Studii despre Biserica lui Dumnezeu

Adevărata Biserică

þ Ce numeşte Dumnezeu Biserica Sa?

Evrei 12:23  …Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi…

Psalmi 87:5  Iar despre Sion este zis: „Toţi s-au născut în el” şi Cel Prea Înalt îl întăreşte.

1 Timotei 3:15  Dar dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului.

Evrei 3:6  Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.

1 Petru 2:5  Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.

Matei 18:20  Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.

Romani 16:5 Spuneţi sănătate şi Bisericii care se adună în casa lor. Spuneţi sănătate lui Epenet, prea iubitul meu, care a fost cel dintâi rod al Asiei pentru Hristos."

1 Corinteni 16:19  Bisericile din Asia vă trimit sănătate. Acuila şi Priscila, împreună cu Biserica din casa lor, vă trimit multă sănătate în Domnul.

Filimon 1:2  către sora Apfia şi către Arhip, tovarăşul nostru de luptă, şi către Biserica din casa ta...

Fapte 20:20 Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos, şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case…"

@ "Dumnezeu are o biserică. Ea nu este o catedrală măreaţă, nici biserica naţională şi nici diferitele denominaţiuni. Ea este formată din oamenii care Îl iubesc pe Dumnezeu şi păzesc poruncile Sale. ‚Unde sunt adunaţi doi sau trei în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.’ Oriunde Hristos se află în mijlocul chiar şi a câtorva oameni, aceasta este biserica lui Hristos, pentru că numai prezenţa Celui Înalt şi Sfânt care trăieşte veşnic poate constitui o biserică." E.White - Upward Look, 315

@ "Nu există o altă biserică decât adunarea celor care au cuvântul lui Dumnezeu şi care sunt curăţaţi prin el." E.White - 4 Spirit of Prophecy, 237

@ "De la început sufletele credincioase au constituit biserica pe pământ. În fiecare eră Dumnezeu a avut veghetorii Săi, care au dus o mărturie credincioasă generaţiei în care au trăit… Porţile iadului nu au putut triumfa asupra poporului Său." E.White - Acts of the Apostles, 11

@ "Cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu, care nu trăiesc numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, formează biserica viului Dumnezeu." E.White – Comentarii Biblice, Vol. 7, 949

Organizatorul  şi organizaţia Bisericii

þ Cine poate organiza Biserica lui Dumnezeu? Cine cheamă oameni? Cine alege oameni? Cine trimite? Cine conduce? Cine direcţionează?

Zaharia 6:12-13.Iată Omul al cărui nume este Odrasla; şi El va creşte din locul Său, şi va construi Templul Domnului. Chiar El va construi templul Domnului, şi va purta gloria; şi va sta şi va guverna pe Tronul Său, şi va fi Preot pe Tronul Său, şi sfatul de pace va fi între ei doi.

Efeseni 1:22,23  El I-a pus totul sub picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, (23) care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi.

Matei 16:18 Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (greceşte: Petros), şi pe această piatră (greceşte: petra) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.

Matei 10:5  Aceştia sunt cei doisprezece pe care i-a trimis Isus, după ce le-a dat învăţăturile următoare: Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a Samaritenilor;

Matei 20:2  S-a învoit cu lucrătorii cu câte un leu pe zi, şi i-a trimis la vie.

Luca 10:1  După aceea Domnul a mai rânduit alţi şaptezeci de ucenici, şi i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile, pe unde avea să treacă El.

Fapte 1:24  Apoi au făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Tu, care cunoşti inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din aceşti doi l-ai ales, (25) ca să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.”

Fapte 16:7  Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie. (8) Au trecut atunci prin Misia, şi s-au pogorât la Troa.

Fapte 9:10-15  În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă Doamne” a răspuns el. (11) Şi Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă „Dreaptă” şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă; (12) şi a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el, şi punându-şi mâinile peste el, ca să-şi capete iarăşi vederea.” (13) „Doamne” a răspuns Anania „am auzit de la mulţi despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim; (14) ba şi aici are puteri din partea preoţilor celor mai de seamă, ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău. (15) Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Nemurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea fiilor lui Israel.

Organizarea de la Cap

þ Este posibil ca un deget sau un organ să organizeze trupul?

Coloseni 1:18  El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi-născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.

Efeseni 4:11-16  Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, (12) pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, (13) până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; (14) ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; (15) ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. (16) Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.

„Citiţi din nou în acel verset şi în următorul (Efeseni 4:14,15): „Ca să nu mai fim prunci, plutind încoace şi încolo, şi purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin înşelăciunea oamenilor, prin abilitatea lor şireată, prin care aşteaptă să înşele; ci spunând adevărul în dragoste, să creştem în toate privinţele în El care este Capul, Hristos.”

Aici este adevărata organizare, şi nu există alta; „Spunând adevărul în dragoste, să creştem în toate privinţele în El care este Capul, Hristos, de la care tot trupul, îmbinat împreună şi strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură de întărire, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, făcând creşterea trupului spre zidirea sa în dragoste.”

