Personalitati biblice  

DEBORA

Judecători 4:1-24

Cuvântul de aur:

<Atunci Debora a zis lui Barac: Scoală-te, căci iată ziua când dă Domnul pe Sisera ‘n mâinile tale. Într-adevăr, Domnul merge ‘naintea ta. Barac s-a repezit de pe muntele Taborului, cu zece mii de oameni după el.> – Judecători 4:14

INTRODUCERE:

După ce Israel a ajuns ‘n țara promisă, au urmat ani ‘n care poporul a rămas credincios Domnului, trăind ‘n pace și prosperitate. Anii au trecut și a urmat o nouă generație, care nu cunoștea pe Domnul și care a făcut <ceea ce nu plăcea Domnului,> părăsindu-L și ‘nchinându-se altor dumnezei. Ca urmare, Israel a ajuns ‘ntr-o mare strâmtorare. <Domnul a ridicat judecători, ca să-i izbăvească> (2:10-16). Printre judecători, se număra și o femeie numită Debora.

EXPLICAREA LECȚIEI:

O situație tragică (4:1-3)  <Copiii lui Israel iarăși au făcut ce nu place Domnului și Domnul i-a vândut ‘n mâinile lui Iabin> Sub conducerea lui Ehud, israeliții s-au bucurat de cea mai lungă perioadă de pace. Putem vedea aici diferența dintre <reforma religioasă> și <trezirea spirituală.> Reforma este o schimbare exterioară și este temporară, pe când trezirea spirituală este permanentă și afectează caracterul. Ehud a ‘nlăturat idolii și a poruncit ca toți să se ‘nchine numai lui Iehova. Poporul a ascultat, atâta vreme cât Ehud a fost ‘n viață. După aceea, și-a urmat din nou propriile dorințe. Când Iosua a ars Hațorul (Ios. 11:13), canaaniții au reconstruit orașul și <copiii lui Israel au strigat din nou către Domnul.> 

Revelația divină (4:4-7). Atunci când Dumnezeu a ridicat ‘n Israel ca judecător o femeie, pe Debora, poporul a beneficiat de un mare har, dar și de smerire. Dumnezeu a chemat-o pe Debora să fie proorociță și judecător. 

Ezitarea lui Barac (4:8-10). <Poruncile lui Dumnezeu sunt oportunitățile Sale.> Ca urmare, noi trebuie să ascultăm de El, ‘n ciuda ‘mprejurărilor sau a sentimentelor. Este ezitarea lui Barac un semn al necredinței, sau un act de umilință? Faptul că a acceptat ca Debora să-l ‘nsoțească sugerează că cererea lui Barac rămâne ‘n sfera voii lui Dumnezeu. Totodată ‘nsă, bărbaților le-a fost luată gloria și dată unei femei. Barac a reușit, ‘mpreună cu Debora, să adune o armată considerabilă și s-o organizeze, ceea ce a constituit un mare act de credință. Ca urmare, Dumnezeu le-a dat victoria.

Lupta și victoria (4:11-24). Armata canaaniților era mult superioară celei a lui Israel (1:19, 4:3).  Israel ‘nsă Îl avea pe Domnul de partea sa (5:20-22). Dumnezeu este Cel care a condus toată acțiunea. El a ținut sub control armata dușmanului, trimițând o furtună care a ‘nfrânt armata lui Sisera.  Furtuna trimisă de Domnul a reușit să creeze panică și confuzie ‘n rândul armatei inamice (4:15). Sisera nu știa că Domnul ‘l va da ‘n mâinile unei femei (4:9), care-l va omor’. Debora a lăudat-o pe Iael afirmând că este binecuvântată ‘ntre femei (5:24).

INTERPRETARE

<Pe vremea aceea, judecător ‘n Israel era Debora, proorocița> (4:4). Poporul Israel era plin de prejudecăți, dar istoria Deborei demonstrează că aceste prejudecăți nu existau ‘n mintea lui Dumnezeu. Deși rolul femeii ‘n societate este ‘n special acela de mamă, atunci când Dumnezeu o alege pentru anumite lucrări ea nu este ‘mpiedicată de nici o lege. Debora a fost o proorociță veritabilă și un judecător ‘n Israel. Ea și-a ‘ndeplinit funcțiile cu succes, conducând poporul spre victorie. <Această ‘ntâmplare ne avertizează și ne atrage atenția să nu ne considerăm mai ‘nțelepți decât Dumnezeu. Când El cheamă și ‘nzestrează o femeie pentru o lucrare ‘naltă, să avem grijă să nu-L dezonorăm, refuzând cooperarea cu cea aleasă de El> (G. C. Morgan).

APLICARE:

1.  <Dar toate să se facă ‘n chip cuviincios și cu rânduială> (I Cor. 14:40). Dumnezeu urmează acest principiu ‘n creația Sa. Pavel revelează parte din planul lui Dumnezeu privind rolul femeii ‘n biserică (I Tim. 2:9-15). El se referă la ținuta, atitudinea, mărturia, rolul, scopul și contribuția ei. Ținuta femeii trebuie să fie cuviincioasă, iar atitudinea sa modestă și discretă (I Tim. 2:9). Mai mult, femeia trebuie să dea dovadă de o bună mărturie <prin fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase> (I Tim. 2:10).  Deși egalitatea spirituală ‘n Hristos este de necontestat (Deut. 1:1; 6:4-7; Ex. 21:28-32; Num. 36:1-12; Gal. 3:28), bărbatul și femeia au roluri diferite (I Tim. 2:11, 12). Biblia nu interzice însă ca femeia să-i învețe pe alții (Tit 2:3, 4; II Tim. 1:5; 3:15). Pavel mai arată scopul pentru care a fost creată femeia ( I Tim. 2:13, 14) și contribuția ei (I Tim. 2:15).

2. Credința și ascultarea pot schimba multe în istorie. Să ne străduim să rămânem credincioși, fiindcă credința este secretul victoriilor. 

Note:

..

10 SEPTEMBRIE 2000  CAP. I. JUDECĂTORII LUI ISRAEL

GHEDEON

Judecători 6:11-24; 7:1-7, 15-25

Cuvântul de aur:

<Domnul S-a uitat la el și a zis: Du-te cu puterea aceasta pe care o ai și izbăvește pe Israel din mâna lui Madian, oare nu te trimit Eu?>                                                 - Judecători 6:14

INTRODUCERE:

După experiența poporului Israel cu Debora și Barac, <țara a avut odihnă patruzeci de ani> (5:31).  Dar israeliții au început să facă din nou <ceea ce nu plăcea Domnului și Domnul i-a dat în mâinile lui Madian, timp de șapte ani> (6:1). Madianiții erau nomazi care se stabiliseră în deșertul la sud și est de Israel. Ei <se suiau împreună cu turmele și corturile lor, soseau ca o mulțime de lăcuste, erau fără număr, ei și cămilele lor, și veneau în țară ca s-o pustiască. Israel a ajuns foarte nenorocit din pricina lui Madian, și copiii lui Israel au strigat către Domnul> (6:5, 6).

EXPLICAREA LECȚIEI:

Alegerea lui Ghedeon (6:11-14).Alegerea lui Ghedeon confirmă faptul că Dumnezeu a ales <lucrurile slabe ale lumii,> pentru săvârșirea lucrărilor Sale mărețe, spre Gloria Sa (I Cor. 1:26-29). Ghedeon provenea dintr-o familie care se închina idolilor (6:25-32) și nu avea o credință prea puternică, dar Dumnezeu a avut răbdare și l-a pregătit pentru misiunea sa (Efes. 2:10; Filip. 2:12, 13). La început, Ghedeon se îndoiește de grija lui Dumnezeu față de poporul Său și nu are încredere în înțelepciunea Sa de a face alegerea cea mai bună, cu toate că Domnul l-a încurajat nespus de mult (6:12, 14), numindu-l <viteazule,> și promițându-i că va <bate pe Madian ca pe un singur om,>

Reducerea armatei (7:1-7). <Domnul a zis lui Ghedeon: Poporul pe care-l ai cu tine este prea mult, ei ar putea să se laude împotriva Mea și să zică: mâna mea m-a izbăvit> (7:2). Deși comparativ cu madianiții, armata lui Ghedeon era mică, Dumnezeu a hotărât să mai reducă din ea.

Înlăturarea fricoșilor (7:3). După Lege, cei care erau fricoși puteau pleca acasă, în caz de război (Deut. 20:8). Chiar Ghedeon ar fi trebuit să plece, dar Domnul l-a însărcinat să stea acolo. După prima triere, au fost eliminați 22 de mii de bărbați. Dumnezeu îi spune lui Ghedeon să mai facă o triere.

Înlăturarea celor prea siguri de ei (7:4-7). Ca și cei fricoși, cei care erau prea încrezători în ei reprezentau un pericol la fel de mare. Urmează un ciudat test :<Cei care vor bea apă din genunchi> (7:5) nu erau suficient de atenți la pericol, dar <cei care au limpăit apa, ducând-o la gură cu mâna> (7:6), erau adevărații luptători. După aceste teste, armata lui Ghedeon era într-un raport numeric de 1la 450.

Dumnezeu i-a înarmat cu ulcioare, făclii și trompete. Din punct de vedere omenesc, această strategie militară este mai mult decât absurdă! Dar această armată <slabă> avea de partea ei OMNIPOTENȚA LUI DUMNEZEU.  Domnul l-a încurajat pe Ghedeon (7:9-14). În timpul nopții, Ghedeon merge în tabăra madianiților. Acolo, aude visul unui madianit și interpretarea sa. Întărit, Ghedeon se întoarce în tabăra sa și-și provoacă armata la luptă: <Sculați-vă, căci Domnul a dat în mâinile voastre tabăra lui Madian> (7:15). Din acele momente, Ghedeon se bazează pe Dumnezeu și Duhul Domnului se folosește de el din plin.

Victoria (7:15-25). Dumnezeu este gata să ne răsplătească credința, tot așa după cum a răsplătit-o pe cea a lui Ghedeon.

INTERPRETARE:

Trierea israeliților reprezintă o lecție importantă pentru noi cu privire la alegerea divină și libera voință a omului. Acestea două lucrează împreună. Dumnezeu a decis să aleagă, dar trierea s-a făcut prin atitudinea și reacția fiecăruia.  Dumnezeu alege, dar ne lasă pe noi să luăm deciziile. În ceea ce privește testele la care suntem supuși, Dumnezeu se folosește de situațiile noastre cotidiene pentru a ne măsura credința. Bărbații lui Ghedeon au fost testați prin modul în care au băut apă, Lot a avut o dispută cu privire la un teren de pământ (Gen. 13:6). Israel a fost testat prin sete (Exod 15:22-27), iar Moise prin cârtirea și nemulțumirea poporului (Num. 20:1-13).

