Pilda celor zece fecioare prezintă un interes deosebit în predicare, spațiul alocat fiind unul deosebit de consistent. Fiind tâlcuită după priceperea fiecăruia, este imposibil să nu-și facă loc și interpretările eronate. De regulă  teologia nu se face după pilde. Pilda fiind o vorbă cu tâlc. (Ezec. 17\2) ce are nevoie de tâlcuire și nu toate elementele dintr-o pildă pot primi o interpretare spirituală, multe noțiuni fiind ”schela”  ce ajută  la construirea unei idei  spre care trebuie îndreptată toată atenția.

Pilda începe cu expresia „Atunci”. Modul acesta de exprimare ne determină  să credem că toate evenimentele menționate în pildă vor avea loc „atunci” - la venirea Mirelui - ceea ce nu va fi  întocmai. Timpul viitor „atunci” - face referire doar la posibilitatea intrării fecioarelor pregătite în odaia de nuntă. Adormirea, strigătul de la miezul nopții, deșteptarea fecioarelor, pregătirea candelelor, are loc acum.

Miezul duhovnicesc al pildei este ultimul verset: „Vegheați căci nu știți ziua și nici ceasul în care va veni Fiul omului!” Se insistă pe necesitatea vegherii, deoarece nici o fecioară nu a respectat această cerință. „Fiindcă mirele zăbovea au ațipit toate și au adormit.” Vegherea nu se poate face nici într-un caz în stare adormită. De aceea ni se cere: „Fiți treji și vegheați!” (1Petru 5\8) (Era strict interzis pentru cineva ca santinelă în armată să fi adormit. Inamicul te putea foarte ușor dezarma și apoi să-ți ia viața. Îmi amintesc cât de vigilent trebuia să fiu ca nu cumva să adorm) Din punct de vedere spiritual când oamenii au adormit vrăjmașul a compromis toată recolta semănând neghină. Și din acest punct de vedere suntem mereu și mereu îndemnați: „Vegheați!”

Fecioarele au adormit toate. (fără excepție) Singurul ce a rămas treaz să vegheze și să anunțe venirea mirelui a fost străjerul ce a și strigat în miez de noapte: „Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare!  Chiar dacă au adormit, ele au auzit strigarea, s-au trezit și au pregătit  candelele. Ne-am fi așteptat ca în calitate de „domnișoare de onoare” să-și fi pus la punct mai întâi podoaba de afară. Dar nu... Lucrul cel mai de preț a fost pregătirea candelei. Dar ce era candela și de ce era atât de importantă? Cine le-a spus că trebuie pregătită? Străjerul a strigat: „DEȘTEPTARE” și tot el le-a cerut pregătire. Dar cine era străjerul: Străjerul era Duhul Sfânt ce a strigat pregătire încă de pe vremea prorocului Amos: „Pregătește-te să întâlnești pe Dumnezeul tău Israele!” 

Foarte important de știut: Avertismentul cu privire la venirea Mirelui nu va fi „atunci”, ci este făcut acum, și nici pregătirea candelelor nu se va face „atunci” ci se face acum. „I-am dat vreme să se pocăiască... ” (Apoc. 2\21 

În timp ce Mirele zăbovește poți „adormi”- căzând într-o stare de nepăsare (indiferență) Dar ai încă posibilitatea să te trezești la strigătele străjerului: „Preaiubiților aceasta este a doua epistolă pe care o scriu, în amândouă caut să vă trezesc mintea sănătoasă prin înștiințări.” (2Petru 3\1)

Fecioarele aud strigarea, se trezesc și pregătesc candelele  în așteptarea Mirelui. Ne-am gândit  noi măcar o dată: Ce sunt candelele de există nevoia pregătirii lor? Cei mai mulți (ca să nu spun toți) consideră căci  este Cuvântul. Spun aceasta inspirați în grabă din  psalmul 119\105) „Cuvântul Tău este o candelă cu lumină... ” Dar ce legătură are versetul acesta cu candela din pilda în discuție? Cum să „pregătesc” Cuvântul? E lipsit de sens...

