|
Foarte multe din deprinderile care ne caracterizeaza viata noastra crestina sunt preluate fara nici un fel de contestare de la parintii nostrii. Faptul ca "la noi asa se face" a fost suficient pentru a hotari si a pune capat oricarei dispute.
Veniti in America (lumea libera), crestinii romani au fost confruntati cu peisajul unui crestinism evanghelic in care multe din lucrurile "tabu" de acasa, erau solutionate si practicate "altfel". Printre aceste practici controversate este si purtarea bijuteriilor. Pragmatismul nostru social a facut ca multi crestini evanghelici romani sa adopte practica "americana". Schimbarea nu s-a datorat unor schimbari de convingeri bazate pe un studiu biblic, ci pe faptul ca sotiile marilor "personalitati" din lumea evanghelica americana poarta astfel de bijuterii. Pentru romanul incorsetat acasa de tot felul de interdictii, faptul ca sotiile lui Billy Graham, John MacArthur, Jack Smith si altii poarta podoabe a fost suficient ca sa se "elibereze" si "emancipandu-se" sa se poarte "ca americanii." Ce-i de facut ? In loc sa ne sfasiem unii pe altii prin certuri fara sfarsit, eu va propun o incursiune pe paginile Bibliei. Care este adevarul biblic despre aceasta practica?
1. Perspectiva vesniciei
Prima intrebare pe care trebuie sa ne-o punem: care este pozitia aurului, argintului si pietrelor scumpe in economia cerului, in realmul eternitatii?
Foarte interesant, din acest punct de vedere, prezentul se afla incadrate intre doua vesnicii (trecuta si viitoare) in care Dumnnezeu aseaza podoabele la loc de cinste:
a. In eternitatea trecuta
Una din putinele "ferestre" prin care putem privi spre eternitatea trecuta este pasajul din Ezechiel 28:11-15
"Cuvantul Domnului mi-a vorbit astfel: "Fiul omului, fa un cantec de jale asupra imparatului Tirului, si spune-i: "Asa vorbeste Domnul, Dumnezeu: ajunsesei la cea mai inalta desavarsire, erai plin de intelepciune, si desavarsit in frumuseta. Stateai in Eden, gradina lui Dumnezeu, si erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald, si cu aur; timpanele si flautele erau in slujba ta, pregatite pentru ziua cand ai fost facut. Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile intinse; te pusesem pe muntele cel sfant al lui Dumnezeu, si umblai prin mijlocul pietrelor scanteietoare. Ai fost fara prihana in caile tale, din ziua cand ai fost facut, pana in ziua cand s-a gasit nelegiuirea in tine."
Este clar ca ideia de purtare de podoabe nu este aici asociata cu pacatul. Textul ne spune: "Ai fost fara prihana in caile tale"
b. In eternitatea viitoare
O fereastra inspre eternitatea viitoare ne ofera cartea Apocalipsei. Iata ce citim acolo despre viata in Noul Ierusalim:
"Zidul era zidit de iaspis, si cetatea era din aur curat, ca sticla curata. Temeliile zidului cetatii erau impodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintai temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia de halchedon; a patra, de smarald; a cincea de sardonix: a sasea, de sardiu; a saptea, de hrisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de hrisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douasprezecea, de ametist. Cele douasprezece porti erau douasprezece margaritare. Fiecare poarta era dintr-un singur margaritar. Ulita cetatii era din aur curat, ca sticla stravezie" (Apocalipsa 21:18-21) Una din istorioarele menite sa stimuleze in noi anticiparea cerului, vorbeste despre un om bogat care, incapabil sa se deslipeasca macar in ceasul mortii de averea sa, a adunat tot aurul sau si s-a prezentat cu el inaintea portii raiului. Vazandu-l impovarat si incovoiat sub acea "pretioasa" povara, portarul de la trecerea spre Noul Ierusalim l-a intrebat: "Bine ma, neínteleptule! Cu asta vii tu aici ? Cu "asfalt" ? N-ai citit inca in Biblie ca pe aici toate drumurile sunt "de aur" ?"
Din aceste doua priviri aruncate spre eternitatea trecuta si spre eternitatea viitoare se vede clar ca aurul, argintul si pietrele scumpe au fost si vor fi prezente in lumea lui Dumnezeu, ocupand chiar locuri de cinste in ierarhia realitatilor "de dincolo". Este evident ca aceste podoabe sunt direct asociate in eternitate cu ideia de frumos si cinste.