Aici este reorganizarea; şi nu este o altă cale. Orice organizare care nu vine de la Isus Hristos nu este deloc organizare; este numai o maşinărie.

Observaţi că această organizare – această reorganizare, vine de la CAP. Organizarea nu vine de la membre; ea vine de la Cap. Să recitesc acest lucru acum, şi voi mai adăuga un verset. „Spunând adevărul în dragoste” – acesta este trupul lui Hristos – „spunând adevărul în dragoste” – aceste membre – „să crească în toate privinţele în El care este Capul, Hristos;” de la cine? – de la Hristos – „tot trupul” – adică toate membrele. „Tot trupul, îmbinat împreună şi strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură de întărire, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei,” – aceasta de la Cap – „făcând creşterea trupului spre zidirea sa în dragoste.” Şi atunci nu vedeţi că numai aceasta este organizarea în biserica lui Hristos? Întreaga reorganizare trebuie să vină de la Hristos Însuşi prin Spiritul lui Dumnezeu. El o poate face; şi numai El.

Deschideţi de asemenea la Coloseni, la versetul corespondent celui asupra căruia v-am atras atenţia (Coloseni 2:18,19): „Nimeni să nu vă facă să vă pierdeţi premiul, făcându-şi voia lui însuşi în smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în cele pe care nu le-a văzut, îngâmfat zadarnic prin mintea sa carnală, şi neţinându-se strâns de CAPUL din care tot trupul hrănit şi strâns unit prin încheieturi şi legături creşte cu creşterea de la Dumnezeu.”

Aceasta spune că acest trup este clădit de la Cap; şi că cei care nu se ţin de Cap îşi pierd premiul. Se umilesc, lucrează, se roagă, şi aşa mai departe; dar ce contează toate acestea? Sunt numai fapte. Şi toate acestea pentru că nu recunosc Capul, „nu se ţin strâns de Cap.”

Astfel, corpul este organizat de la Cap. Energia vieţii, revărsându-se prin Spiritul lui Dumnezeu de la Cap către toate membrele – fiecare membru pus în mişcare de la Cap, fie care membru călăuzit de voinţa care locuieşte în Cap – aceasta este desăvârşirea organizării.

Trupul uman este la fel; şi aceasta este ilustrarea pe care Scriptura o foloseşte pentru aceasta. Iată trupul uman – multe membre, dar este un singur trup. Fie care membru al acestui trup la nostru pe care Dumnezeu ni l-a dat, este pus în mişcare şi călăuzit de către cap.

Apropo; să rămânem puţin asupra acestui gând. În trupurile noastre pe care le avem mereu cu noi, şi pe care le-am dirijat astăzi – de ce în toate îndemnurile Spiritului Profetic către reorganizare, reforma în sănătate apare mereu? De ce, aşa cum a fost citat în mod clar astăzi: „Sunt făcut într-un mod uimitor şi minunat”? – Pentru că în această organizaţie în care noi înşine suntem, trupurile noastre pe care Dumnezeu ni le-a făcut, El ne-a prezentat o ilustraţie veşnică a organizării bisericii. Şi este o mare nepăsare, şi de aici, orbire, faptul că nu se poate vedea organizarea bisericii – ceea ce trebuie aceasta să fie – când în fiecare zi, fiecare poartă cu el şi foloseşte mereu acest trup care este format din mai multe membre. Fiecare dintre aceste membre este pus în mişcare de către cap, şi nici unele nu ajung să se certe, chiar dacă ar exista diferenţă de opinie, sau ar acţiona în sensuri contrare.

Pur şi simplu nu puteţi avea o schismă în trupul pe care l-a organizat Dumnezeu de la Cap. De aceea, de vreme ce Dumnezeu cheamă la o reorganizare, să nu-i fie la nimeni teamă că va exista confuzie, sau schismă sau ceva de genul acesta. Nu există nici un pericol – cu excepţia acelora care nu se ţin strâns de Cap.

Cine compune biserica? – Cei care privesc la Cap; cei care caută Capul; cei care s-au alăturat Capului. Nu contează câte membre sunt, chiar dacă ce suntem unul de o parte a pământului şi altul de cealaltă parte a pământului, cele două membre se vor mişca împreună, şi vor acţiona împreună, deoarece Capul, Hristos Isus, Domnul, îi organizează pe amândoi, voinţa Sa îi pune în mişcare pe ambii, El este Cel care lucrează prin amândoi.”

þ Alegerea unui om drept „Cap vizibil” al Bisericii  este o dogmă catolică şi reprezintă o negare a lui Hristos

Efeseni 5:23b  …Hristos este capul Bisericii, El, mântuitorul trupului.

Coloseni 1:18  El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi-născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.

Judecători 8:22  Bărbaţii lui Israel i-au zis lui Ghedeon: „Domneşte peste noi, tu, şi fiul tău, şi fiul fiului tău, căci ne-ai izbăvit din mâna lui Madian.” 23  Ghedeon le-a zis: „Eu nu voi domni peste voi, nici fiii mei nu vor domni peste voi, ci Domnul va domni peste voi.”

