L-a creat DUMNEZEU pe Diavol?
Autor: Anonim  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de gabrielo in 05/04/2010
    12345678910 0/10 X



Dumnezeu l-a creeat pe Diavol?

Mulţi oameni în această lume sunt înşelaţi de un geniu rău hotărât să le distrugă vieţile – o minte strălucitoare numită diavolul, sau Satana. Dar acest prinţ al întunericului este mult mai mult decât te-ai fi gândit… mulţi spun că este doar o figură mitică, Biblia însă ne spune că este cât se poate de real, că înşeală familii, biserici şi chiar naţiuni pentru a spori suferinţa şi durerea. Iată câteva certitudini uimitoare cu privire la prinţul întunericului şi cum îl putem învinge!

1. Cu cine a început păcatul?

“Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început.” 1 Ioan 3:8. “Şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana.” Apocalipsa 12:9.

Answer: Satana, numit şi diavolul, este originatorul păcatului. Fără Scripturi, originea păcatului ar fi rămas inexplicabilă.

2. Care a fost numele lui Satana înainte de a fi păcătuit? Unde locuia la vremea aceea?

“Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor!” Isaia 14:12. Isus a spus: “Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer.” Luca 10:18. “te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu.” Ezechiel 28:14.

Answer: Numele lui era Lucifer, şi locuia în cer. Lucifer este simbolizat de împăratul Babilonului în Isaia 14, şi de voievodul Tirului în Ezechiel 28.

3. Care a fost originea lui Lucifer? Ce poziţie de răspundere ocupa? Cum îl descrie Biblia?

“Când ai fost făcut.” Ezechiel 28:13, 15. “Erai un heruvim ocrotitor.” Ezechiel 28:14. “Ajunsesei la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune, şi desăvârşit în frumuseţe. …erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe… timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut… Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua, când ai fost făcut, până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine.” Ezechiel 28:12-15.

Answer: Lucifer a fost creat de Dumnezeu, aşa cum au fost creaţi şi toti ceilalţi îngeri. (Efeseni 3:9). Lucifer a fost un heruvim “acoperitor”, sau înger. Un înger mare stă la stânga tronului lui Dumnezeu şi altul la dreapta (Psalmi 99:1). Lucifer a fost unul dintre aceşti preaslăviţi îngeri conducători. Frumuseţea lui Lucifer era fără cusur şi ameţitoare. Înţelepciunea lui era perfectă. Strălucirea lui era înspăimântătoare. Ezechiel 28:13 pare să spună că glasul său fusese anume pregătit pentru a fi un muzician desăvârşit. Unii cred că el conducea corul îngerilor.

4. Ce s-a întamplat în viaţa lui Lucifer de a ajuns să păcătuiască? Ce păcat blasfemitor a comis atunci?

“Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. ” Ezechiel 28:17. “Tu ziceai în inima ta: … îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; …voi fi ca Cel Prea Înalt.” Isaia 14:13, 14.

Answer: Mândria, gelozia, nemulţumirea şi preamărirea de sine au apărut în viaţa sa. Lucifer a decis să încerce să Îl detroneze pe Dumnezeu pentru ca apoi să le ceară tuturor să i se închine lui. A fost o trădare de cel mai înalt grad.

Notă: De ce este închinarea un lucru atât de important? Închinarea este factorul cheie în războiul ce are loc între Dumnezeu şi Satana. Oamenii au fost creaţi să fie fericiţi şi împliniţi doar atunci când Îl slujesc pe Dumnezeu. Nici măcar îngerilor necăzuţi nu li se cuvine închinare (Apocalipsa 22:8, 9). Satana a atentat încă de la început la închinare. Secole mai târziu, când L-a ispitit pe Isus în pustie, tot închinarea era subiectul central (Matei 4:8-11). În aceste ultime zile, Dumnezeu îi cheamă la închinare pe toţi oamenii (Apocalipsa 14:6,7). Acest lucru îl înfurie în aşa măsură pe Satana încât va încerca să îi forţeze pe oameni să i se închine sau în caz contrar să fie ucişi (Apocalipsa 13:15).

Orice şi oricine (în afară de Dumnezeu) care se bucură de întâietate în viaţa mea devine un idol căruia mă închin.
Cu toţii ne închinăm cuiva sau la ceva:
putere, prestigiu, mâncare, plăcere, proprietăţi, propria opinie, etc. Dumnezeu declară: “Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.” Exodul 20:3. Şi dacă nu ne vom închina doar lui Dumnezeu, ne va socoti împotriva Lui (Matei 12:30). Această veste este şocantă dar adevărată. Dacă oricine sau orice, în afară de Dumnezeu, are întâietate în viaţa mea, atunci –inocent poate — mă închin şi îl susţin pe Satana. Are Dumnezeu primul loc în viaţa mea sau îl înalţi fără să vreau chiar pe Satana? Nu-i aşa că este o întrebare care ne pune pe gânduri?

5. Ce s-a întâmplat în cer în urma rebeliunii lui Lucifer?

 “Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.” Apocalipsa 12:7-9.

Answer: Lucifer a câştigat susţinerea unei treimi dintre îngeri (Apocalipsa 12:3, 4) şi a produs o revoltă în cer. Dumnezeu nu a avut de ales decât să îl alunge pe Lucifer şi pe îngerii lui. Aceasta a fost, de departe, cea mai mare bătălie ce a avut vreodată loc. Ţinta lui Lucifer a fost să uzurpe tronul lui Dumnezeu chiar dacă acest lucru ar fi dus la o crimă. (Ioan 8:44) După expulzarea sa din cer, Lucifer a fost numit Satana (adeversar) şi diavol (defăimător), iar îngerii săi au fost numiţi demoni.

6. Unde este sediul central actual al lui Satana? Ce setimente nutreşte el faţă de oameni?

“Domnul a zis Satanei: “De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: “De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.” Iov 2:2. “De aceea bucuraţi-vă, ceruri, şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.” Apocalipsa 12:12. “Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.” 1 Petru 5:8.

Answer: Contrar opiniei populare, sediul central al lui Satana este pământul şi nu iadul. Dumnezeu le-a dat lui Adam şi Evei stăpânirea asupra acestui pământ (Geneza 1:26). Atunci când au păcătuit, eu l-au piedut în favoarea Satanei (Romani 6:16), care atunci a devenit conducătorul, sau prinţul, pământului (Ioan 12:31). Satana îi urăşte teribil pe oameni, care au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu. El nu Se poate atinge de Dumnezeu. Aşa că, tot veninul său este în schimb direcţionat spre copiii lui Dumnezeu. El este un criminal stricat şi plin de ură a cărui ţintă este să te distrugă pe tine si să Îl rănească pe Dumnezeu.

7. Când Dumnezeu i-a creat pe Adam şi Eva, care a fost singurul lucru pe care li l-a interzis? Care era pedeapsa pentru neascultare?

“Dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” Geneza 2:17.

Answer: Ei nu aveau voie să mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Pedeapsa pentru neascultare era moartea.

8. Ce medium a utilizat Satana pentru a o înşela pe Eva? Ce minciuni i-a spus Satana?

“Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: “Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: “Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?” Atunci şarpele a zis femeii: “Hotărât, că nu veţi muri: dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.Geneza 3:1, 4, 5, sublinierea autorilor.

Answer: Satana a folosit şarpele — cel mai înţelept, cel mai atrăgător animal creat de Dumnezeu — pentru a o înşela pe Eva. Unii cred că iniţial şarpele avea aripi şi zbura (Isaia 14:29; 30:6). Vă amintiţi, nu se târa până când Dumnezeu nu l-a blestemat. (Geneza 3:14) Minciunile lui Satana erau: (1) nu veţi muri, şi (2) mâncând din acest fruct veţi deveni înţelepţi. Satana, care a inventat minciuna (Ioan 8:44) a amestecat adevărul cu minciuna în ceea ce i-a spus Evei. Minciunile care conţin şi un sâmbure de adevăr sunt cele mai eficiente dintre toate. A fost adevărat că “veţi cunoaşte răul” după păcat. În dragostea Sa, Dumnezeu nu le descoperise încercările, amărăciunea, suferinţa, durerea şi moartea. Satana, aşa cum face şi astăzi, a făcut cunoaşterea răului să pară atrăgătoare. Satana a spus minciuni ca să ponegrească caracterul lui Dumnezeu, pentru că ştia că nimeni nu ar fi întors spatele unui asemenea Dumnezeu decât dacă I-ar fi înţeles greşit caracterul.

9. A fost un lucru atât de grav că au mâncat dintr-un fruct? De ce au fost Adam şi Eva alungaţi din Grădina Eden?

 “Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!” Iacov 4:17 ”Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege.” 1 Ioan 3:4. “Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.” 1 Ioan 3:8. “Domnul Dumnezeu a zis: ‘Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, deci, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.’.” Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.” Geneza 3:22, 24.

