De ce părăsesc tinerii biserica

Motivul #5 - Dictatura

          Dictatura bisericilor şi a părinţilor este un factor care îi face pe tineri să se depărteze de credinţa lor. Iată câteva dintre afirmaţiile făcute de tineri care au părăsit biserica:

          ”Nu îmi plac standardele şi atitudinile bisericii. Probabil că voi schimba religia când voi absolvi”.

          ”Tot ce vreau să fac este greşit în ochii bisericii. Vreau să-mi trăiesc viaţa şi să nu fiu criticat de fiecare dată când fac ceva ce nu convine bisericii”.

          ”Biserica este plină de reguli şi nu chiar atât de asemenea lui Hristos pe cât ar trebui”.

          ”Nu sunt în stare să fiu eu însumi: Totdeauna sunt atent la ce vor gândi ceilalţi despre mine”.

          ”Petrecem atât de mult timp gândindu-ne la ceea ce putem sau nu să facem, încât nu mai avem timp să gustăm bucuria de a trăi”.

          Studiile asupra delicvenţei juvenile arată că pedeapsa (a nu se confunda cu disciplina) nu numai că eşuează în a îndrepta comportamentul greşit, ci chiar ajunge să îl provoace. Metodele de disciplină se schimbă după cum copilul se maturizează. De exemplu, bătaia nu mai aste eficientă asupra unui adolescent ca şi formă de disciplină, aşa cum era pentru un copil.

          Copiii experimentează propriile lor ”perioade”, care sunt importante pentru ei. La şase ani sunt destul de în vârstă să fie trimişi la şcoală. La 10 ani, pot să stea treji cu o jumătate de oră mai mult decât sora lor de 6 ani. La 13 ani deodorantele, parfumurile, ştrampii de nylon şi alte asemenea lucruri marchează o nouă conştientizare a statusului lor social. La 16 ani li se permite să se întâlnească cu prietenii lor seara. La ce vârstă oare nu mai au nevoie de disciplină? Întotdeauna vom avea nevoie de disciplină. Chiar şi adulţii sunt disciplinaţi de un Tată Ceresc plin de dragoste (Ioan 15:2).

Scopul disciplinei este să îi ajute pe tineri să crească înspre maturitate, nu pentru pedeapsă. Scopul disciplinei este să-l înveţe pe tânăr să se autoguverneze. Dorim ca tinerii noştri să fie în stare nu numai să ia propriile lor decizii, ci să facă faţă consecinţelor acestora, indiferent că sunt bune sau rele. Sunt trei tipuri de disciplină: autoritară, permisivă şi dictatorială. Dictatorul este dur. Dictatorul îşi scoate în evidenţă propria autoritate şi, uneori, poate deveni nervos şi necontrolat. El îi umileşte constant pe copii în public, foloseşte porunci spuse cu voce tare şi forţa. Rezultatul este că tânărul devine mai predispus să fie rebel: se distruge voioşia şi ambiţia copilului, îl împinge pe tânăr la comportament distructiv şi distruge tot respectul pentru autoritate. Tinerii care sunt crescuţi în această manieră nu învaţă cum să ia decizii pentru ei înşişi şi nu au nici o încredere în propria lor judecată.

          Al doilea tip este autoritatea permisivă. Acest fel de părinţi le permit tinerilor să facă ceea ce vor, folosindu-se de ”mită” pentru a-i pune pe tineri la treabă.. Rezultatul este de asemeni rebeliune pe faţă şi sfidarea autorităţii. Tânărul învaţă să mintă pentru a scăpa de pedeapsă.

          Al treilea tip este persoana cu autoritate. Ei sunt democraţi şi folosesc o formă de disciplină ”în dragoste”. Ei sunt controlaţi, iubitori şi calzi. Ei se împrietenesc cu copilul lor. Totuşi sunt fermi şi stricţi în disciplina pe care o impun. Rezultatul este un tânăr inspirat să devină curajos, care îşi iubeşte  părinţii şi care este ascultător din principiu, nu din impunere. Rezultatul s-ar putea să nu apară dintr-o dată, însă se dezvoltă pentru o întreagă viaţă. Efeseni 6:4 este versetul de bază pentru adultul cu autoritate.