Evanghelia ne aduce o veste bună, aceea că, prin credința în Isus Christos, oricine poate fi schimbat (II Cor. 5:17).  Ghedeon a trecut printr-o transformare radicală. Cei șapte ani de asuprire madianită au adus Israelul la cel mai de jos nivel. Ei au ajuns să <fugă în văgăunile munților și ale peșterilor> (6:2). Însuși Domnul Isus Christos l-a vizitat pe Ghedeon în teascul unde bătea grâul. Necredința lui demonstrează lașitate (6:13-17). Dar Dumnezeu îl copleșește cu promisiuni: <Domnul este cu tine izbăvește pe Israel oare nu te trimit Eu? Eu voi fi cu tine!> (6:12-16).  După această întâlnire, Ghedeon este transformat, devine un convertit (6:24), consacrat (6:25) și controlat de Duhul Domnului (6:34). Ghedeon s-a convertit și altarul zidit este semnul exterior al unei transformări interioare. Numele dat altarulul, <Domnul păcii,> arată că el a dobândit pacea.  Consacrarea lui Ghedeon este dovedită în modul în care ascultă de Dumnezeu și dărâmă altarul lui Baal, loc pe care va zidi un altar Domnului, aducând jertfe <cu lemn din stâlpul idolului> (6:25-33). Ghedeon devine un conducător. Dumnezeu nu va folosi niciodată <un sfânt ascuns> care să câștige bătălii mari. Ghedeon a fost transformat, devenind convertit, consacrat și apoi un conducător controlat de Duhul lui Dumnezeu. Aceasta este și calea pe care trebuie să meargă orice credincios din zilele noastre.

APLICARE:

1. Unde ne sunt cei mai mari dușmani ai noștri?

Adevărații dușmani sălășluiau în inimile israeliților. Teama a triat armata, urmând siguranța de sine, care nu s-a dovedit, nici ea, prea bună.

2. De unde ne vine biruința?

Armata a fost redusă de Dumnezeu la 300. Dumnezeu ne reduce uneori resursele nu pentru a ne face viața mai grea, ci pentru a ne mări credința.  Ghedeon a știut că sursa puterii sale era numai Dumnezeu (7:15).

3. <Copiii lui Israel au strigat către Domnul> (6:7), așa cum face omul la nevoie. Suferința lor a mișcat inima iubitoare a lui Dumnezeu. El este nespus de îndurător și, în harul Său, El ne dă ceea ce nu merităm (Ps. 103:10).

4. Ghedeon a cerut un semn, prin care să i se confirme că Cel care-i vorbea era Domnul. Dumnezeu, în mila Sa, i-a oferit lui Ghedeon un mesaj de pace, care să-l pregătească pentru război. Ca să ne putem împotrivi dușmanului și ca să putem purta bătăliile Domnului, trebuie să avem pace cu Domnul, întâi de toate. Când Dumnezeu ne cheamă la o lucrare, care depășește puterile noastre, să privim la El și să așteptăm de la El ajutorul. <Este oare ceva greu pentru Domnul?> a fost întrebat Avraam (Gen. 18:14). Răspunsul îl găsim în Luca: <Căci nici un cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere> (1:37). Printre cei care au descoperit acest lucru se numără Iov și Ieremia (Iov 42:2; Ier. 32:17). Domnul Isus a afirmat că <la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință>(Matei 19:26).

Note:

17 SEPTEMBRIE 2000                                     CAP. I. JUDECĂTORII LUI ISRAEL

SAMSON

Judecători 16:1-30

Cuvântul de aur:  

<Atunci Samson a strigat către Domnul și a zis: Doamne, Dumnezeule! Adu-ți aminte de mine, Te rog; Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta, și cu o singură lovitură să-mi răzbun pe Filisteni pentru cei doi ochi ai mei!> – Judecători 16:28

INTRODUCERE:

 <Copiii lui Israel au făcut iarăși ce nu plăcea Domnului și Domnul i-a dat în mâinile Filistenilor> (13:1). Asuprirea filisteană a durat 40 de ani, după care Dumnezeu a pregătit un plan de eliberare. El trimite un înger la o familie fără copii și le promite un fiu deosebit. Este vorba despre Samson, care a crescut binecuvântat de Domnul, și care a început să demonstreze o putere fizică deosebită (13:4-25; 14:5,6).

EXPLICAREA LECȚIEI:

Samson se joacă cu păcatul (16:1-21). Samson are mari probleme și tratează păcatul cu superficialitate. Când se duce în Gaza, Dumnezeu încearcă să-l avertizeze, ducându-l la un pas de capturare. Samson nu ia în seamă semnalul din partea Domnului și refuză să se pocăiască. <După aceea, a iubit o femeie în valea Sorec. Ea se numea Dalila> (16:4). Inima sa este departe de Dumnezeu și, treptat, cade tot mai adânc în păcat. Filistenii doreau cu orice preț să afle de unde provenea puterea neasemuită a lui Samson ca să poată să-l slăbească. Imaginea lui Samson dormind pe genunchii unei femei rele este mai mult decât șocantă. El era un bărbat <dedicat Domnului,> dar care uită să asculte de El și se lasă ademenit de Dalila. De fiecare dată când dușmanul l-a atacat, Samson ar fi trebuit să înțeleagă avertizarea din partea Domnului. Când trebuia să fie treaz însă, el adoarme!

Sfârșitul tragic al lui Samson poate deveni și sfârșitul unui credincios care nu acceptă ca Dumnezeu să-i conducă viața. Viața lui Samson intră într-un declin fără oprire. Își pierde părul, simbolul dedicării sale, și puterea.  Trist este că Samson nu realizează lipsa puterii sale decât în momentul în care intră în criză. Păcatul îi răvășește viața lui Samson: își pierde vederea și apoi libertatea (16:21).

Răzbunarea și moartea lui Samson (16:22-30). Samson ajunge să fie batjocorit și luat în derâdere de către filisteni care au început să se laude spunând că dumnezeul lor, Dragon, l-a dat în mâinile lor pe Samson, dușmanul lor (16:23).

Dar era ceva ce filistenii nu știau, și anume, faptul că Dumnezeu este milos și atotputernic. El a hotărât să-l ierte pe Samson și să-i redea puterea. <Atunci Samson a strigat către Domnul> (16:28). În ultima perioadă a vieții sale, Samson nu s-a mai bucurat de nici un fel de glorie, dar a ajuns să moară onorabil. El s-a pocăit de păcatele sale. Semnul dedicării sale, părul capului, a fost restabilit (16:22). Dumnezeu S-a folosit de el pentru a-i distruge pe cei ce-l provocaseră prin idolatria lor.

Rugându-se și pocăindu-se, Samson și-a primit înapoi puterea pierdută prin păcat (16:28). Istoria lui Samson se încheie cu glorificarea lui Dumnezeu.

INTERPRETARE:

Istoria lui Samson este străbătută de tristețe și de amărăciune. Samson a eșuat și Biblia spune despre el că <nu știa că Domnul Se depărtase de el> (16:20). Tragedia vieții sale constă în faptul că Dumnezeu a încetat să mai coopereze cu el și el nu știa acest lucru.

Când a ajuns la strâmtorare, a spus: <Voi face ca și mai înainte> Acest lucru n-a mai fost posibil. Exemplul lui Samson este înfricoșător. Imaginea unui credincios care încearcă să lucreze pentru Domnul, când Dumnezeu l-a părăsit pentru că a ieșit din perimetrul ascultării, este dezolantă. Finalul unei astfel de încercări este întotdeauna o înfrângere sigură.

Cartea Judecătorilor ne revelează o națiune decăzută și modul în care Dumnezeu știe să rezolve o situație. Dumnezeu este în conflict permanent cu păcatul care sălășluiește în poporul Său, dar nu încetează să lucreze pentru salvarea lor. <Neprihănirea înalță pe un popor, dar păcatul este rușinea popoarelor> (Prov. 14:34). <Domnul face dreptate și judecată celor asupriți> (Ps. 103:6).

<Cauza decăderii națiunii este apostazia religioasă urmată de dezorganizare politică. Consecința este haosul social. Israeliții, ieșind din armonia sfințeniei lui Dumnezeu, au început să tolereze popoarele corupte și nu le-a exterminat, după cum le poruncise Dumnezeu. Apostazia religioasă este generată de toleranța lucrurilor care nu sunt în armonie cu sfințenia lui Dumnezeu. Urmează admirarea acestor lucruri tolerate, ca apoi toți să li se conformeze. Națiunea se dezorganizează politic și  intră în haos social> (G. C. Morgan).

APLICARE:

1. Viața lui Samson ne dovedește că, dacă cedăm dorințelor firii și ieșim din sfera armoniei cu Dumnezeu, El Își va retrage puterea prin care facem lucrarea Sa. Singurul mod care ne oferă certitudinea părtășiei cu El este acela de a ne menține legătura cu Dumnezeu printr-o ascultare totală.  

2. Dumnezeu Se folosește și astăzi de aceleași metode pentru a-Și atinge scopul. El încă pedepsește cu război, catastrofe și opoziție, dar este întotdeauna gata să ierte pe oricine se întoarce la El cu pocăință. Dacă o națiune se va întoarce la El, Dumnezeu o va cerceta și o va mântui (II Cronici 7:14).

Note:

..

 24 SEPTEMBRIE 2000                                     CAP. I. JUDECĂTORII LUI ISRAEL

SAMUEL

I Samuel 3:1-21

Cuvântul de aur:

<Domnul a venit, S-a înfățișat și l-a chemat ca și în celelalte dăți: Samuele, Samuele! Și Samuel a răspuns: Vorbește, căci robul Tău ascultă> – I Samuel 3:10

INTRODUCERE:

Nașterea lui Samuel este urmarea rugăciunilor mamei sale, Ana. Aceasta nu putea avea copii și ea a făcut o juruință, promițând că, dacă Domnul îi va dărui un fiu, ea îl va <închina Domnului pentru toate zilele vieții lui> (1:9-11). Ana s-a ținut de cuvânt și l-a dus pe Samuel <să fie dat Domnului> (1:25-28; 2:11).

EXPLICAREA LECȚIEI:

Chemarea neașteptată a lui Dumnezeu (3:1-10). <Samuel creștea mereu și era plăcut Domnului și oamenilor> (2:26). <Tânărul Samuel slujea Domnului înaintea lui Eli> Samuel, care se pare că avea cam 12 ani, stătea la dispoziția lui Eli zi și noapte.

În acea perioadă, revelațiile din partea lui Dumnezeu erau mai rare. În Israel, nu exista nici un prooroc recunoscut care să cunoască și să împărtășească voia Domnului. Într-o noapte, pe când Eli stătea culcat, <Domnul a chemat pe Samuel> Samuel, crezând că Eli era cel care l-a chemat, se duce la el zicându-i: <Iată-mă!> Eli crede că Samuel avusese un vis și îl trimite inapoi la culcare. Dar <Domnul  a chemat din nou> și Samuel se duce din nou la Eli. <Samuel nu cunoștea incă pe Domnul și Cuvântul Domnului nu-i fusese incă descoperit.> El invățase despre Domnul și se inchina lui Dumnezeu, dar nu cunoștea incă revelația Sa.

