Dumnezeu Duhul Sfânt

        Deşi crucificarea a tulburat, a îndurerat şi a înspăimîntat pe urmaşii lui Isus, învierea a adus zorile dimineţii în viaţa lor. Cînd Domnul Hristos a rupt cătuşele morţii, Împărăţia lui Dumnezeu a răsărit în inimile lor.

Acum, un foc de nestins ardea în sufletele lor. Diferendele care, cu cîteva săptămîni mai înainte, ridicaseră bariere neplăcute între ucenici s-au topit. Ei şi-au mărturisit unii altora greşelile şi şi-au deschis mai pe deplin inimile, pentru a primi pe Isus, Împăratul lor înălţat la cer.

        Unitatea acestei turme, cîndva împrăştiate, creştea pe măsură ce petreceau zi după zi în rugăciune. Într-o astfel de zi, o zi de neuitat, ei lăudau pe Dumnezeu, cînd un zgomot asemenea vuietului puternic al unui uragan s-a făcut auzit în mijlocul lor. Ca şi cînd focul ce ardea în inimile lor devenise vizibil, limbi de foc s-au aşezat deasupra capului fiecăruia dintre ei. Asemenea unui foc violent, Duhul Sfînt a coborît asupra lor.

        Plini de Duhul Sfînt, ucenicii n-au putut ţine în ei iubirea lor nouă, arzîndă, şi nici bucuria lor în Isus Hristos. Ei au început să vorbească cu entuziasm, în public, despre vestea cea bună a mîntuirii. Alertată de zgomotul produs, o mulţime de oameni din localitate, împreună cu pelerinii din multe alte neamuri ce erau prezenţi în Ierusalim, s-au îndreptat cu toţii spre clădirea unde se aflau ucenicii. Plini de uimire şi nedumerire, ei au auzit - în limba lor proprie - mărturia puternică a lucrărilor minunate şi puternice ale lui Dumnezeu, rostită de nişte galileeni simpli, neinstruiţi.

        „Nu înţeleg”, spuse cineva. „Ce înseamnă oare acest lucru?„ Alţii încercau să explice cele ce aveau loc spunînd: „Sînt beţi”. „Nu, nu este aşa!” a spus cu putere Petru, făcîndu-se auzit peste zgomotul mulţimii. „Nu este decît al treilea ceas din zi. Ceea ce aţi auzit şi văzut are loc datorită faptului că Isus Hristos cel înviat a fost înălţat la dreapta lui Dumnezeu şi ne-a dat acum Duhul Sfînt” (Fapte 2).

        H3 Cine este Duhul Sfînt ?

        Biblia ne descoperă faptul că Duhul Sfînt este o persoană şi nicidecum o forţă impersonală. Declaraţii ca acestea: „Căci s-a părut nimerit Duhului Sfînt şi nouă” (Fapte 15, 28) descoperă faptul că primii creştini Îl considerau ca fiind o persoană. Domnul Hristos, de asemenea, a vorbit despre El ca despre o persoană distinctă. „El Mă va proslăvi”, spunea El, „pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi” (Ioan 16, 14). Scripturile, care se referă la Treimea divină, descriu Duhul Sfînt ca fiind o persoană (Mat. 28, 19; 2 Cor. 13, 14).

        Duhul Sfînt are personalitate. El Se luptă (Gen. 6, 3), învaţă (Luca 12, 12), convinge de vinovăţia păcatului (Ioan 16,8), dirijează problemele bisericii (Fapte 13, 2), ajută şi mijloceşte (Rom. 8, 26), inspiră (2 Petru 1, 21) şi sfinţeşte (1 Petru 1, 2). Aceste activităţi nu pot fi aduse la îndeplinire numai printr-o putere, influenţă sau atribut al lui Dumnezeu. Numai o persoană le poate face.

