Liceul Teologic Penticostal „Betania” Arad




Atestat
Botezul cu Duhul Sfânt





Absolvent: Coordonator:
Popescu Beniamin Bãlãban Ciprian




2007





Titlu.………………………………………........Cuprins……………………………………………………...Pag.

INTRODUCERE
Capitolul 1 Persoana Duhului Sfânt.……………………………………………………………………….3
1. Etimologia ºi semnificaþia termenului duh ºi Duh Sfânt.…………………………………………………3
1.1. Sensurile termenului ruah în canonul ebraic.……………………………………………………………3
1.1.1. Ruah ca miºcare a aerului.…………………………………………………………………………………3
1.1.2. Ruah ca suflare a omului.………………………………………………………….............................4
1.1.3. Ruah ca Duh al lui Dumnezeu…………………………………………………………………………….5
CUPRINS
Capitolul 2 Definiþia ºi scopul botezului cu Duhul Sfânt…………………….............................6
1. Cine este Duhul Sfânt. Cine boteazã cu Duhul Sfânt………..…………………………………………..6
2. Scopul botezului cu Duhul Sfânt……………………………………………………………………………...7
3. Terminologia pentru botezul cu Duhul Sfânt în Luca – Fapte…………………………………………..9
a.) A boteza cu Duhul Sfânt……………………………………………………………………………..………..10
b.) A umple cu Duhul…………………………………………………………………………….………………..10
c.) Îmbrãcaþi cu Putere de sus……………………………………………………………………………………11
d.) A cãdea peste, a se coborâ…………………………………………………………………………………….11
e. A se vãrsa, a turna……………………………………………………………………………………………….12
f.) A veni peste………………………………………………………………………………..............................12
g.) A primi Duhul……………………………………………………………………………………………………12
h.) A da Duhul……………………………………………………………………………………………………….13
Capitolul 3 Coborâre Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii.…………………………………………14
1. Importanþa coborârii Duhului Sfânt…………………………………………………………………………14
2. Fenomene care au însoþit coborârea Duhului Sfânt……………………………………………………..16
2.1. „Un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic”……………………………………………………………….16
2.2. „Niºte limbi ca de foc au fost vãzute împãrþindu-se printre ei ºi s-au aºezat câte una pe fiecare din ei”…………………………………………………………………………………………………………18
2.3. „Toþi s-au umplut de Duhul Sfânt”………………………………………………………………………..21
2.4. „Au început sã vorbeascã în alte limbi dupã cum le da Duhul sã vorbeascã”…………………..22
3. Poziþia martorilor din acel loc…………………………………………………………………………………22
Capitolul 4 Alte botezuri cu Duhul Sfânt în cartea Faptele Apostolilor……………………….23
1. Botezul cu Duhul Sfânt în Samaria (Faptele Apostolilor 8:4-25)……………………………………..23
2. Botezarea cu Duhul Sfânt a lui Saul/ Pavel (Faptele Apostolilor 9:17,18)…………………………24
3. Botezara casei lui Cornelius (Faptele Apostolilor 10)……………………………………………………26
4. Botezarea cu Duhul Sfânt al ucenicilor din Efes (Faptele Apostolilor 19:1-7)……………………..27
Capitolul 5 Duhul Sfânt în epistolele pauline………………………………………………………….28
1. Termeni paulini care descriu prezenþa Duhului în credincios………………………………………...28
1.1. Templul Duhului Sfânt………………………………………………………………………………………28
1.2. Arvuna Duhului……………………………………………………………………………………………….29
1.3. Pecetea Duhului Sfânt……………………………………………………………………………………….29
1.4. Cele dintâi roade ale Duhului Sfânt………………………………………………………………………29
2. Legãtura dintre darurile spirituale ºi botezul cu Duhul Sfânt………………………….…………….30
ÎNCHEIERE
Capitolul 6 Concluzii………………………………………………………………………………………32
Bibliografie……………...……………………………………………………………………………………………35



INTRODUCERE
Capitolul 1
Persoana Duhului Sfânt.

1. Etimologia ºi semnificaþia termenului duh ºi Duh Sfânt.
1.1. Sensurile termenului ruah în canonul ebraic.
Cuvântul din ebraicã pentru cuvântul duh este ruah. Acest cuvânt apare de 378 de ori în Vechiul Testament, fiind tradus în trei feluri: vânt, suflare ºi duh, sensul original al termenului fiind cel de vânt sau suflare. Acest termen, de ruah, care apare în toate cele trei forme ale cuvântului (duh, suflare ºi vânt), apare în profeþia lui Ezechiel, din a sa carte, în 37:1-14: duh (v.1,14), vânt (v.9), suflare (v.5,6,8,9,10). Diferenþa dintre vânt ºi suflare nu este prea mare, deoarece ea poate fi confundatã (în v.5,6,8,10); Duhul Lui Dumnezeu este suflarea Sa, care este suflarea Divinã din om, care îi dã viaþã. Iar duhul este o suflare care transcede fizicul.
Putem spune cã, oriunde observãm în Biblie texte ce conþin acest termen – ruah, pot fi grupate în trei mari categorii, în funcþie de sfera semanticã în care este plasat termenul: sfera cosmologicã, cea antropicã ºi cea teologicã.

1.1.1. Ruah ca miºcare a aerului.
Ideea de bazã a lui ruah este aceea de aer în miºcare, indiferent de intensitatea miºcãrii lui. Aici este vorba despre aerul care nu poate trece nici prin solzii crocodilului (Iov 41:16), cât ºi vijelia (Is. 25:4). Metaforic, ca miºcare de aer, în sensul unui „pufãit de nas”, ruah poate descrie o stare emoþionalã: agresivitate (Is. 25:4), mânie (Jud. 8:3), sau alte emoþii psihice.

1.1.2. Ruah ca suflare a omului.
În marea majoritate a pasajelor unde apare ruah, termenul este folosit cu un înþeles antropologic, descriind principiul vieþii în cele trei aspecte ale lui: fiziologic, psihologic, ºi spiritual. Aºadar termenul poate fi tradus în aceste pasaje, dupã caz, prin suflare (sau respiraþie), suflet sau duh (al omului).
1.1.2.1. Suflare sau respiraþie. În Biblie gãsim sensul termenului de suflare [ruah] de viaþã (Iov 27:3; 33:4; 34:14). Suflarea tuturor oamenilor este în mâna lui Dumnezeu (Is. 42:5); astfel dupã pãrerile teologilor în acest text (din paranteze), este de genul: „Suflarea Mea nu va rãmânea pururi în om”. Deoarece omul îi datoreazã sufletul lui Dumnezeu, El este numit „Dumnezeul duhurilor oricãrui trup” (Num. 16:22; 27:16).
1.1.2.2. Suflet. Termenul de ruah, mai poate descrie starea de spirit a cuiva, cum ar fi: tristeþe (1Regi 21:5), potolire/ liniºtire (Prov. 17:27), mâhnire (Ps. 77:3), zdrobire (Isa. 57:15), rãbdare, îngâmfare (Ecl. 7:8), gelozie (Num. 5:7), sau alte stãri.
1.1.2.3. Duh. Partea spiritualã a omului, reprezintã caracteristica vieþi umane. La om suflarea a fost datã de Dumnezeu, ceea ce face diferenþa dintre animale ºi om (Gen 2:7).
De aceea omul este dupã asemãnarea lui Dumnezeu. Acest termen se referã la mintea umanã. „Domnul a trezit duhul împãraþilor Mediei, pentru cã vrea sã nimiceascã Babilonul” (Ier. 51:11).

1.1.3. Ruah ca Duh al lui Dumnezeu.
Termenul Duhul Sfânt apare de doar 3 ori în Vechiul Testament (Ps. 51:11; Is. 63:10,11), iar expresia Duhul Domnului apare mult mai frecvent, iar Duhul lui Dumnezeu apare de 136 de ori. Ruah ca Duh a lui Dumnezeu poate avea o gamã largã de sensuri: Suflarea lui Dumnezeu ca ºi vânt puternic (Isa. 40:7,13; 59:19). „Cine a cercetat Duhul Domnului ºi cine L-a luminat cu sfaturile lui?” În cele mai multe cazuri, poate avea sensul de ruah YHWH/ Dumnezeu.
De la începutul Scripturii, Duhul lui Dumnezeu, Putere creatoare a dumnezeirii, apare ca un ipostasis sau o persoanã, care se miºca pe deasupra apelor (Gen. 1:2).
Deci Duhul lui Dumnezeu este Creatorul Universului, este prezent oriunde în Cosmos.