Mesajul Domnului (3:11-21). Dumnezeu nu i-a vorbit lui Eli fiindcă acesta n-a ascultat de El. Domnul avea un mesaj de judecată pentru casa lui Eli. Samuel, care-l iubea pe Eli, a fost profund mișcat, dar  știa că voia Domnului ocupa un loc primordial in viața sa.

După această extraordinară experiență, Samuel și-a indeplinit obligațiile ca și inainte. El știa să dea cinste bătrânilor. Când Eli l-a intrebat despre mesajul Domnului, acesta i-a istorisit totul, fără să-i ascundă nimic. Să remarcăm modul in care Eli, care nu este de admirat pentru familia sa, a primit voia Domnului. Din acele momente, <tot Israelul a cunoscut că Domnul pusese pe Samuel prooroc al Domnului> (3:20).

Pocăința poporului (7:3-12). Capitolul patru descrie implinirea judecății lui Dumnezeu asupra lui Eli și a fiilor lui. Ca urmare a bătăliei cu filistenii, chivotul este capturat și Dumnezeu Își trimite judecata și asupra acestui popor. Aceștia trimit chivotul inapoi, care ajunge in casa lui Abinadab. <Atunci toată casa lui Israel a plâns după Domnul> (7:2). Samuel a știut că rugăciunea este intotdeauna cea mai bună armă și a chemat poporul la Mițpa pentru inchinare. Acolo, <au scos apă și au vărsat-o inaintea Domnului,> simbolizând pocăința națiunii, care recunoaște că a păcătuit. Apoi, Samuel a adus inaintea Domnului o ardere de tot, indicând dedicarea poporului. Samuel s-a rugat fierbinte pentru poporul care se temea de filisteni și Dumnezeu le-a dăruit o mare victorie. Atunci, <Samuel a luat o piatră pe care a pus-o intre Mițpa și Șen și i-a pus numele Eben-Ezer (Piatră de ajutor), zicând: Până aici Domnul ne-a ajutat> (7:12). Acel loc avea menirea să le amintească de toate experiențele prin care trecuseră și cum Domnul i-a ajutat <până aici.>

Samuel a avut o viziune clară și a ințeles că guvernarea lui Dumnezeu este supremă. Pedeapsa Domnului urmărește pocăința, iar pocăința i-a dus la libertate. Dumnezeu este la cârma tuturor lucrurilor!

INTERPRETARE:

Samuel a auzit o voce care l-a chemat (2:10). Ori de câte ori auzim că suntem chemați pe nume, să ne gândim bine și să avem certitudinea că vocea este a Domnului! Chemarea Domnului va crește in intensitate. Dacă auzim o voce in inimă, să ne rugăm cu insistență, iar dacă vocea este de la Domnul indemnul inițial va crește in intensitate. În caz contrar, să abandonăm indemnul. Apoi, mai putem să ne consultăm cu prieteni credincioși și maturi in Domnul. Un alt criteriu de recunoaștere a vocii lui Dumnezeu este acela al efectului pe care il are asupra noastră. Dacă simțim că suntem umiliți și Dumnezeu glorificat, cu certitudine chemarea este de la Domnul.

<Vorbește, căci robul Tău ascultă>(3:10). Samuel a capitulat in fața lui Dumnezeu, primind revelația Sa in numele lui Israel. Samuel,  promis Domnului incă inainte de naștere, Îl slujește in mod simplu și natural. Dumnezeu ii vorbește la 12 ani, vârsta la care un copil evreu era considerat responsabil. La indemnul lui Eli, Samuel răspunde și se lasă in voia Domnului, devenind instrumentul acțiunii divine. El devine judecător, prooroc și preot. Samuel il reprezintă pe cel care este predat Domnului și este gata să-I audă mesajul. Dumnezeu dorește intreaga noastră atenție pentru a ni Se revela.

APLICARE:

1. Să nu subestimăm puterea păcatului in familie (vezi fiii lui Eli). Totodată, să acordăm toată atenția rugăciunii in casă (vezi exemplul Anei și al lui Elcana). Să nu uităm că Dumnezeu le vorbește copiilor și tinerilor și să-i ajutăm să audă și să ințeleagă vocea Sa.   

2. Samuel era obișnuit cu oamenii care-L slujeau pe Dumnezeu, dar nu Îl intâlnise incă personal pe Dumnezeu. Mulți, in ziua de astăzi, sunt familiari cu biserica, cu aparținătorii ei, dar nici ei nu-L cunosc pe Dumnezeu personal.

Note:

.

1 OCTOMBRIE 2000                                     CAP. II. SAUL ȘI DAVID

SAUL DEVINE ÎMPĂRAT

I Samuel 9:1,2, 15-17; 10:17-27

Cuvântul de aur:

<Samuel a zis intregului popor: Vedeți pe cel pe care l-a ales Domnul? Nu este nimeni in tot poporul care să fie ca el. Și tot poporul a strigat: Trăiască impăratul!> – I Samuel 10:24

INTRODUCERE:

<Când a imbătrânit Samuel, a pus pe fiii săi judecători peste Israel. Fiii lui Samuel n-au călcat pe urmele lui, căci se dădeau la lăcomie, luau mită și călcau dreptatea.>

Nemulțumiți, bătrânii i-au cerut lui Samuel să pună un impărat peste Israel (8:1-5). Cererea aceasta nu a fost după voia lui Dumnezeu. Samuel i-a avertizat asupra consecințelor, dar, la insistențele lor, dorința le-a fost satisfăcută.

EXPLICAREA LECȚIEI:

Ungerea lui Saul ca impărat (1 Sam. 9:15-17). <Când a zărit Samuel pe Saul, Domnul i-a zis: <Iată omul despre care ți-am vorbit; el va domni peste poporul Meu> (9:17). Dumnezeu l-a inștiințat in mod personal pe Samuel de vizita lui Saul. <Când a zărit Samuel pe Saul, Domnul i-a spus clar proorocului Său că acesta va fi impăratul.>

<Samuel a luat sticluța cu untdelemn, și a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat și zis: Nu te-a uns Domnul ca să fii căpetenia moștenirii Lui?> (10:1). Până atunci, preoții erau cei unși (Ex. 29:7; 40:12-15; Lev. 4:3; 8:12), dar, de la acest eveniment, <Unsul Domnului> a devenit impăratul. Ungerea semnifica punerea de o parte pentru Domnul, in vederea unei misiuni și inzestrarea pentru acea misiune (Is. 61:1).

Cererea pentru impărat (10:17-19). După ungerea impăratului, trebuia inștiințat poporul. Samuel i-a adunat la Mițpa, unde Domnul le-a reamintit tuturor de binecuvântările și ajutorul de care beneficiaseră. El i-a scos din Egipt, i-a izbăvit din mâna egiptenilor și i-a dus  in țara promisă (Num. 21:21-35). Dumnezeu a rămas credincios poporului Său, iar ei acum cer un impărat peste ei, uitând că Dumnezeu era Împăratul lor. Ei aveau Legea, care trebuia respectată de fiecare in mod personal, iar ei cereau un impărat care să le garanteze aplicarea ei. Astfel, ei evitau responsabilitatea personală de a se supune Legii și de a-și educa copiii in spiritul ei. Acum, trebuiau să se infățișeze <inaintea Domnului după semințiile lor.>

Împăratul și impărăția (10:20-27). Alegerea impăratului s-a făcut prin tragere la sorți. Sorții au confirmat ungerea lui Saul.  Când s-a infățișat inaintea poporului, <ii intrecea pe toți in inălțime, de la umăr in sus. Samuel a zis intregului popor: <Vedeți pe cel pe care l-a ales Domnul? Nu este nimeni in tot poporul care să fie ca el.> Toți au strigat: <Trăiască impăratul!> (10:23, 24). Poporul iși exprima recunoștința față de Dumnezeu pentru alegerea lui Saul ca impărat. Ei erau gata să se supună și să-i fie loiali. Împăratul, la rândul său trebuia să fie conștient de faptul că autoritatea sa venea de la Domnul. În caz contrar, el urma să fie detronat de popor.  Să ințelegem de aici că nimeni, indiferent de poziția sa socială sau politică, nu poate scăpa de puterea și autoritatea lui Dumnezeu.

INTERPRETARE:

Să remarcăm că primul motiv pentru care israeliții au cerut un impărat a fost păcătoșenia fiilor lui Samuel. Fiii lui Samuel nu au fost la inălțimea tatălui lor. Pe vremea lui Eli, națiunea căzuse in păcat deoarece Eli și-a neglijat familia, dar Domnul i-a salvat, dăruindu-le pe Samuel. Deducem de aici că starea unei națiuni este generată de starea familiilor care o compun.

Apoi, al doilea motiv pentru care poporul dorea un impărat era dorința lăuntrică de a fi in rând cu celelalte popoare. Chiar dacă, omenește, dorința lor părea normală, in lumina privilegiilor și chemării lor, cererea era o eroare.

În ultimul rând, poporul a respins teocrația, fapt ce reiese din răspunsul divin: <căci nu pe tine te leapădă ci pe Mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei> (8:7).

Dumnezeu le-a dăruit totuși un impărat, obligându-i să păstreze principiile guvernării teocratice. Împăratul era direct răspunzător in fața lui Dumnezeu, fără ca responsabilitatea poporului față de Dumnezeu să scadă. Proorocii și preoții se supuneau lui Dumnezeu, dar, ca cetățeni, erau supuși impăratului.

Împăratul Saul este un personaj tragic. Domnia sa cuprinde trei faze: un inceput promițător, declinul său și căderea sa.

Un inceput promițător (Cap. 9-12). Pe lângă superioritate fizică, Saul se bucură și de calități sufletești: modestie (9:21), generozitate (10:22), considerație pentru tatăl său (9:5), curaj (11:11), respinge spiritismul (28:3), puritate morală. El beneficiază de binecuvântări speciale din partea lui Dumnezeu, care <i-a dat o altă inimă> (10:6). <Duhul Domnului a venit peste el și el a proorocit> (10:10). Inima ostașilor săi era mișcată de Dumnezeu (10:26). Începutul domniei sale a fost ratificat de Dumnezeu printr-o victorie militară (11:12).

Declinul. Saul a inceput să-și piardă răbdarea și să se increadă tot mai mult in el. El cere călăuzire de la Domnul, dar iși pierde răbdarea și trimite oamenii la luptă, fără să mai aștepte călăuzirea (Cap. 14). Apoi, face un jurământ ușuratic, incearcă să inșele (Cap. 15). <Duhul Domnului s-a lepădat de Saul și a fost muncit de un duh rău> (16:14).

Căderea finală (Cap. 28-31). Cuvintele sale proprii caracterizează situația sa cel mai bine: <Am lucrat ca un nebun> (26:21).

APLICARE:

Istoria lui Saul ne indeamnă să ințelegem că supunerea totală față de voia lui Dumnezeu este o condiție vitală pentru o viață implinită.    

Note:

..

8 OCTOMBRIE 2000 CAP. II. SAUL ȘI DAVID

SAUL RESPINS ȘI DAVID UNS

I Samuel 16:1-3

Cuvântul de aur:

 <Și Domnul a zis lui Samuel: Nu te uita la infățișarea și inălțimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul se uită la inimă> – I Samuel 16:7

INTRODUCERE:

<Samuel nu s-a mai dus să vadă pe Saul până in ziua morții sale. Dar Samuel plângea pe Saul> (15:35). Saul păcătuise și el și-a recunoscut vina: <Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului.> Saul ținea mult la părerea poporului și el l-a rugat pe Samuel să meargă cu el, pentru ca să nu iasă la iveală păcatul său, dar Samuel a refuzat (15:26-30). Samuel a decis să nu-l mai vadă pe Saul. Drumurile lor s-au despărțit definitiv. Saul nu s-a pocăit niciodată de păcatele sale.

EXPLICAREA LECȚIEI:

Trimiterea lui Samuel (16:1-3). Dumnezeu il trimite pe Samuel: <Du-te, te voi trimite la Isai, Betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi-am ales ca impărat.> Samuel insă se teme că va afla Saul și il va ucide (16:2). Omenește, Samuel avea dreptate, dar Dumnezeu il invață cum să procedeze (16:2, 3). David, care nu știa nimic din ceea ce urma să se intâmple cu el, iși vedea de oile sale. <Pentru el, ziua a inceput ca oricare alta. Puțin știa el că viața sa nu va mai fi ca mai inainte- puțin știa el că fusese desemnat pentru tronul lui Israel> (C. S[indoll). Samuel a făcut ce-i spusese Domnul.

Omul alege  Dumnezeu corectează (16:4-13). Perioada aceea era plină de tensiune. Când Samuel a vizitat bătrânii, ei erau inspăimântați și nu știau la ce să se aștepte. Dar Samuel le-a spus: <Vin să aduc o jertfă Domnului. Sfințiți-vă și veniți cu mine la jertfă > Nimeni nu știa cine urma să fie alesul Domnului.  Samuel credea că unsul Domnului era acolo (16:6). Eliab părea cea mai bună alegere, dar Samuel nu cunoștea caracterul lui și acesta n-a fost ales. Toți cei prezenți care păreau a fi buni candidați nu au fost aleși. Principiul de alegere al Domnului era total diferit de cel al oamenilor. <Domnul se uită la inimă.>

Samuel i-a zis lui Isai: <Aceștia sunt toți fiii tăi?> Și el a răspuns: <A mai rămas cel mai tânăr, dar paște oile> (16:11). Isai il descalifică pe David pentru slujba impărătească. El era cel mai tânăr și efectua munca cea mai de jos. Cu toate acestea, Domnul l-a ales! <Domnul se uită la inimă.> Acest principiu este valabil și astăzi. Dumnezeu se uită la inima noastră, cercetează adânc impulsurile, dorințele și afecțiunile noastre. Ceea ce la David păreau dezavantaje, din punct de vedere omenesc, Dumnezeu le consideră avantaje. <Alegerile și insărcinările divine sunt bazate pe ințelepciunea Sa desăvârșită. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Samuel a avut o perspectivă total diferită. El a dobândit abilitatea de a vedea dincolo de evident, dincolo de vârstă, de statut social, de fizic, sau de nivel intelectual. El a putut vedea potențialul și valoarea dinăuntru. Samuel a dobândit această viziune cu ajutorul lui Dumnezeu> (C. S[indoll). David iși indeplinește slujba conștiincios. Când a ajuns chemat acasă, Samuel a luat cornul cu untdelemn și l-a uns in mijlocul fraților săi. <Duhul Domnului a venit peste David> (16:13). Când David a fost uns, o putere divină a venit peste el și el a crescut in ințelepciune, curaj și grijă față de alții. Dumnezeu l-a calificat pentru slujba sa printr-o infuzie de har, ințelepciune, prudență, curaj și mărinimie. Duhul Sfânt a locuit permanent in David și Ioan Botezătorul, incă inainte de pogorârea sa la Rusalii (Fapte 2).  

INTERPRETARE:

Saul a fost alesul poporului, David este alesul Domnului. <Domnul Și-a ales un om după inima Lui> (13:14). Pentru a ințelege ce fel de oameni alege Dumnezeu, să vedem ce le scrie Pavel celor din Corint (I Cor. 1:26-29). Principiul spiritual enunțat de Pavel este deosebit de important. Calitățile și talentele nu au valoare prea mare in ochii lui Dumnezeu. Pentru ca Domnul să fie totul, omul trebuie să renunțe la ele. 

Când Dumnezeu caută slujitori, El nu se uită după o persoană perfectă. El caută persoane ca și David. Prima calitate pe care El a văzut-o in David este spiritualitatea sa: <Domnul Și-a ales un om după inima Lui > Un om după inima lui Dumnezeu este cel a cărui viață este in armonie cu Domnul. Ceea ce este important pentru El, este important și pentru acest om. Când Domnul ii spune s-o ia la dreapta, el o ia, când ii spune să elimine ceva din viață, el o face, când ii cere să se schimbe, el se schimbă. O persoană spirituală este una care are o inimă sensibilă la tot ceea ce dorește Domnul de la ea (II Cor. 16:9). Dumnezeu caută bărbați și femei cu inimi care Îi aparțin in intregime. Cămăruțele nu sunt incuiate, gunoiul nu este ascuns sub covor. Când greșești, recunoști și rezolvi problema. Lucrurile care nu-I plac lui Dumnezeu te deranjează. Tot ceea ce faci, indeplinești astfel ca să-I placi Domnului. Aceasta este spiritualitate veritabilă și David a avut-o din plin.

A doua calitate a lui David este smerenia. <Domnul a vizitat casa lui Isai, fără ca Isai să știe. Misiunea Domnului era secretă și urmărea cercetarea fiului lui Isai. Domnul l-a ales pe David fiindcă a văzut in el o inimă in intregime a Sa și plină de smerenie (Ps. 78:70; 89:20). El a făcut intocmai tot ce i se spusese, a lucrat cu credincioșie, fără răzvrătire și cu respect față de tatăl său. Domnul a privit la David și l-a aprobat> (C. S[indoll).

APLICARE:

Dumnezeu nu se preocupă de exteriorul nostru, el nu cere de la noi un fizic special și realizări deosebite. El pretinde de la noi caracter!    

Note:

.

15 OCTOMBRIE 20000                                     CAP. II. SAUL ȘI DAVID

DAVID PLÂNGE PE SAUL

ȘI PE IONATAN

I Samuel 31:1-4; II Samuel 1:1-27

Cuvântul de aur:

<Fala ta, Israele, zace ucisă pe dealurile tale! Cum au căzut vitejii. - II Sam. 1:19

INTRODUCERE:

Viața lui Saul a fost deosebit de tristă. El ar fi putut fi exemplul și mentorul lui David, dar a devenit urmăritorul său care dorea să-i ia viața. <Saul ar putea spune despre sine: L-am avut pe Dumnezeu de partea mea și totuși am trăit ca și cum El n-a existat. Dumnezeu m-a uns ca impărat. Am fost ales din gunoiul lui  Israel. I-am intrecut pe toți in inălțime, de la umăr in sus. Am fost chipeș, atrăgător, puternic, născut să fiu conducător. Aș fi putut să-mi duc lucrarea la bun sfârșit. Poporul m-a ales, insă nu m-a cunoscut pe dinăuntru. Am lucrat ca un nebun!> (C. S[indoll).

EXPLICAREA LECȚIEI:

Moartea lui Saul (I Sam. 31:1-4, 6, II Sam. 1:1-16). <Bărbații lui Israel au luat-o la fugă dinaintea filistenilor și au căzut uciși, pe muntele Ghilboa. Filistenii l-au urmărit pe Saul  și i-au ucis pe fiii lui Saul, inclusiv pe Ionatan, prietenul cel mai apropiat al lui David. Saul a fost rănit mortal. Fiii lui zac morți. Scena este tragică.

Toate aceste triste intâmplări sunt urmarea  neascultării. Preocupați de ceea ce vor zice alții, ajungem să fim in pericol să pierdem contactul cu Dumnezeu. În relatarea despre moartea lui Saul, rugăciunea nu este amintită. Aflăm doar că <Saul și-a luat sabia și s-a aruncat in ea> (31:4).

<Saul, bărbatul care a cunoscut bucuriile și binecuvântările impărăției, cel care a fost reprezentantul lui Dumnezeu, atât de interesat de ceea ce cred alții despre el, este acum mort. Acest om n-a fost destinat să moară astfel. El a ales să se compromită, zi de zi, pas cu pas, trăind mereu in neascultare. L-a refuzat pe Cel care I-a dat har și a ales să trăiască și să moară după plac. Să nu fim surprinși de finalul vieții lui Saul, fiindcă el și-a ales calea firii, acceptând compromisul, trăind in mediocritatea superficialității. Saul și-a ales singur destinul> (C. S[indoll).

Cântarea de a jale a lui David (II Sam. 1:17-27). David, care era după inima lui Dumnezeu, a simțit tragedia păcatului in viața lui Saul. Ionatan a murit și el arătând că păcatul tatălui a adus judecata și asupra ființelor nevinovate. Cântarea de jale a lui David relevă durerea sa. <Fața ta, Israele, zace ucisă pe dealurile tale! > Psalmistul David scrie această cântare intr-o formă poetică. Din conținut, reiese că el nu dorea ca inamicii să afle ceea ce se intâmplase. <Cum au căzut vitejii in mijlocul luptei! Cum a murit Ionatan pe dealurile tale! Mă doare după tine, frate Ionatane! > Prietenia dintre cei doi a fost unică și pierderea lui Ionatan l-a indurerat pe David profund.

INTERPRETARE:

< Am lucrat ca un nebun > (26:21). J. Sidlo[ Baxter oferă o descriere a acestei atitudini: <Un om lucră ca un nebun atunci când iși neglijează prietenii evlavioși, după cum Saul l-a neglijat pe Samuel. Apoi, el pleacă in lucrarea pentru Dumnezeu inainte ca Domnul să-l trimită. Inconștiența lui merge până acolo că nu ascultă de Dumnezeu, fie că e vorba de lucruri mărunte, sau mai mari. Ascultarea face mai mult decât jertfele. Un om lucră ca un nebun, atunci când caută să se autoconvingă că implinește voia lui Dumnezeu, când știe prea bine că nu e așa. El permite ca gelozia sau ura să pună stăpânire pe el, să-l robească și să-l distrugă. Un om lucră ca un nebun atunci când luptă impotriva lui Dumnezeu, așa cum a făcut Saul când l-a urmărit pe David. El merge până acolo, incât se indepărtează de Dumnezeu, intristându-L și inlocuindu-L cu spiritismul. O asemenea atitudine nu poate duce decât la sinucidere morală și spirituală. Cel care merge pe această cale va sfârși intr-un geamăt patetic, ca și Saul.>

APLICARE:

1. Să dovedim că suntem in stare de lucruri mari făcându-le pe cele mici in locuri singuratice. Dumnezeu nu se grăbește atunci când dezvoltă calități interne.

