Necredința noastră față în față cu planul lui Dumnezeu
Autor: Ciprian Dobocan  |  Album: Cuvinte pentru cei ce asculta  |  Tematica: Îndoială
Resursa adaugata de cipdob in 03/04/2025
    12345678910 0/10 X

 

În cele două capitole din cartea Exod, este descrisă o chemare extraordinară de care are parte Moise. Dumnezeu îl cheamă să ia parte la lucrarea de izbăvire a poporului său. Analizând cele două capitole putem să descoperim modul în care necredința noastră ajuge să stea față în față cu planul lui Dumnezeu. Lucrarea la care este chemat Moise este o lucrare mare, nu atât de mult cu privire la ceea ce trebuia să facă. În istoria umanității sunt multe cazuri de oameni viteji care și-au scăpat poporul din robie. De data asta, lucrarea este mare datorită implicării unui Dumnezeu măreț, care avea să își scape poporul prin minuni și cu mână tare. Citind textul din Exod de multe ori până acum, am dedus că Moise nu știa că Domnul îl avea pregătit pentru el pe fratele său Aaron. Dar oare așa să fie? Haideți să lăsăm textul să ne vorbească, și să vedem cum decurge dialogul dintre Moise și Dumnezeu. Din el descoperim caracterul lui Dumnezeu care nu își impune voia ci este gata să stea de vorbă cu omul ca să îl ajute să înțeleagă.

 

Textul decurge cursiv:

Moise păștea turmele socrului său, era în zona lui de confort: liniștit, avea o responsabilitate dar nu prea mare pentru că turma nu era a lui ci a socrului său, cam genul de viață care ne place nouă bărbaților – nici prea prea, dar nici deloc.

I se arată un înger al Domnului într-o flacără ce ieșea dintr-un rug. De reținut că nu era Domnul, era un înger al Domnului. La o asemenea vedenie Moise are o atitudine rezervată: Am să mă întorc să văd ce este această vedenie. Deși la o primă citire pare o dezinteresare a lui Moise, cum să vezi manifestarea unei puteri divine și tu să spui lasă că mă întorc mâine să văd ce este? Dacă ținem seama de contextul idolatru al Egiptului în care a crescut Moise, cred că este mai degrabă dorința de a-și certifica faptul că ceea ce vede este ceva veritabil, dacă și mâine va fi aici înseamnă că nu este doar o închipuire. La fel trebuie să fim și noi, trebuie să ne convingem că Dumnezeu este cel care ne vorbește, nu o închipuire a noastră.

Când Moise se întoarce, Dumnezeu intră în acțiune și îi vorbește direct, fără arătarea unui înger, și îl cheamă pe nume iar Moise își arată disponibilitatea: Iată-mă! De remarcat faptul că nu îl întreabă pe Dumnezeu cine ești Doamne? Ci se pune la dispoziția puterii care-i vorbea: Iată-mă! Apropierea de Dumnezeu se face în termenii stabiliți de El nu de către noi, din această cauză îl pune pe Moise să se descalțe. Dumnezeu, înțelegându-i inima i se prezintă: Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isac și Dumnezeul lui Iacov. De unde știa Moise de înaintașii lui, căci el a crescut la curtea lui faraon? Să nu uităm că cea care la crescut la sân a fost mama lui care cu siguranță i-a vorbit despre chemarea primită de Avraam, despre scara cerului visată de Iacov.

Dumnezeu îi spune la Moise că este gata să își ducă planul la înfăptuire, este gata să-și reverse izbăvirea peste poporul Lui.

Moise nu pune la indoială existența lui Dumnezeu și planul de răscumpărare, ci se uită cu îndoială la propria lui persoană: Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon, și să scot din Egipt pe copiii lui Israel? Sau cu alte cuvinte: nu ți-ai găsit pe altul mai bun? La fel suntem și noi de multe ori: Doamne dar pe mine vrei să mă trimiți, de mine vrei să te folosești? Lasă că îți spun eu pe cine să trimiți, uite, respectivul din biserică este mai calificat ca și mine, pe el trebuie să-l trimiți, de el trebuie să te folosești.

După ce Moise primește un semn din partea lui Dumnezeu, și anume că el și poporul vor sluji lui Dumnezeu pe muntele Horeb, Moise cere detalii cu privire la modul în care o să-l prezinte pe Dumnezeu înaintea poporului. Dumnezeu se prezintă diferit față de zeii Egiptului care aveau nume, El se prezintă printr-un apelativ EU sunt, cu alte cuvinte, ceilalți zei nu există, sunt doar închipuiri, Eu sunt Cel ce sunt, singurul care există, restul nu se definesc prin însăși existența lor ci prin închipuirile umane. După ce se prezintă ca fiind singurul Dumnezeu care există, El continuă prezentându-se ca fiind un Dumnezeu real ce s-a descoperit patriarhilor poporului, Avraam, Isac și Iacov. Dumnezeu nu era o divinitate absentă ci una reală, personală, cu care s-au identificat părinții poporului. Fiind un Dumnezeu personal, El se implică activ în viața celor ce îl caută, și datorită promisiunii făcute lui Avram se implică și în viața poporului: "V-am văzut şi am văzut ce vi se face în Egipt, şi am zis: "Vă voi scoate din suferinţa Egiptului şi vă voi duce în ţara canaaniţilor, hetiţilor, amoriţilor, fereziţilor, heviţilor şi iebusiţilor, într-o ţară unde curge lapte şi miere."(Exod 3:16-17). Urmează un bloc de text în care Dumnezeu îi prezintă lui Moise cu lux de amănunte firul evenimentelor care urmează, demonstrând că El este Domn peste istorie și cursul evenimentelor. După acest text care prezintă puterea lui Dumnezeu de a controla lucrurile, urmează în contrast o parte în care Moise dă glas neputinței umane. Moise se vedea falimentând în misiunea pe care a primit-o, într-o primă fază datorită faptului că cei la care este trimis, nu vor primi mesajul lui, nu îl vor crede. Este un prim zid care îl ridică Moise în fața planurilor lui Dumnezeu: "Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: "Nu ţi S-a arătat Domnul!" (Exod 4:1)

Din această cauză Dumnezeu îi oferă câteva semne fizice care să îl însoțească: toiagul prefăcut în șarpe, mâna băgată în sân, și apa prefăcută în sânge. După ce își vede demontate argumentele cu privire la popor că ar exista posibilitatea să nu îl creadă, după ce vede primul zid dărâmat, Moise nu se debarasează de scepticismul lui, ci începe să se uite la propria lui persoană, agățându-se de propriile defecte fizice. El avea un defect care era în strânsă legătură cu planul pe care îl avea de înfăptuit: era bâlbâit. Iar acest defect era un impediment major din punct de vedere uman, șansele ca cineva să asculte și să urmeze un leader bâlbâit sunt destul de mici. Astfel Moise ridică un al doilea zid în fața planului lui Dumnezeu.

O coliziune extraordinară între neputința umană și puterea lui Dumnezeu.

Având în fața noastră o astfel de descriere, stau și mă întreb: în dreptul nostru, câte argumente trebuie să ne aducă Dumnezeu ca să credem în puterea Lui a-și înfăptui lucrarea prin noi?

Una din cele mai minunate trăsături ale lui Dumnezeu este faptul că El este gata să lucreze prin oameni imperfecți, și de asemenea, este gata să treacă dincolo de încăpățânarea noastră. Însă riscul este că s-ar putea să trebuiască să plătim scump încăpățânarea de care dăm dovadă, nu în sensul că Dumnezeu nu va mai vrea să lucreze prin noi, ci prin respingerea inconștientă a unor binecuvântari pe care El le avea pregătite pentru noi. Să ne uităm cu decurge dialogul dintre Moise și Dumnezeu:

Moise a zis Domnului: "Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară; şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău; căci vorba şi limba-mi este încurcată." Domnul i-a zis: "Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul? Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus." Moise a zis: "Ah! Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiţi."