Answer: Da, faptul că au mâncat din acel fruct a fost un mare păcat fiind o încălcare directă a uneia dintre puţinele cereri ale lui Dumnezeu. A fost o rebeliune împotriva legii lui Dumnezeu şi a autorităţii Sale. Prin respingerea uneia dintre poruncile lui Dumnezeu, Adam şi Eva i s-au aliat lui Satana, duşmanul lui Dumnezeu, şi au atras astfel separarea lor de Dumnezeu (Isaia 59:2). Satana a sperat că cei doi voi vor păcătui şi apoi vor mânca din copacul vieţii şi astfel vor deveni nişte păcătoşi nemuritori. Dar Dumnezeu i-a îndepătrat de grădină pentru a împiedica o asemenea nenorocire.
10. Ce adevăruri uimitoare ne descoperă Biblia cu privire la metodele lui Satana de a-i răni, înşela, descuraja şi a-i distruge pe oameni?

Answer: Satana se folosesşte de orice metodă plauzibilă pentru a-i înşela şi distruge pe oameni. Demonii lui pot apărea pozând în oameni credincioşi, chiar clerici. Iar Satana va apărea ca un înger glorios al luminii cu puterea de chema foc din cer. Se va substitui lui Isus. Dar tu ai fost prevenit, aşa că să nu te laşi înşelat. Când Isus va reveni, orice ochi Îl va vedea (Apocalipsa 1:7). El va rămâne pe nori şi nici nu va atinge pământul (1 Tesaloniceni 4:17).

Biblia spune că Satana:
Înşeală/persecută
Apocalipsa 12:9, 13 Citează/răstălmăceşte Biblia
Matei 4:5, 6
Acuză mincinos/ucide
Apocalipsa 12:10; Ioan 8:44 Pune capcane/înscenează
2 Timotei 2:26; 1 Petru 5:8
Luptă împotriva poporului lui Dumnezeu
Apocalipsa 12:17 Leagă/încurajează trădarea
Luca 13:16; Ioan 13:2, 21
Încarcerează
Apocalipsa 2:10 Posedă/împiedică
Luca 22:3-5; 1 Tesaloniceni 2:18
Face minuni/minte
Apocalipsa 16:13, 14; Ioan 8:44 Apare ca un înger de lumină
2 Corinteni 11:13-15
Aduce boală/necazuri
Iov 2:7 Demonii lui se dau drept pastori
2 Corinteni 11:13-15
Calomniază
“Diavol” înseamnă “înşelător” Cheamă foc din cer
Apocalipsa 13:13

11. Cât de puternice şi concrete sunt strategiile şi tentaţiile lui Satana?

El a convins: o treime dintre îngeri (Apocalipsa 12:3-9); pe Adam şi Eva (Geneza 3); toţi, cu excepţia a opt, oameni din timpul lui Noe (1 Petru 3:20). El îi va face pe cei pierduţi să se simtă salvaţi (Matei 7:21-23). Aproape întreaga lume îl va urma (Apocalipsa 13:3). Puţini vor fi salvaţi (Matei 7:14; 22:14).

Answer: Rata de succes a lui Satana este atât de incredibil de mare încât pare aproape imposibilă. El a înşelat o treime dintre îngeri. În zilele lui Noe, toţi în afară de opt oameni au fost înşelaţi. Înainte de a doua revenire a lui Isus, Satana va apărea ca o fiinţă angelică, pozând drept Hristos. Puterea lui de a înşela va fi atât de mare încât siguranţa noastră va depinde de refuzul nostru de a ne duce să îl vedem (Matei 24:23-26). Dacă refuzi complet să priveşti şi să auzi, Isus te va proteja de înşelăciune (Ioan 10:29).

12. Unde şi când îşi va primi Diavolul pedeapsa? Care va fi acea pedeapsă?

“Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”. Matei 13:40-42. “Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.” Apocalipsa 20:10. “Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” Matei 25:41. ” Prin mulţimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negoţului tău, ţi-ai spurcat locaşurile sfinte; de aceea, scot din mijlocul tău un foc, care te mistuie, şi te prefac în cenuşă pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc. Toţi cei ce te cunosc între popoare rămân uimiţi din pricina ta; eşti nimicit, şi nu vei mai fi niciodată!” Ezechiel 28:18, 19.

