de ce resping tinerii biserica
Autor: Anonim  |  Album: 1  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de iubitica in 20/07/2010
    12345678910 0/10 X

De ce resping tinerii biserica

 

          Sunt multe motive pentru care tinerii părăsesc biserica. Un studiu recent făcut pe adolescenţi ne arată primele 10 motive în top pentru care ei părăsesc biserica. Vom căuta să ne uităm pe rând la aceste motive şi să găsim căi prin care să scădem practic şansa ca tinerii să plece din biserici.

 

                             Motivul # 1. Pentru care tinerii părăsesc biserica este pentru că simt că nu este nici o oportunitate de implicare pentru ei în biserici. Ei nu simt că fac parte din biserică. Studiul arată că 75% din tinerii care au plecat din biserică au considerat că acesta este motivul principal. Dacă ei nu se simt de valoare, ei nu vor rămâne mult timp. Fie că vor părăsi biserica, fie că vor găsi un grup de influenţă unde să se simtă importanţi. Studiul arată că cei mai mulţi tineri simt că nu sunt o parte importantă a lucrării din biserica lor. Ei sunt şocaţi atunci când cineva le cere să facă ceva important în biserică. Mulţi dintre ei cred că nu sunt oportunităţi de slujire în biserică. Din păcate, cei mai mulţi dintre ei nici măcar nu se gândesc să intre full-time în lucrarea creştină. Mulţi dintre ei cred chiar că nu sunt suficient de buni pentru a fi folosiţi de Dumnezeu.

          Isus Hristos îi provoacă încă pe tinerii de azi. Ascultaţi cuvintele Lui: ”Dacă voieşte cineva (un tânăr) să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze.” ( Luca 9:23).

”Orice ( tânăr ) dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu.” ( Luca 14:33).

”Cine îşi va păstra viaţa ( un tânăr),  o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga.” ( Mat. 10:39)

          Unde am greşit deci? În parte este vorba de atitudinea noastră. Mulţi îi vedem pe tineri ca fiind ”biserica de mâine”. Este greşit. Ei sunt parte a bisericii de azi. Unele biserici, din dorinţa de a creşte, şi-au redus lucrarea de tineret la simple programe distractive. Alţii au limitat lucrarea de tineret la corul tinerilor sau la recitarea de poezii, înăbuşind creativitatea generaţiei tinere. Tinerii sunt foarte idealişti şi au o dorinţă şi o nevoie de a avea un impact asupra acestei lumi. Cea mai eficientă cale de a opri acest exod din biserică este să creăm oportunităţi pentru tineri să-L slujească pe Dumnezeu. Asta nu înseamnă că vom folosi vinovăţia sau persuasiunea pentru a îi implica. Nu vom face decât să rănim astfel. Vom crea oportunităţi de implicare atunci când ei vor avea ceva la care să se uite. Dacă nu le vom crea aceste oportunităţi, este o probabilitate mare că îi vom pierde. Dacă oferim doar câteva oportunităţi, cum este corul tinerilor sau recitarea de poezii, atunci îi vom exclude pe cei care nu au calităţi artistice. În Psalmul 18 Dumnezeu  ne dă o idee despre planurile Sale cu tinerii noştri şi cu noi înşine: ”Dumnezeu mă încinge cu putere şi mă povăţuieşte pe calea cea dreaptă. El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor şi mă aşează pe înălţimile mele. El îmi deprinde mâinile la luptă…” (vv. 32-34).

          Tinerii iubesc lupta. Împreună cu un ochi ”ascuţit” pentru ipocrizie, ei par să aibă o capacitate înnăscută pentru aventură.

          Am cultivat neintenţionat cel puţin trei minciuni, nepregătindu-ne tinerii pentru a sluji în biserică.

          Minciuna # 1. Tinerii nu sunt în stare să fie ucenici. Psihologia modernă spune că adolescenţii nu sunt în stare să funcţioneze responsabil şi să aducă o contribuţie solidă în comunitate. Este un lucru bun că David nu a citit acest raport decât după ce ”i l-a prezentat” pe Goliat Creatorului său. Adevărul este că, de-a lungul istoriei, când li s-a acordat şansa, tinerii au răspuns cu curaj, profund atinşi de porunca lui Isus de a merge în toată lumea pentru a face ucenici. Nimeni nu poate ajunge la tineri aşa cum o pot face tinerii înşişi.

          Minciuna #2. Este suficient să îi ţii pe tineri ocupaţi şi departe de străzi. Am văzut adolescenţi de 12-13 ani ale căror vieţi au fost revoluţionate, atunci când au fost chemaţi să slujească în lucrarea cu copiii. Obişnuiam să merg cu ei în Mexic, unde îşi dădeau mărturia personală, conduceau cântările, organizau jocuri şi predau povestiri din Biblie. Bineînţeles, erau speriaţi. Şi-au descoperit însă potenţialul şi, ani de zile mai târziu ei sunt încă implicaţi în lucrarea de slujire.

          Minciuna #3. Tinerii sunt ”biserica de mâine”. Indiferent de cât de nobil ar fi motivul tău, te sfătuiesc să nu le ţii niciodată ”predica” standard despre ”potenţialul” lor, în mod special după ce simţi că ”ţi-au tras clapa” cu ceva. Concentrarea asupra a ceea ce tu speri că ei vor deveni într-o zi îi poate face pe tineri să se simtă nişte biete fiinţe inutile azi. Este normal să ne propunem scopuri concrete în ce îi priveşte pe tinerii noştri, însă niciodată nu trebuie să presupunem că visurile noastre pentru ei sunt totodată ţelul lui Dumnezeu cu ei.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1827
  • Descărcări: 1
  • Export PDF: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni