POCAITUL CARE NU SE POCAESTE

Cel care este credincios in Hristos este o persoana care se pocaieste intreaga lui viata. Incepe cu pocainta si continua in pocainta (Romani 8:12-13). David a savarsit pacate imense dar a cazut in genunchi fara cel mai mic gest de cracnire la o singura vorba a profetului, si asta pentru ca David a fost un pocait in inima lui (2 Samuel 12:7-13). Petru s-a dezis de Hristos de 3 ori, dar a suferit de 3 ori mai multa remuscare pana cand s-a pocait cu lacrimi amare (Matei 26:75). Fiecare crestin este chemat sa fie un pocait, dar el trebuie sa fie un pocait care se pocaieste continuu. Cand vorbeste despre invatatura cu privire la disciplina in biserica, Biblia ne arata ca toti credinciosii autentici trebuie sa aiba o natura de oameni care se pocaiesc. O persoana care nu este dornica sa se pocaiasca la mustrarea in dragoste a bisericii poate fi considerat ca nimic mai mult decat un “pagan si un vames” (Matei 18:15-17).

Ce este Pocainta?

Pocainta este o schimbare a mintii in ce priveste pacatul si in ce priveste atitudinea fata de Dumnezeu, o intoarcere interioara de la pacat catre Dumnezeu, lucru care este vizibil prin rodul sau – ascultarea (Matei 3:8; Faptele Apostolilor 26:20; Luca 13:5-9). Este o ura fata de ceea ce inainte iubeai si o iubire fata de ceea ce inainte urai, o schimbare a pacatului irezistibil cu un irezistibil Hristos. Pocaitul adevarat este dedicat, legat de Dumnezeu. Credinta este singura lui optiune. Atunci cand isi da seama pe deplin ca pacatul il falimenteaza, Dumnezeu il ia in primire (Matei 9:13b). Si fie va avea credinta, fie va ajunge la disperare; constientizarea acestui faliment fie il va elibera, fie il va devora.

Omul religios adesea se inseala in ceea ce priveste pocainta proprie. Este adevarat, cel credincios ar putea savarsi cele mai grave pacate; dar este un semn de moarte pentru acela care ramane in iubire fata de pacat, care continua sa se simta confortabil intr-o atmosfera pacatoasa, pentru ca doar cei care se pocaiesc cu adevarat vor mosteni cerul.

Pocaitul inselat ar putea sa fie cel mai rau dintre pacatosi daca ar putea, insa societatea il retine cumva de la aceasta. El poate tolera sau chiar se poate bucura deplin impreuna cu acei pretinsi crestini si pastori, care sunt lumesti, dar el nu isi doreste sa fie partas unei comuniuni sfinte sau a unei inchinari sfinte si fervente. Daca el nu poate suporta un serviciu de inchinare mai mult de 15 minute considerandu-l “prea lung”, cum se va simti o astfel de persoana dupa 15 milioane de ani de serviciu de inchinare eterna in rai? El aspira la un rai al desfatarii, recreerii si unei vieti usoare – un fel de vacanta continua; pentru o astfel de persoana, raiul sfinteniei totale ar fi ca un iad.

Totusi Dumnezeu este sfant si Dumnezeu este în rai. El nu poate fi învinovatit pentru trimiterea unui om pacatos in iad, chiar daca o astfel de persoana ar declara oricat de articulat ca este un credincios (Evrei 12:14).

Care sunt substitutele pentru Pocainta Autentica?

1. Poti sa te reformezi in faptele tale, fara a experimenta insa pocainta din inima. (Psalmul 51:16-17; Ioel 2:13). Aceasta este o inselatorie majora, pentru ca in ea, iubirea pacatului ramane in tine (1 Ioan 2:15-17; Faptele Apostolilor 8:9-24). Fariseii erau experti la acest capitol (Marcu 7:1-23). Inima unui om este marea lui problema. Un om poate parea perfect in faptele sale, dar sa ramana condamnat pentru inima lui. Faptele lui sunt cel mult ipocrite si servesc intereselor proprii, ale eului. Nimic bun nu poate iesi vreodata dintr-o inima rea. “Oare din aceeasi vana a izvorului tasneste si apa dulce si apa amara? Fratii mei, poate oare un smochin sa faca masline, sau o vita sa faca smochine? Nici apa sarata nu poate da apa dulce…” (Iacov. 3:11-12).

