Capitolul CXX: Drumul spre Golgota – Purtarea crucii

Matei 27:27-32

După ce Isus a fost condamnat la moarte, soldații romani L-au luat în curtea guvernatorului, unde L-au batjocorit. L-au îmbrăcat într-o mantie stacojie, I-au pus pe cap o coroană de spini și I-au dat o trestie în mână, ca și cum ar fi fost un sceptru regal. Apoi au început să Îl ironizeze, spunând: „Plecăciune, Împăratul iudeilor!” (Matei 27:29). După ce L-au batjocorit, L-au scos afară pentru a-L răstigni.

Pe drumul spre Golgota, un loc cunoscut ca „locul Căpățânii”, soldații au forțat un om pe nume Simon din Cirene să-I ducă crucea (Matei 27:32). Acest detaliu mic, dar semnificativ, simbolizează cum, uneori, crucea suferinței este purtată de alții alături de noi. Simon, un om din mulțime, devine un simbol al solidarității umane în fața suferinței.

Capitolul CXXI: Răstignirea – Suferința supremă

Matei 27:33-44

Ajunși la Golgota, Isus este crucificat. Soldații I-au împărțit hainele între ei, aruncând zaruri pentru a vedea cine ce va primi. Deasupra capului Lui au pus o inscripție: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor” (Matei 27:37).

Două tâlhari au fost crucificați alături de El, unul la dreapta și altul la stânga. Cei care treceau pe acolo Îl batjocoreau, spunând: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară-te de pe cruce!” (Matei 27:40). Chiar și preoții și bătrânii poporului Îl ironizau, cerându-I să Se salveze.

Aceste momente de suferință extremă ne arată paradoxul suferinței lui Hristos. Deși era Fiul lui Dumnezeu, a ales să nu răspundă provocărilor, rămânând pe cruce pentru a împlini planul mântuirii. Prin acceptarea acestei suferințe, El a adus o nouă înțelegere a jertfei și iubirii divine.

Capitolul CXXII: Moartea lui Isus – Împlinirea profeției

Matei 27:45-56

De la ora a șasea până la ora a noua, întunericul a acoperit tot pământul. În acel moment, Isus a strigat cu glas tare: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). Aceste cuvinte, luate din Psalmul 22, reflectă agonia Sa spirituală, simțind povara păcatelor lumii întregi.

După ce a strigat din nou, Isus și-a dat duhul. În acel moment, perdeaua Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat și mormintele s-au deschis (Matei 27:51-52). Această serie de evenimente simbolizează puterea mântuitoare a morții lui Hristos, deschizând un nou drum către Dumnezeu și distrugând barierele dintre om și divinitate.

Capitolul CXXIII: Înmormântarea – Grija celor credincioși

Matei 27:57-61

După ce Isus a murit, un om bogat din Arimateea, pe nume Iosif, care devenise ucenic al lui Isus, s-a dus la Pilat și a cerut trupul Lui. Pilat a poruncit să i se dea trupul, iar Iosif l-a înfășurat într-o pânză curată și l-a pus într-un mormânt nou, săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la intrarea mormântului și a plecat. Maria Magdalena și cealaltă Marie erau acolo, stând lângă mormânt.

Acest act al lui Iosif din Arimateea ne arată cum credincioșii lui Isus au continuat să-I arate respect și devotament, chiar și după moartea Sa. Înmormântarea lui Isus într-un mormânt nou prefigurează Învierea care va urma, arătându-ne că, chiar și în moarte, există speranță și promisiunea vieții veșnice.

Capitolul I: Genealogia lui Isus Hristos

Matei 1:1-17

Prima secțiune a Evangheliei după Matei începe cu o genealogie detaliată a lui Isus Hristos, „fiul lui David, fiul lui Avraam”. Această genealogie are un scop clar: să demonstreze că Isus este descendentul lui David și Avraam, împlinind astfel profețiile mesianice.

Verset 1:1
„Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.”

Acest prim verset ne introduce în scopul genealogiei: confirmarea legitimității lui Isus ca Mesia, cel care avea să vină din linia lui David, regele Israelului, și din Avraam, patriarhul credinței evreiești.

În această genealogie, vedem cum Dumnezeu a lucrat prin generații pentru a împlini promisiunea Sa. Genealogia include atât bărbați, cât și femei, iar unele dintre acestea sunt figuri neobișnuite în contextul cultural al vremii. Apariția lor subliniază modul în care Dumnezeu poate folosi pe oricine în planul Său, indiferent de circumstanțe.

Verset 1:2-17
Genealogia cuprinde 14 generații de la Avraam până la David, alte 14 de la David până la exilul în Babilon și, în final, 14 generații de la exil până la Isus Hristos. Această structură matematică sugerează o ordine divină și un scop în istoria mântuirii.

Capitolul II: Nașterea lui Isus Hristos

Matei 1:18-25

Nașterea lui Isus Hristos este relatată în contextul planului divin. Maria, mama lui Isus, a rămas însărcinată prin Duhul Sfânt înainte de a se căsători oficial cu Iosif. Această concepție miraculoasă marchează începutul unei noi ere în istoria mântuirii.

Verset 1:18
„Iar nașterea lui Isus Hristos a fost așa: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, înainte de a fi fost ei împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.”

Acest verset subliniază intervenția directă a lui Dumnezeu în nașterea lui Isus. Concepția Lui prin Duhul Sfânt este o demonstrație a naturii Sale divine, iar faptul că Maria era logodită cu Iosif arată că Isus se naște într-o familie conformă normelor culturale și religioase ale vremii.