        Duhul Sfînt este Dumnezeu adevărat

        Scripturile consideră Duhul Sfînt ca fiind Dumnezeu. Petru i-a spus lui Anania că, minţind pe Duhul Sfînt, n-a minţit pe oameni, ci „pe Dumnezeu” (Fapte 5, 3-4). Domnul Hristos definea păcatul de neiertat ca fiind „hula împotriva Duhului Sfînt”, spunînd: „Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfînt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor” (Mat. 12, 31-32). Acest lucru poate fi adevărat numai dacă Duhul Sfînt este Dumnezeu.

        Scripturile asociază atributele divine cu Duhul Sfînt. El este viaţă. Pavel se referă la El ca fiind „Duh de viaţă” (Rom. 8, 2). El este adevăr. Domnul Hristos Îl numeşte „Duhul adevărului” (Ioan 16, 13). Expresiile „dragostea Duhului” (Rom. 15, 30) şi „Duhul Sfînt al lui Dumnezeu” (Ef. 4, 30) descoperă faptul că iubirea şi sfinţenia sînt părţi ale naturii Sale.

        Duhul Sfînt este atotputernic. El dă daruri spirituale „fiecăruia în parte, cum voieşte” (1 Cor. 12, 11). El este omniprezent. El va locui cu poporul Său „în veac” (Ioan 14, 16). Nimic nu poate scăpa influenţei Sale (Ps. 139, 7- 10). El este, de asemenea, atotcunoscător, pentru că „Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adînci ale lui Dumnezeu”, şi „nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu” (1 Cor. 2, 10-11).

Lucrările lui Dumnezeu sînt asociate cu Duhul Sfînt. Atît creaţiunea, cît şi învierea au de-a face cu El. Iov spune: „Duhul lui Dumnezeu m-a făcut şi suflarea celui Atotputernic îmi dă viaţă” (Iov 33, 4). Şi psalmistul declară: „Îţi trimiţi Tu suflarea (Duhul Tău): ele sînt zidite(create)” (Ps. 104, 30). Pavel spune: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi” (Rom. 8, 11).

        Numai un Dumnezeu personal, omniprezent şi nu o influenţă impersonală, sau o fiinţă creată, a putut realiza minunea conceperii divinului Hristos în Maria. În Ziua Cincizecimii, Duhul Sfînt a făcut ca Isus Hristos, unicul Dumnezeu-om, să fie universal prezent pentru toţi cei ce doreau să-L primească de bună voie.

Duhul Sfînt este considerat a fi egal cu Tatăl şi Fiul în formula baptismală (Mat. 28, 19), în binecuvîntarea apostolică (2 Cor. 13, 14) şi în cuvîntul rostit în legătură cu darurile spirituale (1 Cor. 12, 4-6).

        H3 Duhul Sfînt şi Dumnezeirea

        Din veşnicie, Dumnezeu Duhul Sfînt a existat în cadrul Dumnezeirii ca cea de-a treia Persoană. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt sînt în aceeaşi măsură existenţi prin Ei Înşişi. Deşi toţi sînt egali, înăuntrul Treimii operează o relaţie funcţională (vezi cap. 2 al acestei cărţi).

        Adevărul despre Dumnezeu Duhul Sfînt este cel mai bine înţeles atunci cînd este văzut prin Isus Hristos. Cînd Duhul Sfînt vine la cei credincioşi, El vine ca „Duhul lui Hristos”. El nu vine în virtutea dreptului Său, purtînd propriile Sale scrisori de acreditare. Activitatea Sa în istorie se concentrează în misiunea şi lucrarea de mîntuire a Domnului Hristos. Duhul Sfînt a fost activ implicat în naşterea Domnului Hristos (Luca 1, 35), a confirmat lucrarea Sa publică la botez (Mat. 3, 16-17), a adus omenirii beneficiul jertfei Sale ispăşitoare şi al învierii (Rom. 8, 11).