Answer: Diavolul va fi aruncat într-un iaz de foc pe acest pământ la sfârşitul acestei lumi. Focul îl va mistui pe Satana, îl va transforma în cenuşă, şi nu va mai exista niciodată. Acelaşi foc îi va distruge şi pe păcătoşi. În acest spectacol de sfârşit, nici unul dintre cei ce sunt de partea lui Dumnezeu nu va muri şi nici unul dintre cei ce sunt de partea lui Satana nu va supravieţui.

Notă: Nu este posibil să descriem cu acurateţe tristeţea şi durerea Tatălui şi a Fiului atunci când Satana va fi distrus. El le-a fost mai apropiat decât oricare altă fiinţă—un prieten personal drag. Distrugerea lui şi a milioanelor care l-au urmat va fi pentru Tatăl şi Fiul o durere mai mare decât orice durere ar simţi cineva ars în foc.

13. Ce face ca păcatul să fie eradicat pentru totdeauna? Va mai apărea vreodată păcatul?

“Pe viaţa Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu.” Romani 14:11. (vezi şi Filipeni 3:10, 11; Isaia 45:23). “Nenorocirea nu va veni de două ori.” Naum 1:9.

Answer: Două evenimente cruciale vor rezolva problema păcatului:

Primul, toate fiinţele din cer şi de pe pământ, inclusiv diavolul şi îngerii săi, vor îngenunchia de bună voie şi public vor da mărturie că Dumnezeu este credincios, corect şi drept. Nici o întrebare nu va rămâne fără răspuns. Toţi păcătoşii vor mărturisi deschis că sunt pierduţi pentru că au refuzat categoric dragostea şi salvarea oferite de Dumnezeu. Vor recunoaşte că este drept ca ei să moară. Toţi vor recunoaşte că merită moartea veşnică..
Al doilea Universul va fi curăţat de păcat prin distrugerea totală şi finală a păcatului, a păcătoşilor, a diavolului şi a îngerilor lui. Dumnezeu afirmă cu siguranţă: Păcatul nu va mai apărea niciodată în universul lui Dumnezeu.

14. Cine face o certitudine din eradicarea finală şi completă a păcatului din univers?

“Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.” 1 Ioan 3:8. “Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul.” Evrei 2:14.

Answer: Prin viaţa, moartea şi învierea Sa, Isus a făcut din eradicarea păcatului o certitudine.

15. Ce simte Dumnezeu Tatăl faţă de oameni?

“Căci Tatăl Însuşi vă iubeşte.” Ioan 16:27. (Vezi şi Ioan 3:16; 17:22, 23.)

Answer: Tatăl îi iubeşte pe oameni tot atât de mult cât îi iubeşte şi Isus. Scopul lui Isus în viaţă a fost să demonstreze caracterul Tatălui Său în propria Sa viaţă astfel încât oamenii să-L cunoască pe Dumnezeu aşa cum este: iubitor, cald şi plin de grijă. (Ioan 5:19).

Satana Îl reprezintă greşit pe Tatăl
Satana Îl reprezintă greşit pe Tatăl ca nesimţitor, distant, aspru, neînduplecat şi de care nu te poţi apropia (propriile trăsături ale celui rău). El chiar consideră că faptele lui rele, distrugătoare sunt “faptele lui Dumnezeu.” Domnul Isus a venit ca să şteargă de tot această minciună la adresa numelui Tatălui şi să demonstreze că Tatăl nostru din ceruri ne iubeşte mai mult decât îşi iubeşte copilul o mamă (Isaia 49:15). Tema preferată a Domnului Isus a fost răbdarea, gingăşia şi belşugul de har oferit de Dumnezeu.

Tatăl de-abia mai aşteaptă
Ca să-i facă pe oameni deosebit de fericiţi, Tatăl nostru din ceruri le-a pregătit un cămin extraordinar pentru veşnicie. Visurile noastre nu pot îmbrăca ceea ce ne-a pregătit El! De-abia aşteaptă să le ureze bun venit copiilor Săi în ziua revenirii lor. Să ne pregătim! Numărătoarea inversă a şi început.

16. Mă bucur să ştiu că şi Dumnezeu Tatăl mă iubeşte tot atât de mult cât Isus.

Întrebări concludente

1. A fost fructul mâncat de Adam şi Eva un măr? (Geneza 3:6 )

Nu ştim. Biblia nu ne spune.

