mântuirea.

Capitolul CXI: Ungerea din Betania – O adorare sacrificială

Matei 26:6-13

Isus se află în Betania, în casa lui Simon Leprosul, când o femeie vine la El cu un vas de alabastru plin cu un parfum foarte scump și Îl unge pe cap. Ucenicii se supără din cauza acestui act, considerând că acești bani ar fi putut fi dați săracilor. Dar Isus îi mustră, spunând: „Pentru ce faceți supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos față de Mine” (Matei 26:10). El continuă spunând că această ungere este o pregătire pentru îngroparea Sa, iar oriunde va fi predicată Evanghelia, această faptă va fi amintită.

Acest episod subliniază importanța sacrificiului și a iubirii personale față de Isus. Femeia a oferit tot ce avea mai de preț, fără să se gândească la costuri, o lecție despre adorarea adevărată și dedicarea totală față de Hristos.

Capitolul CXII: Trădarea lui Iuda – O alegere fatidică

Matei 26:14-16

După episodul ungerii din Betania, unul dintre cei doisprezece ucenici, Iuda Iscarioteanul, se duce la marii preoți și întreabă: „Ce-mi veți da dacă vi-L voi da pe mâna voastră?” (Matei 26:15). Ei îi oferă treizeci de arginți. De atunci, Iuda căuta un moment potrivit să-L trădeze pe Isus.

Acest pasaj evidențiază momentul crucial al trădării și alegerea conștientă a lui Iuda de a-l vinde pe Isus. Suma de treizeci de arginți este semnificativă, fiind prețul unui sclav în acea perioadă (Exodul 21:32). Aceasta arată cât de puțin a valorat Iuda relația sa cu Hristos, alegând banii în locul Împărăției cerurilor.

Capitolul CXIII: Ultima Cină – Un nou legământ

Matei 26:17-30

În timpul sărbătorii Paștelui, Isus trimite pe ucenici să pregătească Cina cea de Taină. În timpul mesei, El le spune că unul dintre ei Îl va trăda. Ucenicii, întristați, Îl întreabă unul câte unul: „Oare sunt eu, Doamne?” (Matei 26:22). Isus răspunde: „Cel care a întins mâna cu Mine în blid, acela Mă va trăda” (Matei 26:23).

Isus instituie apoi un nou legământ, oferindu-le pâinea și vinul, simboluri ale trupului și sângelui Său. El spune: „Luați, mâncați; acesta este trupul Meu” (Matei 26:26) și „Beți toți din el, căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou” (Matei 26:27-28). Acest moment marchează instituirea Euharistiei, actul suprem de iubire și sacrificiu.

Capitolul CXIV: Rugăciunea din Ghetsimani – O clipă de agonie

Matei 26:36-46

După Cină, Isus merge cu ucenicii în grădina Ghetsimani pentru a se ruga. El le spune: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte” (Matei 26:38) și îi îndeamnă să vegheze împreună cu El. Isus se roagă cu intensitate: „Tată, dacă este cu putință, să treacă de la Mine paharul acesta! Totuși, nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu” (Matei 26:39).

Aceasta este o scenă de mare tensiune emoțională și spirituală, în care Isus acceptă voia Tatălui, chiar dacă știa că urmează suferințe groaznice. Rugăciunea din Ghetsimani reprezintă lupta interioară a lui Hristos între natura umană și ascultarea desăvârșită față de Dumnezeu.

Capitolul CXV: Arestarea lui Isus – Trădarea îndeplinită

Matei 26:47-56

În timp ce Isus încă se ruga, Iuda vine însoțit de o mulțime înarmată cu săbii și ciomege. Iuda se apropie de Isus și Îl sărută, semnul convenit pentru trădare: „Pe care-L voi săruta, Acela este; prindeți-L” (Matei 26:48). Isus, știind ce avea să se întâmple, îi spune: „Prietene, fă ce ai venit să faci” (Matei 26:50). Isus este arestat, iar ucenicii, cuprinși de frică, fug.

Această scenă simbolizează momentul culminant al trădării și începutul patimilor lui Isus. Sărutul, care de obicei este un semn de afecțiune, devine în acest context un simbol al trădării. Totuși, Isus acceptă cu blândețe ceea ce avea să urmeze, împlinind astfel planul divin.

Capitolul CXVI: În fața Sinedriului – Falsul proces al lui Isus

Matei 26:57-68

După ce a fost arestat, Isus este dus în fața marelui preot Caiafa, unde Sinedriul, adică conducătorii religioși ai evreilor, s-au adunat pentru a-L judeca. În acest proces ilegal și injust, ei caută martori falși care să aducă acuzații împotriva lui Isus, dar nu găsesc nimic suficient de grav pentru a-L condamna. În cele din urmă, doi martori falsi afirmă că Isus a spus că va distruge Templul și-l va reconstrui în trei zile (Matei 26:61).