        În cadrul Dumnezeirii, Duhul Sfînt se pare că îndeplineşte rolul de executor. Cînd Tatăl a dat pe Fiul Său lumii (Ioan 3, 16), El a fost conceput de către Duhul Sfînt (Mat. 1, 18-20). Duhul Sfînt a venit pentru a împlini planul, pentru a-l face o realitate.

        Implicarea intimă a Duhului Sfînt în univers este văzută în prezenţa Sa la creaţiune (Gen. 1, 2). Originea vieţii şi menţinerea ei depind de lucrarea Lui; îndepărtarea Lui înseamnă moarte. Biblia spune că, dacă Dumnezeu „Şi-ar lua înapoi duhul şi suflarea, tot ce este carne ar pieri deodată, şi omul s-ar întoarce în ţărînă” (Iov 34, 14. 15; compară cu 33, 4). Putem vedea reflexii ale lucrării creatoare a Duhului Sfînt în lucrarea Sa de recreare, împlinită înăuntrul fiecărei persoane care este sincer deschisă faţă de Dumnezeu. Dumnezeu Îşi aduce la îndeplinire lucrarea Sa înăuntrul oamenilor, prin Duhul Său Creator. Aşa s-a făcut la întrupare, la creaţiune şi la recreare; Duhul a venit ca să aducă la îndeplinire planurile lui Dumnezeu.

        H3 Duhul Sfînt făgăduit

        Noi am fost făcuţi să fim un loc în care să locuiască Duhul Sfînt (1 Cor. 3, 16). Păcatul lui Adam şi al Evei i-a despărţit atît de grădina Edenului, cît şi de locuirea lăuntrică a Duhului Sfînt. Acea separare a continuat, căci enormitatea nelegiuirii înainte de potop L-a determinat pe Dumnezeu să declare: „Duhul Meu nu va rămînea pururea în om” (Gen. 6, 3).

        În vremurile Vechiului Testament, Duhul Sfînt înzestra unele persoane ca să aducă la îndeplinire sarcini speciale (Num. 24, 2; Jud. 6, 34; 1 Sam. 10, 6). Uneori, El este „în” persoane (Ex. 31, 3; Is. 63, 11). Fără îndoială că adevăraţii credincioşi au fost totdeauna conştienţi de prezenţa Sa, dar profeţia anunţa o revărsare a Duhului peste „orice făptură” (Ioel 2, 28) - un timp cînd o mare manifestare a Duhului Sfînt avea să aducă o eră nouă.

        Cîtă vreme lumea rămînea în mîinile uzurpatorului, revărsarea plinătăţii Duhului Sfînt trebuia să aştepte. Mai înainte ca Duhul să poată fi revărsat peste toată făptura, Domnul Hristos trebuia să aducă la îndeplinire lucrarea Sa pămîntească şi să aducă jertfa Sa ispăşitoare. Arătînd către lucrarea Domnului Hristos, ca lucrare a Duhului, Ioan Botezătorul spunea: „Cît despre mine, eu vă botez cu apă”, dar El „vă va boteza cu Duhul Sfînt şi cu foc” (Mat. 3, 11). Dar Evanghelia nu ni-L descoperă pe Isus Hristos botezînd cu Duhul Sfînt. Chiar cu cîteva ore înainte de moartea Sa, Domnul Isus a făgăduit ucenicilor Săi: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mîngîietor, care să rămînă cu voi în veac, şi anume Duhul adevărului” (Ioan 14, 16-17). A fost oare făgăduinţa botezului cu Duhul Sfînt realizată la cruce? Nici un porumbel n-a apărut în vinerea crucificării, ci numai întuneric şi fulgere.

        Numai după învierea Sa Isus Hristos a suflat peste ucenicii Săi, dîndu-le Duhul Sfînt (Ioan 20, 22). El a zis: „Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămîneţi în cetate pînă veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus” (Luca 24, 49). Această putere va fi primită „cînd se va pogorî Duhul Sfînt peste voi”, făcînd pe credincioşi să fie martorii Lui pînă la marginile pămîntului (Fapte 1, 8).

