Arhivele regale – 11. Cum se tratează o „depresie“? (I)

Cine lucrează cu mușchii face febră mușchiulară. Cine lucrează cu sufletul face … depresie.

Afirmația de mai sus este foarte adevărată. Vă propun un studiu în capitolul 19 din 1 Regi ca să vedem un om intrat într-o stare depresivă, Ilie, și tratamentul pe care i l-a aplicat Dumnezeu.

Depresia lui Ilie a survenit după extraordinarul efort de pe muntele Carmel. Tensiunea sufletească a atins acolo cote maxime. Credința și acțiunile unui singur om, Ilie, a întors convingerile unui întreg popor la Dumnezeu. Profetul Ilie și-a trăit momentul apoteotic al destinului pe Carmel, când toată suflarea care a asistat la coborârea focului din cer și la mistuirea altarului cu tot ce era pe el și împrejurul lui a izbucnit în strigătul: „Domnul este adevăratul Dumnezeu!“ În ebraica vremii, oamenii aceeia strigau: „Eli-Iahu, Eli-Iahu!“, iar Eliiahu era chiar … numele lui Ilie! Extraordinara încleștare spirituală l-a făcut pe Ilie să experimenteze puteri supra-umane:

„ … mâna Domnului a venit peste Ilie, care şi-a încins mijlocul, şi a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel“ (1 Regi 18:46).

O asemenea ispravă trebuie să fi implicat o uriașă descărcare de … adrenalină. Ilie a fugit mai tare decât caii înhămați la carul regal! O asemenea fugă este urmată apoi simetric și semnificativ de o alta, fuga de Izabela. Deși autorul nu ne spune, reacția lui Ahab în fața celor petrecute pe Carmel nu a fost la fel de entuziastă ca a poporului. Cel puțin așa reiese din relatarea textului biblic:

„Ahab a spus Izabelei tot ce făcuse Ilie, şi cum ucisese cu sabia pe toţi proorocii.  Izabela a trimes un sol la Ilie, să-i spună: ,,Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia din ei.“  Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat şi a plecat, ca să-şi scape viaţa. A ajuns la Beer-Şeba, care ţine de Iuda, şi şi-a lăsat slujitorul acolo“ (1 Regi 19:1-3).

I. Simptomatica depresiei

Este clar că asistăm la simptomatologia unei despresii foarte răspândită și în zilele noastre:

1. Ilie începe să gândească ne-logic.
Cel care era purtătorul glasului Dumnezeului Atotputernic n-ar fi trebuit să se teamă de glasul unei femei păgâne. Gândirea lui Ilie face derapaje periculoase.

Amenințarea Izabelei nu l-ar fi dat peste cap altădată pe Ilie. Experiențele lui supranaturale din cei trei ani în care Dumnezeu îl ascunsese și-l păstrase în viață ar fi trebuit să-l facă tare. Amenințarea Izabelei este însă numai „paiul“ care rupe spinarea cămilei, și așa prea încărcată cu solicitările extraordinare trăite în ajun.

Depresia ne împiedică să gândim corect. Organul cu care gândim este el însuși afectat de maladie! În zadar te ții ca orbul de bâtă de indicațiile busolei, când busola însăși este defectă și-ți arată aiurea. Primul lucru pe care trebuie să-l înțelegi în depresie este că nu trebuie să ai încredere în propriile tale gânduri. Din păcate, foarte puțini oameni ajunși în această stare își dau seama de această realitate.

2. Ilie caută singurătatea.
Depresia caută însingurarea. Textul ne spune că, ilogic și spre paguba sa, Ilie a ales să se despartă de singurul om care-l însoțea pretutindeni și care avea menirea să-l … slujească! Cel ce sufere de depresie se retrage ca un melc în propria cochilie, singur cu gândurile gândirii lui defecte, victimă a propriilor perspective pesimiste puternic deformate de afecțiunea care l-a cuprins. El preferă să se separe chiar și de persoanele care l-ar putea ajuta cel mai mult: de părinți, de prieteni și chiar de partenerul de viață.

3. Ilie cochetează cu ideea morții.

„El s-a dus în pustie unde, după un drum de o zi, a şezut sub un ienuper, şi dorea să moară, zicând: ,,Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei“ (1 Regi 19:4).