2. De unde a apărut conceputul potrivit căruia portretul diavolului este roşu înfăţişând o arătare jumătate om, jumătate fiară, cu coarne şi coadă? (Ezechiel 28:14 )

Provine din mitologia greacă şi îl satisface pe diavol. El ştie că oamenii resping monştrii ca pe nişte fabule aşa că vor fi îndemnaţi să nu creadă în existenţa sa. Cei ce nu cred că diavolul există vor fi primii prinşi în şiretlicurile sale.

3. Dumnezeu le-a spus lui Adam şi Evei: “căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” Geneza 2:17. De ce nu au murit în ziua aceea? (Geneza 2:17 )

Biblia vorbeşte despre două morţi:
(1) De “prima” moarte vom muri cu toţii (Evrei 9:27).
(2) La “a doua” moarte cei răi vor muri în focul iadului la sfârşitul timpului (Apocalipsa 21:8).
Diferenţa este că nu există nici o înviere după moartea a doua. Este veşnică.

Isus a suferit a doua moarte în locul nostru al tuturor.
Atunci când Adam şi Eva au păcătuit, ar fi suferit imediat moartea a doua, dacă nu ar fi fost Isus să intervină oferindu-Se să sufere moartea a doua pe Golgota pentru noi toţi. Sacrificiul Său suprem i-a scăpat. (Evrei 2:9).

Atunci când Adam a păcătuit, natura lui “nemuritoare” a devenit “muritoare”
Cu privire la prima moarte, traducerea literală a cuvântului “mori” din Geneza 2:17 este “şi vei începe să mori” aşa cum apare în notele din aproape orice Biblie. Înseamnă că Adam şi Eva vor intra în procesul de moarte. Înainte de a păcătui, cuplul beneficia de o natură nemuritoare şi fără păcat. Această natură se păstra prin accesul continuu la pomul vieţii. În momentul în care au păcătuit, natura lor s-a schimbat devenind naturi păcătoase, muritoare. Asta este exact ceea ce Dumnezeu prezisese. Pentru că au fost îndepărtaţi de pomul vieţii, imediat au început distrugerea şi deteriorarea—ceea ce în final duce la moarte. Mormântul a devenit certitudine. Dumnezeu a subliniat ulterior acest lucru spunând “căci ţărână eşti, şi în ţărână te vei întoarce.” Geneza 3:19.

4. Din moment ce Dumnezeu este cel care l-a creat pe Lucifer, nu este şi responsabil de păcatul lui? (Iosua 24:15 )

Nu, de loc. Dumnezeu l-a creat pe Lucifer perfect, un înger fără păcat. Lucifer a fost cel care s-a făcut un diavol. Libertatea de a alege este o piatră unghiulară în principiul de guvernare a lui Dumnezeu. Atunci când l-a creat, Dumnezeu ştia că Lucifer va păcătui. Dacă în acel moment Dumnezeu ar fi refuzat să îl creeze ar fi respins acel prim principiu al libertăţii alegerii.

“Libertatea de alegere” este calea lui Dumnezeu
Deci, cunoscând ceea ce Lucifer avea să facă, Dumnezeu totuşi l-a creat. Aceleaşi principii se aplică la crearea lui Adam şi Evei. Şi, mai aproape, aceleaşi principii ţi se aplică ţie şi mie. Dumnezeu cunoaşte chiar înainte de a ne naşte cum vom trăi, dar chiar şi aşa, El ne permite să trăim şi să alegem fie că ne supunem guvernării lui Dumnezeu, fie guvernării lui Satana. Dumnezeu a acceptat să fie greşit înţeles şi pe nedrept acuzat şi blasfemiat timp de veacuri, în timp ce îi lasă timp fiecărei persoane să aleagă liber pe cine vrea să urmeze.

Doar un Dumnezeu iubitor ar risca să le acorde tuturor libertate deplină
Acest dar glorios şi cucial al libertăţii depline vine doar din partea unui Dumnezeu drept, deschis şi iubitor. Este o onoare şi o bucurie să-I slujeşti unui asemenea Domn şi Prieten.

Alege să Îi slujeşti lui Dumnezeu
Problema păcatului va înceta curând. La început, totul era “foarte bun”. Geneza 1:31. Acum “toată lumea zace în cel rău.” 1 Ioan 5:19. Oamenii de pretutindeni aleg să îi servească fie lui Dumnezeu fie lui Satana. Foloseşte-ţi libertatea fantastică pe care ţi-a dat-o Dumnezeu.