        Ioan scria: „Căci Duhul Sfînt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit” (Ioan 7, 39). Primirea de către Tatăl a jertfei Domnului Hristos era condiţia necesară revărsării Duhului Sfînt.

        Noua eră a început numai atunci cînd Domnul Hristos, Biruitorul, S-a aşezat pe tronul Universului. Numai atunci a putut El trimite Duhul Său cel Sfînt în toată plinătatea Sa. Acum, „odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu”, spunea Petru, „a turnat ceea ce vedeţi şi auziţi, Duhul Sfînt” (Fapte 2, 33) asupra ucenicilor care au aşteptat cu nerăbdare acest eveniment şi s-au adunat „cu un cuget în rugăciune şi în cereri” (Fapte 1, 5. 14). În ziua Cincizecimii, la cincizeci de zile de la Golgota, era cea nouă a izbucnit cu toată puterea prezenţei Duhului Sfînt. „Deodată a venit din cer un sunet ca vîjîitul unui vînt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei (ucenicii)… Şi toţi s-au umplut de Duh Sfînt” (Fapte 2, 2-4).

        Atît misiunea Domnului Hristos, cît şi a Duhului Sfînt erau total interdependente. Plinătatea Duhului Sfînt nu putea fi dată pînă cînd Isus Hristos nu Şi-a terminat lucrarea sau misiunea Sa. La rîndul Său, Isus Hristos a fost conceput de Duhul Sfînt (Mat. 1, 8-21), a fost botezat de Duhul Sfînt (Marcu 1, 9-10), a fost condus de Duhul Sfînt (Luca 4, 1), a făcut minuni prin Duhul Sfînt (Mat. 12, 24-32), S-a adus pe Sine Însuşi jertfă ispăşitoare la Golgota prin Duhul (Evr. 9, 14-15) şi, în parte, a fost înviat prin Duhul (Rom. 8, 11).

        Isus Hristos a fost prima Persoană care a trăit plinătatea Duhului Sfînt. Adevărul uimitor este acela că Domnul nostru Isus Hristos este binevoitor să reverse Duhul Său asupra tuturor acelora care Îl doresc cu ardoare.

        H3 Misiunea Duhului Sfînt

        În seara dinaintea morţii Domnului Hristos, cuvintele Sale despre apropiata Lui plecare au tulburat foarte mult pe ucenici. El i-a asigurat imediat că vor primi Duhul Sfînt ca reprezentantul Său personal. Ei nu vor fi lăsaţi orfani (Ioan 14, 18).

        Originea misiunii. Noul Testament descoperă Duhul Sfînt într-un mod aparte. El este numit „Duhul lui Isus” (Fapte 16, 7), „Duhul Fiului Său” (Gal. 4, 6), „Duhul lui Dumnezeu” (Rom. 8, 9), „Duhul lui Hristos” (Rom. 8, 9; 1 Petru 1, 11) şi „Duhul lui Isus Hristos” (Filip. 1, 19). Cine a determinat, la origine, lucrarea Duhului Sfînt - Isus Hristos sau Dumnezeu Tatăl?

        Cînd Isus Hristos a făcut cunoscut originea misiunii Duhului Sfînt pentru o lume pierdută în păcat, El a menţionat două surse. În primul rînd, El S-a referit la Tatăl: „Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mîngîietor, care să rămînă cu voi în veac” (Ioan 14, 16; confruntă cu 15, 26 - „de la Tatăl”). Botezul cu Duhul Sfînt El l-a numit „făgăduinţa Tatălui” (Fapte 1, 4). În al doilea rînd, Domnul Hristos S-a referit la Sine: „Vi-L voi trimite” (pe Duhul Sfînt) (Ioan 16, 7). Astfel, Duhul Sfînt purcede atît de la Tatăl, cît şi de la Fiul.

        Misiunea Sa în lume

        Noi putem recunoaşte autoritatea Domnului Hristos numai prin influenţa Duhului Sfînt. Pavel spunea: „Nimeni nu poate zice: Isus este Domnul, decît prin Duhul Sfînt” (1 Cor. 12, 3).

        Ni se dă asigurarea că, „prin Duhul Sfînt”, Hristos „adevărata Lumină, luminează pe orice om venit în lume” (Ioan 1, 9). Misiunea Lui este aceea de a „convinge„ lumea de „păcat, neprihănire şi judecată” (Ioan 16, 8).

În primul rînd, Duhul Sfînt ne aduce să avem o profundă convingere de păcat, în mod deosebit păcatul de a nu primi pe Isus Hristos (Ioan 16, 9). În al doilea rînd, Duhul Sfînt face apel la toţi să accepte neprihănirea Domnului Hristos. Şi în al treilea rînd, Duhul Sfînt ne avertizează în ceea ce priveşte judecata, un instrument puternic pentru a pune în mişcare mintea întunecată de păcat, făcînd-o conştientă de nevoia pocăinţei şi a convertirii.

        Atunci cînd ne-am pocăit, putem trăi experienţa naşterii din nou prin botezul cu apă şi cu Duhul Sfînt (Ioan 3, 5). Apoi, viaţa noastră este o viaţă nouă, căci am devenit locul în care locuieşte Duhul lui Hristos.

Lucrarea Sa pentru cei credincioşi. Majoritatea textelor cu privire la Duhul Sfînt aparţin legăturii Sale cu poporul lui Dumnezeu. Influenţa Sa sfinţitoare conduce la ascultare (1 Petru 1, 2), dar nimeni nu continuă să aibă experienţa prezenţei Sale fără ca să împlinească anumite condiţii. Petru spune că Dumnezeu a dat Duhul Sfînt „celor ce ascultă continuu de El” (Fapte 5, 32).1 Astfel, cei credincioşi sînt avertizaţi despre „împotrivirea”, „întristarea” şi „stingerea” Duhului (Fapte 7, 51; Ef. 4, 30; 1 Tes. 5, 19).

        Ce face Duhul Sfînt pentru cei credincioşi?

        1. El ajută pe cei credincioşi. Cînd a prezentat pe Duhul Sfînt, Domnul Hristos L-a numit „un alt Mîngîietor” (Parakletos) (Ioan 14, 16). Acest cuvînt grecesc a fost tradus cu „Ajutor”, „Mîngîietor”, „Sfătuitor” şi poate însemna, de asemenea, „Mijlocitor”, „Mediator” sau „Avocat”.

Numai un alt Parakletos mai este menţionat în Sfînta Scriptură, şi anume Domnul Hristos. El este Avocatul sau Mijlocitorul nostru înaintea Tatălui. „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit” (1 Ioan 2, 1).

Ca Mijlocitor, Mediator şi Ajutor, Domnul Hristos ne prezintă lui Dumnezeu şi ni-L descoperă pe Dumnezeu. Tot la fel şi Duhul Sfînt ne călăuzeşte spre Hristos şi manifestă harul Domnului Hristos faţă de noi. Aceasta explică de ce Duhul Sfînt este numit „Duhul harului” (Evr. 10, 29). Una dintre marile Sale contribuţii este aplicarea harului răscumpărător al Domnului Hristos faţă de oameni (1 Cor. 15, 10; 2 Cor. 9, 4; Ioan 4, 5-6).

        2. El aduce adevărul lui Hristos. Domnul Hristos numeşte Duhul Sfînt „Duhul Adevărului” (Ioan 14, 17; 15, 26; 16, 13). Funcţiile Lui includ aducerea aminte „de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14, 26) şi, de asemenea, călăuzirea „în tot adevărul” (Ioan 16, 13). Solia Sa mărturiseşte despre Isus Hristos (Ioan 15, 26). „Căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi” (Ioan 16, 13. 14).

        3. El aduce prezenţa lui Hristos. El nu numai că aduce mesajul despre Hristos. El aduce chiar prezenţa Domnului Hristos. Isus spunea: „Vă este de folos să Mă duc; căci dacă nu Mă duc Eu, Mîngîietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite” (Ioan 14, 16. 17; 16, 7).

Împiedicat de natura umană, omul Isus Hristos n-a fost omniprezent, motiv pentru care era indicat ca El să plece. Prin Duhul Sfînt, El poate fi totdeauna pretutindeni. Domnul Isus a zis: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mîngîietor, care să rămînă cu voi în veac şi anume, Duhul adevărului”. El a dat asigurarea că Duhul Sfînt va locui „cu voi, şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi” (Ioan 14, 17. 18). „Duhul Sfînt este reprezentantul lui Hristos, dar fără trup omenesc şi prin urmare liber de orice dependenţă. „ 2

La întrupare, Duhul Sfînt a adus prezenţa Domnului Hristos unei persoane - Maria. La Ziua Cincizecimii, Duhul Sfînt a adus lumii pe Isus Hristos Cel biruitor. Făgăduinţele Domnului Hristos: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi” (Evr. 13, 5) şi „Iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului” (Mat. 28, 20) sînt realizate prin Duhul Sfînt. Pentru acest motiv, Noul Testament dă Duhului Sfînt un titlu ce n-a fost niciodată folosit pentru El în Vechiul Testament - „Duhul lui Isus Hristos” (Filip. 1, 19).

Aşa după cum prin Duhul Sfînt atît Tatăl, cît şi Fiul fac din cei credincioşi căminul lor (Ioan 14, 23), tot aşa singura cale prin care cei credincioşi pot rămîne în Hristos este Duhul Sfînt.

        4. El călăuzeşte acţiunile bisericii. Deoarece Duhul Sfînt aduce chiar prezenţa lui Hristos, El este adevăratul vicar al Domnului Hristos pe pămînt. Ca centru neschimbător al autorităţii în materie de credinţă şi învăţătură, căile pe care El conduce biserica se potrivesc pe deplin cu Biblia. „Caracteristica distinctivă a protestantismului - fără de care n-ar fi protestantism - este aceea că Duhul Sfînt este adevăratul vicar sau succesor al Domnului Hristos pe pămînt. A depinde de organizaţie, de conducători sau de înţelepciunea oamenilor ar însemna să pui pe om în locul Dumnezeirii”. 3

        Duhul Sfînt a fost în mod intim implicat în administrarea bisericii apostolice. În alegerea misionarilor, biserica a obţinut călăuzirea Sa, prin post şi rugăciune (Fapte 13, 1-4). Cei aleşi erau cunoscuţi pentru deschiderea lor faţă de călăuzirea Duhului Sfînt. Cartea Faptele Apostolilor îi descrie ca fiind „plini de Duhul Sfînt” (Fapte 13, 9; compară cu v. 52). Activitatea lor era sub controlul Său (Fapte 16, 6. 7). Pavel amintea prezbiterilor bisericii că ei fuseseră puşi în slujba lor de către Duhul Sfînt (Fapte 20, 28).

Duhul Sfînt a jucat un rol important în rezolvarea dificultăţilor serioase ce ameninţau unitatea bisericii. În adevăr, Scripturile introduc hotărîrile primului conciliu al bisericii prin cuvintele: „S-a părut nimerit Duhului Sfînt şi nouă…„ (Fapte 15, 28).

        5. El înzestrează biserica cu daruri speciale. Duhul Sfînt a dat daruri speciale poporului lui Dumnezeu. În timpurile Vechiului Testament, „Duhul Domnului” a „venit asupra” unor persoane, dîndu-le puteri extraordinare, pentru a conduce şi elibera pe Israel (Jud. 3, 10; 6, 34; 11, 29), ca şi capacitatea de a profetiza (Num. 11, 17. 25. 26; 2 Sam. 23, 2). Duhul Sfînt a venit asupra lui Saul şi a lui David, cînd ei au fost unşi conducători ai poporului lui Dumnezeu (1 Sam. 10, 6. 10; 16, 13). Anumitor oameni, umplerea cu Duhul Sfînt le-a adus o măiestrie artistică unică (Ex. 28, 3; 31, 3; 35, 30-35).