1 Samuel 8:5,7,8  Ei au zis: „Iată că tu eşti bătrân, şi copiii tăi nu calcă pe urmele tale; acum pune un împărat peste noi să ne judece, cum au toate neamurile.” 7  Domnul i-a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei. 8  Ei se poartă cu tine cum s-au purtat totdeauna, de când i-am scos din Egipt până în ziua de astăzi; M-au părăsit şi au slujit altor dumnezei.

Judecatori 9:8-15  Copacii au plecat să ungă un împărat şi să-l pună în fruntea lor. Ei au zis măslinului: „Împărăţeşte peste noi!” (9) Dar măslinul le-a răspuns: „Să-mi părăsesc eu untdelemnul meu, care îmi aduce laude din partea lui Dumnezeu şi a oamenilor, ca să mă duc să domnesc peste copaci?” (10) Şi copacii au zis smochinului: „Vino, tu, de împărăţeşte peste noi!” (11) Dar smochinul le-a răspuns: „Să-mi părăsesc eu dulceaţa mea şi rodul meu cel minunat, ca să mă duc să domnesc peste copaci?” (12) Şi copacii au zis viţei: „Vino, tu, şi domneşte peste noi.” (13) Dar viţa le-a răspuns: „Să-mi părăsesc eu vinul, care înveseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni, ca să mă duc să domnesc peste copaci?” (14) Atunci toţi copacii au zis spinului: „Vino, tu, şi împărăţeşte peste noi.” (15) Şi spinul a răspuns copacilor: „Dacă într-adevăr vreţi să mă ungeţi ca împărat al vostru, veniţi şi adăpostiţi-vă sub umbra mea; altfel, să iasă un foc din spin, şi să mistuie cedrii Libanului.”

@ „Una dintre învăţăturile de seamă ale romanismului este aceea că papa este capul vizibil al bisericii universale a lui Hristos, învestit cu autoritate supremă peste episcopii şi preoţii din toate părţile lumii.” E.White – Marea Luptă, p. 51

þ Experienţa chemării lui Pavel

Galateni 1:1  Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos, şi prin Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morţi.

Galateni 1:15-18  Dar când Dumnezeu-care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele, şi m-a chemat prin harul Său, a găsit cu cale (16) să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe nici un om, (17) nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc. (18) După trei ani, m-am suit la Ierusalim să fac cunoştinţă cu Chifa, şi am rămas la el cincisprezece zile.

Galateni 2:1-9 După patrusprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba; şi am luat cu mine şi pe Tit. (2)     M-am suit, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc eu între Neamuri, în deosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. (3) Nici chiar Tit, care era cu mine, cu toate că era Grec, n-a fost silit să se taie împrejur, (4) din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi, ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne aducă la robie; (5)  noi nu ne-am supus şi nu ne-am potrivit lor nici o clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi. (6) Cei ce sunt socotiţi ca fiind ceva - orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: Dumnezeu nu caută la faţa oamenilor-aceştia, zic, ei cei cu vază nu mi-au adaus nimic. (7) Ba dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur, (8) căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur, făcuse şi din mine apostolul Neamurilor – (9)  şi când au cunoscut harul, care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt priviţi ca stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba, mâna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur.

@ „În Fapte ni se spune că în Antiohia s-a hotărât ca Pavel şi Barnaba şi alţi câţiva să se suie la Ierusalim pentru această problemă.  Dar Pavel spune că s-a suit "în urma unei descoperiri."  Galateni 2:2.  El nu s-a suit pur şi simplu datorită recomandării lor, ci acelaşi Duh l-a mişcat şi pe el şi pe ei.  El nu s-a suit ca să înveţe adevărul evangheliei, ci ca să-i păstreze puritatea; nu ca să afle ce este cu adevărat evanghelia, ci ca să le spună ce a predicat el printre păgâni. Cei care erau importanţi în adunare nu i-au dat nimic. El nu primise evanghelia de la nici un om, şi nu avea nevoie de mărturia nimănui ca să ştie că era adevărată. Când Dumnezeu vorbeşte, aprobarea unui om este o impertinenţă.  Domnul ştia că fraţii din Ierusalim au nevoie de mărturia lui, şi noii convertiţi aveau nevoie să ştie că aceia pe care Dumnezeu i-a trimis spun cuvintele lui Dumnezeu, şi prin urmare toţi spun acelaşi lucru.  Ei aveau nevoie de asigurarea că aşa cum ei se întorseseră de la "mulţi dumnezei" pentru a sluji singurului Dumnezeu, adevărul este de asemenea unul singur, şi că este numai o singură evanghelie pentru toţi oamenii.” E.Waggoner - Galateni

þ Numai prezenţa Spiritului lui Dumnezeu în viaţa unui om îl califică de a fi predicator sau a îndeplini o slujbă în Biserica lui Dumnezeu

Luca 24:48,49  Voi sunteţi martori ai acestor lucruri. (49) Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.”