Cantitatile enorme in care se vor gasi aceste podoabe in Noul Ierusalim ne face sa ne intrebam chiar unde sunt acum aceste uriase depozite si zacaminte de metale si pietre pretioase. Faptul ca ele vor fi in cantitati asa de mari pe pamantul "innoit", ne duce cu gandul la ideia ca Dumnezeu a prabusit lumea de acum intr-o "uratenie" in care trebuie sa scotocim bine in adancul pamantului pentru a mai putea gasi ceva din "cioburile" unei realitati slavite, care a facut si va mai face inca o data parte din anturajul copiilor lui Dumnezeu. Daca lucrurile stau asa, atunci am putea spune impreuna cu poetul Costache Ioanid ca ne aflam in prapastia dintre doua varfuri de munte, cazuti in umbra unor realitati pe care nu le pot gusta plenar decat cei care au fost si vor fi iarasi "in lumina":
"Inainte a fi ceea ce suntem
Am fost aceea ce vom fi,
Caci moartea nu-i o nimicire,
Ci-i noaptea inspre-o noua zi."
2. Prohibitia apostolica
Avand in vedere pozitia podoabelor in eternitatea trecuta si in eternitatea viitoare, normal ar fi ca ele sa fie parte recomandata si din realitatea copiilor lui Dumnezeu de astazi! La urma urmei, daca vom umbla pe strazi de aur in Noul Ierusalim, n-ar trebui sa ne familiarizam inca de pe acum cu o astfel de situatie ? Si daca vom intra pe porti de pietre pretioase in cetatea de atunci, n-ar trebui sa ne obisnuim inca de pe acum cu o asemenea impodobire ?
Cum se poate explica atunci prohibitia clara si raspicata pe care o intalnim in scrierile apostolice ?
"Tot astfel, nevestelor, fiti supuse si voi barbatilor vostri; pentruca, daca unii nu asculta Cuvantul, sa fie castigati fara cuvant, prin purtarea nevestelor lor, cand va vor vedea felul vostru de trai: curat si in temere.
Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara, care sta in impletitura parului, in purtarea de scule din aur sau in imbracarea hainelor, ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia neperitoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu. Astfel se impodobeau odinioara sfintele femei, care nadajduiau in Dumnezeu, si erau supuse barbatilor lor; ca Sara, care asculta pe Avraam, si-l numea "domnul ei". Fiicele ei v-ati facut voi, daca faceti binele fara sa va temeti de ceva." (1 Petru 3:1-5)
"Vreau, de asemenea, ca femeile sa se roage imbracate in chip cuviincios, cu rusine si sfiala; nu cu impletituri de par, nici cu aur, nici cu margaritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun ca sunt evlavioase." (1 Timotei 2:9-10).
Ce este cu aceasta interdictie apostolica ? De ce noi, care ne vom desfata in aur, argint si pietre scumpe in eternitatea viitoare, n-avem voie acum sa atingem aceste lucruri ? Este oare adevarat ca in Biserica primului secol purtarea de podoabe era pedepsita ?
3. Practica crestina din prima biserica
Desi pare de mirare pentru unii, Noul Testament ne vorbeste despre instante in care cei care purtau bijuterii nu numai ca nu erau condamnati in adunare, ci erau chiar respectati si tratati preferential. Iata ce ne scrie apostolul Iacov, frate al Domnului si stalp al bisericii din Ierusalim:
"Fratii mei, sa nu tineti credinta Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, cautand la fata omului. Caci, de pilda, daca intra in adunarea voastra un om cu un inel din aur si cu o haina stralucitoare, si intra si un sarac imbracat prost; si voi puneti ochii pe cel ce poarta haina stralucitoare, si-i ziceti: "Tu sezi in locul acesta bun!" si apoi ziceti saracului: "Tu stai acolo in picioare!" sau: "Sezi jos la picioarele mele!" Nu faceti voi oare o deosebire in voi insiva, si nu va faceti voi judecatori cu ganduri rele?
Ascultati, prea iubitii mei frati: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt saraci in ochii lumii acesteia, ca sa-i faca bogati in credinta si mostenitori ai imparatiei pe care a fagaduit-o celor ce-L iubesc? Si voi injositi pe cel sarac! Oare nu bogatii va asupresc si va tarasc inaintea judecatoriilor? Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care-l purtati?
Daca impliniti Legea Imparateasca, potrivit Scripturii: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti" bine faceti. Dar daca aveti in vedere fata omului, faceti un pacat, si sunteti osînditi de Lege ca niste calcatori de lege (Iacov 2 :1).
Este evident ca, cel putin in bisericile carora le scrie Iacov ("Catre cele douasprezece semintii care sunt imprastiate" - Iacov1:1), problema combatuta de apostol nu era vinovatia purtarii de podoabe, ci cinstea nemeritata si tratamentul preferential care le erau acordate celor ce, in bogatia lor, purtau "inel de aur si haina stralucitoare." Iacov nu combate purtarea de podoabe, ci lipsa de discermanant spiritual care-i caracteriza pe liderii bisericilor de atunci. in loc sa-i trateze pe toti crestinii la fel, ei acordau celor care purtau "inel si haina stralucitoare" o prea mare importanta, dispretuind in acelasi timp pe cei mai saraci din adunari.
O alta instanta in care ne intalnim cu purtarea podoabelor este in pilda fiului risipitor. De data aceasta, initiativa "impodobirii" ii apartine chiar lui Dumnezeu:
"Dar tatal a zis robilor sai: "Aduceti repede haina cea mai buna, si imbracati-l cu ea; puneti-i un inel in deget, si incaltaminte in picioare. Aduceti vitelul cel ingrasat, si taiati-l. Sa mancam si sa ne veselim; caci acest fiu al meu era mort, si a inviat; era pierdut, si a fost gasit." Si au inceput sa se veseleasca" (Luca 15: 22-24).
Este clar din context ca Domnul Isus asociaza ideia de bucurie a tatalui din pilda cu initiativa lui de a restaura aspectul si pozitia fiului intors acasa. Cum sa le spunem copiilor nostri ca n-au voie sa poarte haine frumoase si inel in deget cand insusi Domnul Isus vorbeste de acestea ca depsre elemente ale bucuriei din sanul unei familii fericite ?
4. Practica evreilor
Vechiul Testament nu asociaza purtarea podoabelor cu pacatul, ci cu ideia de frumos. Acest lucru iese si mai mult in evidenta din pasaje in care Dumnezeu insusi ilustreaza grija Sa pentru Israel printr-o metafora a "impodobirii". Dumnezeu s-a purtat cu Israelul tot asa cum se purta in mod obisnuit un sot cu sotia lui.
"Cand am trecut Eu pe langa tine, M-am uitat la tine, si iata ca iti venise vremea, vremea dragostelor. Atunci am intins peste tine poala hainei Mele, ti-am acoprit goliciunea, ti-am jurat credinta, am facut legamant cu tine, zice Domnul Dumnezeu, si ai fost a Mea! Te-am scaldat in apa, te-am spalat de sangele de pe tine, si te-am uns cu untdelemn. Ti-am dat haine cusute cu fir, si o incaltaminte din piele de vitel de mare, te-am incins cu in subtire, si te-am imbracat in matasa. Te-am impodobit cu scule scumpe, ti-am pus bratari la mana, si o salba la gat; ti-am pus o veriga in nas, cercei in urechi, si o cununa minunata pe cap.
Astfel, ai fost impodobita cu aur si cu argint, si ai fost imbracata cu in subtire, cu matasa si cusaturi cu fir. Ai mancat floarea fainei, miere si untdelemn. Erai de o frumuseta desavarsita, ba ajunsesei chiar imparateasa. Ti s-a dus vestea printre neamuri, pentru frumusetea ta; caci era desavarsita de tot, datorita stralucirii cu care te impodobisem, zice Domnul, Dumnezeu.
Dar te-ai increzut in frumusetea ta, si ai curvit, la adapostul numelui tau celui mare; ti-ai revarsat curviile inaintea tuturor trecatorilor, si te-ai dat lor. Ai luat si din hainele tale, ti-ai facut inaltimi pe care le-ai impodobit cu toate colorile, si ai curvit pe ele: asa cum nu s-a intamplat si nici nu se va mai intampla vreodata. Ti-ai luat pana si minunatele tale podoabe din aur si din argint pe care ti le dadusem, si ti-ai facut niste chipuri de barbati, cu care ai curvit. Ti-ai luat si hainele cusute la gherghef, le-ai imbracat cu ele si ai adus acestor chipuri untdelemnul Meu si tamaia Mea (Ezechiel 16:1-18).