        În prima biserică, de asemenea, prin Duhul Sfînt, Domnul Hristos a dat daruri bisericii. Duhul Sfînt a împărţit aceste daruri spirituale credincioşilor pe care El i-a considerat vrednici; în acest fel, biserica întreagă a beneficiat (Fapte 2, 38; 1 Cor.12, 7-11). El a dăruit putere specială necesară vestirii Evangheliei pînă la marginile pămîntului (Fapte 1,8; vezi şi cap. 16 al acestei cărţi).

        6. El umple inimile credincioşilor. Întrebarea pusă de Pavel ucenicilor din Efes: „Aţi primit voi Duhul Sfînt cînd aţi crezut?” (Fapte 19, 2) este o întrebare crucială pentru fiecare credincios.

Cînd Pavel a primit un răspuns negativ, el şi-a pus mîinile peste aceşti ucenici şi ei au primit botezul cu Duhul Sfînt (Fapte 19, 6).

        Acest incident arată faptul că este vorba de două experienţe diferite: convingerea de păcat adusă de Duhul Sfînt şi umplerea cu Duhul Sfînt a vieţii.

        Domnul Isus Hristos a scos în evidenţă necesitatea naşterii din apă şi din Duh (Ioan 3, 5). Chiar înainte de înălţarea Sa, El a poruncit noilor credincioşi să fie botezaţi „în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfînt” (Mat. 28, 19). În armonie cu această poruncă, Petru a predicat că „darul Duhului Sfînt” trebuie să fie primit la botez (Fapte 2, 38). Şi Pavel confirmă importanţa botezului cu Duhul Sfînt (vezi cap. 14 al acestei cărţi), într-un apel urgent adresat credincioşilor, „ca ei să fie plini de Duhul Sfînt” (Ef. 5, 18).

        Umplerea cu Duhul Sfînt ne transformă după chipul lui Dumnezeu, continuînd lucrarea de sfinţire începută la naşterea din nou. Dumnezeu ne-a mîntuit după mila Sa „prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfînt, pe care L-a vărsat din plin peste noi, prin Isus Hristos, Mîntuitorul nostru” (Tit. 3, 5. 6).

„Lipsa Duhului Sfînt este aceea care face ca lucrarea Evangheliei să fie aşa de lipsită de putere. Erudiţia, talentul, elocvenţa, orice dar moştenit sau însuşit poate să fie posedat; dar, fără de prezenţa Duhului lui Dumnezeu, nici o inimă nu va fi atinsă şi nici un păcătos nu va fi cîştigat pentru Hristos. Pe de altă parte, dacă sînt în legătură cu Domnul Hristos, dacă îşi însuşesc darurile Duhului Sfînt, atunci cel mai sărac şi cel mai simplu dintre ucenicii Săi va avea o putere care va acţiona asupra inimilor. Dumnezeu îi face canale prin care să se reverse cea mai înaltă influenţă din Univers”. 4

        Duhul Sfînt este o realitate vitală. Toate schimbările pe care Domnul Hristos le face în noi vin prin lucrarea Duhului Sfînt. Credincioşi fiind, noi trebuie să fim totdeauna conştienţi de faptul că fără Duhul Sfînt noi nu putem face nimic (Ioan 15, 5).

        Astăzi, Duhul Sfînt ne îndreaptă atenţia la cel mai mare dar al iubirii, pe care Dumnezeu l-a oferit în Fiul Său. El ne invită călduros să nu ne opunem apelurilor Sale, ci să acceptăm singura cale prin care noi putem să fim împăcaţi cu iubitorul şi milostivul nostru Tată.