CUPRINS
Capitolul 2
Definiþia ºi scopul botezului cu Duhul Sfânt.

1. Cine este Duhul Sfânt. Cine boteazã cu Duhul Sfânt.
Duhul Sfânt nu este o forþã, o putere sau o influenþã a unei persoane oarecare. Ea este o Fiinþã care posedã un corp spiritual: nu are trup fizic, cu carne ºi oase. La botezul Domnului Isus în râul Iordan, Duhul Sfânt ia un chip de porumbel, care se coboarã peste Domnul Isus; în alte locuri ale Scripturii El are o altã înfãþiºare: în Ziua Cincizecimii, în chip de foc, sau în alte locuri vânt, sau alte forme; aceste forme numindu-se simboluri ale Duhului Sfânt. Deci Duhul Sfânt nu are trup ca ºi noi, ci este o Fiinþã spiritualã.
Duhul Sfânt are calitãþi personale, precum: raþiune (cerceteazã, învaþã, mãrturiseºte, cãlãuzeºte, ajutã, etc.), sentimente (emoþii: sensibil, iubitor, etc.) ºi voinþã (mijloceºte, mãrturiseºte, vorbeºte, porunceºte, învaþã, etc.).
Fiecare dintre noi trebuie sã cunoascã cã Duhul Sfânt este dat de Dumnezeu – Fiul; numai Dumnezeu – Fiul poate boteza cu Duhul Sfânt. Trebuie menþionat faptul cã lucrarea Duhului Sfânt poate fi imitatã de cel rãu; pentru a deosebi lucrarea Duhului Sfânt de activitatea celui rãu, a duhului rãu, se poate vedea dupã rodurile care rezultã celor douã lucrãri. Duhul Sfânt este Sfânt ºi face lucrãri pentru binele omului, dar duhul celui rãu nu este sfânt ºi efectueazã lucrãri rele, demonice, pentru a distruge sufletul omului ºi destinul sãu. Botezul este o operaþiune a lui Dumnezeu – Duhul Sfânt pe care trebuie sã o distingem de opera Naºterii din Nou, pe care Duhul o face înainte de botezul cu Duhul Sfânt. Dupã Naºterea din Nou vine ºi botezul cu Duhul Sfânt. Duhul Sfânt poate sã lucreze la Naºterea din Nou, deoarece Cuvântul ºi Duhul sunt cele care ajutã la efectuarea Naºterii din Nou (Ioan 3:5). Prin Naºterea din Nou, se transmite Viaþã celui care crede în Isus Christos, ºi pe calea aceasta el este mântuit; iar prin botezul cu Duhul Sfânt i se transmite Putere; aºa cã cel care primeºte acest botez, este echipat pentru slujire. Fiecare credincios adevãrat trebuie sã fie botezat cu Duhul Sfânt, altfel el nu este un creºtin adevãrat, cãci nu se lasã cãlãuzit de Duhul Sfânt. În Romani 8:9, Pavel ne scrie: „Voi însã nu mai sunteþi pãmânteºti, ci duhovniceºti, dacã Duhul lui Dumnezeu locuieºte în adevãr în voi. Dacã n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.”
La botezul cu Duhul Sfânt sunt prezenþi 3 factori necesari pentru a fi botezat un om cu duhul Sfânt: - botezãtorul, care este Isus Christos; - candidatul, cel care este/ vrea botezat cu Duhul Sfânt; ºi – elementul botezului cu Duhul Sfânt, adicã Duhul Sfânt – lucrarea de împuternicire.

2. Scopul botezului cu Duhul Sfânt.
Sfânta Treime/ Dumnezeu este activ în lucrarea Sa încã de la începutul creãrii Universului ºi a Pãmântului. Aceastã lucrare este împãrþitã de cãtre teologi în trei lucrãri, numite Dispensaþii: Dispensaþia (lucrarea) lui Dumnezeu în perioada Vechiului Testament; dispensaþia Fiului în cei aproximativi treizeci ºi trei ani ºi jumãtate – perioada Domnului Isus pe acest pãmânt; ºi dispensaþia Duhului Sfânt: începând din Ziua Cincizecimii ºi pânã la revenirea Domnului Isus Christos, pe norii cerului. Trebuie menþionat faptul cã în toate cele trei dispensaþii întreaga dumnezeire a luat parte la lucrãrile fiecãrei Persoane din Trinitate, doar cã fiecare lucrare era specialã a unuia dintre cele trei Pesroane. Dumnezeu a trimis Duhul Sãu cel Sfânt pe acest pãmânt, din Ziua Cincizecimii, cu scop bine definit. Scopul botezului cu Duhul Sfânt este de a da Putere în lucrarea Sa.
a.) Botezul cu Duhul Sfânt – Putere de a fi martor a lui Dumnezeu:
De pe prima paginã a cãrþii lui Luca – Faptele Apostolilor – ne este precizat faptul cã Duhul va fi dat ucenicilor ca Putere de a fi martori ai lui Christos: „Ci voi veþi primi o Putere când se va coborâ Duhul Sfânt peste voi ºi-Mi veþi fi martori în Ierusalim, în toatã Iudea, în Samaria ºi pânã la marginile pãmântului” (Fapte. 1:8). Mesajul ºi rezultatul acestui verset este cunoscutã de cãtre toþi cititorii Bibliei. În ele este structuratã întreaga carte a lui Luca, care descrie expansiunea Bisericii Primare în aceastã ordine: Ierusalim ºi Iudea, Samaria ºi marginile pãmântului.
Descrierea lucanã aratã cã aceastã expansiune a Bisericii, se datora Duhului Sfânt: „Biserica se bucura de pace în toatã Iudea, Galileia ºi Samaria, se întãrea sufleteºte ºi umbla în frica Domnului; ºi, cu ajutorul Duhului Sfânt se înmulþea” (9:31). Activitatea mântuitoare a Duhului, se poate observa prin faptul cã Biserica se înmulþea cu ajutorul Duhului Sfânt, care convertea multe suflete. Luca ne descrie realitatea concretã a Duhului Sfânt: El este puterea de mãrturie a misionarilor creºtini, coordonatorul misiunii, cât ºi sursa semnelor ºi minunilor însoþitoare predicãrii Evangheliei; toate acestea au ca ºi rezultat progresarea mesajului creºtin în lume;

b.) Botezul cu Duhul Sfânt – Putere în propovãduire:
Un alt mod în care se observã Puterea Duhului Sfânt în propovãduirea Evangheliei, este ºi aceea cã El dã Putere celor care propovãduiesc Cuvântul lui Dumnezeu. Exemple: putem avea pe Petru, dupã ce a fost botezat de Duhul Sfânt, se ridicã cu îndrãznealã ºi le predicã celor de faþã la „minunea” revãrsãrii Duhului Sfânt peste ucenicii lui Isus; apoi în capitolul 4:8,13, se poate vedea în discursul þinut de Petru, Puterea Duhului Sfânt; dupã interogarea lui Petru ºi Ioan, care a avut loc, ucenici se roagã pentru a fi însufleþiþi de aceastã Putere în Pavel ºi ceilalþi ucenici; ºi în multe alte cazuri, vedem Puterea Duhului Sfânt;
c.) Botezul cu Duhul Sfânt – Putere în predicã:
Puterea Duhului Sfânt se obsearvã ºi în predicile apostolilor; Exemplu bun este discursul lui ªtefan înainte de a fi omorât cu pietre (6:5,55; 7:51-53);
d.) Botezul cu Duhul Sfânt – Putere de semne ºi minuni:
Duhul Sfânt este o Putere care ajutã lucrarea de slujire a slujitorilor lui Dumnezeu, a Evangheliei ºi a predicilor celor care slujesc; dar Duhul Sfânt mai este ºi o sursã a semnelor ºi minunilor. Aceastã expresie „semne ºi minuni”, apare de 9 ori în scrierea lucanã (Fapte. 2:19,22,43; 4:30; 5:12; 6:8; 7:36; 14:3; 15:12). Ecest fapt rezultã ºi din evenimentele avute loc în casa lui Cornelius (10:38).