2. Poti sa experimentezi emotia pocaintei dar nu si efectul ei. Acest lucru este precum amnezia. Astfel, iti poti vedea spectrul pacatului in oglinda si sa fii cuprins de groaza, si totusi imediat sa uiti ce fel de persoana tocmai ai vazut (Iacov 1:23-24). Este adevarat, pocainta include si o emotie sincera, o afectiune pentru Dumnezeu si o nemultumire vis-à-vis de pacat. Chiar valuri de regrete pot inunda inima pacatosului, si chiar este normal ca acest lucru sa se intample (Iacov 4:8-10). Dar exista un astfel de lucru precum emotia temporara care poate semana in aparenta cu pocainta; acesta emotie are insa picioare foarte slabe si nu poate sa il tina pe acel om intr-un comportament adecvat pe lungul drum al obedientei fata de Dumnezeu. Regretele tale pot chiar sa fie indelungate. Totusi daca ele nu conduc la pocainta, aceste regrete sunt lumesti si se aseamana cu o moarte vie – si poate chiar mai mult (2 Corinteni 7: 10). Ai de-a face cu un inselator vechi. Iuda a experimentat un astfel de regret, dar apoi “s-a dus de s-a spanzurat.” (Matei. 27:3-5)

3. Poti sa marturisesti verbal folosind cuvintele unui pocait adevarat, dar sa nu te pocaiesti niciodata (Matei 21:28-32; 1 Ioan 2:4; 4:20). Marturisirea in ea insasi nu este echivalenta pocaintei. Marturisirea misca doar buzele, pe cand pocainta misca inima. A numi o fapta ca fiind rea inaintea lui Dumnezeu nu este acelasi lucru cu renuntarea la a face acea fapta. Prin marturisirea ta, poti fi onest si emotional, insa aceasta este inutila daca ea nu exprima o schimbare adevarata a inimii. Exista cei care marturisesc doar pentru a fi vazuti, a caror asa-zisa pocainta poate fi teatrala, fiind exprimata vizual, insa in realitate le lipseste pocainta autentica. Daca faci ca exprimarea pocaintei tale sa apara ca fiind de succes, nu vei acea succes in ce priveste pocainta adevarata. Vei vorbi smerit, dar vei pacatui cu aroganta. Saul a oferit modelul marturisirii (1 Samuel 15:24-26), dar mai tarziu a mers in iad. Pocainta “din vorbe” nu este pocainta.

4. Poti sa te pocaiesti doar din frica fata de condamnare, dar nu din ura fata de pacat. Orice om se va opri din pacat atunci cand va fi prins asupra lui sau cand este aproape sigur ca va fi prins, dar asta numai daca nu cumva pedeapsa sau rusinea ce vor trebui indurate sunt suficient de insemnate (1 Timotei 1:8-11). Atunci cand pierderile sunt suficient de mari pentru a-i capta atentia, persoana respectiva se va reforma. Daca acesta este singurul motiv al pocaintei tale, atunci nu te-ai pocait absolut deloc. Este doar o lucrare a legii, dar nu a harului. Oamenii pot fi controlati prin frica, dar ceea ce se cere pentru pocainta adevarata este o schimbare a inimii. Acan si-a recunoscut pacatul dupa ce a fost prins asupra faptei, dar altfel nu ar fi recunoscut. Oasele lui se gasesc in Valea Acor, dar sufletul lui, cel mai probabil, se afla in iad (Iosua 7:16-26).

5. Poti sa vorbesti in public impotriva pacatului ca si un pocait autentic, dar niciodata sa nu te pocaiesti in viata ta privata (Matei 23:1-3). Folosirea corzilor vocale nu iti poate schimba inima. Intr-o astfel de situatie, pacatul tau este ca o curva. Vorbesti impotriva amantei tale in public, dar o imbratisezi in dormitorul tau. Iar ea nu pare a fi afectata pentru a fi criticata in public atata timp cat iti poate capta toata atentia in viata ta privata. “Suflete prea curvare! Nu stiti ca prietenia lumii este vrajmasie cu Dumnezeu?” (Iacov 4:4).

6. Poti sa te pocaiesti special pentru a beneficia de castiguri temporare decat pentru a da glorie lui Dumnezeu. Exista beneficii pentru cel care se pocaieste, insa motivatia principala pentru pocainta nu poate fi egoista. Eul este mort, iar carcasa lui mirositoare trebuie aruncata. Trebuie sa ne pocaim pentru ca Dumnezeu merita si pentru ca El este autoritatea noastra ce trebuie respectata, chiar si in situatia cand nu am castiga nimic de pe urma pocaintei. Sigur, pocainta noastra ar putea sa para ca ne-a provocat mai multe pierderi decat castigurile pe care le-am fi avut pacatuind (Matei 16:24-26; Filipeni 3:7-8). Si acesta este un test al pocaintei autentice.

7. Poti sa te pocaiesti pentru pacatele mai mici cu scopul de a continua in cele mai grave (Luca 11:42). Noi incercam sa ne bagam in seama constiinta care nu ne da pace doar facand unele exercitii minore de pocainta, dar asta nu este pocainta absolut deloc. In cel credincios cu adevarat, intreaga inima se schimba. Pocaitul pe jumatate este un om impartit: o parte impotriva pacatului si o parte iubindu-l; o parte impotriva lui Hristos, o alta aparent de partea Lui. Dar fie una, fie cealalta trebuie sa iasa biruitoare, pentru ca omul nu poate sa slujeasca si lui Dumnezeu, si lui mamona (sau orice alt idol); trebuie sa iubeasca pe unul si sa urasca pe celalalt (Matei 6:24).

