Zece Margaritare
Autor: Anonim  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CociorvanSami in 12/12/2010
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi

Zece Margaritare

Fratele Richard Wurmbrand zicea într-una din predicile sale, că, în limba ebraică, verbul ” a spune “se traduce cu expresia a da un mărgăritar. Mi-a plăcut tare mult acest lucru şi m-am gândit, ce frumos ar fi dacă noi, înainte de a deschide gura pentru a spune ceva, ne-am gândi bine, dacă ceea ce vom rosti va îmbogăţi pe interlocutorul nostru. De câte ori, însă, vorbele pe care le-am rostit nu numai că nu au audus nimic cu sine, ci chiar au sărăcit pe celălalt. Am meditat la 10 atribuţii pe care ar trebui să le posede cel care doreşte să fie de folos pentru aproapele său. Acestea sunt 10 mărgăritare, care, poate că nu chiar din întâmplare, încep toate cu litera M:

1. Mântuirea. Dacă vrei să ajuţi, să consiliezi, să îmbărbătezi, întreabă-te prima dată, dacă sufletul tău este mântuit, împăcat cu Dumnezeu. Domnul Isus a spus: Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? Astăzi există o mulţime de consilieri şi de sfătuitori. Câţi oare pot cu adevărat să te ferească de cădere, iar pe cei care sunt deja la pământ, să îi ajute să se ridice?

 

2. Mărturia. Nu este suficient să fii creştin, să fii mântuit. Mărturia vieţii tale, sau reputaţia ta printre oameni este de asemenea de o foarte mare importanţă. Dacă umbli tot timpul cu zdrenţe rupte, cu pantofi murdari, nespălat şi nepieptănat, cum ai putea oare să convingi pe alţii să devină ordonaţi? Nu-i aşa că vor râde toţi de un astfel de om? Sau cum ar putea un frate să predice altora să se ferească de un anumit păcat, când cu toţii ştiu, că el însuşi cade din nou şi din nou în aceeaşi cursă a diavolului?

 

3. Mesajul. Este deosebit de important, ca înainte de toate să avem un mesaj de transmis, să ne verificăm gândurile, înainte de a le rosti, şi să ne întrebăm dacă vin de la Dumnezeu. Aposolul Pavel a spus: Am primit de la Domnul ce v-am învăţat … În Biblie există multe nume, care au fost date mesagerilor lui Dumnezeu: păstori, evanghelişti, profeţi, etc. Unii şi-au alocat ei însuşi numele care considerau că îi cinstesc cel mai mult. Ioan Botezătorul, pe care îl cunoaştem ca fiind eroul Vechiului Testament, când a fost întrebat cine este, a răspuns: Eu sunt glasul …, vocea … Mi-a plăcut foarte mult afirmaţia aceasta. Cu alte cuvinte el zicea: Nu sunt un evanghelist, nu sunt un predicator, ci sunt doar o voce, doar un glas. Dumnezeu este mesagerul, iar eu sunt doar un simplu transmiţător al cuvintelor Lui. Eu nu fac alt ceva, decât să exprim cu exactitate mesajul pe care l-am primit. O trompetă nu poate suna frumos, decât atunci când este în mâna unui maestru. Ce folos să fii mântuit şi să ai şi o mărturie bună, dacă trasmiţi altora mesaje care nu le-ai primit de la Dumnezeu?

4. Mijlocirea. Cineva spunea odată: Pentru a câştiga inima unui om, va trebui să vorbeşti în două direcţii: mai întâi lui Dumnezeu despre om, apoi omului despre Dumnezeu. Mijlocirea pentru cel căzut este o faptă măreaţă, un mărgăritar de mare preţ. Dacă ne vom grăbi să vorbim mai întâi omului despre Dumnezeu, vom vedea că toate cuvintele noastre vor trece pe lângă urechile interlocutorului nostru. Domnul doreşte ca, înainte de a predica în Biserică, înainte de a avea o discuţie cu cineva, înainte de a răspunde la o întrebare, sau la o provocare, să ne rugăm, poate chiar şi în gând, ca Dumnezeu să ne dea cuvintele potrivite şi să mijlocim pentru cel care ne ascultă, ca inima lui să poată primi mesajul ce va urma.