Ceea ce-i spunea Dumnezeu lui Moise era faptul că El este creatorul trupului uman, El cunoaște orice boală a noastră, și în calitate de creator poate să remedieze problemele trupești ale omului. Mesajul care trebuia să îl înțeleagă Moise era că Dumnezeu e pregătit să-i vindece bâlbâiala. Însă datorită încăpățânării sale, va rămâne bâlbâit, și altcineva va vorbi în locul lui, anume fratele său Aaron. În mod inconștient Moise respinge o binecuvântare ce avea să se reverse peste trupul său.

Uitându-ne la Moise am putea să găsim o oarecare scuză în dreptul lui, și anume că încă nu îl cunoștea pe de-a-ntregul pe Dumnezeul care îi făcea chemarea, era prima interacțiune a lui cu Dumnezeu. Dar dacă mergem câteva capitole mai departe, vedem aceeași atitudine și la popor. Ca națiune erau chemați la o lucrare mare. Iau parte la 10 urgii care se revarsă peste egipteni numai ca ei să poată ieși din robie și de asemenea erau călăuziți de un stâlp de nor ziua și un stălp de foc noaptea. Dar când ajung în fața mării împietresc de frică. Spre deosebire de Moise, ei deja aveau experiențe trăite cu Dumnezeu și cu toate acestea se uită la neputința lor nu la puterea Dumnezeului care i-a scos din Egipt. Astfel Dumnezeu îi întreabă: Ce rost au strigătele acestea? (Exod 15:15) sau spus cu alte cuvinte: ce rost are să vă temeți? Nu v-am demonstrat până acum că vă pot purta de grijă?

La fel suntem și noi, ca poporul Israel: deși avem multe experiențe cu Dumnezeu în care ne-a demonstrat că la El este toată puterea, cu toate acestea când ne aflăm în fața unei situații ce pare de netrecut, dăm înapoi și ne uităm la neputința noastră. La distanța de câteva sute de ani de evenimentele descrise în Exod, apostolul Ioan, în prima sa epistola, face o radiografie a celor din vremea lui, care este la fel de valabilă și pentru noi azi. Ei atunci și noi azi, știm multe lucruri despre Dumnezeu, mult mai multe decât știau cei care se aflau în fața Mării Roșii: știm că Îl cunoaștem, știm că suntem în El, știm că se va arăta El, știm că am trecut din moarte la viață, știm ce ne ascultă, știm că suntem din Dumnezeu. Dar dacă le știm, ce facem? Uităm de ele ca poporul, sau le folosim ca să ne întărim credința?

De câte ori Dumnezeu vrea să lucreze prin viața noastră dar noi îl refuzăm neînțelegând puterea Lui? Moise avea o scuză, dar noi nu avem nici o scuză.

Dumnezeu are un plan pentru fiecare din noi, și aici nu mă refer la planul de mântuire, ci la un lucru palpabil care trebuie să îl facem la fel cum Moise trebuia să conducă poporul din Egipt până în Canaan, era ceva palpabil, o acțiune pe care omul trebuie să o întreprindă. Ceea ce trebuie să învățăm din acest bloc de text, sunt următoarele aspecte:

1. Dumnezeu face chemarea

2. Dumnezeu ne dă puterea

3. Dumnezeu ne dă resursele

Dumnezeu este cel care ne face chemarea, iar noi trebuie să ne aliniem la această chemare. Datorită fricii vom avea impresia că nu vom putea face lucrarea, dar El este cel care ne dă și puterea. De asemenea El este cel care ne pune la dispoziție și resursele pentru înfăptuirea planului, la fel cum lui Moise i-a pus la dispoziție vânturile ca să despice marea. El este cel care are toată puterea să înfăptuiască lucrarea, și transferă o parte din această putere asupra noastră.

 

Trebuie să conștientizăm că Dumnezeu ne cheamă și ne asistă pentru că este lucrarea Lui și este numele Lui în joc. Așa că El ne va da puterea de izbândă pentru că este lucrarea Lui.

 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 16
Opțiuni