2. Dumnezeu caută oameni spirituali, smeriți și integri. Toate aceste calități El le-a aflat din plin in David (Ps. 78:71, 72). Un om integru este același și când nu-l vede nimeni.

Dumnezeu l-a trecut pe David printr-o școală caracterizată prin singurătate, obscuritate și monotonie. În singurătate, David a invățat lecții majore, care l-au pregătit pentru responsabilitățile care urmau. Singurătatea este un educator excelent. Cei mai buni lucrători ai lui Dumnezeu sunt necunoscuți la inceput.  Monotonia iși are și ea rolul ei, contribuind la indeplinirea cu credincioșie a indatoririlor zilnice. David a trecut cu succes prin această școală și a invățat să fie responsabil și când nu-l vedea nimeni.

Note:

..

22 OCTOMBRIE 2000                                     CAP. II. SAUL ȘI DAVID

DAVID ESTE FĂCUT ÎMPĂRAT PESTE TOT ISRAELUL

II Samuel 2:1-7; 5:1-10

Cuvântul de aur:

<Chiar odinioară, când Saul era impăratul nostru, tu povă-țuiai și strângeai pe Israel. Domnul ți-a zis: Tu vei paște pe poporul Meu Israel și vei fi căpetenia lui Israel> - II Samuel 5:2

INTRODUCERE:

După moartea lui Saul și a fiilor săi, Israel a rămas fără impărat. <Cei din Israel, care erau dincolo de vale și dincolo de Iordan, văzând că oamenii lui Israel fugeau și că Saul și fiii lui muriseră, și-au părăsit cetățile și au luat-o și ei la fugă. Și Filistenii au venit și s-au așezat in ele (I Sam. 31:7).

EXPLICAREA LECȚIEI:

Împărat peste Iuda (2:1-7). <După aceea, David a intrebat pe Domnul: Să mă sui in vreuna din cetățile lui Iuda? Domnul i-a răspuns: Suie-te. David a zis: Unde să mă sui? Domnul a răspuns: La Hebron.> David fusese uns de Samuel să fie impărat, dar el nu a incercat să ocupe tronul până ce Domnul nu i-a dat instrucțiunile necesare. Și răspunsul Domnului a fost clar: <Hebron.> David a ascultat de Domnul, I-a urmat cu răbdare instrucțiunile și s-a dus la Hebron, unde a domnit peste Iuda timp de șapte ani. Din nefericire, David ia aici niște decizii regretabile (3:1-5). El practică poligamia, care devine una din părțile intunecate ale vieții sale.

Împărat peste tot Israelul (5:1-10). <Toate semințiile lui Israel au venit la David, in Hebron > (5:1). Felul in care a condus in Hebron, a determinat și celelalte seminții să-l ungă impărat. I Cronici 12:23-40 relatează pe larg modul cum s-au prezentat semințiile la David.

<Iată că noi suntem os din oasele tale și carne din carnea ta > (5:1). David era unul dintre ei (Deut. 17:15), insă motivul principal pentru care David a fost ales impărat peste tot Israelul este acela că el a fost uns chiar de Dumnezeu: <Domnul i-a zis: Tu vei paște pe poporul Meu Israel și vei fi căpetenia lui Israel> (5:3). David a fost uns de trei ori: o dată l-a uns Samuel in Betleem, a doua oară, prin bărbații lui Iuda, la Hebron, iar a treia oară, impărat peste tot Israelul. Psalmul 18 este cântecul victoriei lui David. Domnul I-a dat victorii in toate incercările și l-a  dus in locuri binecuvântate. 

Când a devenit impărat, David era in vârstă de treizeci de ani și el a domnit patruzeci de ani (5:4, 5). Vârsta este semnificativă, mai ales pentru faptul că și Domnul Isus. <Fiul lui David,> Și-a inceput tot atunci misiunea Sa (Luca 3:23). După ce a fost instalat, David și-a ales drept capitală Ierusalimul, oraș care a fost numit <cetatea lui David> (I Cron. 11:5-8).

INTERPRETARE:

Israeliții aveau un nou impărat, de data aceasta, insă, unul după inima lui Dumnezeu. David s-a mutat din câmpiile Betleemului intr-un palat, unde a devenit ginerele lui Saul. Mulți ani a fost nevoit să fugă ca să-și scape viața, dar, in toată această perioadă, Dumnezeu il pregătea pentru impărăție, nu numai ca să domnească peste ea, dar și s-o edifice. Fiecare etapă din viața sa și-a avut rostul ei. În timp ce se ascundea in peșteri, Dumnezeu il invăța disciplina și Își forma impărăția, urmându-Și planul dinainte stabilit.

Trei oameni, Samuel, Saul, David, au colaborat cu Dumnezeu, fie prin loialitate, fie prin eșec.

Samuel a avut misiunea de a transmite poporului mesajele lui Dumnezeu și să contribuie la avansarea lucrării Sale.

Saul a avut șansa de a fi uns impărat și de a avea drept prieten pe Samuel. Ezitările sale, incăpățânarea sa și neascultarea l-au dus tot mai jos, până la pieirea sa.

David a avut parte de ungere, dar a trebuit să aibă răbdare, să aștepte și să sufere perioade lungi din viață. Răbdarea și ascultarea sa l-au inălțat și a devenit un instrument al lui Dumnezeu.

Din cei trei, doi au răspuns corect, al treilea a eșuat. David, care-l cunoștea bine pe Saul și eșecurile sale, n-a făcut nici un pas fără să aibă certitudinea că infăptuiește voia lui Dumnezeu. Atâta vreme cât a acționat ascultând de Dumnezeu și consultându-se cu El, David s-a bucurat de victorii, dar când a acționat singur, a avut numai eșecuri.

APLICARE:

Un principiu demn de urmat este consultarea permanentă cu Dumnezeu. <Când un credincios este chemat să facă o lucrare pentru Domnul nu este scutit să se consulte cu Dumnezeu asupra următorilor pași. Nu suntem unși să slujim și să găsim noi calea prin care să lucrăm. Dumnezeu stă la dispoziția celor pe care ii cheamă să lucreze. Cel care iși face timp să se roage are numai de câștigat, dar cel care crede că iși irosește timpul stând de vorbă cu Domnul va eșua> (G. C. Morgan).  

Note:

29 OCTOMBRIE 2000 CAP. II. SAUL ȘI DAVID

LEGĂMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU DAVID

Cuvântul de aur:

<Ci și casa ta și impărăția ta vor dăinui veșnic inaintea Mea, și scaunul tău de domnie va fi intărit pe veci> - II Samuel 7:16

INTRODUCERE:

După ce David a ajuns impărat peste tot Israelul, el a inceput să se gândească la chivotul, care fusese capturat de filisteni (1 Sam. 4:1-11). Aceștia il trimiseseră inapoi și chivotul era acum in casa lui Abinadab ( I Sam. 5:1-7:2). Când David a reușit să aducă chivotul, toți s-au bucurat nespus și a fost <pus la locul lui in mijlocul cortului pe care-l ridicase David pentru chivot> (6:12-19).

EXPLICAREA LECȚIEI:

Planuri pentru casa lui Dumnezeu (7:1-7). <Când a locuit impăratul in casa lui și când i-a dat odihnă>. David era plin de pace, in casa sa, in inima sa și in familia sa. El a avut și o pace pe plan național, deoarece Domnul <l-a izbăvit de toți vrăjmașii care-l inconjurau.> În această perioadă liniștită, David a inceput să nutrească o dorință nobilă și sinceră: să construiască o casă pentru Dumnezeu. David a inceput să reflecteze și a avut niște vise pe care le-a impărtășit cu <proorocul Natan.> Acesta din urmă l-a incurajat și i-a zis: <Fă tot ce ai in inimă, căci Domnul este cu tine!> Dar, la scurt timp, Natan vine la David cu un alt mesaj din partea Domnului: <Nu tu Îmi vei zidi o casă de locuit> (I Cron. 17:3, 4). Ideea lui David a fost măreață, dar ea nu a reprezentat planul lui Dumnezeu. Dar David era un om după inima lui Dumnezeu și s-a arătat plin de ințelegere, supunându-se voii Domnului. Dumnezeu nu avea nevoie de temple mărețe, El putea locui și intr-un cort (Ioan 1:14).

Legământul lui David (7:11-16). Legământul de față reprezintă cheia planului divin al lui Dumnezeu. Din clipa in care legământul a fost făcut public, iudeii au crezut că Mesia urma să fie descendentul lui David, fapt ce a fost confirmat și de prooroci, ulterior (Isaia 11:1; Ier. 23:5; Ezech. 37:25). Mai târziu, și ingerul Gavril, mesagerul Mariei, va face aceleași afirmații (Luca 1:32).

Prima semnificație a acestui legământ este faptul că el confirmă divinitatea tronului lui Israel. Înainte de David, Saul fusese un impărat ales de popor. Până in momentul legământului, tronul lui David se rezema pe alegerea poporului - intâi Iuda, apoi celelalte seminții. Acum, tronul este confirmat prin Decret Divin și este incorporat in planul lui Dumnezeu pentru Israel, iar prin Israel pentru intreaga rasă umană.

Ce de-a doua semnificație a legământului stă in fatptul că el asigură perpetuarea dinastiei lui David.

În al treilea rând, acest legământ are o vastă implicare Mesianică. Promisiunile vor fi implinite doar prin venirea lui Mesia. Împlinirea finală a proorociilor nu putea fi infăptuită decât prin Mesia (Isaia 9:7). Legământul lui David este necondiționat. El conține o clauză: < il voi pedepsi cu o nuia omenească și cu lovituri omenești> (7;14), dar asta nu este o condiție pentru implinirea legământului. Versetul următor arătând că <harul Meu nu se va depărta de la el> (7:15). În cadrul legământului lui David, <fiul promis> este Solomon, in ințelegerea imediată, dar la sfârșit este vorba de Hristos.