Marele preot Îl întreabă direct pe Isus dacă El este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. Isus răspunde afirmativ, spunând: „Tu ai zis” și continuă, adăugând că vor vedea „pe Fiul Omului șezând la dreapta puterii lui Dumnezeu și venind pe norii cerului” (Matei 26:64). La această declarație, marele preot își rupe hainele și Îl acuză pe Isus de blasfemie, iar Sinedriul decide că merită moartea.

Această scenă ne arată modul în care Isus, chiar și în fața nedreptății și acuzațiilor false, își menține demnitatea și adevărul. El știe care este voia Tatălui și o acceptă fără împotrivire, împlinindu-și misiunea salvatoare.

Capitolul CXVII: Lepădarea lui Petru – O trădare din frică

Matei 26:69-75

În paralel cu procesul lui Isus, Petru, unul dintre cei mai apropiați ucenici ai Săi, Îl urmărește de la distanță. În curtea marelui preot, o slujnică îl recunoaște și spune că și el era cu Isus. Petru, temându-se pentru propria viață, neagă vehement, spunând că nu-L cunoaște. Aceeași situație se repetă de două ori, iar de fiecare dată, Petru jură că nu știe cine este Isus.

După a treia oară, cocoșul cântă, și Petru își amintește cuvintele lui Isus: „Înainte să cânte cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori” (Matei 26:75). Plin de remușcări, Petru iese afară și plânge cu amar.

Acest episod scoate în evidență fragilitatea umană, chiar și în cazul celor mai credincioși. Petru, deși L-a urmat pe Isus cu devotament, cedează în fața fricii. Totuși, lacrimile sale de pocăință prevestesc iertarea și restaurarea pe care Isus i-o va oferi mai târziu.

Capitolul CXVIII: Moartea lui Iuda – Regret și disperare

Matei 27:1-10

Dimineața devreme, după ce L-au condamnat pe Isus la moarte, marii preoți și bătrânii poporului Îl duc la Pilat, guvernatorul roman, pentru a-L condamna oficial. Între timp, Iuda, văzând ce a făcut, este copleșit de remușcări. El merge la marii preoți și le returnează cei treizeci de arginți, spunând: „Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat” (Matei 27:4).

Totuși, preoții nu-i oferă niciun ajutor, spunându-i că este treaba lui. În disperarea sa, Iuda aruncă banii în templu și se spânzură. Marii preoți iau banii și cumpără cu ei „țarina olarului” pentru a deveni un loc de îngropare pentru străini. Această acțiune împlinește o profeție din Vechiul Testament, în care se vorbea despre cele treizeci de arginți și despre cumpărarea țarinei.

Moartea lui Iuda reflectă un profund contrast între regret și pocăință. Spre deosebire de Petru, care plânge amar și primește mai târziu iertare, Iuda, în loc să se întoarcă spre Dumnezeu, cedează disperării și sinuciderii, lăsându-ne o lecție tragică despre importanța pocăinței adevărate și a speranței în iertarea divină.

Capitolul CXIX: Isus înaintea lui Pilat – Adevărul în fața puterii politice

Matei 27:11-26

Isus este dus înaintea lui Pilat, care Îl întreabă dacă este Împăratul iudeilor. Isus răspunde simplu: „Tu zici” (Matei 27:11). Deși Pilat nu găsește nicio vină în El, mulțimea și preoții continuă să strige pentru răstignirea Lui.

Pilat, văzând că nu poate opri furia mulțimii, oferă o alegere poporului, conform obiceiului de a elibera un prizonier cu ocazia Paștelui: să fie eliberat Isus sau Baraba, un tâlhar notoriu. La îndemnul preoților, mulțimea cere eliberarea lui Baraba și răstignirea lui Isus.

Pilat, spălându-și simbolic mâinile, spune: „Nevinovat sunt de sângele acestui drept; voi veți vedea” (Matei 27:24). Totuși, prin această acțiune, el cedează presiunii populare și Îl condamnă pe Isus la moarte prin răstignire.

Această scenă ne arată cum frica de mulțime și dorința de a menține puterea pot duce la nedreptate. Pilat, deși recunoaște nevinovăția lui Isus, cedează presiunii politice și populare, alegând să-L sacrifice pe Cel Drept pentru a-și păstra poziția și liniștea publică.