Verset 1:19-21
Iosif, fiind un om drept, intenționa să o lase pe Maria în taină, pentru a nu o expune rușinii publice. Însă un înger i-a apărut în vis și i-a spus să o ia pe Maria de soție, explicându-i că copilul este de la Duhul Sfânt. Îngerul i-a spus, de asemenea, că pruncul se va numi Isus, ceea ce înseamnă „Domnul mântuiește”, deoarece El va mântui poporul de păcatele lor.

Acest pasaj ne arată curajul și ascultarea lui Iosif, care, deși avea dreptul de a rupe logodna, a ales să urmeze porunca divină, acceptându-L pe Isus ca fiul său adoptiv.

Capitolul III: Vizita magilor

Matei 2:1-12

După nașterea lui Isus în Betleem, magii din Răsărit au venit să-L caute, ghidați de o stea. Acești magi, înțelepți din alte popoare, recunosc și ei semnificația nașterii lui Isus, venind să I se închine.

Verset 2:1-2
„După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că niște magi de la Răsărit au venit la Ierusalim și au întrebat: ‘Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă i-am văzut steaua în Răsărit și am venit să ne închinăm Lui.’”

Steaua care i-a ghidat pe magi este un semn divin care indică importanța cosmică a nașterii lui Isus. Această relatare ne arată cum venirea lui Mesia are semnificație nu doar pentru Israel, ci și pentru întreaga lume.

Capitolul IV: Fuga în Egipt și Întoarcerea din Egipt

Matei 2:13-23

După plecarea magilor, Iosif primește un avertisment divin în vis prin intermediul unui înger, care îi spune să fugă în Egipt împreună cu Maria și copilul Isus, deoarece regele Irod intenționează să-l omoare pe prunc. Aceasta este prima dintre numeroasele intervenții divine care îl ghidează pe Iosif și familia sa, protejându-l pe Mesia de pericol.

Verset 2:13
„După plecarea lor, iată că îngerul Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif și i-a zis: ‘Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt, și rămâi acolo până îți voi spune, căci Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare.’”

Acest verset evidențiază obediența imediată a lui Iosif față de porunca divină, ceea ce reflectă importanța ascultării față de voia lui Dumnezeu. Fuga în Egipt este, de asemenea, simbolică, evocând exodul poporului Israel din sclavia egipteană sub conducerea lui Moise.

Verset 2:14-15
Iosif se trezește și pleacă imediat în Egipt împreună cu Maria și copilul Isus, unde rămân până la moartea lui Irod. Aceasta împlinește profeția din Osea 11:1: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu.”

Acest pasaj subliniază împlinirea profeției mesianice și ne arată cum fiecare aspect al vieții lui Isus este înrădăcinat în Scripturi. Din nou, vedem modul în care Dumnezeu intervine direct pentru a-și proteja planul de mântuire.

Verset 2:16-18
Irod, realizând că a fost păcălit de magi, se înfurie și ordonă uciderea tuturor pruncilor de parte bărbătească din Betleem și împrejurimi, cu vârsta de doi ani și mai mici. Această tragedie, cunoscută sub numele de „Masacrul pruncilor”, este o altă împlinire a profeției, aceasta din Ieremia 31:15: „Un țipăt s-a auzit în Rama, plângere și tânguire multă; Rahela își plânge copiii și nu vrea să fie mângâiată, pentru că nu mai sunt.”

Masacrul pruncilor ne arată violența și răutatea lumii în care s-a născut Mesia, dar și modul în care Dumnezeu își protejează mereu planul divin, chiar și în fața celor mai mari pericole.

Capitolul V: Isus la Templu

Matei 2:19-23

După moartea lui Irod, un alt înger al Domnului îi apare lui Iosif în vis și îi spune că poate să se întoarcă din Egipt. Iosif se supune din nou fără ezitare și, împreună cu familia sa, se întoarce în Israel. Cu toate acestea, aflând că Arhelau, fiul lui Irod, domnește în Iudeea, se temea să meargă acolo, astfel că se stabilește în Nazaret.

Verset 2:19-20
„După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif în Egipt și i-a zis: ‘Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și du-te în țara lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viața Pruncului.’”

Aici vedem continuitatea providenței divine care îl ghidează pe Iosif la fiecare pas. Întoarcerea în Israel este un alt simbol al revenirii poporului lui Dumnezeu în țara promisă, un pas important în misiunea mesianică a lui Isus.

Verset 2:21-23
Iosif se stabilește în Nazaret, împlinind astfel profeția conform căreia Mesia va fi numit nazarinean. Acest verset arată cum fiecare aspect al vieții lui Isus este înrădăcinat în planul divin și în profețiile Vechiului Testament.

Capitolul VI: Predica de pe Munte

Matei 5:1-12

Predica de pe Munte este unul dintre cele mai cunoscute și influente discursuri ale lui Isus, care stabilește standardele etice și morale ale Împărăției lui Dumnezeu. Isus începe predica cu Fericirile, un set de binecuvântări care subliniază valorile spirituale ale vieții creștine.

Verset 5:1-2
„Văzând Isus mulțimile, S-a suit pe munte; și, după ce a șezut jos, ucenicii Lui au venit la El. Apoi a început să vorbească și să-i învețe astfel: ”

Acest verset ne arată începutul unei învățături esențiale. Muntele simbolizează un loc de revelație divină, asemănător cu momentul când Moise a primit Legea pe Muntele Sinai.

Verset 5:3-12
Fericirile descriu stările de binecuvântare ale celor săraci în duh, celor care plâng, celor blânzi, celor care flămânzesc și însetează după dreptate, celor milostivi, celor cu inima curată, făcătorilor de pace și celor prigoniți pentru dreptate. Isus răstoarnă normele lumești și oferă o nouă perspectivă asupra binecuvântării, în care cei care par să fie dezavantajați din punct de vedere material sau social sunt, de fapt, cei mai aproape de Împărăția lui Dumnezeu.