INTERPRETARE:

Legământul demonstrează cea de-a patra evoluție majoră a profeției Mesianice. Prima profeție i-a fost făcută lui Adam (Gen. 3:15) și spune că sămânța  femeii va zdrobi capul șarpelui. Cea de-a doua i s-a adresat lui Avraam: <Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate in sămânța ta> (Gen. 22:18). În final, Iacov primește cea de-a treia profeție: <Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda până va veni Șilo> (Gen. 49:10). În cazul lui Adam, promisiunea se referă la rasa umană, in general, in situația lui Avraam, este vorba de o națiune in cadrul rasei umane. În cazul lui Iacov, vedem o seminție din cadrul națiunii - cea a lui Iuda. Casa lui David este o familie, parte a acelei seminții. Genealogia Domnului Isus este pregătită: Sămânța femeii, Fiul lui Avraam, Leul lui Iuda și Moștenitorul lui David, care se va naște din fecioară.

APLICARE:

<Când Dumnezeu spune NU, aceasta nu inseamnă că El dorește să ne disciplineze sau să ne respingă. Este modul lui Dumnezeu de a ne schimba direcția. Avem intenții bune și zicem: Prin harul Domnului voi face aceasta! Anii trec, și vedem că n-am reușit. Vor fi unii care ne vor spune că suntem in afara voii lui Dumnezeu. Dar noi suntem chemați să fim atenți. Când luăm decizii, să cercetăm și să vedem care este voia lui Dumnezeu, să fim sensibili la ceea ce ne transmite Tatăl, poate că El dorește să ne schimbe direcția vieții. Apoi, Dumnezeu nu cheamă pe toți să construiască temple!  David a ințeles și a ales să se infățișeze inaintea Domnului (7:18)> (C. S[indoll).

2. <Dumnezeu este absolut și nu există nici un teritoriu care să nu intre sub jurisdicția Sa, nici o persoană nu este in afara controlului Său, nici un eveniment nu este in afara cunoștinței Sale. Victoria finală nu depinde de atitudinea unui individ sau a unui popor. Domnul Și-a parcurs drumul dinainte stabilit, indiferent de ce atitudine au avut Samuel, Saul sau David. El Și-a stabilit Împărăția. Cu toate acestea, destinul nostru final depinde mult de atitudinea pe care o avem față de Domnul. Samuel a fost ascultător și a fost mântuit, Saul a fost distrus din pricina neascultării. David a ascultat și a fost folosit de Dumnezeu, fiind mântuit. Victoria finală a lui Dumnezeu nu depinde de atitudinea mea. Dar, atitudinea mea are o    importanță vitală pentru destinul meu final. Responsabilitatea noastră este să ascultăm> (G. C. Morgan).

Note:

.    

5 NOIEMBRIE 2000 CAP. III. DAVID ȘI SOLOMON

DAVID ȘI BAT-ȘEBA

II Samuel 11:1-27; 12, 13-15

Cuvântul de aur:

 <Pentru ce dar ai disprețuit tu cuvântul Domnului, făcând ce este rău inaintea Lui? Ai lovit cu sabia pe Urie, Hetitul, ai luat de nevastă pe nevastă-sa și pe el l-ai ucis cu sabia fiilor lui Amon> - II Samuel 12:9

INTRODUCERE:

David fiind impărat peste tot Israelul, filistenii și-au adunat forțele și au pornit la război. David s-a bucurat de mai multe victorii (5:17-25; 8:1-14). Războiul cu amoniții a fost amânat din pricina iernii și a fost reluat odată cu venirea primăverii. David a rămas la Ierusalim, iar oștirea a fost condusă de Ioab, care i-a invins pe amoniți.

EXPLICAREA LECȚIEI:

Adulterul (11:1-5). David este inconjurat numai de succese. <David a trimis pe Ioab, cu slujitorii lui și tot Israelul, să pustiască țara lui Amon. Dar David a rămas in Ierusalim> (11:1). De data aceasta, David nu se află cu trupele sale la război. Dacă s-ar fi dus să lupte, episodul cu Bat-Șeba n-ar fi avut loc. Bătăliile noastre cele mai grele nu vin când muncim din greu, ci când ne relaxăm. David se plimba pe acoperișul casei impărătești, când a zărit o femeie, nespus de frumoasă. Întâmplările care urmează ne tentează să ne gândim doar la păcatul lui David. Dar nici Bat-Șeba nu a chibzuit situația și a lăsat de-o parte modestia care caracteriza femeile evreice. Dacă David ar fi plecat la luptă, el n-ar fi văzut-o pe Bat-Șeba. Dacă ea nu s-ar fi scăldat in acel loc, nu l-ar fi ispitit pe David> (Ra]mond Bro[n).

Crima (11:6-27). <Femeia a trimis vorbă lui David, zicând: Sunt insărcinată> (11:5). David se află la o răscruce, el poate să-și recunoască păcatul in fața lui Dumenzeu, sau poate opta pentru ceea ce de fapt a și făcut.

Urie, care era un soldat credincios,  a rămas loial lui Israel.

<În opinia mea, aceasta este cea mai rea parte a păcatului lui David. El a complotat in mod deliberat uciderea lui Urie. Dumnezeu nu ascunde păcatul> (J. V. McGee). Când a murit Urie, au murit și alții pe lângă el, plătind pentru păcatul lui David. <Fapta lui David n-a plăcut Domnului.> Ca urmare a faptelor lui David, viața sa, care până in acele momente fusese plină de succese, va fi presărată cu probleme.

Iertare și pedeapsă (12:13-15). A trecut un an și s-a născut copilul lui Bat-Șeba. David trăia momente de groază, temându-se de Ioab și incărcat fiind de fapta sa criminală. Domnul l-a trimis pe Natan la David (12:1). Acesta ii istorisește lui David niște intâmplări in care David se va vedea ca intr-o oglindă.

Natan a dat dovadă de mare curaj să acuze un impărat. El ar fi putut să-și piardă viața. Dar David iși mărturisește păcatul! După Lege, David și Bat-Șeba trebuiau uciși (Lev. 20:10). Dar Dumnezeu, in harul Său, le-a iertat păcatele (Ps. 51), cu toate că, in virtutea guvernării Sale, El a fost nevoit să-i lase să secere consecințele. David iși recunoaște păcatul: <Am păcătuit impotriva Domnului> (12:13). Ce contrast intre atitudinea lui David și cea a lui Saul! (I Sam.15:24). Ca urmare, David va experimenta bucuria iertării (Ps. 32:1, 5; 51:8, 12).

INTERPRETARE:

Viața lui David ne invață cel puțin două lecții: una despre o confruntare eficientă, și alta despre o pocăință veritabilă. Pentru a fi eficienți intr-o confruntare, trebuie să ne inzestrăm intâi cu adevărul, să nu confruntăm pe nimeni dacă nu cunoaștem adevărul. Apoi, trebuie să alegem momentul potrivit. Să fim atenți la ceea ce vrea Dumnezeu de la noi și să alegem momentul propus de El. Urmează alegerea cuvintelor ințelepte. Natan nu s-a dus direct la David spunându-i: <Ești in păcat. Mi-e rușine de tine!> El și-a ales cuvintele cu ințelepciune. Avem nevoie de curaj. Sursa curajului lui Natan a fost Dumnezeu. Doar adevărul ne eliberează, deci să nu ne temem (Ioan 8:32).

A doua lecție pe care o invățăm este cea a pocăinței veritabile. Acest gen de pocăință aduce după sine o admitere deschisă și fără eschivări a păcatului. <Împotriva Ta, numai impotriva Ta, am păcătuit și am făcut ce este rău inaintea Ta> (Ps. 51:4). Urmează dorința de a rupe legătura cu păcatul. Pocăința ne schimbă direcția vieții (Prov. 28:13). Adevărata pocăință aduce după sine un duh zdrobit și smerit (Ps. 51:17). În final, iertarea și legăturii cu Dumnezeu este reactualizată. Natan i-a spus lui David: <Domnul iți iartă păcatul, nu vei muri.> Păcatele vor fi iertate, dar unele vor avea consecințe de nedescris. Dumnezeu ne iartă și ne curăță prin sângele Domnului Isus. Nu ni se promite o inlăturare a tuturor consecințelor, dar ni se asigură o ușurare pe care numai Duhul Sfânt ne-o poate da – I Ioan 1:9.

APLICARE:

1. Să remarcăm că această cădere a lui David a avut loc intr-o perioadă de prosperitate și de viață ușoară. Păcatul lui David a fost culminarea unui proces (II Sam. 5:13; Deut. 17:17), și nu un act izolat. Păcatul inițial, adulterul, a dus la unul și mai mare, crima. Păcatul lui David a avut ca urmare ani intregi de suferință.

2. Ce ușor e să vedem păcatul la alții, și nu știm că, de fapt, ne pronunțăm propria sentință. Natan a zis lui David: <Tu ești omul acesta!> (12: 70).

Note:

12 Noiembrie, 2000

Solomon, urmașul lui David

I Impărați 2:1-4; 3:3-10

CUVÂNTUL DE AUR: 

<Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău!  Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta așa de mare la număr!> – 1 Impărați 3:9

INTRODUCERE:

David imbătrânise.  La fel ca și in cazul lui Absalom, care a murit in timpul revoltei, o nouă incercare de acaparare a tronului a fost făcută de Adonia, un fiu al lui David, mai in vârstă decât Solomon.  Cu ajutorul lui Ioab, Adonia a pornit o revoltă prin care el se anunța impărat.  Dar inainte de moarte, David și slujitorii lui au anunțat că Solomon va rămâne impărat in locul lui David.  Cei de partea lui Adonia l-au părăsit (poate amintindu-și de exemplul lui Absalom!) și s-au alipit de Solomon.  Iar Solomon a devenit impărat incă inainte de moartea lui David.

EXPLICAREA LECȚIEI:

Nu ni se spune ce vârstă a avut Solomon când a ajuns impărat.  David il numește <tânăr și plăpând> (1Cronici 22:5).  Solomon insuși se autocaracteriza: <Eu nu sunt decât un tânăr> (1 Impărați 3:7).  Dar in Proverbe 4:3-9, Solomon ne amintește că a fost invățat de către tatăl său, să urmeze calea ințelepciunii.

Sfaturi pentru un impărat (1 Impărați 2:1-4).             Printre ultimele cuvinte pe care i le adresează fiului său Solomon, David are trei sfaturi: fii tare (vv. 1-2), păzește poruncile lui Dumnezeu (v. 3) și gândește-te la viitor (v. 4).  Tocmai pentru că infățișarea exterioară a lui Solomon probabil că-l trăda ca tânăr, David il indeamnă:  <Intărește-te și fii om!>.  Dușmanii tronului nu au dispărut odată cu coborârea lui David de pe tron.  Solomon este acela care de acum trebuia să fie cu luare aminte la pericolele care-l pasc pe un impărat.  Dar mai mult, David se așteaptă ca fiul său Solomon să facă dreptate in cazul lui Ioab, care omorâse nu numai pe Absalom, chiar impotriva ordinelor date de impărat, ci și pe unii dintre războinicii lui David care ar fi putut fi pretendenți la poziția pe care o avea Ioab.  Dar un impărat puternic, trebuia in primul rând să asculte de poruncile lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este mult atotputernic și ințelepciunea Lui este nemărginită.  Succesul lui Solomon era garantat doar cu condiția ca el să asculte și să dea dovadă de credincioșie. 