3. Terminologia pentru botezul cu Duhul Sfânt în Luca – Fapte.
Terminologia folositã de Luca pentru a descrie botezul cu Duhul Sfânt, este foarte variatã. Sunt folosite 8 verbe, dupã cum urmeazã: a.) „a boteza cu Duhul Sfânt”, b.) „a umple cu Duhul Sfânt”, c.) „a fi îmbrãcat cu Putere de sus”, d.) „a cãdea peste”, e.) „a se revãrsa/ turna peste”, f.) „a veni peste”, g.)„a primi”, h.) „a da”. Primii trei termeni sunt folosiþi metaforic (a,b,c), urmãtorii trei descriu modul în care Duhul Sfânt κi face prezenþa ºi efectele Sale asupra celor care Îl primesc (d,e,f), iar ultimii doi descriu acþiunea omului (g) ºi acþiunea lui Dumnezeu în transmiterea Duhului Sãu Sfânt (h).

a.) A boteza cu Duhul Sfânt.
Acest termen, aceastã formulã verbalã „a boteza cu Duhul Sfânt”, apare de 3 ori în scrierile lucane: 1.) Ioan anunþã cã Domnul Isus îi „va boteza cu Duhul Sfânt ºi cu foc” (Lc. 3:16); 2.) Domnul Isus, înainte de a se înãlþa la cer, face ucenicilor Sãi aceastã frumoasã promisiune: „Cãci Ioan a botezat cu apã, dar voi, nu dupã multe zile, veþi fi botezaþi cu Duhul Sfânt” (Fapte 1:5); ºi 3.) Petru, dupã ce experimenta-se botezul cu Duhul Sfânt – în casa lui Cornelius – dupã ce casa acestuia fusese botezatã cu Duhul Sfânt, el îºi aduce aminte de spusele Domnului: „Ioan a botezat cu apã, dar voi veþi fi botezaþi cu Duhul Sfânt” (Fapte 11:16). Toate aceste 3 cazuri se referã la împuternicirea apostolilor ca experienþã ulterioarã a convertirii.

b.) A umple cu Duhul.
Cea mai folositã sintagmã de Luca pentru a descrie faptul cã cineva are Duhul Sfânt, este aceasta: „plin de Duhul” sau „umplut de Duhul”. Sunt douã verbe folosite de Luca pentru a arãta starea cuiva de a fi „plin de Duhul” ori activitatea Duhului de a „umple” pe cineva; acestea sunt: „a umple”, „a împlini”; sunt folosite de 85 ori în Noul Testament, în numai douã locuri se referã la Duhul Sfânt (Fapte. 13:52; Efes. 5:18).
c.) Îmbrãcaþi cu Putere de sus.
Sintagma se gãseºte în Luca 24:49. Domnul Isus le face ucenicilor aceastã promisiune minunatã, cã dacã vor rãmânea în Ierusalim ºi vor aºtepta acolo, vor „fi îmbrãcaþi cu Putere de sus”, aceasta realizânduse în Ziua Cincizecimii.
Imaginea „îmbrãcãrii cu Duhul” ne aduce aminte de „mantaua lui Ilie”, care a fost lãsatã peste Elisei, la cerinþa lui. Aceasta reprezintã autoritatea Duhului.
Ambele expresii aratã ideea de învãluire, Duhul Sfânt fiind mediul în care credinciosul este învãluit sau scufundat.
Mantaua reprezintã semnul alegerii pe care o face Dumnezeu, fiindcã imaginea este aceea a Duhului lui Dumnezeu care îmbracã, învãluie o persoanã.

Urmãtoarele verbe – „a cãdea”, „a se revãrsa”, „a veni” – se formeazã cu prepoziþia „peste”, pentru a indica impactul copleºitor al revenirii Duhului Sfânt peste credincioºi, în special în lumina promisiunii din Faptele 1:8, unde Isus îi anunþã pe ucenici cã, odatã cu venirea Duhului, ei vor primi „o Putere”.

d.) A cãdea peste, a se coborâ.
Prin aceste sintagme se subînþelege cã Duhul vine „de sus”, nefiind mediat de vreo persoanã. Aceste verbe ne aratã cã odatã cu coborârea Duhului Sfânt vine ºi „botezul cu foc”; deoarece atât focul cât ºi Duhul pot sã „cadã” peste cineva (ex.: foc din cer). Duhul poate fi conceput ca un lichid, ca pe niºte ape care se revarsã de sus. „Toate verbele fac referire la o revãrsare a Duhului de sus, imagini care sunt de aºteptat atunci când ne închipuim cã Duhul vine de la Dumnezeu.”
e. A se vãrsa, a turna.
O altã imagine a venirii Duhului Sfânt, este aceea a unei ploi torenþiale care „toarnã” potop de ape peste pãmânt. Acest verb apare de 4 ori în Faptele (2:17,18,33; 10:45). El este utilizat numai pentru venirea iniþialã a Duhului Sfânt peste cineva, adicã botezul cu Duhul Sfânt. Verbul „a turna” este preluat din Septuaginta (Ioel 3:1,2; Ezec. 36:29; Zah. 12:10). Ambele verbe ne descriu aceeaºi acþiune, adicã o irupere copleºitoare, întocmai ca o ploaie torenþialã care „toarnã” cantitãþi mari de apã; o revãrsare bruscã ºi impresionantã a Duhului.

f.) A veni peste.
Este utilizat în promisiunea dominicalã din Faptele 1:8 ºi în episodul botezului cu Duhul Sfânt al ucenicilor efeseni (Fapte. 19:6). Acest verb descrie o coborâre a Duhului „de sus” peste cineva, însã descrie o acþiune mai lipsitã de dramatism, întâlnitã în 19:6.

g.) A primi Duhul.
Accentul acestui verb cade pe acþiunea omului de a accepta „darul” Duhului. Nu este suficient ca Duhul Sfânt sã fie promis, trimis, turnat, etc., ci este necesar ca omul sã fie deacord de a-L primi. Verbul apare de 5 ori cu referire la Duhul Sfânt: 1. Cei care se pocãiesc ºi se boteazã vor primi darul Duhului Sfânt (Fapte. 2:38); 2. Petru ºi Ioan se roagã pentru samariteni „ca sã primeascã Duhul Sfânt” (8:15); 3. Petru îi întreabã pe iudeii care erau cu el în casa lui Cornelius (10:47); 4. Cei 12 ucenici din Efes sunt întrebaþi de Pavel dacã au primit Duhul Sfânt „când aþi crezut” (19:2); ºi… 5. În relatarea convertirii lui Cornelius ºi casei sale, Luca foloseºte ambele verbe, care descriu aceeaºi acþiune, adicã o irupere copleºitoare, ca o ploaie torenþialã care „toarnã”, aceeaºi acþiune, imagine care se reflectã prin roadele unei astfel de irupere. Luca ne descrie efectele ºi modul revãrsãrii cu Duhul Sfânt. Aºa cum este „turnatã” sau „cade” din cer, tot aºa ºi Duhul vine „de sus”, adicã de la Dumnzeu. Aºadar, Duhul vine nu numai într-o manierã spontanã ºi cu putere, ci ºi fãrã mijlocirea vreunui om.

h.) A da Duhul.
În scrierile lui Luca, Duhul vine tot de la Tatãl, la fel dupã cum îi va înºtiinþa Domnul Isus, în Evanghelia lui Ioan, unde ne este spus cã Duhul Sfânt este Paracletul trimis de Tatãl. Subiectul verbului este Tatãl. Verbul când este folosit cu referire la Duhul, nu are nici o semnificaþie deosebitã. Se pare cã acest verb este împrumutat din Septuaginta, unde apare de 3 ori (Num. 11:29; Neem. 9:20; Is. 42:1).

Capitolul 3
Coborâre Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii.

În Ziua Cincizecimii erau toþi împreunã în acelaºi loc. Deodatã a venit din cer un sunet ca un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic ºi a umplut toatã casa unde ºedeau ei. Niºte limbi ca de foc au fost vãzute împãrþindu-se printre ei ºi s-au aºezat câte una pe fiecare din ei. ªi toþi s-au umplut de Duhul Sfânt ºi au început sã vorbeascã în alte limbi, dupã cum le da Duhul sã vorbeascã (Fapte. 2:1-4).

Acest eveniment a avut loc dupã ce Domnul Isus a înviat din morþi, sau la zece zile dupã înãlþerea Lui la cer. Cei unsprezece ucenici, – Iuda care se sinucise, fusese înlocuit cu – Matia, Maria, mama Domnului Isus, farþi Lui de trup, o serie de femei care L-au urmat pe El ºi un grup mare de credincioºi al cãror nume nu ne este dat, totalizând la aproximativ 120 de oameni, erau adunaþi la rugãciune, potrivit cu porunca datã de Isus. În ziua Rusaliilor, când erau adunaþi la un loc, Duhul Sfânt a veni asupra lor cu semne vizibile ºi auditive. Ei au vorbit în limbi noi, aºa încât ascultãtorilor le era uºor sã poatã înþelege în propriile lor dialecte „lucrurile minunate ale lui Dumnezeu” (Fapte. 2:5-13) care fuseserã fãcute de Christos.

1.Importanþa coborârii Duhului Sfânt.
1. În primul rând prin relatarea anunþului despre aceastã apariþie fãcutã de Domnul Isus Christos ºi a instrucþiunilor stricte date apostolilor de a nu pãrãsi Ierusalimul pânã ce nu v-a avea loc; împlinirea promisiunii Domnului Isus, pe baza profeþiilor spuse de dinaintea naºterii Mântuitorului, prin Ioel.
2. În al doilea rând, prin relatarea descrierii fãcute de Christos lucrurilor pe care sã le aºtepte. Domnul Isus le promisese cã, atunci când El va pleca de pe pãmânt, în locul Lui va veni altcineva, ºi anume Mângâietorul sau Duhul Adevãrului. El trebuia sã vinã ca sã continue lucrarea pe care a început-o Isus pe pãmânt, la lucrarea mântuitoare; Domnul Isus a avut misiunea de a realiza planul de Mântuire, dar dupã aceasta trebuia cineva care sã-i înveþe pe oameni cum sã nu cadã din acest plan de mântuire.
În întreaga Biblie cercetãtorii teologi au observat cele 3 perioade de lucrare ale Sfintei Treimi, numite dispensaþii, ºi anume: Lucrarea lui Dumnezeu – Tatãl, care se întinde pe tot parcursul Vechiului Testament. Lucrarea Lui se poate vedea de cele mai multe ori prin formule de genul: „Aºa vorbeºte Domnul, Dumnezeu...”. Dumnezeu prin lucrarea Sa din Vechiul Testament, pregãteºte spaþiu pentru lucrarea la planul de Mântuire a Lui Dumnezeu – Fiul. Dupã pãrerea unor teologi se spune cã Vechiul Legãmânt (Testament), este un simbol al Noului Legãmânt. De aceea, timp de treizeci ºi trei ani ºi jumãtate, are loc Dispensaþia Lui Dumnezeu – Fiul. Lucrarea Lui era, dupã cum spuneam, realizarea planului de Mântuire. Iar din Ziua marii sãrbãtori evreeºti, Cincizecimea, [Pentru denumirea Zilei Cincizecimii, Romanii au adoptat numele de Rusalii, termen de origine latinã care vine de la cuvântul Rusalie, adicã ziua trandafirilor, o sãrbãtoare foarte cinstitã de romani, ce se serba prin luna Mai, prin festivitãþi la mormintele celor decedaþi, unde se aduceau, printre altele, flori de trandafir.
Ziua Cincizecimii a fost o sãrbãtoare foarte importantã la Evrei, în vremea vechiului legãmânt. Ea avea loc la cincizeci de zile de dupã Paºti ºi de aceea se numea ºi Sãrbãtoarea Sãptãmânilor – 7 sãptãmâni – Levetic 23:15-17.
Sãrbãtoarea aceasta se mai numea ºi Sãrbãtoarea Seceriºului, marcând începutul seceriºului prin aducerea în faþa Domnului a primelor roade], va începe perioada Dispensaþiei Duhului Sfânt, care þine pânã la revenirea Lui Christos. Trebuie menþionat cã atât în Vechiul, Noul Legãmânt ºi din Ziua Rusaliilor ºi pânã cât va þine Pãmântul, toate cele 3 Persoane ale Treimii lucreazã împreunã, chiar dacã fiecare are lucrarea Sa, deoarece Ele colaboreazã împreunã, cãci în Sfânta Treime existã o relaþie de unitate ( Ioan 17:11; 1Ioan 5:7), subordonare (Ps. 40: 7,8; Ioan 16:7; Fapte. 2;33; Fil. 2:10; Evr. 10: 5-7) ºi colaborare (Ioan 12:49;5:19…).
3. În al treilea rând, Christos le-a subliniat, mai departe, noutatea epocii ce avea sã vinã, accentuând trãsãtura distinctivã a operaþiunii care o v-a inaugura: „Ioan a botezat cu apã”, le-a zis El, „dar voi, nu dupã multe zile veþi fi botezaþi cu Duhul Sfânt” Faptele 1:5. Adicã, dupã cum aminteam mai sus, începe era, Dispensaþia Duhului Sfânt.

2.Fenomene care au însoþit coborârea Duhului Sfânt.
2.1. „Un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic.”
Acest fenomen a fost pentru urechile ascultãtorilor, auditorului.
Când ne gândim la vânt, ca ºi termen, simbol teologic, putem spune cã a avut loc acest fenomen, la botezul ucenicilor ºi al celor aflaþi în camera de sus, deoarece:
a.) Vântul este invizibil: El putea fi auzit ºi simþit, dar nu putea fi vãzut.
Duhul Sfânt îºi face lucrarea pe tãcute în viaþa creºtinului, fãrã a izbi privirile; pe parcurs ies la ivealã rezultatele activitãþii Sale;
b.) Vântul acþioneazã în baza unor legi: Cât de plãcut este sã stai sub adierea vântului de searã, în special la marginea unei mãri, dupã o zi de cãldurã sufocantã.
Sã reþinem cã existã douã feluri de vânturi, deosebite atât ca sursã, cât ºi ca rezultate. Vântul Duhului Sfânt este binecuvântat, care suflã dinspre cer, ºi ne face sã privim înspre cer. Vânturile diavolului sunt uscate; ele vin numai dinspre „pustie”, ºi sunt aducãtoare de nenorociri; pe unde bat ele este secetã cumplitã; piere tot ce este viu. Noi trebuie sã avem grijã ce fel de vânturi vin ºi ne influenþeazã viaþa;
c.) Vântul este tainic în acþiunile sale: „Cum nu ºtii care este calea vântului, nici cum se fac oasele în pântecele femeii însãrcinate, tot aºa nu cunoºti nici lucrarea lui Dumnezeu, care le face pe toate” Ecl. 11:5.
Dupã cum vântul are acþiuni proprii, tot aºa are ºi Duhul Sfânt. ªi Nicodim se întreba cu privire la tainica ºi ascunsa lucrare a Duhului Sfânt: „Cum se poate face aºa ceva?” Ioan 3:9;
d.) Vântul este puternic în lucrarea sa: „…ºi Dumnezeu a fãcut sã sufle un vânt pe pãmânt, ºi apele s-au potolit” Gen. 8:1. Vântul ca putere, reprezintã Puterea Duhului Sfânt. Este multã nevoie de Putere pentru a birui pãcatul, ispitele firii pãmânteºti ºi urgiile stârnite de satana. Este nevoie de putere în lupta cu pãcatul ºi pentru a mãrturisi despre Dumnezeu. Aceastã putere ne ajutã sã fim mai evlavioºi pentru Mântuitorul;
e.) Vântul curãþeºte: „Acum, fireºte, nu putem vedea lumina soarelui care strãluceºte în dosul norilor, dar v-a trece vântul ºi-l v-a curãþa” Iov 37:21. Duhul Sfânt curãþeºte orice obscuritate, particulã de pãcat, din partea celui rãu, ºi ne dã o vedere clarã ºi curatã a lucrurilor lui Dumnezeu. Curãþeºte mintea ºi inima noastrã. Sinonimul cuvântului „sfinþenia” este cuvântul „curat”. „Ferice de cei cu inima curatã, cãci ei vor vedea pe Dumnezeu” Mat. 5:8.
Toate aceste efecte a le vântului ca ºi simbol al Duhului Sfânt au fost efectuate în inimile celor prezenþi în camera de sus, care au fost cuprinºi de botezul Duhului Sfânt. Ucenicii ºi celelalte persoane prezente acolo, au fost schimbaþi în inimile lor deoarece vântul Duhului Sfânt a lucrat, a curãþat inimile în mod tainic, vizibil, pe baza legilor Divine, dar care a fãcut vizibilã schimbarea produsã în ei.

2.2. „Niºte limbi ca de foc au fost vãzute împãrþindu-se printre ei ºi s-au aºezat câte una pe fiecare din ei”.
Acest fenomen era pentru ochii ascultãtorilor.
La fel ca ºi vântul, focul are din punct de vedere teologic semnificaþii care caracterizeazã pe Duhul Sfânt, aceste caracteristici sunt urmãtoarele:
a.) Focul mistuie: el a mistuit cãrþile de vrãjitorie ale celor ce s-au întors la Dumnezeu (Fapte. 19:19). Focul Duhului Sfânt mistuie ambiþia, mândria, egoismul, îngâmfarea, poftele rele ºi toate celelalte rele cuibãrite în inima omului;
b.) Focul purificã: Isaia se tânguia ºi zicea: „Vai de mine! Sunt pierdut, cãci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buzele necurate, ºi am vãzut cu ochii mei pe Împãratul, Domnul Oºtirilor!” (Is. 6:5). El mãrturiseºte în continuare: „Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cãrbune aprins în mânã, pe care-l luase cu cleºtele de pe altar. Mi-a atins gura cu el, ºi a zis: „Iatã, atingându-se cãrbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepãrtatã ºi pãcatul tãu este ispãºit!” Is. 6:6,7.
Domnul are grijã ca sã nu ardem în focul Sãu, ci sã ne curãþim prin el;
c.) Focul arde: În caz de epidemii, focul este utilizat pentru dezinfectare, mai ales în lipsa altor mijloace.
Focul Duhului Sfânt arde orice fricã, teamã, cum a fãcut cu Petru dupã Ziua Cincizecimii ºi alte simþãminte interioare sunt mistuite de focul Duhului Sfânt;
d.) Focul înmoaie: Duhul Sfânt arde inimile ca sã se poatã imprima mai uºor în ele Chipul Domnului Isus Christos. Cele tari, ca cremenea, sub flacãra Duhului Sfânt se înmoaie ºi devin ca ºi ceara;
e.) Focul întãreºte: Obiectele din porþelan, din faianþã ºi ceramicã, dupã ce sunt colorate se introduc în cuptor. Acolo culorile capãtã nuanþe strãlucitoare deosebit de frumoase.
Duhul Sfânt este cel mai mare Artist, iscusit care ºtie cum pot fi realizate în viaþa creºtinului „culorile” frumoase ale sfinþeniei, cum poate fi înfrumuseþat caracterul lui. Focul Duhului Sfânt are un mare rol atât la întãrirea credinþei, cât ºi la scoaterea în evidenþã a unor trãsãturi frumoase de caracter: altruism, spirit de sacrificiu, lepãdarea de sine, etc;
f.) Focul produce flacãrã: „Îmi ardea inima în mine, un foc lãuntric mã mistuia; ºi atunci mi-a venit cuvântul pe limbã, ºi am zis:…” Ps. 39:3. Fenomenul flãcãrii semnificã culoarea înflãcãrãrii ce se degajã din viaþa credinciosului în opera Duhului Sfânt;
g.) Focul încãlzeºte: Focul Spiritului Sfânt produce cãldurã. Oriunde îºi face El lucrarea, aprinde sufletele. Predicile, rugãciunile, cântãrile ºi poeziile ºi tot ce se face în Numele Domnului poartã amprenta cãldurii Duhului Sfânt, rãspândind în jur o cãldurã duhovniceascã deosebit de plãcutã;
h.) Focul înveseleºte: câtã bucurie produce un foc aprins, mai ales într-un sezon rece sau în împrejurãri rãcoroase; feþele devin mai vesele; dintr-o datã se schimbã atmosfera;
i.) Focul topeºte: Pentru separarea metalului preþios din minereu, se utilizeazã focul. Numai aºa se poate obþine aurul, argintul, fierul ºi alte metale preþioase.
Focul Duhului Sfânt topeºte ºi îndepãrteazã toate particulele negative ale caracterului nostru, fãcând sã iasã la luminã roadele Lui;
j.) Focul lipeºte: Prin sudurã se unesc douã metale.
Focul Duhului Sfânt sudeazã la un loc copiii lui Dumnezeu, formând Trupul lui Christos, deºi ei sunt deosebiþi ca vârstã, culturã, mediu, limbã, rasã ºi nivel de cunoºtinþe. „Mulþimea celor ce crezuserã, era o inimã ºi un suflet” Fapte. 4:32;
k.) Focul lumineazã: Focul Duhului Sfânt ne ajutã sã fim luminã în lume; el strãluceºte chiar acolo unde întunericul pãcatului este mai mare.
Un foc aprins lumineazã în întuneric, oricât de dens ar fi el (întunericul);
l.) Focul pune în miºcare: Focul punea în miºcare, mai demult, maºinile, trenurile, ºi alte invenþii umane.
Focul Duhului Sfânt pune în miºcare viaþa spiritualã a Bisericii ºi a membrilor ei; Declanºeazã energii nebãnuite.
ªi aceste caracteristici ale focului Duhului Sfânt au fost efectuate în inimile acelor persoane. Vieþile lor au fost miºcate, luminate, unite, lipite, sudate, topite, înveselite, încãlzite, întãrite, înmuiate, arse, purificate, mistuite; ªi astfel Duhul Sfânt a putut sã κi facã loc în vieþile ucenicilor ºi al celorlalte persoane; La fel poate ºi astãzi.
2.3. „Toþi s-au umplut de Duhul Sfânt”.
Acest fenomen era pentru cei botezaþi cu Duhul Sfânt; Atunci când cineva este botezat cu Duhul Sfânt, în el locuieºte Duhul Sfânt. Acesta fiind împlinirea promisiuni profeþilor, cum ar fi Ioel (2:28…) ºi alþi profeþi care fac profeþii cu referire la coborârea Duhului Sfânt. Aceastã promisiune a mai fost reamintitã chiar de Domnul Isus, ceea ce înseamnã cã acest lucru este ferm hotãrât de Dumnezeu ca Duhul Sãu cel Sfânt sã locuiascã în om.
Atunci când Dumnezeu l-a creat pe om, l-a fãcut dupã Chipul ºi Asemãnarea Sa, cu o nevoie profundã, adâncã dupã Dumnezeu, dupã prezenþa Lui; nevoie care îi era satisfãcutã prin relaþia sa zilnicã cu Dumnezeu, o relaþie curatã, o prezenþã permanentã ºi binecuvântatã. Însã iubirea pãcatului a rupt aceastã relaþie unicã cu Dumnezeu, aruncându-l pe om într-o altã relaþie, în relaþia cu diavolul. ªi Duhul care fusese pus în om (Gen. 6:3) la pãrãsit astfel. De aceea în Ziua Cincizecimii, Duhul a revenit în viaþa omului pentru a reface legãtura dintre om ºi Dumnezeu.

2.4. „Au început sã vorbeascã în alte limbi dupã cum le da Duhul sã vorbeascã”.
Acest fenomen era deopotrivã ºi pentru asistenþa care auzeau ºi vedeau ºi pentru cei care au simþit umplerea cu Duhul Sfânt.
Manifestarea Duhului Sfânt prin semnul vorbirii în alte limbi, astãzi este negatã, de mulþi sau înþeleasã greºit; Miºcarea Penticostalã, susþine aceastã manifestare a Duhului Sfânt, pe baza versetului, foarte clar, din Fapte. 2: 38, 39: „…apoi veþi primi darul Sfântului Duh.” – [Vorbirea în limbi noi (Marcu 16:17, „Iatã semnele care vor însoþi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi;…”) acest semn este valabil ºi astãzi, nu este de contestat, nici de înþeles, tãlmãcit greºit.] – „Cãci fãgãduinþa aceasta este pentru voi, pentru copii voºtri, ºi pentru copii copiiilor voºtri, ºi pentru cei ce sunt departe acum, în oricât de mare numãr îi v-a chema Domnul, Dumnezeul vostru.”

3. Poziþia martorilor din acel loc.
1. Unii erau Iudei ºi prozeliþi veniþi dintre neamuri. Ei erau oameni cucernici, evlavioºi din toate neamurile care sunt sub ceruri; ºi…
2. Alþii, iudei din Ierusalim ºi Iudeea, necunoscând limbile vorbite, au adoptat o atitudine batjocoritoare: „Dar alþii îºi bãteau joc, ºi ziceau: „Sunt plini de must!” Fapte. 2:13. La fel ºi în zilele de astãzi sunt mulþi care, atunci când aud pe unii, care sunt botezaþi cu Duhul Sfânt, vorbind în alte limbi, spun cã sunt nebuni sau alte lucruri batjocoritoare despre ei, ºi nu înþeleg acest lucru. Mulþi din aceastã tabãrã erau din multe þãri din împrejurimile Ierusalimului, erau: „Parþi, Mezi, Elamiþi, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, pãrþile Libiei dinspre Cirena, oaspeþi din Roma, iudei sau prozeliþi, Cretani sau Arabi…”
Petru s-a vãzut silit sã le explice cele întâmplate. Pentru documentarea celor prezenþi acolo, a plasat evenimentele la locul lor profetic, profeþite de Ioel, arãtând cã este o împlinire profeticã, vechi testamentalã, cât ºi o împlinire a fãgãduinþei Domnului Isus, fãcutã pe când era pe pãmânt, înainte de înãlþarea Lui la cer. …ºi a primit de la Tatãl fãgãduinþa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeþi ºi auziþi” Fapte. 2:33. ªi în zilele noastre trebuie explicat acest botez al Duhului Sfânt, chiar dacã înþeleg acest lucu sau nu (vor sã înþeleagã).

Capitolul 4
Alte botezuri cu Duhul Sfânt
în cartea Faptele Apostolilor.

Pe lângã Botezul cu Duhul Sfânt din Faptele Apostolilor 1:1-4, doctorul Luca ne mai reaminteºte de încã patru evenimente asemãnãtoare, de botezuri cu Duhul Sfânt. Deci în cartea lui Luca – Faptele Apostolilor – sunt menþionate 5 revãrsãri ale Duhului Sfânt. Celelalte 4 botezuri cu Duhul Sfânt sunt:

1. Botezul cu Duhul Sfânt în Samaria
(Faptele Apostolilor 8:4-25).
Dupã evenimentul petrecut în Ierusalim – capitala regatului de sud al Israelului, numitã Iuda, – dupã botezarea cu Duhul Sfânt al celor aproximativ 120 de persoane din camera de sus, are loc ºi botezul cu Duhul Sfânt în Samaria – capitala regatului de nord a Israelului, numitã Israel. – În capitolul 8 din Faptele Apostolilor, doctorul Luca, ne prezintã pe Filip predicând Cuvântul lui Dumnezeu în Samaria ºi botezând pe noii convertiþi. Când Biserica din Ierusalim a auzit cã „Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu”, a trimis pe Petru ºi pe Ioan sã se edifice la faþa locului asupra acestei reuºite acþiuni misionare. Auzind cã Duhul Sfânt nu se coborâse încã pe niciunul din noii convertiþi ºi cã „fuseserã numai botezaþi în Numele Domnului Isus” cei doi apostoli „s-au rugat pentru ei ca sã primeascã Duhul Sfânt”.
Duhul Sfânt fusese dat samaritenilor prin punerea mâinilor ºi nu prin vreun alt mijloc (8:17,18).
Ceea ce a fost dat samaritenilor a fost Duhul Sfânt Însuºi (8:15,17).
Duhul Sfânt a fost dat samaritenilor prin intermediul unor persoane care au posedat deja semnul Sfântului Duh.
Samaritenii care au primit Duhul Sfânt au avut manifestãri supranaturale perceptibile (8:18). Unii teologi afirmã cã Petru ar fi recunoscut cã samaritenii au primit Duhul Sfânt prin semnul vorbirii în alte limbi.
Se pare cã a existat o periadã considerabilã de timp între convertirea samaritenilor ºi primirea Duhului Sfânt de cãtre cei din Ierusalim. Dupã pãrerea mai multor teologi, se pare cã durata de timp dintre botezul cu Duhul Sfânt la cei din Ierusalim ºi botezul samaritenilor, se datorazã faptului cã scrierea evenimentelor din Fapte nu sunt redate cronologic; unii teologi criticã naraþiunea; ori samaritenii nu erau încã creºtini; sau o alternativã personalã la interpretãrile de mai sus, sau alte motive.

2. Botezarea cu Duhul Sfânt a lui Saul/ Pavel
(Faptele Apostolilor 9:17,18).
Relatarea lui Luca despre convertirea lui Saul se terminã cu întâlnirea lui Anania cu Saul. Existã 4 momente ale acestei întâlniri care sunt relevante pentru atestatul meu: a.) punerea mâinilor lui Anania peste Saul (9:12,17); b.) vindecarea lui Saul (9:12,17,18); c.) primirea Duhului Sfânt de cãtre Saul (9:17) ºi… d.) botezul în apã a lui Saul (9:18).
Domnul îi spune lui Anania sã meargã în casa unde gãzduieºte Saul ºi sã-ºi punã mâinile peste el, ca sã îºi capete vederea din nou; dupã puþinã ºovãire Anania pleacã ºi face precum îi spune Dumnezeu. În acest text observãm cã Anania îºi pune mâinile peste Saul. Când îºi pune mâinile peste Saul, acesta îºi capãtã vedera, iar apoi este botezat cu Duhul Sfânt. Dintre cele 4 momente care definesc întâlnirea lui Saul cu Anania, cel mai problematic este momentul primirii Duhului Sfânt de cãtre Saul.
La botezul cu Duhul Sfânt al lui Saul, existã mai multe puncte de vedere, dupã cum urmeazã:
a.) Saul primeºte Duhul Sfânt în momentul botezului sãu cu apã. Unele culte religioase spun cã punerea mâinilor este limitat doar la vindecarea lui Saul (9:12). Alþii spun cã versetul 17, este doar o promisiune a botezului cu Duhul, care este îndeplinitã în versetul 18;
b.) Duhul este primit de Saul direct de la Dumnezeu, odatã cu punerea mâinilor sau dupã aceea; gestul având rol doar la vindecarea lui Saul;
c.) Duhul Sfânt i-a fost dat lui Saul prin punerea mâinilor, care în cazul de faþã, are o dublã menire ºi anume, aceea de a transmite atât vindecare, cât ºi Duhul Sfânt;
Cei care înþeleg cã Saul a primit Duhul dupã botez afirmã cã promisiunea lui Anania din versetul 17 se împlineºte în versetul 18. Deci Anania a avut dublul scop prin punerea mâinilor: vindecarea lui Saul ºi primirea Duhului Sfânt. Nimic din ceea ce a spus Anania nu ne împiedicã sã considerãm cã Duhul Sfânt i-a fost dat lui Saul mai târziu, în legãturã cu botezul în apã. De aceea afirmaþia nu este suficientã pentru a da cuiva dreptul sã considere botezul în apã, în acest caz, un locus pentru primirea Duhului. Avem nevoie de semnale din text care sã arate cã Luca a intenþionat sã facã o astfel de legãturã.