8. Poti sa te pocaiesti intr-atat de general incat de fapt nu te-ai pocait deloc pentru vreun pacat specific. Persoana care se pocaieste in termeni mult prea generali este foarte probabil ca a vrut de fapt sa isi ascunda pacatele (Proverbe 28:13). Acolo unde schimbarile nu sunt specifice, pocainta lipseste de fapt. Pacatul este ca Hydra, animalul acela mitologic cu multe capete. Un astfel de animal nu poate fi infrant “in general”, ci este nevoie sa ii tai toate capetele, unul cate unul.

9. Poti sa te pocaiesti din dragoste sau apreciere pentru prietenii tai sau pentru liderii religiosi, dar sa nu te pocaiesti din dragoste pentru Dumnezeu (Isaia 1:10-17). O persoana poate sa incerce sa se reformeze din afectiune fata de prieteni sau din respect fata de cei mai intelepti spiritual, si totusi sa nu faca nimic semnificativ din punct de vedere spiritual. Daca un om se intoarce de la pacatele lui dar fara a se indrepta de la pacat catre Dumnezeu, va afla ca pacatul sau doar si-a schimbat numele si se ascunde dupa mandria sa. Iar acum va fi mai dificil sa scormonesti pentru a gasi subterfugiile pacatului. I-ai iubit pe altii, dar nu pe Dumnezeu. Si cel mai mult te-ai iubit pe tine. Sotia lui Lot a parasit orasul pacatelor la insistenta unui inger si de dragul familiei sale, dar s-a intors apoi cu fata catre pacat. Si si-a pierdut inima. “Aduceti-va aminte de nevasta lui Lot” (Geneza 19:12-26; Luca 17:32).

10. Poti sa marturisesti finalul unui fapt pacatos dar sa nu te pocaiesti de obiceiul de a trai in acel pacat. Daca o persoana este onesta, este o persoana buna doar in termeni omenesti; dar nu este o persoana pocaita pana cand pacatul acelei persoane este dat mortii. In acest sens, acea persoana trebuie sa fie un “ucigas” pentru a fi a lui Dumnezeu: “Daca traiti dupa indemnurile ei (ale firii pamantesti), veti muri; dar daca, prin Duhul, faceti sa moara faptele trupului, veti trai” (Romani 8:13). Dumnezeu stie ce ai facut in viata ta; ceea ce El vrea de la tine este ascultare, obedienta (Luca 6:46).

11. Poti sa incerci sa te pocaiesti de pacatele tale, dar in acelasi timp in mod intentionat sa lasi poarta deschisa pentru oportunitati noi de a pacatui. Un om care a spus “ma pocaiesc” dar care nu paraseste sursa sau mediul acelui pacat este o persoana suspecta de lipsa pocaintei. Desi anumite situatii care cauzeaza ispitele nu pot fi schimbate, in cele mai multe situatii se poate. O persoana care nu fuge de mediul sau conditiile ispitei atunci cand este in masura sa faca acest lucru arata ca de fapt ea isi iubeste pacatul. Un soarece trebuie sa fie nebun sa isi construiasca ascunzisul sub culcusul pisicii. “Imbracati-va in Domnul Iisus Hristos, si nu purtati grija de firea pamanteasca, pentru ca sa-i treziti poftele” (Romani 13:14).

12. Poti sa faci un efort pentru a te pocai de anume pacate fara sa te pocaiesti de toate pacatele care iti sunt cunoscute. Un om de afaceri invata sa arate grija fata de nevoile clientilor sai, dar in acelasi timp isi batjocoreste sotia prin neglijenta fata de ea. Un altul isi aduce in fiecare saptamana darul in bani la biserica, dar in acelasi timp fura de la patronul sau in fiecare zi din timpul pe care este dator sa il foloseasca in interesul acestuia. Orice persoana se lauda cu unele pacate pe care le-a invins, insa adevarata pocainta consta intr-o repulsie a pacatului in totul. Cel care se pocaieste cu adevarat uraste toate pacatele, desi el poate sa cada in anumite pacate accidental mai repede decat in altele. El ar putea sa nu isi cunoasca toate pacatele, dar renunta si respinge imediat pe cele cunoscute. In cel credincios, pocainta este universala; duhul doreste pocainta chiar si atunci cand trupul este slabit (Matei 26:41).

Pocainta si credinta sunt legate. O persoana pacatoasa nu are nici o speranta de ascultare fata de Dumnezeu în lipsa credintei in Dumnezeu, care este sursa intregii sfintenii. In pocainta fata de pacate, el isi pierde auto-suficienta, pentru ca Dumnezeu este Cel care îl sfinteste (Iuda 24-25; 1 Tesaloniceni. 5:23-24; 1Petru 1:5).

Pocainta este un dar de la Dumnezeu (Faptele Apostolilor 11:19; 2 Timotei 2:25) si o datorie a omului (Faptele Apostolilor 17:30; Luca 13:3). Si vei sti daca ai primit-o numai daca o practici (Filipeni 2:12-13). Nu o astepta sa vina, ci alearga catre ea. “Fii plin de ravna dar, si pocaieste-te” (Apocalipsa 3:19). Alearga dupa ea, si o vei gasi; uita de ea si vei pieri.