„Va fi nevoie să plecăm
Curând, spre Betleem-Efrata,
Căci trebuie să ne-nscriem
Şi… de acolo a fost tata!”

I-a spus Mariei, într-o zi,
Iosif, lăsând lucrul de-o parte.
„Spune-mi, crezi că vei reuşi
Să mergi cu mine-aşa departe?

Azi-dimineaţă-am auzit
C-a fost deja porunca dată:
Orice bărbat israelit
Şi cu familia sa, toată,

Să meargă pentru-a fi trecut
În catastifele romane,
În locu-n care s-a născut.
Deci fi-vor multe caravane...

Căci multă lume va pleca,
Iuda-i o seminţie mare!
Ne vom putea alătura
Şi vom avea şi apărare!”

„Şi se va naşte-n Betleem
Copilul care o să vină?”
Zise Maria.”Nu mă tem!”
Şi-n ochi avea acea lumină

Ca-n ziua când a povestit
Cum îngerul i se-arătase.
„Pleca-vom! Să ai pregătit
Totul şi Dumnezeu să-şi lase

Mila şi grija peste noi
Şi sfânta-I binecuvântare.
Curând pleca-vom amândoi.
Dar…ai să poţi să mergi călare?”

„Cu siguranţă voi putea,
Iehova dac-aşa voieşte!
Şi Domnul mă va ajuta,
Cuvântul Lui se împlineşte!”

Şi au pornit la drum curând.
A fost destul de-anevoioasă
Călătoria. Rând pe rând,
Treceau prin munţi şi văi frumoase

Şi prin pustiul arzător,
Încet, c-un lung şir de cămile.
Mariei nu i-a fost uşor
Să meargă-atât de multe zile

Pe jos, ori călărind cu greu
Pe măgăruşul lor cuminte.
Doar ruga către Dumnezeu
Şi imnurile cele sfinte

Pe care toţi le intonau
La focuri, seara, prin popasuri,
Doar ele o înviorau,
Pentru c-acele blânde glasuri

Ce-L lăudau pe Dumnezeu,
Îi aduceau mereu aminte
De Gavriil, îngerul Său,
De-acele clipe-atât de sfinte

Când i s-a spus că-ntre femei
E cea mai binecuvântată
Căci Cel ce va fi Fiul ei
Va-mpărăţi vecia toată…

Pe când Maria cugeta
La toate cele petrecute
Dar şi la ce se va-ntâmpla,
Simţi dureri nemaiştiute

Până atunci în trupul ei
Şi-şi zise:”Pruncul se va naşte!
Astea sunt treburi de femei.
Aici, nimeni nu mă cunoaşte!”

Privi spre Iosif, ce-ndemna
Cu vorbe blânde, măgăruşul.
„Da, în curând se va-nsera
Şi noi vom isprăvi urcuşul!

La orizont se va ivi
Cetatea Betleem-Efrata.
Loc de popas ne vom găsi,
Călătoria va fi gata!”