            Succesul impărăției lui David a fost promis de Dumnezeu, dar cu o condiție:  ca urmașii lui să păzească legea Domnului și poruncile Lui.  Probabil că in mintea lui David erau incă proaspete amintirile urmărilor propriei sale neascultări. 

Devotamentul lui Solomon (1 impărați 3:3, 4).             Nu ne este greu să ințelegem prima parte a versetului 3: <Solomon iubea pe Domnul și se ținea de obiceiurile tatălui său David.>  Dar a doua parte a versetului se pare că este o prevestire a păcatelor mai grave pe care Solomon urma să le comită.  Afirmația <numai că (Solomon) aducea jertfe și tămâie pe inălțimi> ne este prezentată in contrast (<numai>) cu prima parte, cu devotamentul de care Solomon dă dovadă.  Dar totuși, Dumnezeu nu pedepsește incă inchinarea pe inălțimi, iar versetul 2 oferă o explicație: <Poporul nu aducea jertfe decât pe inălțimi, căci până pe vremea  aceasta nu se zidise incă o casă in Numele Domnului.>  Se pare că atâta timp cât jertfele nu erau aduse idolilor, sau in felul păgânilor, Dumnezeu a tolerat inălțimile.  Mai târziu, după ce Solomon a zidit templul la Ierusalim, Dumnezeu a hotărât locul acesta ca centru al inchinării. 

            Probabil că Gabaon era <cea mai insemnată inălțime> pentru că acolo era cortul intâlnirii.  Acolo Solomon a jertfit cu inimă largă, aducând o mie de arderi de tot, ceea ce chiar și pentru un impărat era considerat mult. 

Darul lui Dumnezeu pentru Solomon (1 Împărați 3:5-10).             Valoarea darului pe care Solomon l-a adus Domnului a fost mare, dar ceea ce Dumnezeu urma să-i dăruiască impăratului era mult mai de preț.   Dumnezeu ii oferă lui Solomon o oportunitate unică: să primească lucrul pe care și-l dorește cel mai mult in viață. 

            In loc să-și rostească dorința, Solomon incepe prin a recunoaște binecuvântarea și bunăvoința pe care Dumnezeu le arătase deja robului Său, David.  Solomon nu uită să fie recunoscător pentru darurile pe care deja le primise din mâna lui Dumnezeu.  La 2 Samuel 7:8, 9 aflăm o listă de daruri pe care Dumnezeu le-a dat robului Său David.

            Inainte ca să spună ceea ce dorește, Solomon face mărturisirea că el este prea mic și neinsemnat față de datoria mare pe care o are, față de problemele multe și grele care pot să se ivească in conducerea unui popor atât de numeros.  Solomon deja dă dovadă de ințelepciune, când recunoaște cât de mic și neinsemnat este el in fața lucrării mari care-i stă in față.  Cererea lui Solomon se dovedește a fi plăcută lui Dumnezeu:  impăratul cere <o inimă pricepută> nu pentru folosul său, ci ca să judece poporul.

INTERPRETARE:

Exemplul tânărului Solomon este un exemplu de altruism.  In fața atâtor posibilități Solomon o alege pe cea care este de folos poporului, prin care poate să ajute pe alții.  1 Corinteni 10:24 ne amintește că nu trebuie să căutăm doar la foloasele noastre, ci să fim preocupați și de nevoile celor din jurul nostru. 

Înțelegem din modelul lui Solomon că numai Dumnezeu dă ințelepciune.  Aceasta inseamnă că Scriptura este sursa principală de ințelepciune pentru credincios.  Este inutil să-I cerem lui Dumnezeu ințelepciune, dar să ignorăm studiul Cuvântului lui Dumnezeu.

Binecuvântarea lui Dumnezeu este pentru cei ce persistă in credincioșie.  Mai jos, in versetul 14, Dumnezeu ii amintește lui Solomon că statornicia in căile Lui și umblarea continuă după legea și poruncile Lui este condiția binecuvântării.  Același lucru este subliniat in Iacov 1:12. 

            APLICARE:

Adeseori, Pavel le amintește cititorilor că trebuie să rămână tari (1 Corinteni 16:13; Efeseni 6:10; 2 Timotei 2:1).  Pentru creștin această poruncă nu este imposibil de indeplinit, deoarece avem cu noi prezența Duhului Sfânt care ne ajută in slăbiciunea noastră. 

Solomon este indemnat să distrugă răul din mijlocul poporului.  Creștinul trebuie să fie cu luare aminte la prezența lucrurilor care distrug, care pângăresc, sau care sunt un pericol in calea trăirii unei vieți de curăție.  Aceasta inseamnă că se cere o atitudine de veghere continuă, un duh de discernământ ca să putem deosebi răul de bine.  Solomon a cerut ințelepciunea aceasta.

Poate cea mai bine cunoscută invățătură a acestei lecții este faptul că trebuie să punem mai puțin preț pe lucrurile materiale și mai mult preț pe cunoașterea voiei lui Dumnezeu.

Note:

19 Noiembrie, 2000

Solomon construiește Templul

1 Impărați 6:37, 38; 8:22, 23, 27-30, 9:1-5

CUVÂNTUL DE AUR: 

            <Dar ce! Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ?  Iată că cerurile și cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă:  cu cât mai puțin casa aceasta pe care Ți-am zidit-o eu!>  - 1 Impărați 8:27

INTRODUCERE:

Este normal ca un rege sau un președinte al unei țări să nu locuiască intr-o casă oarecare, ci intr-una construită și amenajată in mod special pentru conducător.  După ce David a devenit impărat al lui Israel, el a cucerit Ierusalimul și l-a făcut orașul capitală (2 Samuel 5:6-9).  Apoi, Hiram, impăratul Tirului a trimes lui David atât materiale de construcție, cât și muncitori care să-i construiască o casă.  De pe acum, probabil că David avea cea mai frumoasă casă din Israel (2 Samuel 5:11).  Aducând chivotul legământului la Ierusalim, David l-a așezat intr-un cort pe care il pregătise in mod special pentru acest scop.  Dar nu i s-a părut potrivit lui David ca el să aibă un palat frumos, in timp ce prezența lui Dumnezeu să fie intr-un simplu cort.  Și cu toate că a avut intenția să-I construiască un templu, lui David nu i s-a ingăduit, deoarece el fusese un om al războaielor.  Dumnezeu a vrut ca templul să fie construit de un om al păcii.  Arhitectul templului a fost Dumnezeu, care i-a destăinuit planul de construcție lui David, care la rândul lui l-a transmis fiului său Solomon. 

EXPLICAREA LECȚIEI

Zidirea Templului (1 Impărați 6:37, 38). Solomon a inceput să pună temeliile templului in al patrulea an al domniei lui, in luna Ziv.  Luna Ziv era a doua lună a anului evreiesc, inainte de robia Babiloniană, și care inseamnă splendoare sau frumusețe (probabil o referință la frumusețea primăverii).  Construcția templului a ținut mai bine de șapte ani, și s-a incheiat in al unsprezecelea an al domniei lui Solomon.

Rugăciunea lui Solomon (1 Impărați 8:22, 23, 27-30). Capitolul 8 relatează aducerea chivotului legământului la templu.  Atunci un nor de slavă a umplut casa, ceea ce dovedește că Dumnezeu a acceptat acest templu ca un loc unde Dumnezeu să locuiască in mijlocul poporului Său (1 Impărați 8:10-11). 

            Solomon a vorbit adunării (vv. 14-21).  Dar incepând cu versetul 22, mâinile intinse ale lui arată că Solomon vorbea acum lui Dumnezeu in rugăciune.  Din nou il găsim pe Solomon recunoscând credincioșia lui Dumnezeu și faptul că Dumnezeu iși ține legământul cu cei care păzesc poruncile și ei inșiși rămân credincioși lui Dumnezeu.  Solomon recunoaște că Dumnezeu este singurul Dumnezeu, mai presus de orice alți dumnezei.  Versetul 27 conține apogeul rugăciunii lui Solomon, când acesta recunoaște că lucrarea mâinilor lui nu merită să fie locul unde să locuiască Dumnezeul cel Atotputernic.

            Ințelegând că Dumnezeu nu poate fi cuprins de spațiul fizic, Solomon apelează la indurarea și la mila lui Dumnezeu, și-I cere ca să ia aminte la rugăciunea lui.  Solomon iși amintește făgăduința făcută de Dumnezeu, și se roagă ca prezența Celui Prea Inalt să fie in locul acela, acolo unde poporul lui Israel se va aduna pentru rugăciune.  Este advărat că Dumnezeu nu poate fi limitat in spațiu, inlăuntrul templului.  Dar intr-un sens real, prezența Lui a fost in templu, și acest lucru a fost vădit prin slava care a umplut templul.  Solomon a cerut ca Dumnezeu să ia aminte nu numai la rugăciunea pe care a făcut-o el, impăratul, in ziua aceea, ci mai ales la rugăciunile care se vor inălța la cer din locul acela.  Știa Solomon că este inevitabil pentru popor să nu păcătuiască, să cadă in idolatrie: de aceea se roagă el ca Dumnezeu să asculte rugăciunile lor și să-i ierte. 

Răspunsul lui Dumnezeu (1 Impărați 9:1-5). Ultima parte a capitolului 8 relatează ceea ce s-a intâmplat după ce Solomon și-a sfârșit rugăciunea.  Impăratul i-a indemnat apoi pe Israeliți să fie ascultători față de Dumnezeu.  Răspunsul Domnului a venit după terminarea construcției templului, și după terminarea clădirii palatului impărătesc și a casei din pădurea Libanului (aceasta din urmă s-ar putea să-și fi luat numele de la stâlpii mari de sprijin, făcuți din cedri din Liban).  Dumnezeu ii vorbește lui Solomon, amintindu-i de responsabilitatea lui de a rămâne credincios, la fel ca tatăl său David.  La Gabaon, Domnul S-a arătat, pentru că Solomon căpătase trecere inaintea lui Dumnezeu.  Acum, auzind rugăciunea lui Solomon, Dumnezeu se arată din nou, arătând iarăși că rugăciunea lui Solomon a fost primită, lucrarea lui a fost acceptată inaintea lui Dumnezeu, și Dumnezeu promite că prezența Lui va fi peste noul locaș. 

            Din nou, condiția binecuvântării lui Dumnezeu este ascultare și persistență in trăirea după orânduirile Lui.  Solomon nu rămăsese fără nici un exemplu de trăire: tatăl său David este menționat in mod frecvent ca model de ascultare.  Răspunsul lui Dumnezeu se incheie cu o promisiune: dacă Solomon va continua să umble pe căile plăcute Domnului, scaunul de domnie al lui David va fi intărit pe vecie.  Dacă nu, poporul va pierde chiar țara promisă, țara in care locuiau, iar templul va fi distrus.  Și ce trist este că pedeapsa lui Dumnezeu vine datorită idolatriei și neascultării poporului (1 Impărați 24:10-13; 25:8, 9, 13-17). 