5. De ce nu l-a distrus Dumnezeu pe diavol atunci când a păcătuit, ca să termine atunci problema păcatului? (1 Corinteni 4:9 )

Pentru că păcatul era ceva cu totul nou în universul lui Dumnezeu şi locuitorii acestuia nu îl înţelegeau. Probabil că nici chiar Lucifer nu l-a înţeles pe deplin de la început. Lucifer era un conducător angelic, sclipitor şi foarte respectat. Abordarea aleasă de Dumnezeu a fost, fără îndoială, cea mai plină de grijă faţă de cer şi îngeri. Ar fi putut să se întâmple cam aşa: “Cerul este bun, dar va deveni şi mai bun prin aportul îngerilor. Prea multă autoritate nepusă la încercare (aşa cum au Tatăl şi Fiul) face ca liderii să fie orbi la viaţa reală. Îngerii nu ar trebui să primească ordine. Noi ar trebui să dăm ordine. Dumnezeu ştie că am dreptate şi Se simte ameninţat. Noi nu trebuie să le permitem nobililor noştrii conducători, care sunt rupţi de realitate, să pună în pericol chiar existenţa cerului. Ne vor asculta dacă vom lucra la unison. Nu trebuie să fim slabi; trebuie să acţionăm. Altfel, vom fi distruşi de o guvernare care nu ne apreciază.”

O treime dintre îngeri s-au unit cu Lucifer
Argumentele luiLucifer i-au convins pe mulţi îngeri, şi o treime dintre aceştia l-au urmat. Dacă Dumnezeu l-ar fi distrus pe Lucifer imediat, unii dintre îngerii care nu au înţeles pe depln caracterul lui Dumnezeu s-ar fi temut de el şi ar fi spus: ”Poate că Lucifer avea dreptate. Aveţi grijă, dacă nu vă supuneţi lui Dumnezeu, vă va omorî.” Aşa nu s-ar fi rezolvat nimic. În schimb, problema s-ar fi acutizat.

Dumnezeu acceptă doar o slujire de bună voie, din dragoste.
Singura slujire acceptată de Dumnezeu este o slujire de bună voie, voioasă rezultată din dragoste. Ascultarea din orice alt motiv este inacceptabilă.

Dumnezeu îi lasă lui Satan timp să îşi demonstreze principiile
Satana a pretins că el are un plan mai bun pentru guvernarea universului. Dumnezeu îi lasă timp să îşi demonstreze principiile. Domnul va distruge păcatul doar după ce fiecare suflet din univers va fi convins că guvernarea lui Satana este nedreaptă, plină de ură, nemiloasă, mincinoasă şi distructivă.

Universul priveşte cu interes asupra acestei lumi.
Biblia spune,”fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni.” 1 Corinteni 4:9. Întregul univers priveşte ca şi cum fiecare joacă un rol în controversa dintre Hristos şi Satana. Când controversa se va termina, toţi vor înţelege principiile ambelor regate şi vor fi ales cui să slujească: fie lui Dumnezeu fie lui Satana. Aceia care vor alege alianţa cu păcatul şi Satana vor fi distruşi împreună cu el, iar copiii lui Dumnezeu vor fi duşi în siguranţă în casa cerească.

 

Foarte vagi ideile
O intrebare cheie la la care nu s-a raspunse este: Cand au avut loc taote acestea? Din descrierile caderii si evenimentele dinainte caderii reise ca Lucifer, sau mai bine zis, Meleck-Zor, Domnitorul Zorului, (Zor este denumirea unui tinut stancos si de necucerit) avea relatii de negot cu multi si se bucura de un castig imens. Tot asa el, la cadere, a fost ars, iar oamaenii care l-au cunoscut s-au inspaimantat.
Intrebare:
Cand a fost a cest timp daca primii oameni (Adam si Eva) au fost amagiti de el?
Deci tot ce este descris mai sus pica si sta cu explicarea acestui verset. Pentru ca daca fundamentul este subred, toata cladirea se poate darama la prima sulfare de vant.

Deci, fie ca in viitor sa avem parte de idei complete su nu doar jumulite.

Adăugat în 09/04/2010 de chasseure
Statistici
  • Vizualizări: 2225
  • Descărcări: 1
  • Export PDF: 6
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni