"Apocalipsa" Vechiului Testament

                                                       Cartea lui Daniel

                                                         Cornul cel mic
                                                          - Capitolul 7 -

Autor Lori Balogh

Sursa: www.loribalogh.ro
          www.resursebiblice.ro

              In ocazia trecuta am studiat primele sapte versete ale capitolului sapte din Cartea lui Daniel. Acestea ne prezinta, sub forma simbolurilor unor fiare, cele patru imperii universale care au avut legatura cu istoria poporului lui Dumnezeu: Babilonul, Medo- Persia, Grecia si Roma. Trecerea in revista a celor patru imperii este una telegrafica si reprezinta doar o introducere la ceea ce, de fapt, este partea principala a viziunii lui Daniel:

              - natura si lucrarea cornului cel mic de pe pamant
              - judacata care are loc in ceruri.

              Aceste doua aspecte reprezinta esenta cap. 7. In aceasta ocazie ne vom opri asupra cornului cel mic, incercand sa-l identificam pe baza detaliilor ce ne sunt prezentate in viziune.

              Inainte de a analiza versetele referitoare la cornul cel mic, doresc sa fac cateva observatii. Intotdeauna a existat un interes deosebit intre cercetatorii profetiilor biblice cu privire la identificarea lui Anticrist. Numele de Anticrist apare, ca atare, doar in epistolele lui Ioan: 1 Ioan 2, 18.22;  4, 3;  2 Ioan 7. Cu toate acestea, Anticristul apare si in alte parti ale Scripturii, sub alte denumiri, ca de exemplu “omul faradelegii”( 2 Tesaloniceni 2, 3 ), sau fiara din Apocalipsa cap. 13.

              Cine este Anticristul? Din referirile biblice, aflam ca acesta este un om, o putere, sau o institutie care se opune lui Christos si poporului Sau credincios.

              Daca ii intrebam pe unii membrii ai bisericilor mari, istorice, cu privire la identitatea Anticristului, ei ne vor raspunde ca Anticristul sunt sectele, caci ele rup din trupul lui Christos( biserica) si ii ratacesc pe credinciosi de la adevar.

              Unele culte neoprotestante sustin ca Anticristul este un evreu, probabil din semintia lui Dan, care va aparea in viitor si care va domni la Ierusalim.

              Pana nu demult, multi crestini au sustinut ca Anticristul erau comunistii, iar in Evul Mediu, Anticristul era identificat ca fiind papalitatea. Petrarca, Dante Alighieri in “Divina Comedia”, Ian Huss, Sf. Brighitta, Wycliff si altii au crezut ca Anticristul este papalitatea.

              In timpul Reformatiunii, numarul celor care au vazut in papalitate semnele de identificare ale Anticristului au crescut. Alti crestini sustin ca Anticristul este persoana lui Antioh Epifanul, unul dintre regii seleucizi care a incercat sa elenizeze fortat poporul iudeu. Antioh nu a reusit lucrul acesta, fiind izgonit din Iudeea de rascoala Macabeilor.

              Unii au vazut Anticristul in islam, altii l-au identificat in persoana lui Nero, imparatul roman care i-a persecutat in mod salbatic pe crestini.

              Aceasta varietate mare de pareri cu privire la identitatea Anticristului face ca identificarea acestuia sa devina foarte importanta pentru noi. Cine se ascunde in spatele simbolului cornului celui mic? Caci cornul cel mic din cap. 7 al Cartii lui Daniel este Anticristul.  Versetele din cap. 7, care vor face obiectul studiului nostru sunt: 7. 8. 11. 20. 21. 22. 24. 25. 26.

              Detalii cu privire la cornul cel mic, asa cum le putem gasi in versetele amintite:
              1. “Un corn” ( vers. 8 ) . In Biblie cornul este un simbol al puterii, fie politice, fie religioase. Vezi 2 Cronici 18, 10; Mica 4, 13; Zaharia 1, 18- 21. Daca cele zece coarne care ies din capul celei de-a patra fiare ( vers. 7 ) reprezinta zece imparati ( imparatii) care urmau sa apara pe scena istoriei dupa prabusirea Imperiului Roman de Apus, in mod logic si acest corn mic trebuie sa fie tot o putere politica. Faptul ca acest corn mic urma sa faca “razboi sfintilor” ( vers. 21 ) si sa doboare trei din cele zece coarne mari dinaintea lui ( vers. 24 ) dovedeste ca el urma sa fie o putere.

              2. “Un corn mic” ( vers. 8 ). La inceputul existentei sale, acest corn este mic, ceea ce sugereaza un inceput modest.

              3. El iese din mijlocul celor zece coarne ( vers. 8 si 24 ). Daca ce-a de-a patra fiara din cap. 7 reprezinta Imperiul Roman, si daca cele zece coarne de pe capul ei reprezinta cele zece regate ale Europei Occidentale care au rezultat in urma prabusirii  Imperiului Roman de Apus, atunci acest corn mic, care iese din mijlocul celor zece coarne, trebuie sa apara tot pe teritoriul Europei Occidentale.

              4. Pentru a se ridica cornul cel mic, sunt smulse trei din cele zece coarne existente deja ( vers. 8. 20 si 24 ) Trei regate care urmau sa se nasca prin divizarea Imperiului Roman de Apus urmau sa cada pentru a face loc acestui corn mic.

               5. Cornul cel mic are ochi de om ( vers. 8 si 20 ). Celelalte zece coarne sunt “oarbe”, singurul care este vazut avand ochi de om este cornul cel mic. In Biblie, ochiul simbolizeaza inteligenta. In descoperirile date apostolului Ioan, in cartea Apocalipsei, acesta are ocazia sa vada fiinte ceresti pline cu ochi ( Apocalipsa 4, 8 ), ceea ce sugereaza ideea de inteligenta sclipitoare a acestor fiinte. Acelasi lucru il vede si profetul Ezechiel in viziunea ceresca pe care o reda in cap. 1 al cartii sale ( Ezechiel 1, 18 ; 10, 12 ). Cornul cel mic, o putere modesta la inceput, se va remarca printr-o inteligenta si abilitate deosebite de ale celorlalte puteri europene.Cornul cel mic le va spiona, le va supraveghea si va fi informat cu privire la tot ce se intampla in jur.

              6. Cornul cel mic are o gura care vorbeste cu trufie ( vers. 8. 11 si 20 ). Acest amanunt ne sugereaza pretentiile de superioritate ale cornului cel mic fata de celelalte coarne. O gura care vorbeste, atunci cand este vorba de o putere politica, asa cum deja am constatat, inseamna decrete, legi si edicte prin care acest corn isi va etala pretentiile de suprematie.

              7. Infatisarea cornului cel mic este mai mare decat a celorlalte zece coarne ( vers. 20 ). Aceasta putere mica si modesta la inceput urma sa cresca, devenind mai mare decat fiecare din puterile Europei rezultate prin faramitarea Imperiului Roman de Apus.

              8. Cornul cel mic face razboi sfintilor ( vers. 20 si 25 ). O putere care se razboieste cu cei pe care Dumnezeu ii numeste sfintii Sai  este o putere persecutoare.

              9. Cornul cel mic ii biruieste pe sfinti ( vers. 20 ). Persecutia pe care acesta putere reprezentata prin cornul cel mic urma sa o porneasca impotriva poporului lui Dumnezeu urma sa duca la multe victime. Cu toate acestea, “biruinta asupra sfintilor” trebuie inteleasa in sens restrans: chiar daca poporul lui Dumnezeu a cunoscut, din partea cornului cel mic suferinte, tortura si moarte, aceasta putere nu a reusit si nu va reusi niciodata sa le rapeasca oamenilor mantuirea sufletului si bucuria unei legaturi vii cu Mantuitorul.

              10. Cornul cel mic ii biruieste pe sfinti pana ce Cel Imbatranit de zile face dreptate sfintilor ( vers. 20 ). Aceasta inseamna ca persecutia pornita de aceasta putere nu va inceta ( decat poate temporar ) pana la revenirea in glorie a Domnului Christos.

              11. Cornul cel mic rosteste vorbe de hula impotriva Celui Prea Inalt ( vers. 25 ).  Hula, sau blasfemia, consta in insusirea unor prerogative si functii, precum si a laudei, care apartin doar lui Dumnezeu. Cand Mantuitorul l-a iertat pe slabanog de pacatele lui, fariseii si carturarii iudei L-au acuzat pe Domnul de hula: “ Omul acesta huleste. Cine poate ierta pacatele decat Unul singur, Dumnezeu ?”      ( Luca  5, 17- 24 ). Vazand in Persoana Mantuitorului doar un simplu om, acesti carturari considerau ca Domnul Iisus hulea. Ceea ce nu vedeau ei, datorita orbirii lor spirituale, era faptul ca El era si Dumnezeu, avand deplina libertate sa ierte pacatele.

              Asadar, iertarea pacatelor este un atribut exclusiv divin si ori de cate ori omul, indiferent cine este el, ia asupra sa acest atribut care-i revine doar lui Dumnezeu, el savarseste  o blasfemie.

              Biblia vorbeste de blasfemie ( hula ) si cand este vorba de inchinarea care I se cuvine doar Creatorului ( vezi raspunsul dat de inger lui Ioan, atunci cand acesta a incercat sa se inchine ingerului: Apocalipsa 22, 8- 9 ). Inchinarea, apartinandu-I doar lui Dumnezeu, poate deveni o hula atunci cand este pretinsa de un om.

              Asadar, daca se spune despre cornul cel mic ca rosteste vorbe de hula impotriva lui Dumnezeu, intelegem de aici ca aceasta putere urma sa pretinda titluri si functii care Ii apartin doar lui Dumnezeu    ( de exemplu dreptul de a ierta pacatele si dreptul la inchinare ).  

                12. Cornul cel mic urma sa schimbe vremile ( vers. 25 ).  In Geneza 1, 14 ni se spune ca Dumnezeu a creat soarele, luna si stelele pentru a arata “vremile, zilele si anii”. Intelegem da aici ca schimbarea vremilor inseamna schimbarea modului de masurare a timpului. Biblia ne invata sa masuram ziua de la apus de soare la apus de soare ( Geneza 1, 5.8. 13. 19. 23. 31; Levitic 23, 32 ). Astazi omenirea masoara ziua de la 12 noaptea la 12 noaptea. Cine a schimbat “vremile”( modul de masurare a timpului ) ?

              13. Cornul cel mic urma sa schimbe Legea ( vers. 25 ). Nu e vorba de o anulare a Legii lui Dumnezeu, ci doar de modificari in continutul acesteia. Faptul in sine este tot o blasfemie la adresa lui Dumnezeu, singurul care este Datatorul si Judecatorul Legii.

              14. Cornul cel mic urma sa se deosebeasca de inaintasii lui ( vers. 24 ). Desi cornul cel mic urma sa fie o putere politica asemenea celorlalte coarne, el trebuia sa se deosebeasca de acestea prin cateva trasaturi. Din ceea ce am subliniat deja cu privire la natura cornului cel mic, retinem:

              - El are ochi de om, ceea ce ne sugereaza inteligenta deosebita si un sistem de observare si supraveghere neintalnit la celelalte puteri.
              - El are o gura care vorbeste cu trufie- el va da legi si decrete prin care se va ridica deasupra celorlalte puteri.
              - El declara razboi sfintilor- el va persecuta pe credinciosii care nu gandesc si cred ca el.
              - El rosteste vorbe de hula impotriva Celui Prea Inalt- el isi ia prerogative si functii care Ii apartin numai lui Dumnezeu ( iertarea pacatelor, inchinarea ).
              - El schimba Legea lui Dumnezeu si modul de masurare a timpului lasat de Creator.
              In concluzie, cornul cel mic se dovedeste a fi nu doar o putere politica. Prin actiunile sale el se dovedeste  a fi si o putere religioasa in acelasi timp. Asadar, cornul cel mic este o putere dualista, politico-religioasa.

              15. Sfintii urmau sa fie dati in mainile cornului cel mic timp de o vreme, doua vremi si o jumatate de vreme, adica trei vremi si jumatate ( vers. 25 ). Cuvantul din aramaica din care s-a tradus “vreme” este “idan”, care inseamna vreme, timp, an. Asadar putem intelege ca este vorba despre trei ani si jumatate. Insa, in profetiile apocaliptice, asa cum sunt cele din Daniel si Apocalipsa,  timpul nu este real ci simbolic. Pentru a putea descifra timpul real de care vorbeste profetia, trebuie sa tinem cont de principiul zi-an, conform cu cele scrise in Ezechiel 4, 6 si Numeri 14, 34. Conform acestui principiu de socotire a timpului profetic, o zi profetica inseamna un an real. Primul care a sustinut acest principiu de interpretare a fost staretul italian Gioacchino da Fiore ( Ioachim de Floris ), un prereformator. Acest mod de socotire a timpului profetic a devenit un standard pentru adeptii miscarilor antipapale: valdenzii, wiclefitii, husitii si pentru toti protestantii de dupa secolul al 16-lea.  Deci cei trei ani si jumatate profetici (1260 zile profetice) inseamna 1260 ani reali.

              Profetia din cap. 7 al Cartii lui Daniel ne vorbeste despre o perioada lunga de suprematie a cornului cel mic- 1260 ani- timp in care el ii va persecuta pe sfintii lui Dumnezeu si isi va atribui tot felul de prerogative care Ii apartin doar Creatorului.

              16. Stapanirea cornului cel mic i se va lua odata cu judecata finala ( vers. 26 ). Aceasta inseamna ca puterea reprezentata prin cornul cel mic va exista pana la sfarsitul istoriei, pana la revenirea lui Christos.

              Acum, facand suma tuturor detaliilor referitoare la cornul cel mic, ajungem la cateva concluzii:
1. Cornul cel mic nu poate fi o singura persoana ( Nero, Antioh Epifanul etc. ), deoarece perioada in care el trebuia sa lucreze este de 1260 ani, ceea ce nu este posibil in dreptul unui om.

2. Cornul cel mic nu poate fi islamul, caci el trebuia sa apara si sa se dezvolte pe teritoriul Europei Occidentale.

3. Cornul cel mic nu poate fi comunismul, deoarece acesta a aparut  si s-a dezvoltat relativ recent in istoria lumii. Cat priveste perioada de suprematie a cornului cel mic-de 1260 ani, ea nu poate fi pusa in dreptul comunismului, care a fost si este inca in unele locuri, doar o putere politica, nu si religioasa.

4. Singura institutie care corespunde tuturor detaliilor pe care ni le ofera profetia este Roma papala. 

              Sa observam acum cum se regasesc aceste detalii despre cornul cel mic in dreptul institutiei papale.
              1. Un corn mic, dar cu o infatisare mai mare decat celelalte coarne. Paradox, sau nonsens? Ori cornul este mai mic, ori este mai mare decat celelalte. Cu toate acestea, profetia afirma ambele lucruri despre aceasta putere. Lucrul acesta nu este intamplator, caci astazi suntem martorii acestui paradox in dreptul institutiei papale.
              Vaticanul este unul din cele mai mici state ale lumii. In Micul Dictionar Enciclopedic, editia 1986,  la pag.1839, sub titlul “Vatican”, citim:
              “Vatican, stat clerical al Bisericii Catolice, situat in vestul Romei, pe malul drept al Tibrului, pe colina cu acelasi nume; 0,44 km patrati, 1000 locuitori. Capitala- Vatican. Limbi oficiale- Latina si italiana…Dispune de o considerabila baza economica reprezentata de mari investitii in intreprinderi din Italia si din alte tari.”

              Daca mai adugam la acestea si alte amanunte: o armata formata din circa o suta de soldati din Garda Elvetiana, dar si un numar de credinciosi care se ridica la 1,07 miliarde, potrivit Anuarului pontifical al Bisericii Catolice din anul 2002, intelegem paradoxul: un stat atat de mic si totusi un imperiu spiritual atat de mare. Biblia nu greseste cand vorbeste despre aceasta putere politico-religioasa ca fiind un corn mic, dar cu o infatisare mai mare decat a celorlalte puteri europene.

              2. Cornul cel mic se deosebeste de inaintasii lui. Toate celelalte zece coarne, iesite din Imperiul Roman de Apus , au fost puteri politice.:1. Regatul Vizigot ( in Spania şi Galia), 2. Regatul Sueb ( în Gallaecia), 3. Regatul Vandal ( în Africa Romană) 4. Regatul Burgund ( în Galia, pe Valea Ronului) 5. Regatul Alamanilor ( în Elveţia) 6. Regatul Franc ( în Galia şi Belgia) 7. Regatul Ostrogot ( în Panonia şi Italia) 8.Regatul lui Odoacru     ( în Italia şi Sicilia) 9. Regatul Longobard ( pe malul Dunării) 10.Regatul Anglo-Saxon ( în Britania). Singur, acest corn mic a fost si este o putere dualista, politico-religioasa. Vaticanul este singurul stat- biserica si singura biserica-stat, avand reprezentanti diplomatici la O.N.U. si intretinand relatii diplomatice formale cu 174 de state suverane, cu Uniunea Europeana si Ordinul Cavalerilor de Malta, dar si o relatie speciala cu Federatia Rusa. Vaticanul este un stat eceziastic, in care pontiful roman este seful statului, dar si al bisericii.

              3. Cornul cel mic a iesit din mijlocul celor zece coarne. Detaliul se potriveste perfect Vaticanului, care s-a nascut in mijlocul regatelor europene, in Europa de Vest.

              4. Pentru a se ridica acest corn mic, au trebuit sa cada trei din cele zece coarne iesite din fiara a patra.  Studiul istoriei confirma si acest amanunt implinit in dreptul papalitatii. Cele trei coarne smulse din calea cornului cel mic au fost trei regate barbare care , desi primisera crestinismul, el era in forma sa ariana. Este vorba de heruli, vandali si ostrogoti. Aceste trei puteri ariene au stapanit asupra Romei, fiind o piedica in calea ascensiunii puterii episcopului de Roma. Insasi erezia ariana ( de la preotul Arie din Alexandria ), care nu recunostea divinitatea Domnului Christos, era protivnica credintei catolice. Papalitatea nu se putea dezvolta atata vreme cat Roma se afla sub stapanirea unor puteri ariene. Insa aceste puteri ariene au fost, rand pe rand, “smulse”.

              Herulii lui Odoacru, care-l detronasera pe ultimul imparat al Imperiului Roman de Apus- Romulus Augustulus-au fost alungati din Roma de catre ostrogotii lui Teodoric. Dar si acestia erau arieni, impiedicand dezvoltarea papalitatii.

              In anul 538 d.Cr., generalul Belizarie, trimis de imparatul Iustinian al Constantinopolului, i-a alungat pe ostrogotii din Roma, dupa ce, acelasi general, in anul 534 d.Cr., ii zdrobise pe vandalii lui Genzeric, si ei un pericol pentru episcopul Romei.

              In felul acesta, in anul 538, episcopul de Roma devine liber si, in noua sa clitate de papa, prin decretul lui Iustinian din anul 533, incepe ascensiunea politica si religioasa in vidul creat dupa prabusirea Imperiului Roman.
              Iata cat de exacta este profetia biblica, care afirmase ca acest corn mic se va dezvolta numai dupa “smulgerea “ a trei coarne din cele zece!

              5. Ochii de om, simbol al inteligentei, al vigilentei si al unui sistem de supraveghere bine pus la punct.  Doua aspecte sunt demne de retinut in aceasta privinta: 1. Infiintarea Ordinului Iezuit de catre Ignatiu de Loyola, pentru contracararea Reformei din secolul al 16-lea. Acest ordin are rolul de supraveghere ( ochi de om ) asupra respectarii doctrinei bisericii. 2. Sistemul spovedaniei prin care preotul putea “privi”in cele mai intime aspecte ale vietii credinciosilor. Acest sistem a ajutat papalitatea sa tina totul sub supraveghere si control in toata perioada Evului Mediu.

              6. Gura care vorbeste cu trufie, rostind hule.
              Lucius Ferraris, un teolog romano-catolic, afirma in lucrarea sa “Promta Bibliotheca”, lucrare la care Enciclopedia Catolica face referire ca la “o pretioasa mina de informatii”:

              “Papa este de o demnitate asa de mare si este asa de inaltat incat nu este un simplu om, ci este asemenea lui Dumnezeu, vicar al lui Dumnezeu.”

              “Numai singur papa merita sa fie numit “cel prea sfant”, pentru ca el singur e vicarul lui Christos si izvorul si fantana a toata sfintenia.”

              “El este de asemenea divinul monarh si imparatul suprem si regele regilor. De aceea papa este incoronat cu o intreita coroana in calitate de rege al cerului, al pamantului al locurilor mai jos decat pamantul.”

              “Adesea superioritatea si puterea pontifului roman nu se exercita numai asupra lucrurilor ceresti, a celor pamantesti sau a celor de sub pamant, dar chiar si asupra ingerilor, caci el este mai mare. Astfel ca, daca ar fi posibil ca ingerii sa apostazieze de la credinta sau sa gandeasca contrar ei, ei ar putea fi judecati si excomunicati de catre papa. Caci el este de o asa mare demnitate si putere incat formeaza unul si acelasi tribunal cu Christos. “

              “Papa este asemenea lui Dumnezeu pe pamant, singurul mai presus de cei credinciosi ai lui Christos, mai marele imparat peste imparati, avand plinatatea puterii, caruia i-a fost incredintat de Atotputernicul Dumnezeu nu numai imparatia pamantului, ci si a cerului… Papa are o asa mare autoritate si putere incat poate modifica , explica sau interpreta chiar si legile divine.”
                                                   Promta Bibliotheca, art. Papa 2, vol. 4, pag. 26-29

              Aceasta ultima afirmatie citata este implinirea unui alt amanunt legat de cornul cel mic:
              7. Va schimba vremile si Legea. Cornul cel mic si-a lut grozava raspundere de a schimba chiar vesnica si sfanta Lege a lui Dumnezeu.
              Privind in Decalog, asa cum il gasim intr-un catehism catolic, observam cateva modificari de esenta:

            1. Porunca a doua, care opreste inchinarea la “chipuri cioplite”( orice reprezentari ale Divinitatii)
nu exista.

            2. Prin desfiintarea poruncii a doua, toate celelalte porunci sunt decalate ( porunca a treia devine a doua, porunca a patra devine a treia ,etc. )

            3. Porunca a zecea a fost impartita in doua, pentru a iesi numarul zece, fomand poruncile a noua si a zecea ).

              Cu privire la porunca a patra, legata de ziua saptamanala de odihna ( in catehismul catolic ea este porunca a treia ), se afirma urmatoarele, in Catehismul convertitului la religia catolica din 1910:
             “Intrebare: Care este ziua sabatului?
              Raspuns: Duminica este ziua sabatului.
              Intrebare: De ce pazim duminica si nu sambata?
              Raspuns: Pazim duminica in locul sambetei pentru ca Biserica Catolica , in conciliul din Laodiceea ( 336 d. Cr. ) a transferat solemnitatea de la sambata la duminica.”

             Cu privire la schimbarea zilei de odihna, Sinodul de la Laodiceea din anul 336 d. Cr., canonul 29, a hotarat: “Crestinii nu trebuie sa iudaizeze si sa nu lucreze sambata, ci sa lucreze in ziua aceea; dar ziua Domnului sa o onoreze in mod deosebit si, fiind crestini, ar trebui, daca este cu putinta, sa nu lucreze in ziua aceea. Daca ei insa tot vor fi aflati iudaizand, sa fie indepartati de la Christos.”

              8. Razboi sfintilor. Aceasta sintagma vorbeste despre persecutie. Papalitatea a fost o putere persecutoare inca de la inceputurile suprematiei ei. Dupa alungarea ostrogotilor din Roma ( anul 538 ), drumul papalitatii spre suprematie era pe deplin deschis. Doar dupa cateva decenii, papa Grigore 1 ( 590- 604 ) a decretat: “Puterile laice vor depune juramant ca vor extermina pe toti ereticii condamnati de biserica.”

              Aceasta a fost pozitia papalitatii fata de toti cei care au indraznit sa gandeasca si sa creada altfel decat dogmele impuse de ea. Din aceasta atitudine persecutoare ( “razboi sfintilor “) s-au nascut cruciadele contra valdenzilor, albigenzilor si catarilor.

              De aici a pornit planul diabolic al “Noptii sfantului Bartolomeu” ( 22 august 1572 ), in care, numai in Paris au fost ucisi peste 30.000 de hughenoti ( protestanti calvini ), din ordinal regelui Carol al 9-lea, impins de infernala sa mama, Caterina de Medici. Se estimeaza ca in intreaga Franta, in zilele ce au urmat acestei nopti de groaza, au cazut in jur de 500.000 victime, fie ucisi, fie stigmatizati pe viata.

              Din acelasi spirit de persecutie al papalitatii au fost trimisi la rug Ian Huss, Ieronim, Savonarola, Copernic, Giordano Bruno si multi altii, al caror numar il vom cunoaste doar in marea zi a judecatii divine. 

              9. Perioada de suprematie de 1260 ani.
              In anul 533 d. Cr. Iustinian, imparatul Imperiului Roman de Rasarit, decreteaza ca episcopul de Roma e papa, adica cel mai egal dintre egali, suveran peste toate bisericile crestine. Exact peste 1260 ani, in 1793, Napoleon, generalul Revolutiei Franceze, decreteaza reducerea infuentei papale in Europa.

             Decretul lui Iustinian nu s-a putut aplica decat in anul 538, cand generalul Belizarie ii izgoneste pe ostrogoti din Roma, lasand cale libera ascensiunii episcopului de Roma. In acelasi mod, decretul lui Napoleon din 1793 nu s-a putut aplica dact in 1798, cand generalul Berthier ocupa Vaticanul si il ia prizonier pe papa. Daca socotim timpul scurs intre 533 si 1793, constatam ca sunt exact 1260 ani. De asemenea, intre 538 si 1798 sunt tot 1260 ani, exact timpul prezis cu privire la suprematia conului cel mic.

              In 1790, in plina Revolutie Franceza, 30 episcopi romano-catolici au aparut in fata guvernului revolutionar al Frantei pentru a protesta impotriva legilor care urmareau sa elibereze clerul de sub jurisdictia papei. Iata ce spuneau ei: “Aveti de gand sa lasati libere toate religiile, cu exceptia aceleia care odata fusese suprema, care a fost sustinuta de evlavia parintilor nostri si de toate legile statului si care timp de 12 secole a fost religia nationala.”

              Obsevati cum chiar papaliatatea recunoaste perioada de suprematie prezisa in Biblie ( trei vremi si jumatate= trei ani si jumatate profetici= 1260 zile profetice= 1260 ani reali ).

              Concluzii: Daniel a primit viziunea din cap.7 in anul 553- 552 i. Cr. Cornul cel mic- o putere anticristica- urma sa apara dupa circa o mie de ani. Apoi profetia ne arata ce urma sa se intample in perioada de suprematie a acestei puteri, in cei 1260 ani.

              Cine poate spune ce se va intampla peste o suta de ani? Dar peste un an? Dar peste o ora? Nimeni. Doar Dumnezeu este singurul care poate descoperi ce va aduce viitorul ( Isaia 46, 9-10 ).Daca pana acum istoria confirma implinirea exacta a cuvantului profetic, de ce nu am avea incredere ca si ceea ce nu este inca implinit din profetia biblica se va implini la timpul hotarat de Dumnezeu?

              “Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”- zice Domnul.



        Lori Balogh