INTERPRETARE

Dumnezeu nu poate fi cuprins de ințelegerea noastră.  Cât de absurd este să crezi că Dumnezeu poate fi mărginit doar la temple ca cel al lui Solomon, sau in alte clădiri făcute de mâna omenească.  Ințelegând că Dumnezeu este nemărginit, Solomon prin rugăciunea sa, apelează la indurarea și la harul lui Dumnezeu.

Avem in lecția de astăzi un exemplu de un om care a știut că nu există relație cu Dumnezeu fără harul lui Dumnezeu, că numai datorită indurării Lui putem veni in fața Tatălui.  Apoi, lui Solomon i se ingăduie chiar să participe in lucrarea lui Dumnezeu.  Și mai mult, Dumnezeu acceptă lucrarea acestui om.  Dar aceste <realizări> nu inseamnă nimic dacă nu exită statornicie in ascultare.

Ce poate fi atât de atrăgător in a face răul? Istoria arată urmările nefaste ale neascultării.  Atunci de ce sunt atât de mulți oameni care se complac in neascultare?  Nimic nu poate fi mai simplu de ințeles decât avertizarea de la 1 Impărați 9:6-9.  Cum a putut Solomon să o desconsidere?  Inzestrat cu o ințelepciune mai mare decât orice alt ințelept de-a lungul veacurilor, și totuși s-a purtat ca un nebun.  Neascultarea lui a făcut ca in final imperiul să fie adus la ruine.             

APLICARE:

Lecțiile acestea ne arată cum neascultarea il impiedică pe Dumnezeu să-și continue legătura cu omul.

Ceea ce ne-a câștigat intrare la Tatăl este doar Harul Lui, arătat prin jertfa Domnului Isus la Calvar.  Avem o mântuire veșnică, bine ancorată in credincioșia lui Dumnezeu.  Dar Dumnezeu cere copiilor Lui o viață de ascultare, o viață de păzire a Cuvântului Sfânt. 

            Lui Solomon, Dumnezeu ii arată responsabilitățile pe care el le avea.  Avem in Cuvânt exemple de trăire, și avem avertizări prin care să vedem pericolul.  Dacă a fost distrus templul, care era mărturia prezenței lui Dumnezeu cu poporul Său, și dacă păcatul idolatriei și al neascultării L-au făcut pe Dumnezeu să-i scoată pe Israeliți chiar și din țara lor, oare cum ar trebui să ințelegem seriozitatea cu care Dumnezeu tratează păcatul?  Când Dumnezeu cere ascultare, trebuie să ințelegem că nu putem face nimic mai important decât să răspundem cu o viață de supunere și ascultare.

Note:

26 Noiembrie, 2000

Căderea lui Solomon

1 Impărați 11:1-13a

CUVÂNTUL DE AUR: 

<Domnul S-a mâniat pe Solomon pentru că iși abătuse inima de la Domnul, Dumnezeul lui Israel, care i se arătase de două ori >            – 1 Impărați 11:9

INTRODUCERE:

Nu știm dacă a invățat Solomon la picioarele preoților și a profeților de pe vremea lui David, sau ce influență a avut proorocul Natan asupra lui.  Dar știm că impăratul și-a amintit invățătura pe care i-a dat-o tatăl său David, omul după inima lui Dumnezeu (Proverbe 4:3, 4).  In plus, Solomon a fost inzestrat de Dumnezeu cu o ințelepciune nemaiintâlnită.  Solomon a fost autorul a trei mii de proverbe (1 Impărați 4:32), cu mult mai multe decât cele pe care le găsim in cartea Proverbelor.  Uitându-ne la proverbele din cartea aceasta, citim incă de la inceput că <frica Domnului este inceputul științei.> (Proverbe 1:7)  Iar in concluzia unei alte scrieri ale lui Solomon, el dă următorul sfat: <Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui.  Aceasta este datoria oricărui om.> (Eclesiastul 12:13)  Cu siguranță, am spune noi, că un om ințelept ca Solomon nu va putea fi prins in capcana răutății.  Dar cu toate acestea Solomon a căzut in păcate groaznice.      

EXPLICAREA LECȚIEI:

Femeile străine (1 Impărați 11:1-3). Legea lui Dumnezeu nu a oprit poligamia, dar a poruncit Israeliților să-și ia neveste doar din mijlocul poporului lor (Deuteronom 7:1-4).  Dar din motive politice, Solomon a călcat porunca aceasta incă din primii ani de domnie, intrând in alianță cu Faraon, impăratul Egiptului, prin căsătoria cu fiica acestuia (1 Impărați 3:1).  Dar acesta a fost doar inceputul.

            Dumnezeu la poruncise Israeliților să distrugă toate neamurile pe care le intâlniseră in Canaan.  Poporul lui Dumnezeu nu avea voie să se asocieze cu aceste neamuri, deoarece acești păgâni erau in stare să intoarcă inima poporului Domnului după alți dumnezei (Deuteronom 7:1-5).  Dar Solomon, fiind mai mult preocupat de intărirea impărăției sale, și-a luat de neveste Moabite, Amonite, Edomite, Sidoniene și Hetite.   Acestea aparțineau unor popoare pe care David le subjugase in timpul domniei lui.  Legăturile lui Solomon cu impărații păgâni au inceput să slăbească legătura lui cu Dumnezeu.  Cele o mie de femei de care și-a alipit Solomon inima i-au abătut inima de la ascultarea de Dumenzeu.  Legea, care a fost dată inainte de vremea impăraților, poruncea ca impăratul <să nu aibă un număr mare de neveste, ca să nu i se abată inima> (Deuteronom 17:17).  Țiitoarele se pare că au fost acele neveste care nu erau din familii impărătești, și nu aflăm motivul pentru care Solomon și-a luat aceste țiitoare.

Idolatria (1 Impărați 11:4-8). Porunca intâi spune: <Să nu ai alți dumnezei afară de mine> (Exodul 20:3).  Poate Solomon nu a intenționat să calce porunca aceasta atunci când și-a adus ca nevastă din Egipt pe fiica acelui Faraon.  Versetul 4 parcă lasă de ințeles că in tinerețe, Solomon s-a menținut tare pe calea pe care i-a poruncit tatăl său David să meargă.  Dar cu vârsta, puterea lui Solomon de a se impotrivi a scăzut, și cu timpul femeile acestea străine i-au intors inima către alți dumnezei. 

            Astartea era o zeiță la care se inchinau mulți păgâni de pe coasta Mediterană.  Cei care se inchinau lui Moloc (sau Milcom), <urâciunea Amoniților,> iși ardeau copiii ca jerftă acestui zeu, ceea ce Israeliților le era oprit (Leviticul 18:21).  Solomon nu a ajuns atât de departe in stricăciune, dar urmașii lui au ajuns (cam după două secole).  In ochii lui Dumnezeu, orice amestec cu idolii aceștia era o urâciune (v. 6). Dumnezeu nu oprise inchinarea pe inălțimi de la bun inceput, dar templul a fost construit tocmai pentru că aceste inălțimi reprezentau o ispită pentru Israeliți, de a practica obiceiurile păgânilor.  Și tocmai in cursa aceasta a căzut Solomon.

Pedeapsa (1 Impărați 11:9-13). Domnia lui Solomon a fost un succes, atât timp cât plăcerea lui a fost să trăiască după placul lui Dumnezeu.  Dar vocile nevestelor lui au inceput să răsune mai tare decât glasul lui Dumnezeu, și indemnurile lor au fost mai convingătoare decât poruncile Domnului.

            Faptul că Solomon și-a indreptat inima inspre urâciunile idolilor a fost mai grav, deoarece Solomon a avut odinioară harul ca Dumnezeu să-i apară și să-i vorbească de două ori.  Prima dată, Dumnezeu i-a dăruit ințelepciune, bogății și cinste, iar a doua oară Dumnezeu i-a promis succes, dacă va continua să rămână credincios, sau pedapsă dacă se va abate (1 Impărați 9:4-9).  Dar Solomon a ales neascultarea in mod fățiș.  Cu toată ințelepciunea lui, Solomon trebuie să fi ințeles exemplele istoriei poporului lui, abaterile lor și pedeapsa lui Dumnezeu care a urmat in mod negreșit.  Oare să fi crezut Solomon că el va scăpa de mânia lui Dumnezeu după toate urâciunile pe care le-a săvârșit?  Mai mult ca sigur, Solomon a incetat de a mai incerca să umble in căile Domnului.  Pedeapsa a fost vestită:  impărăția pe care tatăl său David a stabilit-o urma să fie dată in mâinile unui slujitor al lui Solomon.  Dar de dragul lui David, și pentru credincioșia de care a dat el dovadă, Dumnezeu a hotărât ca pedeapsa să fie amânată.  Dar Solomon cel neascultător a murit destul de tânăr, probabil nu mai mult de șaizeci de ani.

INTERPRETARE

Ceea ce la inceput a părut o simplă și nevinovată toleranță față de alte religii și idoli, l-a târât pe Solomon in păcatul cumplit al idolatriei.  Cine ar fi crezut că cel mai ințelept impărat de pe pământ să ajungă atât de amarnic inșelat de vraja păcatului?  Solomon, cel care a construit templul, ca loc pentru inchinare in fața lui Dumnezeu, prin alunecarea in păcatele păgânilor de care s-a legat, acum ajunge să construiască locuri pentru inchinarea la idoli, lui Chemoș și lui Moloc.

Insă Roboam, fiul lui Solomon, nu a pierdut toată impărăția, ci a continuat să conducă seminția lui Iuda, impreună cu unii din Beniamin.  Dumnezeu avea un plan mult mai măreț cu impărăția lui David, și acest plan nu a putut fi impiedicat de păcatul lui Solomon.

APLICARE

Negreșit, intâlnim in viață situații care au o aparență de nevinovăție, o infățișare inocentă.  Plăcerile simple, de o clipă, pot să se transforme in capcane mortale.  Obiceiurile păcătoase, care la prima vedere par de prea mică insemnătate, pot să ajungă in final să inrobească, astfel incât păcatul idolatriei se dezvoltă și pune stăpânire pe cel care odinioară păzea porunca sfântă.  Și ce ușor este ca să ajungem stăpâniți și conduși de lucrurile pe care le iubim!

După mulți ani, a venit o vreme in Israel când promisiunea lui Dumnezeu se părea că a eșuat:  nu era nici un urmaș din familia lui David la conducere in Ierusalim.  Dar promisiunea lui Dumnezeu nu poate da greș.  Din seminția lui David, s-a născut un fiu al lui David, care deasemenea a fost Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu Veșnic.