Aceasta "impodobire" in exterior poate insa scoate in evidenta si mai mult uratenia interioara. Dumnezeu nu lauda si nu tolereaza un aspect de sarbatoare care vrea sa ascunda lipsa de vitalitate si sanatate launtrica:
"Domnul zice: "Pentru ca fiicele Sionului sunt mandre, si umbla cu gatul intins si cu priviri pofticioase, pentru ca pasesc maruntel, si zornaesc cu verigile de la picior, Domnul va plesuvi crestetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descopri rusinea".
In ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoaba la picioare, si sorisorii si lunisoarele, cerceii, bratarile si mahramele; legaturile de pe cap, lantisoarele de la picioare si braiele, cutiile cu mirosuri si baierele descantate; inelele si verigele de la nas; hainele de sarbatoare si camasile cele largi, mantiile si pungile; oglinzile si camasile subtiri, turbanele si mahramele usoare. Si atunci in loc de miros placut va fi putoare; in loc de brau, o funie; in loc de par incretit, un cap plesuv, in loc de mantie larga, un sac stramt; un semn de infierare, in loc de frumuseta. Barbatii tai vor cadea ucisi de sabie si vitejii tai in lupta. Portile fiicei Sionului vor geme si se vor jeli; si ea va sedea despoiata pe pamant" (Isaia 3:16-26).
Acest pasaj este important ca baza de studiu pentru cei ce vor sa afle cum se impodobeau "la moda" femeile din vremea lui Isaia. Chiar si "femeia ideala" prezentata in ultimul capitol din cartea Proverbelor isi are si ea garderoba ei de lux, care o duce dincolo de hainele obisnuite de fiecare zi:
"Ea isi face invelitori, are haine de in subtire si purpura" (Prov. 31:22)
In perioadele in care decadenta poporului evreu trebuia vindecata printr-o pocainta adanca si adevarata, Dumnezeu si-a indemnat poporul la o totala lepadare a podoabelor. Smerenia launtrica trebuia insotita de o smerenie a aspectului exterior:
"Dumnezeu i-a zis lui Iacov: "Scoala-te, suie-te la Betel, locuieste acolo si ridica acolo un altar Dumnezeului care ti S-a aratat cand fugeai de fratele tau Esau." Iacov a zis casei lui si tuturor celor ce erau cu el: "Scoateti dumnezeii straini care sunt in mijlocul vostru, curatiti-va si schimbati-va hainele, ca sa ne sculam si sa ne suim la Betel; caci acolo voi ridica un altar Dumnezeului, care m-a ascultat in ziua necazului meu si care a fost cu mine in calatoria pe care am facut-o. Ei au dat lui Iacov toti dumnezeii straini, care erau in mainile lor, si cerceii pe care-i purtau in urechi. Iacov i-a ingropat in pamant sub stejarul de langa Sihem" (Geneza 35:1-4).
5. Pozitia noastra
Imi aduc aminte ca un tanar pornit pe cearta m-a intrebat odata de ce am ceva impotriva podoabelor. I-am spus atunci ca asa am citit in Biblie. El mi-a replicat: "Dar in Biblie scrie numai de podoabe scumpe din aur, argint si pietre scumpe. inteleg ca n-aveti nimic impotriva unor "podoabe" facute ... din lemn sau din ... plastic ... Luat foarte repede, n-am stiut ce sa-i raspund. Mi-am dat insa seama ca problema este mult mai complicata si mai adanca decat pare la prima vedere.
Eu cred ca si cei care nu poarta podoabe pentru ca "asa este la noi" si cei care poarta podoabe pentru ca "asa este in America" sunt la fel de gresiti si de condamnabili.
Singura reglementare in acest domeniu trebuie sa vina dintr-o convingere personala, bazata pe un temeinic studiu biblic. Ce am descoperi in urma unui astfel de studiu biblic?
Probabil ca unii am fi socati sa descoperim ca Sara, modelul dat noua de Petru ca exemplu de comportament si modestie, a fost o femeie care a purtat ea insasi podoabe (!). la fel ca si Rebeca ... la fel ca si Estera ... Imi aduc aminte ca atunci cand mi-am exprimat indignarea in fata aspectului femeilor din biserica lui John MacArthur, unul din prietenii mei pastori de acolo m-au luat deoparte si m-au intrebat: "De unde vine ideia asta a ta ca femeile n-au voie sa poarte podoabe?"
Sigur de mine si de convingerile mele biblice, eu i-am deschis repede Biblia la textul din epistola lui Petru:
"Tot astfel, nevestelor, fiti supuse si voi barbatilor vostri; pentruca, daca unii nu asculta Cuvantul, sa fie castigati fara cuvant, prin purtarea nevestelor lor, cand va vor vedea felul vostru de trai: curat si in temere.
Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara, care sta in impletitura parului, in purtarea de scule din aur sau in imbracarea hainelor, ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia neperitoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu. Astfel se impodobeau odinioara sfintele femei, care nadajduiau in Dumnezeu, si erau supuse barbatilor lor; ca Sara, care asculta pe Avraam, si-l numea "domnul ei". Fiicele ei v-ati facut voi, daca faceti binele fara sa va temeti de ceva." (1 Petru 3:1-5)
Plin de blandete, el m-a intrebat: "Si de aici ai tras tu concluzia ca Sara, sotia lui Avraam, n-a purtat podoabe?"
I-am raspuns: "Bineinteles! Dumneavoastra intelegeti altfel?" Nu mi-a raspuns, dar m-a rugat sa deschidem impreuna la Geneza 24 si sa citim relatarea despre petirea unei fete a lui Betuel ca sotie pentru Isaac, fiul Sarei. M-a rugat sa ma opresc putin la versetele 22, 30 si 47. Toate trei vorbeau despre o veriga de pus in nas si despre doua bratari de aur in greutate de zece siclii, pe care robul lui Avraam le-a daruit Rebecii. "De unde crezi tu ca avea robul lui Avraam aceste bijuterii ?" m-a intrebat prietenul meu. "Crezi ca le-a cumparat de pe drum sau le-a adus direct din casa lui Avraam? Si daca a impodobit-o pe Rebeca astfel pentru Isaac nu crezi ca asa se purtau femeile in casa lui Avraam ? Oare nu cumva aceste bratari si aceasta veriga fusesera purtate odinioara chiar de Sara, nevasta lui Avraam si trebuiau acum sa treaca drept mostenire la nora lui Avraam?" Am tacut o vreme si n-am stiut ce sa raspund. Stiam acum ce zice textul, dar imi era greu sa ma despart de o interpretare pe care o dadusem atatia amar de ani textului din 1 Petru. Ca sa fie si mai clar, prietenul meu a continuat: "Am fost la voi la biserica si n-am inteles un alt lucru. Interdictia purtarii de podoabe, atat cat exista ea, se afla in acelasi verset care vorbeste si despre interdictia purtarii de haine scumpe. Sa ma ierti, dar doamnele romance erau imbracate ca la o veritabila parada a modei! Iar de palarii, ce sa mai zic? Nu cred ca erau palarii prea ieftine! Cum de ati ales doar o jumatate a versetului si o lasati neimplinita pe cealalta ?" N-am stiut ce sa-i raspund. I-am promis insa ca ma voi gandi mai atent la aceasta problema spinoasa. Asa am si facut, dar pentru o vreme mi-a fost foarte greu sa inteleg cum de a putut sa ne dea Petru drept exemplu o femeie care purta podoabe ...
Sa fie oare vorba nu despre o "prohibitie", ci doar despre o "preferinta prioritara" a apostolilor, un fel de "podoaba voastra sa nu fie (asa de mult) podoaba de afara, care sta in impletitura parului, in purtarea de scule din aur sau in imbracarea hainelor, ci sa fie (mai mult) omul ascuns al inimii, in curatia neperitoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu " ? Sa aiba oare dreptate C.C Ryrie, profesor de teologie sistematica la Seminarul Teologic din Dallas, Texas, atunci cand scrie ca "acest verset nu interzice purtarea oricaror podoabe; daca ar fi fost asa, el ar interzice si purtarea oricaror haine! Textul condamna abuzurile ostentative si recomanda modestia si smerenia in comportament si imbracaminte" ? Dumnezeu mi-a aratat insa si textul din 1 Timotei si acolo nu se vorbeste despre nici o Sara ! Deci, interdictia podoabelor sta in picioare! (... daca nu cumva si acest text este tot un manifest impotriva exceselor la care erau predispuse femeile din adunarile crestine ... ). Care a fost oare cauza pentru care exista aceasta "prohibitie apostolica" ?
Fara sa dogmatizez, eu cred ca am ajuns la cateva justificari:
I. Starea de decadere a lumii de acum. Cand s-a intrupat, Domnul Isus s-a facut una cu mizeria si cu saracia acestei lumi. Traim acum sub blestemul pacatului si locuim in ceea ce Pavel numeste "trupul starii noastre smerite":
"Dar in lucrurile in care am ajuns de aceeasi parere, sa umblam la fel. Urmati-ma pe mine, fratilor, si uitati-va bine la cei ce se poarta dupa pilda pe care o aveti in noi. Caci v-am spus de multe ori, si va mai spun si acum, plangand: Sunt multi, care se poarta ca vrajmasi ai crucii lui Hristos. Sfarsitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pantecele si slava lor este in rusinea lor, si se gandesc la lucrurile de pe pamant. Dar cetatenia noastra este in ceruri, de unde si asteptam ca Mantuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul starii noastre smerite, si-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-si supune toate lucrurile" (Filipeni 3:16-21).
Aurul, argintul si pietrele pretioase, altadata atat de abundente se gasesc acum doar pe alocuri, ca niste ramasite, ca niste tandari dintr-o realitate care s-a spart prin pacat. S-ar putea ca apostolii sa ne spuna ca nu este inca vremea "impodobirii", traim inca in smerirea pedepsei care apasa peste lume si trebuie sa o acceptam cu supunere.
II. Gadilarile firii pamantesti. Expresia aceasta nu-mi apartine. Este creionata de pana iscusita a lui Pavel. In intelegerea apostolului, interdictiile exterioare ale ritualurilor si datinilor religioase trebuiesc abandonate. Ele n-au nici un efect asupra unei probleme mult mai adanci, natura noastra pacatoasa pornita intotdeauna spre rau:
"Nimeni, deci, sa nu va judece cu privire la mancare sau bautura sau cu privire la o zi de sarbatoare, cu privire la o luna noua sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos. Nimeni sa nu va rapeasca premiul alergarii, facandu-si voia lui insusi printr-o smerenie si inchinare la ingeri, amestecandu-se in lucruri pe care nu le-a vazut, umflat de o mandrie desarta, prin gandurile firii lui pamantesti, si nu se tine strans de Capul din care tot trupul, hranit si bine inchegat, cu ajutorul incheieturilor si legaturilor, isi primeste cresterea pe care i-o da Dumnezeu.
Daca ati murit impreuna cu Hristos fata de invataturile incepatoare ale lumii, de ce, ca si cum ati trai inca in lume, va supuneti la porunci ca acestea: "Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!" Toate aceste lucruri, care pier odata cu intrebuintarea lor, si sunt intemeiate pe porunci si invataturi omenesti, au, in adevar, o infatisare de intelepciune, intr-o inchinare voita, o smerenie si asprime fata de trup, dar nu sunt de nici un pret impotriva gadilarii firii pamantesti." (Coloseni 2:16-23).
Este convingerea mea ca nimeni n-a purtat inca podoabe ca sa fie mai ... duhovnicesc! Cred ca, desi suntem mantuiti in duhul, trebuie inca sa ne purtam aspru cu trupul nostru si sa-l tinem in stapanire:
"Nu stiti ca cei ce alearga in locul de alergare, toti alearga, dar numai unul capata premiul ? Alergati, deci, in asa fel ca sa capatati premiul! Toti cei ce se lupta la jocurile de obste, se supun la tot felul de infranari. Si ei fac lucrul acesta ca sa capete o cununa, care se poate vesteji: noi sa facem lucrul acesta pentru o cununa, care nu se poate vesteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca si cum n-as sti incotro alerg. Ma lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveste in vant. Ci ma port aspru cu trupul meu, si-l tin in stapanire, ca nu cumva, dupa ce am propovaduit altora, eu insumi sa fiu lepadat" (1 Corinteni 9:24-27)
Cred ca este mai bine sa nu purtam podoabe. Firea noastra pamanteasca are si asa destule motive de ... mandrie.
III. Saracia celor din jur. Cred ca fiecare podoaba pe care o purtam este un cap de acuzare la tribunalul dreptatii divine. Tineti minte ca apostolul Iacov ii punea pe cei ce purtau podoabe scumpe in randul acelora care "va asupresc si va tarasc inaintea judecatorilor" (Iacov 2:6). Cei care lupta pentru avere nu sunt printre cei mai desavarsiti in caracter:
"Daca invata cineva pe oameni invatatura deosebita, si nu se tine de cuvintele sanatoase ale Domnului nostru Isus Hristos si de invatatura care duce la evlavie, este plin de mandrie, si nu stie nimic: ba inca are boala cercetarilor fara rost si a certurilor de cuvinte, din care se naste pizma, certurile, clevetirile, banuielile rele, zadarnicile ciocniri de vorbe ale oamenilor stricati la minte, lipsiti de adevar si care cred ca evlavia este un izvor de castig. Fereste-te de astfel de oameni.
Negresit, evlavia insotita de multumire este un mare castig. Caci noi n-am adus nimic in lume, si nici nu putem sa luam cu noi nimic din ea. Daca avem, deci, cu ce sa ne hranim si cu ce sa ne imbracam, ne va fi de ajuns. Cei ce vor sa se imbogateasca, dimpotriva, cad in ispita, in lat si in multe pofte nesabuite si vatamatoare, care cufunda pe oameni in prapad, si pierzare. Caci iubirea de bani este radacina tuturor relelor; si unii, care au umblat dupa ea, au ratacit de la credinta, si s-au strapuns singuri cu o multime de chinuri" (1 Timotei 6:3-10)
IV. Lipsa de resurse de pe campul de misiune. Avem nevoie sa ni se aduca mereu aminte ca lupta nu s-a sfarsit inca! Suntem inca in plin razboi! Tot ce avem si tot ceea ce suntem este "rechizitionat" de Cel care "ne-a inscris la oaste."
"Nimeni nu se incurca cu treburile vietii, daca vrea sa placa celui ce l-a inscris la oaste" (2 Timotei 2:4).
La una din Conventiile Asociatiei bisericilor baptiste din Statele Unite si Canada, Beniamin Cocar a facut prezentarea colectei pentru caseria misionara. El a sugerat tuturor celor care se plang ca nu au bani destui ca sa contribuie cum se cuvine la o asa strangere de ajutoare sa se gandeasca bine si sa puna la colecta toate obiectele de aur si din pietre pretioase pe care le poarta. Numai asa vom scapa de ipocrizie si vom arata cerului ca suntem trup si suflet preocupati sa implinim pasiunea Dumnezeului nostru, castigarea sufletelor pierdute.
Apostolul Pavel ne mai spune ca bogatia materiala nu este neaparat un semn de bogatie spirutuala, iar acumularea de avere este condamnabila in contextul lipsurilor prin care trec unii din jurul nostru:
"Indeamna pe bogatii veacului acestuia sa nu se ingamfe, si sa nu-si puna nadejdea in niste bogatii nestatornice, ci in Dumnezeu, care ne da toate lucrurile din belsug, ca sa ne bucuram de ele. Indeamna-i sa faca bine, sa fie bogati in fapte bune, sa fie darnici, gata sa simta impreuna cu altii, asa ca sa-si stranga pentru vremea viitoare drept comoara o buna temelie ca sa apuce adevarata viata" (1 Timotei 6:16-19).
In conditiile noi din America si chiar si din Romania, fiecare crestin ar trebui sa-si reevalueze pozitia fata de purtarea podoabelor si sa faca dupa cum va avea "incredintare". Biblia spune ca "tot nu vine din incredintare este pacat" (Romani 14:23).
Trebuie sa spunem insa ca in viata bisericii primare si in viata bisericilor care au existat de atunci, problema podoabelor nu si-a gasit o rezolvare unica si constanta. Cred ca si ea marcheaza gradul nostru de crestere spirituala si de consacrare crestina. Nu suntem toti la fel si nu facem toti aceleasi lucruri. De aceea nu vom fi nici toti judecati la fel si nici nu vom lua toti aceiasi ... rasplata.
|