5. Metoda. De câte ori am eşuat noi în transmiterea unui mesaj doar datorită faptului că nu am avut o metodă bună de a-l transmite? Domnul Isus are un mesaj pentru bisericile din Apocalipsa. E frumos să vezi, cu câtă înţelepciune este formulat fiecare în parte. Poate că noi am fi început cu: Iată ce am împotriva ta … El însă începe cu ceva pozitiv: Ştiu faptele tale, osteneala ta, răbdarea ta … În limba germana există o vorbă, care, tradusă în mod liber ar suna cam aşa: Mustră-l, dar fă-o printr-o floare! E ca şi cum ai pune o floare între tine şi cel ce ascultă. Nu-i aşa că altfel va fi primit mesajul tău?

 

6. Momentul. Înţeleptul Solomon spune într-un proverb: Un cuvânt bun spus la vremea potrivită, este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint. Un mesaj de la Dumnezeu trebuie spus de un om mântuit, cu o mărturie bună, prin mijlocire în rugăciune şi cu o metodă înţeleaptă. Ce se întâmplă însă dacă nu îl spun atunci când trebuie? Coşuleţul de argint, de care vorbeşte Solomon, face ce merele acelea frumoase, coapte, aurii, să capete o mare valoare. Nu la fel vor arăta pe o tavă de tablă, murdară şi ruginită. Mesajul de aur, pe care l-ai primit de la Dumnezeu trebuie valorificat DOAR în rama momentului potrivit. Domnul Isus le-a spus la un moment dat ucenicilor: Mai am să vă spun multe lucruri, dar ACUM nu le puteţi purta.

 

7. Modestia. Domnul Isus a renunţat la slava cerească, S-a smerit şi S-a făcut om, ca şi noi, iar această smerenie şi modestie face ca mesajul Său să aibă mare putere. Ceea ce dă farmec unui om este simplitatea, modestia lui. Aceasta se exteriorizează prin modul modest de a vorbi, de a se purta, de a se îmbrăca. Dumnezeu s-a putut folosi de un om ca Saul doar atâta timp cât acesta a fost mic în ochii săi.

 

8. Mimica. Nu numai gura noastră vorbeşte, ci şi faţa. Tot înţeleptul Solomon spune într-un proverb: O inimă veselă înseninează faţa. Cum ar trebui aşadar să fie faţa noastră, a unui om mântuit? Un om crispat şi întunecat nu poate vorbi altora despre pace şi bucurie. Cel care petrece mult timp cu Domnul, prin citirea şi meditarea la Cuvântul Său, îşi va umple inima de bucurie şi speranţă, iar faţa lui va oglindi lucrul acesta. Ana avea o mare povară pe suflet, şi lucrul acesta îl putea vedea oricine pe faţa ei. Citim însă că, după ce s-a rugat şi şi-a vărsat inima înaintea Domnului, faţa ei s-a schimbat, nu a mai fost ca înainte.

 

9. Melodia. Specialiştii spun că fiecare om poate vorbi pe un ton, sau pe altul. Dumnezeu ne-a dat capacitatea de a ne autoverifica melodia vocii. De multe ori am regretat faptul că nu am ştiut să adaptez un ton potrivit. Un duh blând şi liniştit, exteriorizat printr-o voce calmă şi caldă, pot aduce multă vindecare. Fiii lui Core exprimă atât de frumos aceasta: Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă … Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba.

 

10. Motivaţia. M-am întrebat de multe ori: Din ce cauză vorbesc eu altora despre Domnul Isus? Ce mă motivează cel mai mult să fac acest lucru? Scumpii mei, atunci când dragostea este motivaţia noastră principală, tot ceea ce facem va fi primit şi va aduce rod. Am lăsat la urmă acest mărgăritar de preţ deoarece doresc să fie subliniat cu linie groasă în mintea noastră. Apostolul Pavel spune că, dacă voi vorbi chiar şi în limbi îngereşti şi nu aş fi motivat de dragostea lui Dumnezeu, atunci doar voi face zgomot, vorbăria mea nu va fi decât o zdrăngăneală obositoare a unui chimval zăngănitor. Închei aici aceste cugetări. Sunt convins de faptul că mai există şi alte mărgăritare, care nu încep neapărat cu litera M. Fie ca Domnul nostru iubit să ne ajute ca, oridecâte ori ne deschidem gura, să scoatem lucruri de preţ din visteria bogată a inimii noastre. El să ne dea mesajul pe care doreşte să-l rostim, iar noi, ca nişte GLASURI ascultătoare, să transmitem mai departe acest mesaj, cu multă pasiune şi curaj, cu dorinţa sinceră de a îmbogăţi pe cei care ne ascultă.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2064
  • Descărcări: 2
  • Export PDF: 6
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni