Odăjdii par să se încopcieze
Pe sufletul cu-al Duhului însemn,
Când în potopul viu de untdelemn
Se-neacă ghizduri, diguri şi faleze.

Numai altarul se înalţă demn
Din marea care pare să troneze,
Purtând în foc de tainice geneze,
Spre ceruri, gongul rugilor, solemn.

Şi-n tainica, mirabila unire
De untdelemn şi inimă şi cer,
Aflate-ntr-o divină afluire,

Vezi, dezlegând al timpului mister,
Ca un nonsens vocabula „murire”
Şi-atingi, în Duh, eternul în eter.

Amin
Vulcan, 15 nov 2012