Un om în depresie este un om cu gândirea neclară și, nu de puține ori, contradictorie. El tace când ar fi trebuit să vorbească și apoi regretă sau vorbește când ar fi trebuit să tacă și apoi regretă și mai mult. El vrea fără să dorească și dorește adesea ceea ce nu vrea de fapt. El spune ceva cu convingere, deși în realitate se îndoiește foarte tare de ceea ce afirmă. Dacă Ilie ar fi vrut cu adevărat să moară, el n-ar fi trebuit să facă o deplasare atât de mare și de anevoioasă. Izabela i-ar fi împlinit dorința pe loc și fără nici o ezitare!

Atunci de ce fuge Ilie? Pentru că este ca o găină beată, neînțeles de nimeni și neînțelegând el însuși ceea ce i se întâmplă. Chestia asta cu „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinții mei!“ este o obrăznicie strigătoare la cer și o bâiguială fără noimă. De când poate creatura să-i spună Creatorului când este „Destul!“? Cum își permite vasul să-i spună Olarului: „Ia mâna de pe mine, că nu-mi place cum m-ai făcut!“ Cine l-a pus pe Ilie să se compare păgubos și păgubit cu alții?

Cititorule, dă-mi voie să-ți spun, în calitate de „Președinte al Clubului Depresionaților“ că dacă un om de talia lui Ilie, un gigant al credinței, care a închis cerul și l-a deschis la cuvântul lui, a suferit de depresie, n-ai voie să-ți fie rușine când ajungi în depresie. Ești într-o companie selectă! Alături de Ilie, Biblia ni-i prezintă și pe alții giganți ai umblării cu Dumnezeu trecând prin valea întunecoasă a tenebrelor.

Biblia ne spune că marele Moise a cerut lui Dumnezeu să nu-l mai chinuiască cu viața de slujire, ci să-i ia viața (Num. 11:15).

Iov, omul cu care s-a lăudat Dumnezeu în fața Satanei, omul ne-pereche între cei vii a spus și el vorbe nesocotite și și-a blestemat chiar și ziua în care s-a născut (Iov 3:3-12; 20-21). Marele, singularul și singuratecul profet al lacrimilor, Ieremia și-a blestemat viața și clipa în care a văzut lumina zilei (Ier. 20:15). Iona, porumbelul trimis cu vestea mântuitoare la Ninive, a gustat și el din zațul amar al depresiei după călătoria lui cale de trei zile în interiorul cetății, ajungând penibil să se mânie pe Dumnezeu și să-și dorească moartea (Iona 4:3).

Interesant și cu totul remarcabil este că Dumnezeu nu s-a mâniat pe oamenii aceștia! Cuvintele lor nu i-au stârnit furia și clătinările lor nu L-au făcut să renunțe la ei. Cu adevărat, „El știe din ce suntem făcuți! Știe că suntem … țărână“. Dumnezeu nu ne-a făcut să existăm în condițiile „căderii“ pe care o experimentăm astăzi. Omul a fost făcut pentru desăvârșirea raiului, nu pentru încleștarea supratensionată din lupta spirituală actuală. Dumnezeu ne-a creat pentru uniformitatea liniștitoare a sfințeniei, nu pentru dualitatea conflictuală dintre omul dinăuntru, căruia îi place Legea lui Dumnezeu și firea pământească ce ne trage iremediabil și inevitabil spre păcat. Alegerea noastră nesăbuită din Eden a complicat planurile lui Dumnezeu și ne-a prăbușit într-o lume a conflictelor, a suferinței, a despărțirilor, a insucceselor, a diagnosticelor fatale și a morții. N-am fost făcuți să fim ținta atacurilor demonice și nici să ne purtăm idealurile în niște perisabile vase de lut nemernic. Toate acestea sunt doar consecințe ale neascultărilor noastre de Dumnezeu și a înstrăinării noastre de lumea prezenței Lui.

Dumnezeu știe toate acestea și de aceea … nu se supără când cădem în depresie, când vorbim aiurea, când ne luăm la ceartă cu El, când vrem mai bine să murim decât să continuăm o existență lipsită parcă de orice sens și semnificație. Într-un cuvânt, Dumnezeu ne lasă îngăduitor să „ne dăm în petec“, pentru că știe că am ajuns în zdrențe.

Ca un Părinte desăvârșit și ca un Medic priceput, Dumnezeu tratează depresia lui Ilie după o rețetă pe care ar trebui să o înțelegem, să ne-o însușim și să o aplicăm și noi la nevoie.

Va urma.

Sursa:http://barzilaiendan.wordpress.com/2012/02/06/cum-se-trateaza-depresia/