3. Botezarea casei lui Cornelius
(Faptele Apostolilor 10).
Dupã ce Cornelius are acea viziune a îngerului care îi spune cã rugãciunile ºi milosteniile iau fost primite de Dumnezeu, deoarece i-au „ajuns sus înaintea lui Dumnezeu”, care a luat aminte la ele; este îndemnat sã trimitã la Iope dupã Petru care îi va explica planul de mântuire a lui Dumnezeu. În acest timp Petru are ºi el o viziune cereascã, în care era prezentatã o faþã de masã lãsatã în jos de cele 4 colþuri ale ei, ca ºi un vas, în care erau tot felul de animale necurate, din care este îndemnat sã mãnânce, la care Petru rãspunde: „Nicidecum, Doamne… Cãci niciodatã n-am mâncat ceva spurcat sau necurat.” Dar Dumnezeu îi spune sã nu numeascã nimic spurcat, cãci totul a fost curãþit de El. Slujitorii trimiºi de Cornelius ajung la Petru, dupã care pornesc spre casa lui Cornelius, sutaºul roman, din ceata numitã Italica.
Dupã ce ajunge Petru la ei, în timp ce le predicã Evanghelia lui Dumnezeu ºi planul Sãu de mântuire, care cuprinde ºi neamurile, csa lui Cornelius este botezatã cu Duhul Sfânt.
În acest caz trebuie ºtiut cã: Casa lui Cornelius a fost botezatã cu Duhul în timpul predicii lui Petru; Duhul Sfânt este dat ºi la Neamuri, nu numai la iudei sau israeliþi, chiar dacã „de la iudei vine mântuirea”; Oricine este sincer, Dumnezeu se lasã gãsit de el, ºi îl poate boteza cu Duhul Sãu cel Sfânt; Casa lui Cornelius este prima casã din Europa, în care a fost turnat Duhul Sfânt a lui Dumnezeu; Duhul Sfânt este pentru oricine.


4. Botezarea cu Duhul Sfânt al ucenicilor din Efes
(Faptele Apostolilor 19:1-7).
În acest capitol (19), avem controversata relatare despre doisprezece „ucenici” din Efes, care nu au auzit cã s-a dat Duhul Sfânt (19:2), ºi care nu au fost botezaþi în numele Domnului, ci au cunoscut doar „botezul lui Ioan”. Dupã ce Pavel le explicã despre botezul cu Duhul Sfânt, îºi pune mâinile peste aceºtia ºi ei primesc Duhul Sfânt.
Ceea ce putem ºti despre aceºti efeseni este cã ei erau ucenici ai lui Ioan, ºi cã ei erau creºtini (sau „semi-creºtini” dupã pãrerea unor teologi).
În descrierea acestui eveniment trebuie sã ºtim cã: Cei „doisprezece” erau ucenicii lui Ioan; Ei nu au auzit de botezul cu Duhul Sfânt; Au fost botezaþi doar cu botezul lui Ioan; Le-a fost explicat despre botezul cu Duhul Sfânt; Au primit botezul cu Duhul Sfânt prin punerea mâinilor lui Pavel, care ºi el la rândul sãu a fost botezat cu Duhul Sfânt prin punerea mâinilor;

În concluzia acestui capitol pot spune cã pe lângã botezul cu Duhul Sfânt din Ziua Cincizecimii, au mai fost încã alte botezuri cu Duhul, în cartea lui Luca, Faptele Apostolilor.
Lucrul care se poate observa în toate cele 5 evenimente descrise în naraþiunea lui Luca este cã în 3 dintre aceste evenimente (Rusaliile, Casa lui Cornelius ºi Ucenicii lui Ioan) se menþioneazã expre una dintre manifestãrile exterioare ale Duhului Sfânt, ºi anume vorbirea în alte limbi; Iar celelalte douã cazuri (Botezul lui Saul ºi Botezul samaritenilor) nu prezintã manifestarea exterioarã a Duhului Sfânt, dar se poate deduce acest lucru, din evenimentele care au avut loc.

Capitolul 5
Duhul Sfânt în epistolele pauline.

1. Termeni paulini care descriu prezenþa Duhului în credincios.
Din textul Biblic – Romani 8:9 – [„Voi, însã, nu mai sunteþi pãmânteºti, ci duhovniceºti, dacã Duhul lui Dumnezeu locuieºte în adevãr în voi. Dacã n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.”], se poate înþelege cã nimeni nu poate fi creºtin dacã n-are Duhul lui Dumnezeu. Pavel se foloseºte de câteva metafore pentru a descrie prezenþa Duhului Sfânt în credincioºi. În cele ce urmeazã, voi face o scurtã prezentare a acestora:

1.1. Templul Duhului Sfânt.
Aceastã metaforã apare în 1Corinteni 6:19, prin care se înþelege cã Duhul se foloseºte de fiecare credincios, de templul lui. El este Cel care a creat Biserica, Trupul lui Christos. Biserica ar fi o organizaþie oarecare, dacã nu ar avea Duhul lui Christos. În ea, în Bisericã κi face activitatea Duhul lui Dumnezeu.
În 1Corinteni 3:16,17, cu toate cã se face referire la Biserica din Corint, negreºit el este sanctuarul lui Dumnezeu, unde κi face prezenþa prin Duhul Sãu Sfânt. În Bisericã este loc de pãrtãºie a Duhului, la nivelul spiritual al credincioºilor (2Cor. 13:14).
Omul poate fi un Templu al Duhului Sfânt, doar dacã el este rãscumpãrat de Christos. El locuieºte atât în Bisericã, cât ºi în om. Aºadar El dacã locuieºte în fiecare credincios în parte, El locuieºte ºi în Bisericã (2Cor. 6:16).


1.2. Arvuna Duhului.
Cuvântul grecesc este avans, garanþie, adicã „ceea ce se plãteºte în avans din preþul de cumpãrare ºi care îl îndrituieºte pe cel în cauzã sã revendice articolul respectiv, sau ceea ce dã valoare unui contract.” Duhul Sfânt este o arvunã faþã de ceea ce va primi credinciosul în viaþa viitoare. Aici credinciosul primeºte numai o parte din Duhul Sfânt, urmând ca în viaþa viitoare sã primeascã ºi celaltã parte. Aceastã metaforã apare de 3 ori în scrierile lui Pavel: 2Cor. 1:21,22; 5:5; Efes. 1:13,14. Pe acest pãmânt avem o parte din binecuvântãri, iar dincolo le vom avea pe toate cele rânduite: slavã, bucurii cereºti, viaþã veºnicã, prezenþa nemijlocitã a lui Dumnezeu, ºi alte binecuvântãri Divine.

1.3. Pecetea Duhului Sfânt.
Sigiliul este o metaforã a prezenþei Duhului Sfânt în viaþa credinciosului. Dumnezeu este Cel care pecetluieºte cu Duhul Sfânt (2Cor. 1:21,22; Efes. 1:13,14; 4:30). Circumcizia lui Avraam, spune apostolul Pavel a fost o pecete a neprihãnirii (dreptãþii) lui pe care a cãpãtat-o prin credinþã. Duhul este pecetea lui Dumnezeu pusã în inimile credincioºilor prin Rãscumpãrarea lui Christos.
Pecetea indicã cã cineva este a lui Christos. Un creºtin este pecetluit, atunci când este botezat cu Duhul Sfânt, dupã ce a fost Rãscumpãrat ºi Nãscut din Nou.

1.4. Cele dintâi roade ale Duhului Sfânt.
Acest termen în limba greacã se referã la acea parte dintr-un întreg care se pune deoparte pentru Dumnezeu, înainte ca restul sã poatã fi utilizat (Exod 23:16,19; 34:22; Lev. 23:9…). La timpul seceriºului, israeliþii trebuiau sã aducã preotului un snop care era legãnat înaintea Domnului, ca semn de mulþumire pentru seceriº (Lev. 23: 10,11), iar apoi se aducea o jertfã de mulþumire. La ºapte sãptãmâni dupã aceasta, adicã în Ziua Cincizecimii, israeliþii trebuiau sã aducã preotului douã pâini ca sã fie legãnate înaintea Domnului ºi, din nou, o ardere de tot (v. 17,18). Snopul adus la începutul seceriºului reprezenta „cele dintâi roade” ale seceriºului.
În Noul Legãmânt, Domnul Isus reprezintã „Cel dintâi Rod”, datoritã faptului cã El a înviat dintre cei morþi ºi este o garanþie pentru credincioºi, cã ºi ei vor învia. El a înviat cel dintâi, este „pârga celor adormiþi.”
În textul de faþã, termenul este folosit ca un sinonim, arãtând experienþa prezentã a Duhului Sfânt ºi binecuvântãrile de care vor beneficia credincioºi în viaþa viitoare. Pe pãmânt el are „cele dintâi roade” ale Duhului, iar restul recoltei, celelalte binecuvântãri, se vor culege în viaþa veºnicã.