Fapte 1:8  Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.”

1 Corinteni 12:8-11  De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; (9) altuia credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; (10) altuia, puterea să facă minuni; altuia, proorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor. (11) Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte.

Romani 8:14  Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.

Romani 8:9  Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte într-adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.

„Creştinii sunt cei „zidiţi,” nu ziditorii; cu excepţia acelor „lucrători împreună cu Dumnezeu” prin slujba Evangheliei pentru a aduce la El „pietrele” cu care El zideşte Casa. 1 Petru 2:4; 1 Corinteni 12:18.

Creştinii fiind astfel „zidiţi împreună,” constituie „Zidirea lui Dumnezeu.” 1 Corinteni 3:9; Efeseni 2:22.

Aşa a fost când în ziua Cincizecimii „Omul al cărui nume este Odrasla” a început „să zidească Tabernacolul lui David care a căzut, şi să ridice ruinele lui.”

Observaţi: cei unsprezece apostoli pe care Domnul i-a lăsat pentru a începe sub Noua Ordine predicarea Evanghelie, erau bărbaţi care, fiecare dintre ei a fost în mod personal ales şi chemat de Domnul Însuşi pentru a-L urma.

Toţi au fost în legătură strânsă cu El şi au învăţat de la El pentru mai bine de trei ani.

Ei au fost hirotonisiţi de El în şi pentru această slujire a Evangheliei ca „lucrători împreună cu Dumnezeu” în lucrarea Sa de zidire a „Templului Domnului.”

Şi totuşi, cu toate acestea, nu li s-a îngăduit să predice un cuvânt sau să facă vreun lucru în acea slujbă pentru care au fost aleşi, chemaţi, învăţaţi, hirotonisiţi şi trimişi; ci trebuiau să „întârzie” în Ierusalim „până când vor fi înzestraţi cu putere de sus,” „să aştepte făgăduinţa Tatălui în botezul cu Duhul Sfânt” prin care trebuiau „să primească putere” – puterea de sus pe care trebuiau  s-o „aştepte.”

Atunci, atunci „veţi martorii Mei.” Până atunci ei nu puteau fi adevăraţi martori pentru El, nici adevăraţi predicatori pentru El, nici lucrători împreună cu El.

Şi aşa este şi acum şi aşa va fi întotdeauna. Fiind ales, chemat, învăţat, hirotonisit şi împuternicit de către Domnul Însuşi – toate acestea nu califică pe cineva pentru lucrarea Evangheliei ca „împreună lucrător cu Dumnezeu.” Toate acestea sunt bune. Cu adevărat, toate acestea sunt necesare. Însă nici unul dintre aceste lucruri, şi nici chiar toate la un loc nu sunt suficiente. Înzestrarea „cu putere de sus” în „făgăduinţa Tatălui” a „botezului cu Duhul Sfânt” – aceasta califică. Şi numai aceasta califică.

În felul acesta în cadrul Noii Ordini, zidirea Templului Domnului, Biserica Viului Dumnezeu, a fost începută de „Omul al cărui nume este Odrasla,” adevăratul şi divinul Ziditor. Şi numai în acest mod poate continua.”  A.Jones – Aceasta este biserica

„Căutaţi oameni”

þ Cum se „caută” oamenii potriviţi pentru o slujbă în biserică?

Fapte 6:2,3  Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor, şi au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. (3) De aceea, fraţilor, alegeţi [„căutaţi” - KJV] dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune pe care îi vom pune la slujba aceasta.

Efeseni 4:11  Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, (12) pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos…

„Apoi ajungem la asta: trebuie să existe o reorganizare. Dumnezeu o cere. Acum, în această reorganizare, Dumnezeu cere un lucru în plus faţă de ce a cerut înainte, şi aceasta este o schimbare a oamenilor. Aceşti ceilalţi oameni pe care îi cheamă Dumnezeu şi pe care Dumnezeu îi va chema – să repet: pe care Dumnezeu îi va chema – aceştia trebuie să vină din această adunare. Ei trebuie să vină dintre noi, trebuie să vină din biserica lui Dumnezeu de undeva. Atunci, aceasta aşează asupra voastră şi a mea, asupra fiecăruia dintre noi, responsabilitatea Cerească ca fiecare dintre noi să fie reorganizat din Cer de către directa putere şi influenţă a Capului.

Aceşti oameni trebuie să fie aleşi pentru locuri. Scriptura spune şi a spus tot timpul: „Căutaţi oameni.” În căutarea după aceşti oameni, după ce ne uităm? Cum trebuie să privim şi cum trebuie să procedăm pentru a afla omul potrivit care să ocupe un anumit loc? Trebuie să-L rugăm pe Dumnezeu să ne deschidă ochii şi să ni-i ungă cu alifia cerească pentru a-i putea vedea pe aceşti oameni pe care Dumnezeu i-a chemat deja. Aceasta este adevărata cale de a „căuta oameni.”

Nimic altceva nu poate reprezenta cale corectă de a căuta oameni. Trebuie căutaţi oameni dintre noi. Dumnezeu îi are. El  i-a pregătit. Ei sunt deja pregătiţi. El ne-a spus acest lucru. Atunci, ceea ce trebuie noi să facem este să cerem ca ochii noştri să fie deschişi, ca Dumnezeu să ne ungă ochii cu alifia cerească, pentru a fi capabili de a vedea şi de a cunoaşte că acesta este omul pe care Dumnezeu l-a chemat pentru acest loc, la acea lucrare.

Se poate realiza acest lucru. Dumnezeu nu face lucrurile într-un colţ, sau acoperit, ci în mod deschis înaintea ochilor noştri. Dumnezeu va unge toţi aceşti ochi şi îi va deschide pentru a fi capabili de a vedea.” A.Jones – Aceasta este biserica

þ Recunoaşterea  lucrării Spiritului Sfânt în alţii chemaţi

Galateni 2:9,10 …şi când au cunoscut harul, care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, cari sunt priviţi ca stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba, mâna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur. Ne-au spus numai să ne aducem aminte de cei săraci, şi chiar aşa am şi căutat să fac.

Fapte 15:28  Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă, să nu mai punem peste voi nici o altă greutate decât ceea ce trebuie…

@  „Fraţii din Ierusalim au demonstrat legătura lor cu Dumnezeu prin faptul că "au cunoscut harul" care-i "fusese dat" lui Pavel. Aceia care sunt conduşi de Duhul lui Dumnezeu întotdeauna vor "cunoaşte" de îndată lucrarea Duhului în alţii. Cea mai sigură dovadă că cineva nu ştie personal nimic despre Duhul este că el nu poate recunoaşte lucrarea Lui. Ceilalţi apostoli aveau Duhul Sfânt, şi ei au cunoscut că Dumnezeu îl alesese pe Pavel pentru o lucrare deosebită printre neamuri; şi, cu toate că metoda lui de lucru era diferită de a lor, pentru că Dumnezeu îi dăduse daruri deosebite pentru lucrarea sa deosebită, ei i-au dat fără vreo condiţie mâna dreaptă de însoţire, cerându-i numai să-şi aducă aminte de săracii dintre poporul său; "şi chiar aşa am şi căutat să fac.’” E.Waggoner - Galateni

þ Poziţia nu conferă autoritate

Marcu 11:27  S-au dus din nou în Ierusalim. Şi, pe când Se plimba Isus prin Templu, au venit la El preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi bătrânii, (28) şi I-au zis: „Cu ce putere [„autoritate” – Cornilescu revizuit] faci Tu aceste lucruri? Şi cine Ţi-a dat puterea [„autoritatea” – Cornilescu revizuit] aceasta ca să le faci?”

Marcu 1:22  Oamenii erau uimiţi de învăţătura Lui; căci îi învăţa ca unul care are putere [„autoritate” – Cornilescu revizuit], nu cum îi învăţau cărturarii.

@  „Să spunem din nou că poziţia, slujba sau locul nu conferă niciodată autoritate. Autoritatea pe care un om o are deja de la Dumnezeu îl va califica pentru locul poziţiei la care îl cheamă Dumnezeu. Iar dacă el nu are acea autoritate înainte de a intra în slujbă, atunci nu are nici o autoritate în slujbă. Punctul de vedere potrivit căruia locul sau slujba conferă autoritate, este cu siguranţă principiul infailibilităţii papale. Principiul Creştinismului este acela potrivit căruia Dumnezeu investeşte oamenii cu autoritate, şi fie că deţin sau nu un loc, ei au autoritate. Iar „darul unui om” întotdeauna „îi creează loc.” Dar să nu vă numiţi „Rabi”; căci Unul este Domnul vostru, chiar Hristos; iar voi toţi sunteţi fraţi.” A.Jones – Aceasta este biserica

Cum a fost pervertită organizaţia Nou Testamentală

şi a apărut un sistem fals

þ Prin uzurpare, oamenii au luat locul Spiritului Sfânt în Biserică şi au început ei să organizeze şi să conducă: omul pus în locul lui Dumnezeu

2 Tesaloniceni 2:3-7  Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii (Sau: omul păcatului), fiul pierzării, (4) potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dîndu-se drept Dumnezeu. (7) Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze…

Matei 21:42-46  Isus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri?” (43) De aceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi, şi va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite. (44) Cine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea; iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera.” (45) După ce au auzit pildele Lui, preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au înţeles că Isus vorbeşte despre ei, (46) şi căutau să-L prindă; dar se temeau de noroade, pentru că ele îl socoteau drept prooroc.

Fapte 4:10  s-o ştiţi toţi, şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.(11) El este „piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.” (12) În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.”

3 Ioan 1:9  Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. (10) De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţămeşte cu atât; dar nici el nu primeşte pe fraţi, şi împiedecă şi pe cei ce voiesc să-i primească, şi-i dă afară din Biserică.

 „În lipsa Spiritului Sfânt din adevăratul Său loc, călăuzirea şi controlul bisericilor şi în biserici a fost uzurpat de oameni şi a devenit în întregime omenesc cu îngăduirea ambiţiilor pur umane sub inspiraţia continuă a veşnicului activ adversar al Ziditorului şi al zidirii „Templului Domnului.”

Oamenii, asemenea lui Diotrefus, dorind „să deţină întâietatea,” au vorbit „lucruri stricate pentru a atrage pe ucenici după ei,” şi au impus autoritate pentru a „scoate din biserică” pe toţi cei ce nu se supuneau dictaturii lor. Apocalipsa 2:4; Fapte 20:17, 29,30; 3 Ioan 9,10. Aici a fost de asemenea ridicată o copie sau un „antitip” sau pretinsă „continuare” a ordinii Mozaice.

În Scripturi, termenii „bătrân” sau „episcop” fac referinţă la aceeaşi persoană; termenul „bătrân” a însemnat iniţial „o persoană mai în vârstă,” iar termenul „episcop” înseamnă un „supraveghetor,” un „paznic.” Iar aceştia sunt instruiţi că în timp ce ei sunt supraveghetori, nu trebuie să creadă că sunt stăpâni sau conducători. Fapte 20:28; 1 Petru 5:1-3. „Unu este Stăpânul vostru, chiar Hristos, şi voi toţi sunteţi fraţi.” Matei 23:6-11.

Dar în pasiunea ambiţiilor şi înclinaţiilor omeneşti, a fost pretinsă şi asumată o deosebire a poziţiilor printre aceştia, şi a tuturor acestora deasupra poporului. Cel care deţinea cel mai înalt scaun printre bătrâni, susţinea că numai el era de fapt episcop; în timp ce ceilalţi erau de fapt bătrâni sau prezbiteri; şi că, ca episcop, el deţinea o poziţie superioară faţă de ceilalţi, şi de aceea el trebuie privit şi lui trebuie să i se adreseze ca „episcop,” în timp ce ceilalţi, ca inferiori, trebuie să fie priviţi şi trebuie să li se adreseze ca „bătrâni” sau „prezbiteri.” Şi, în schimb, bătrânii sau prezbiterii trebuie priviţi ca superiori diaconilor.

Aceasta a dus la naşterea a trei „ordine” a acestor „poziţii” – episcopi, prezbiteri şi diaconi. Iar acestea trei împreună şi-au asumat o superioritate şi au susţinut o autoritate asupra oamenilor, care nu le-au aparţinut niciodată. Cele trei „ordine” le-a asigurat distincţia de „cler,” în timp ce membrii de rând ai bisericii erau numai „laicii.”

Apoi aceste trei „ordine” ale „clerului,” au instituit doctrina şi pretenţia că ei sunt, în cadrul „Bisericii Creştine,” succesorii legitimi ai marelui preot, preoţilor şi Leviţilor din ordinea Mozaică. Împreună cu aceasta, a fost introdusă de asemenea o îmbrăcăminte strălucitoare şi o înfăţişare şi o solemnitate asemănătoare celor de la serviciile sanctuarului de sub legea Levitică, în timp ce aerul superiorităţii şi exercitarea autorităţii erau îngăduite mereu acestor magistraţi Romani, în locul slujirii Creştine.

De la toate acestea nu mai era decât un mic pas până la aroganţa care a susţinut şi a pretins că „îl putem privi pe episcop ca pe Domnul Însuşi;” că „biserica este fondată pe episcopi, şi fiecare acţiune a bisericii este controlată de aceşti conducători;” şi că „De unde ar fi cazul să ştii că episcopul este biserica şi că biserica este episcopul, şi dacă cineva nu este cu episcopul, nu este în biserică.”

Astfel, prin aceşti „episcopi” şi „clerul” lor, a fost clădit un sistem ierarhic pe care l-au numit „biserica,” dar care era numai o idee falsă a Bisericii din Scriptură, a lui Hristos, şi a lui Dumnezeu. În această „biserică,” aceşti stăpâni, în despotismul lor arogant, au emis porunci şi au născocit cereri care nu numai că nu erau creştine, ci erau anti-creştine. Atunci toate părerile diferite au devenit „erezie,” şi nesupunerea a constituit „schismă,” iar Creştinii care n-au fost de acord şi nu s-au supus, au fost daţi afară din acea „biserică.”

 „Unitatea” acestui sistem omenesc şi păgân numit „biserică” a fost atunci concepută pentru a fi de o mai mare importanţă chiar decât adevărul sau neprihănirea, sau chiar decât caracterul Creştin. Nu s-a dat nici o posibilitate pentru vreo întrebare referitoare la ceea ce ar trebui cineva să înveţe, sau despre ce este caracterul Creştin, „atât timp cât învaţă în afara cadrului unităţii.” Pe această cale, chiar adevărul lui Hristos a fost denunţat ca „erezie;” iar adevăraţii Creştini au fost transformaţi în „eretici” şi „schismatici” pentru a fi persecutaţi şi nimiciţi de pe faţa pământului.” A.Jones – Aceasta este biserica

„Chiar la început, Petru a dat acelui soi de plan o lovitură şi izbitură care ar fi trebuit să fie suficientă oricui, mai puţin lui Satan. Atunci când oficialii „bisericii” evreilor şi-au asumat autoritatea de a dicta şi de a conduce în lucrarea de zidire a Adevăratului Templu al Domnului, Petru, „umplut cu Duhul Sfânt,” le-a spus că „prin numele lui Isus Hristos” erau realizate toate lucrurile şi că ei se opuneau, şi a adăugat:

„Aceasta este Piatra care a fost lepădată de voi zidarii, şi care a devenit Piatra unghiulară.” Fapte 4:11.

„Voi, ziditorilor!” „voi ziditorilor!” Voi, crezând că sunteţi ziditori, când cunoaşteţi atât de puţin despre ce sunteţi pe cale să faceţi, că primul lucru pe care-l faceţi este de a respinge şi de a „lepăda” – socotind ca nimic – acea Piatră care reprezintă întreaga esenţă a Clădirii!

Dar, în ciuda a tot ceea ce Domnul a putut spune în Scriptură despre şi împotriva acestui soi de plan, şi în ciuda întregii demonstraţii a caracterului şi lucrării satanice a acelui soi de plan din zilele apostolilor şi până acum, oameni, oameni neinspiraţi, oameni cu o minte carnală, au continuat să creadă că sunt „ziditorii” Casei infinite a lui Dumnezeu, a Templului Domnului, a Bisericii Viului Dumnezeu!

Şi fiecare asemenea încercare nu a fost nimic altceva decât o metodă proastă, oarbă şi greşită; iar rezultatul – nimic altceva decât un mecanism pe care timpul l-a dovedit a fi, în fiecare caz, atât de arogant, atât de poruncitor, atât de despotic – atât de necreştinesc, atât de satanic – încât să epuizeze în întregime orice spirit creştin pe care a reuşit să-l atingă.

Chiar şi pretinşii protestanţi care au înţeles caracterul satanic şi enormităţile acelei „biserici” false, şi care erau gata de a o denunţa ca fiind satanică – chiar şi aceştia au căutat să zidească „biserica”! Şi în fiecare caz, în principiu, în formă şi în practică, au urmat cursul acelei false „biserici” originale.

Şi când aceştia la rândul lor au devenit nevrednici de dorit de către oameni şi au exclus toţi dizidenţii, atunci, chiar aceştia care au fost excluşi au repetat la rândul lor aceeaşi veche poveste îngrozitoare şi au pretins dreptul de a zidi „biserica.”

Şi aceasta s-a repetat din nou şi din nou până când lumea a devenit chinuită iar creştinătatea făcută de ruşine de tot atâţia cât zilele unui an, sau mai mulţi, fiecare dintre ei pretinzând a fi „biserica” – „singura biserică adevărată.” A.Jones – Aceasta este biserica

þ Cea mai crudă invenţie: „cine se desparte de  biserică este veşnic pierdut”

Nu a existat niciodată un sistem a ceea ce este numit „organizaţia bisericii” care să nu se fi dovedit la fel de crud ca şi diavolul.

Teoria este că o asemenea „biserică,” având adevărata organizare bisericească, este „adevărata biserică,” în care dacă te găseşti, eşti sigur de mântuirea veşnică, şi de care dacă te desparţi, ai garanţia pierderii vieţii veşnice.

Acum, este sigur că în adevărata Biserică Creştină trebuie să se găsească numai adevăratul Spirit Creştin şi numai acest Spirit trebuie să predomine.

Fără aceasta este imposibil ca vreo biserică să fie adevărată, şi cu atât mai puţin să fie cea adevărată. Ce este atunci adevăratul şi veritabilul Spirit Creştin?

În primul rând, este numai Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu; căci Domnul nu ar îngădui ca apostolii Săi aleşi şi hirotonisiţi şi investiţi să facă vreo singură mişcare către vreun lucru care aparţine bisericii, până când nu au fost „botezaţi cu Duhul Sfânt.” Luca 24:49; Fapte 1:4,5.

Şi „rodul” inevitabil al acestui botez este „dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, amabilitatea, bunătatea, credinţa, blândeţea, temperanţa;” şi „Libertatea;” căci „unde este Spiritul Domnului, acolo este Libertate” – libertatea gândirii, libertatea exprimării, şi libertatea acţiunii. Galateni 3:22; 2 Corinteni 3:17.

Acesta este Spiritul Creştin. Şi acesta este Spiritul care domneşte şi care este manifestat în fiecare biserică care este Creştină. Iar manifestarea acestui Spirit este categoric definită ca:

„Înţelepciunea care este de sus este în primul rând pură, apoi paşnică, amabilă, şi uşor de înduplecat, plină de milă şi de roade bune, fără părtinire, şi fără ipocrizie.” Iacov 3:17

Acum, despre ceea ce este numit „organizaţia bisericii”, un om, sau doi oameni, sau trei oameni, sau mai mulţi oameni născocesc şi formulează un „plan de organizare”, şi îi conving pe oameni să-l accepte şi să i se supună; ceea ce înseamnă de fapt a te supune regulii oamenilor care deţin „slujbele”, şi prin urmare deţin „cheile” cu care deschid şi închid cerul.

Iar când „organizaţia” este definită şi în stare de funcţionare, orice membru care nu se conformează voinţei şi planurilor funcţionarilor, i se cere s-o facă. Şi dacă, în supunere faţă de Hristos în Spiritul Său şi în adevărul Său, persoana este în libertatea creştină de a gândi şi a vorbi şi a acţiona, este separată de „organizaţie” şi proscrisă de la întreaga recunoaştere a „bisericii” şi a „fraţilor” şi astfel exclusă în mod desăvârşit din „biserică”. Şi dacă unii fraţi nu sunt de acord cu excluderea fratelui creştin şi se împrietenesc cu el şi îl primesc în casele lor, atunci devin imediat ţinta suspiciunii şi sunt luaţi „la ochi”; şi dacă aceasta nu-i corectează, atunci şi ei trebuie să fie înlăturaţi. Iar teoria este că această excludere din acea „biserică” înseamnă pierderea vieţii veşnice.

Aceasta înseamnă că, dacă cineva este în contradicţie cu un om sau cu câţiva oameni care „reprezintă biserica”, prin aceşti oameni care „reprezintă biserica”, pentru că ei Îl „reprezintă pe Dumnezeu”, acel om este în mod deliberat lipsit de viaţa veşnică!

Ar putea fi diavolul mai crud decât atât – de a pronunţa o pedeapsă ca aceasta asupra unei „ofense” ca aceasta, ca de fapt nu este deloc ofensă nici faţă de Dumnezeu şi nici faţă de om? Moarte veşnică, pentru a nu fi de acord cu un om!

Şi totuşi, pe scurt, acesta este exact procesul în şi a primei „biserici organizate” în acest fel – falsa biserică Catolică – şi a fiecărei alte structuri care este numită „organizaţia bisericii”.

„Organizaţia” Romană este mândră de ea şi se făleşte cu ea ca fiind o dovadă a divinităţii sale.

Alţii resping această „biserică” cu „organizaţia” ei ca fiind „omul păcatului”, „taina fărădelegii”, „fiul pierzării”, şi „fiara”; şi totuşi clădesc una a lor înşile pe acelaşi principiu şi după acelaşi model; şi cu aceasta fac acelaşi lucru.

Unii dintre aceştia, cu adevărat, au suficient discernământ pentru a vedea monstruozitatea ei, şi sunt suficient de apăsaţi de conştiinţă pentru a încerca să evadeze din ea cu pretenţia că în cazul lor nu le afectează viaţa veşnică, ci înseamnă numai despărţirea sa de „organizaţie” şi de „apartenenţa” la ea; pentru că „noi credem în libertate religioasă!

Dar aceasta este numai o evitare şi un camuflaj. Căci, dacă acesta este adevărat, reprezintă o mărturisire clară că „organizaţia” lor şi „apartenenţa” nu reprezintă adevărata Biserică, şi nu este altceva decât un simplu club obişnuit. Dar ei nu vor să spună nimic din aceasta. Ei nu vor să desfiinţeze nici o iotă din pretenţia că Biserica lor este într-adevăr cea adevărată cu tot ceea ce acest lucru implică: că a fi în ea presupune viaţa veşnică, iar despărţirea de ea înseamnă moartea veşnică.

Şi prin această pretenţie ei deţin puterea asupra poporului. Ar crede cineva vreodată că vreunul dintre ei ar mai suporta ceea ce suportă acolo, sau ar mai respecta autoritatea sau puterea acelei „biserici” pentru vreo clipă dacă ar înţelege că întreaga „organizaţie” şi asociaţie nu este altceva decât o societate sau un club pur omenesc?

Şi totuşi, în adevăr şi de fapt şi în mod efectiv, nu este mai mult decât atât. Este numai superstiţie părerea că într-un fel misterios, cu neputinţă de descris, oficialii şi ierarhia „organizaţiei” posedă o putere spirituală care poate afecta poziţia sufletelor oamenilor înaintea lui Dumnezeu – este numai superstiţia cea care îi face pe oameni ca, împotriva propriei convingeri şi bunului simţ al dreptăţii, să suporte sau să aprobe procedura „bisericii” în multe şi diverse cazuri.

Ce altceva decât superstiţia îi poate face pe oameni să creadă că unii oameni din „biserică”, prin alegerea lor de către alţi oameni sau de către ei înşişi, sunt părtaşi sau posesori ai autorităţii sau puterii spirituale pe care toţi cei din „biserică” trebuie fără discuţie s-o respecte, sau să-şi pericliteze sufletul înaintea lui Dumnezeu?

Acesta este cu adevărat principiul şi superstiţia infailibilităţii papei.” A.Jones – Aceasta este biserica