Întrebare:

În Noul Testament este clar ca ni se cere ca si conditie de mintuire nasterea din nou in numele lui Mesia Isus Hristos. Ce conditie se pune insa pentru cei care au trait inainte de venirea lui Mesia, cum s-au putut ei mintui? Va multumesc din nou si Doamne ajuta!

La această întrebare răspunde Apostolul Pavel în capitolul 2 al Epistolei către Romani și spune astfel:

Necaz şi strîmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec. Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului. Toţi ceice au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi ceice au păcătuit avînd lege, vor fi judecaţi după lege. Pentrucă nu cei ce aud Legea, sînt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi. Cînd Neamurile, măcar că n’au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, cari n’au o lege, îşi sînt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gîndurile lor, cari sau se învinovăţesc sau se desvinovăţesc între ele. Şi faptul acesta se va vedea în ziua cînd, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor. (Romani 2:9-16)

Din acest text biblic concludem următoarele lucruri importante despre posibilitatea de mântuire a oamenilor care au trăit înainte de venirea lui Isus Hristos:

• Neamurile care au păcătuit fără să aibă legea scrisă a lui Dumnezeu (spre deosebire de Evrei care au avut Legea Scrisă – Sfintele Scripturi ale Vechiuli Testament) vor pieri fără lege. De ce? Pentru că…
• Când Neamurile (păgânii, cei ce nu au legea scrisă a lui Dumnezeu) fac din fire lucrurile legii (condamnă furtul, curvia, omorul, etc.) prin aceasta ei, care n-au o lege, își sunt singuri lege, adică conform legii puse în cugetul lor dacă vor fi judecați se vor face vrednici de moarte. Mai mult…
• Neamurile (păgânii, care nu au avut revelația scrisă a lui Dumnezeu) dovedesc că lucrarea legii lui Dumnezeu este scrisă în inimile lor, fiindcă despre prezența acestei legi a lui Dumnezeu (scrisă în inimile lor) mărturisește cugerul lor și gândurile lor, care sau se învinovățesc sau se desvinovățesc între ele.
• În Ziua Judecății, Dumnezeu, prin Isus Hristos, va judeca lucrurile ascunse ale oamenilor care au trăit înainte de Hristos, adică vor fi judecați conform legii lui Dumnezeu care a fost pusă în conștiința lor.

Este important de menționat că criteriul acesta de a fi judecați după legea conștiinței nu mai este valabil pentru cei care au auzit mesajul Evangheliei. Despre ei este scris că au și fost deja judecați și învinuirea lor principală este că nu au crezut în Domnul Isus Hristos.

Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El. “Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică. Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentrucă n’a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.” (Ioan 3:16-18)

Cum au fost mântuiţi oamenii care au trăit înainte ca Iisus să moară pentru păcatele lor?

De la căderea omului în păcat, fundamentul mântuirii a fost întotdeauna moartea lui Hristos. Nici o persoană, indiferent dacă a trăit înainte de momentul crucificării lui Iisus sau după acesta, nu ar putea fi mântuit dacă nu ar fi existat acest moment crucial în istoria lumii. Moartea lui Hristos a plătit pedeapsa pentru păcatele din trecut ale sfinţilor Vechiului Testament dar şi pentru păcatele sfinţilor Noului Testament.

Singura condiţie pentru mântuire a fost întotdeauna credinţa. Dumnezeu a fost întotdeauna ţinta credinţei oricărei persoane care şi-a dorit mântuirea. Psalmistul a scris în acest sens: "Ferice de toţi câţi se încred în El" (Psalmul 2:12). Geneza 15:6 ne spune că Avraam a crezut în Dumnezeu şi aceasta a fost suficientă pentru ca Dumnezeu să îl socotească pe Avraam neprihănit (a se vedea de asemenea Romani 4:3-8). Sistemul de sacrificii din Vechiul Testament nu a înlăturat păcatul, după cum ne învaţă foarte clar Evrei 9:1-10:4. Dimpotrivă, tot acest sistem arăta către ziua când Fiul lui Dumnezeu avea să lase să curgă sângele Său nevinovat pentru răscumpărarea rasei umane păcătoase.

Ceea ce s-a schimbat de-a lungul veacurilor a fost conţinutul credinţei. Cerinţa lui Dumnezeu cu privire la ceea ce oamenii trebuiau să creadă se bazează pe nivelul de revelaţie pe care Dumnezeu l-a dat oamenilor până la acea vreme. Aceasta se numeşte în termeni doctrinari revelaţie progresivă. Adam a crezut în promisiunea pe care Dumnezeu i-a făcut-o în Geneza 3:15 referitor la faptul că Sămânţa femeii îl va birui pe Satan. Adam a crezut în El, lucru demonstrat prin chiar numele dat Evei (v.20) iar Domnul i-a acceptat imediat după descoperirea păcatului lor acoperindu-le trupurile cu haine de blană (v.21). În acel moment, aceasta a fost tot ceea ce Adam ştia, însă el a crezut în iertarea oferită de Dumnezeu.

Avraam a crezut în promisiunile pe care i le-a făcut Dumnezeu şi în revelaţia pe care Dumnezeu i-a făcut-o în Geneza 12 şi 15. Înaintea lui Moise, nu existau texte scrise ale Scripturii, însă oamenii erau totuşi la fel de răspunzători înaintea lui Dumnezeu pentru ceea ce El le revela acestora. Pe parcursul Vechiului Testament, credincioşii erau consideraţi mântuiţi pentru că ei credeau că va veni o zi când Dumnezeu va rezolva într-un fel problema păcatelor lor. Astăzi privim înapoi şi iată credem că El deja a rezolvat şi problema păcatelor noastre la Calvar (Ioan 3:16; Evrei 9:28).

Dar în ceea ce îi priveşte pe credincioşii din timpul lui Hristos, înainte de crucificare şi înviere, în ce au crezut ei? Au înţeles ei întreaga lucrare a Domnului Iisus Hristos cu privire la moartea Sa pe cruce pentru păcatele lor? În partea finală a lucrării Sale pe pământ: "Iisus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât, şi că a treia zi are să învieze" (Matei 16:21). Care a fost reacţia ucenicilor Săi la acest mesaj? "Petru L-a luat deoparte, şi a început să-l mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!” " (16:22). Atât Petru cât şi alţi ucenici ai lui Iisus nu au ştiut adevărul acesta din primul moment, însă ei au fost mântuiţi pentru că au crezut că Dumnezeu va rezolva problema păcatelor lor. Ei nu au ştiut exact cum va face Dumnezeu acest lucru, la fel ca şi Adam, Avraam, Moise sau David, însă ei au crezut în Dumnezeu.

Mântuirea noastră este bazată pe moartea lui Hristos

În zilele noastre, avem parte de mult mai multă revelaţie din partea lui Dumnezeu decât au avut oamenii dinainte de învierea lui Hristos. "După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile" (Evrei 1:1-2). Mântuirea noastră este bazată pe moartea lui Hristos, însă credinţa noastră în aceasta a rămas condiţie pentru mântuire, iar această credinţă este îndreptată tot către Dumnezeu. Conţinutul credinţei noastre astăzi este faptul că Hristos a murit pentru păcatele noastre, că El a fost îngropat şi că a înviat a treia zi.(1 Corinteni 15:3-4)