2. Legãtura dintre darurile spirituale ºi botezul cu Duhul Sfânt.
Acuma se ridicã întrebarea dacã un creºtin nebotezat cu Duhul Sfânt, poate sã primeascã daruri spirituale de la Duhul?
Penticostalii considerã cã botezul cu Duhul Sfânt, ca experienþã ulteriorã a Pocãinþei ºi Naºterii din Nou, este pragul peste care trebuie sã treacã credinciosul pentru a primi darurile Duhului Sfânt. Teologii spun cã la botezul cu Duhul, se primeºte Duhul harismatic, spre deosebire de Duhul soteoriologic care lucreazã la Naºterea din Nou. La Naºterea din Nou, Duhul lucreazã la transformarea omului într-o fãpturã nouã; la botezul cu Duhul Sfânt, Duhul umple viaþa credinciosului, împuternicindu-l pentru misiune ºi aducând cu El darurile spirituale. În 1Corinteni 12:13, Pavel face referire la Duhul Sfânt soteoriologic, cât ºi la Duhul Sfânt harismatic. În 1Corinteni 12:4-10, Pavel ne aratã cã darurile Duhului Sfânt se pot manifesta într-o persoanã care are sursa acestora, adicã Duhul Sfânt; aceasta fiind teologia penticostalã.
Celelalte daruri ale Duhului, cum ar fi: darul cârmuirilor, darul ajutorãrilor, darul de a sfãtui, etc., acestea pot fi ca nuanþãri ale unor înzestrãri naturale (generozitatea, abilitatea de a conduce, de a ajuta, de a sfãtui, etc.), dar pot apãrea ºi ca un element nou în viaþa credinciosului botezat cu Duhul Sfânt, în mãsura în care acesta se pune la dispoziþia Duhului Sfânt.
Poate fi un dar trimis de la un credincios la altul? Este dat direct de la Dumnezeu?
Romani 1:11, ne aratã cã darurile Duhului Sfânt se pot transmite de la un credincios la altul. De a da sau a primi „un dar spiritual.” Dacã Duhul Sfânt este Cel care împarte daruri (1Cor. 12:11), cum poate da sau primi Pavel vreun dar. Cu siguranþã Pavel fusese cãlãuzit de Duhul Sfânt când a spus acest lucru. Avem exemple, când alþii primeau Duhul Sfânt prin punerea mâinilor. Aceste persoane sunt executanþi, adminstratori ai harului lui Dumnezeu, dar sursa este Duhul Sfânt. Cel care face astfel de lucruri trebuie sã fie cãlãuziþi de Duhul Sfânt.

ÎNCHEIERE
Capitolul 6

Concluzii.
Nansen, vestitul navigator norvegian, atunci când a pornit în expediþie pentru cercetarea Arcticei, a luat cu sine un porumbel cãlãtor. Dupã doi ani de izolare completã, în regiunea dezolantã a Arcticei, a scris un bileþel pe care l-a aºezat sub aripa porumbelului. A dat drumul porumbelului peste întinsul de gheaþã ºi valurile oceanului. Obosit într-o zi ajunse acasã, lãsându-se pe genunchii soþiei marelui explorator. Prin sosirea porumbelului, ºi din bileþelul scris ºi primit de la Nanses, ea a înþeles cã soþul ei a ajuns la destinaþie ºi cã este sãnãtos ºi bine.
Revãrsarea Duhului Sfânt la Rusalii (în Ziua Cincizecimii), a fost semnul cã Domnul Isus Christos a ajuns în cer ºi cã ºi-a adus aminte de fãgãduinþa fãcutã.
Atunci când vorbim despre lucrãrile lui Dumnezeu încercãm acelaºi sentiment de adâncã umilinþã faþã de mãreþia Celui Atotputernic (Omnipotent, Etern, Omniºcient ºi Imuabil), pe care l-a avut odatã Augustin (sec. IV). Pe când se gândea sã scrie o carte despre Dumnezeu a ieºit sã se plimbe pe þãrmul mãrii. Acolo a întâlnit un copil ce îºi fãcea o gropiþã în nisip, unde încrca sã mute marea, cãrând apa cu pumnii. Privind acel tablou, Augustin ºi-a dat seama cã ºi el încerca ceva asemãnãtor: sã cuprindã ºi sã explice mãreþia lui Dumnezeu cu mintea lui limitatã.
ªi totuºi lucrarea Duhului Sfânt ne permite sã ne facem pãrtaºi dumnezeirii într-o mãsurã ºi într-un fel extraordinar de minunat. Lãsând la o parte comoditatea spiritualã ºi prudenþa nejustificatã – sã ne depãrtãm de þãrmul de-a lungul cãruia plutim cu stângãcie; avântându-ne în larg, – sã ne adâncim în apele cristaline ale Duhului Sfânt (Ezec. 47:1-5). Aceastã experienþã minunatã ºi binecuvântatã ne va deschide perspective noi de pãrtãºie intimã cu Dumnezeu, asigurându-ne toate condiþiile ce trebuie sã le aibã Biserica în calitate de Mireasã a Domnului Isus Christos;
Deci este necesar sã ne lãsãm cãlãutiþi de Duhul Sfânt a lui Dumnezeu ºi sã fim îmbrãcaþi, botezaþi cu Duhul Sfânt; deoarece botezul cu Duhul Sfânt este dat (se manifestã) ºi astãzi, la fel ºi în acelaºi mod ca ºi atunci, în vremea Bisericii Primare; afirmaþie bazatã pe textul din Faptele Apostolilor 2:37,38, care nu poate fi contrazis cu nici o altã afirmaþia sau idei, ori versete care rãstãlmãcesc greºit acest lucru;
Duhul Sfânt a coborât pe pãmânt pentru a continua lucrarea începutã de Dumnezeu – Tatãl ºi Dumnezeu – Fiul, adicã de a ajuta omenirea sã se nascã din nou, sã se pocãiascã, sã fie botezat cu Duhul Sfânt, iar apoi sã trãiascã viaþa de sfinþenie cerutã de Dumnezeu pânã la revenirea Domnului Christos, ca apoi sã ducã omenirea sus în Rai, loc pregãtit de Dumnezeu – Fiul (Ioan 14:2,3);
Coborârea Duhului Sfânt a fost împlinirea profeþiei lui Ioan Botezãtorul, din Luca 3:15 ºi a promisiunii Domnului Isus Christos, din Luca 24:49. Petru a declarat cã aceasta era împlinirea profeþiei lui Ioel – Fapte. 2:16-21 – ºi o dovadã a învierii Lui Christos – Fapte. 2:32-36;
Acest eveniment i-a unit pe credincioºi ca sã formeze un grup unitar, numit Trupul lui Christos, conferindu-le unitatea pe care nu o avuseserã pânã atunci ºi dându-le curaj sã înfrunte pericolele persecuþiilor care aveau sã urmeze, sã se declanºeze;
Totodatã acest eveniment, de la Rusalii, a realizat, refãcut, relaþia dintre om ºi Dumnezeu, reparând relaþia de pãrtãºie cu Dumnezeu, ca la început;
Botezul cu Duhul Sfânt dovedeºte cã Isus a înviat din morþi, S-a înãlþat la cer la dreapta lui Dumnezeu ºi cã este Fiul lui Dumnezeu, Mesia Cel Promis ºi astfel planul de mântuire al omului a fost realizat ºi omul poate sã fie mântuit prin credinþa în Jertfa Domnului Isus;
Lucrarea Duhului Sfânt a început de la Creaþie ºi continuã pânã la revenirea din nou a Domnului Isus pe norii cerului, pentru A-ºi rãpi Mireasa Sa, care este Biserica Domnului Isus.





Bibliografie:

1. Biblia – Versiunea Cornilescu, Dumitru – 1931;
2. Duhul Sfânt – O teologie Biblicã din perspectivã penticostalã – Tipei, F. John – Editura Metanoia, Oradea – 2003;
3. Lucrarea Duhului Sfânt (Pneumatologie) – ediþia 2 – Seminarul Teologic Penticostal Bucureºti 1991 – ªandru, Trandafir;
4. Studiu despre lucrarea Duhului Sfânt – Editura Risoprint – Cluj-Napoca • 2001 – Sandu, Marin;
5. Adevãrul de bazã – Înþelegând Viaþa Bisericii – Yerton, Dale;
6. Naºterea din Nou – Botezul Duhului Sfânt – Darurile duhovniceºti – Oddon, Pierre.