Candela este viața creștinului (fecioarei) în care trebuie să ardă necontenit „făclia„ ce produce lumină. Scopul venirii Mântuitorului a fost tocmai acesta: să aprindă lumina în candelele noastre. „În El era viața. iar viața era lumina oamenilor.”  Încă de pe vremea prorocului Isaia suntem chemați să viețuim în  lumină: „Veniți să umblăm în lumina Domnului.” (Isaia 2\5)  Având în vedere venirea Mirelui suntem îndemnați ca grija noastră să fie făcliile aprinse: „Mijlocul să vă fie încins și făcliile aprinse. Și să fiți ca niște oameni care așteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă pentru nuntă... ” (Luca 12\35,36) Doar în baza acestor făclii va fi posibilă răpirea.   Ca să înțelegi mai bine care este rostul luminii produsă de făclie, va trebui să ieși noaptea afară și să privești cerul înstelat. Sunt ca niște îngeri ce veghează pământul. Acum imaginați-vă că Dumnezeu privește pământul din cer. Arată precum  cerul... Milioane de luminițe sunt aprinse pe tot pământul. Sunt fecioarele cu „candelele” aprinse în așteptarea Mirelui. Răpirea va fi destinată doar pentru fecioarele cu candela (viața) în lumină  Ce se va întâmpla cu cei ce nu mai au lumina în viața lor? „Lumina celor neprihăniți arde voioasă, dar candela celor răi se stinge.” (Prov. 12\9) 

Însă candela nu arde fără untdelemn. Fecioarele nechibzuite au constatat că untdelemnul e puțin, iar candelele se pot stinge în orice moment. Au dorit să caute la cei din jur, dar untdelemnul nu-l dau oamenii și nici nu-l moștenim de la bunici sau părinți, ci e darul lui Dumnezeu. (Efes. 2\8) Totul e după „măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia.” (Rom. 12\3)  De la El trebuie cerut. El știe de cât avem nevoie, dar depinde de noi dacă îl păstrăm sau îl risipim: „... să păstrezi credința și un cuget curat pe care unii l-au pierdut și au căzut... ” (1Tim. 1\19)  Chiar și un fitil care abia mai fumegă, El nu-l va stinge. Fecioarele au plecat în căutarea untdelemnului. Dar pe drum candele lipsite  de untdelemn, s-au stins. Viața fără nici o lumină în „miez de noapte” e doar întuneric: „fiindcă măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu i-au mulțumit, nici nu l-au proslăvit, ci s-au dedat la gândiri deșerte și inima lor fără pricepere s-a întunecat.”

De pe această poziție, cu candelele stinse, au devenit unii „... batjocoritori plini de batjocoră, trăind după poftele lor. Ei vor zice: Unde este făgăduința venirii Lui, că de când au adormit părinții noștri toate au rămas așa cum erau de la începutul zidirii.”  (2Petru 3\3,4) Mirele nu mai vine. Așa se manifestă  necredința acum. Totuși, „atunci”, „bâjbâind prin întuneric” vor veni și celelalte fecioare „Doamne, Doamne, deschide-ne!” Răspunsul a fost poate neașteptat: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!” Era prea târziu... De aceea suntem atenționați: „... nici unul din voi să nu fie venit prea târziu.” Nu există intrare în odaia de nuntă eșalonat, ci toți în același timp.

Strigarea străjerului rămâne aceeași: „Pregătire!” „Iată, Mirele ieșiți-i în întâmpinare!”                                                  Cu ce să-l întâmpinăm? Cu viața trăită în lumină în care arde făclia credinței. Versul cântecului spune astfel: \Este vremea să ne ridicăm\ Flacăra credinței să-nălțăm\ Ochii să ne fie ridicați în sus\ Căci curând, cu slavă, va veni Isus. Una din temerile manifestate de Isus a fost legată tocmai de lipsa credinței (untdelemnului) în preajma venirii Sale: „Dar când va veni Fiul omului va găsi credință pe pământ? (Luca 18\8) Dar este ea atât de importantă? Cu siguranță, da. Fără ea este cu neputință să fim plăcuți lui Dumnezeu. Fără ea candela se stinge... Strigarea  este  făcută „acum”: „Iată, El vine pe nori!

Ce rămâne de făcut? Periodic trebuie verificat nivelul untdelemnului din vase. Este suficient? Păstrează-l! (1Tim. 1\19)   Este puțin încât fitilul abia mai fumegă? E momentul potrivit să alergi la Cel ce „vinde” untdelemn fără bani și fără plată și să-L rogi cum l-au rugat și ucenicii Săi: „Doamne, mărește-ne credința!” Fă aceasta astăzi!

„Atunci” va fi prea târziu...

Fiți binecuvântați!

.