VISUL LUI NEBUCADNETAR

Nebucadneţar împăratul,
Fu tulburat de nişte vise,
Ce i-au alungat somnul.
Chinuit uitase ce visase.

A chemat vrăjitori,
Cititori în stele,
Chiar şi descântători,
Să-i spună visele.
Să-i facă tălmăcirile.

Cu toţii s-au înfățișat,
Ca visul să-l tălmăcească.
Dar visul uitat,
Nu ştiau să-l deslușească,
Să poată să-l tâlcuiască.

Pe împărat îl prinse mânia,
Când toţi îi cereau visul,
Dezlănţuită furia,
Lansa tiranismul.
I-a amenințat cu moartea,
Ei nu știau ce să spună.
Deși îi presa amenințarea,
Tălmăcirea ei tot o amână.

- „Mi-a scăpat din minte”
Visul, nu-l mai știu!
Nu-mi aduc aminte,
Mi-e sufletul pustiu.
Și ca ieșit din minte,
Începu să amenințe:
- Dacă visul și tâlcuirea lui
nu-mi veţi face cunoscut,
întocmai cum l-am avut.
Nimeni nu va rămânea viu.
Nu vreau să aud: Nu știu!
Dar, dacă visul îmi veţi aminti,
și tâlcuirea lui o veți ști,
veţi fi cu daruri răsplătiți
Dar nimeni dintre muritori,
nici înțelepți, nici vrăjitori
Nu știa visul, nu știa tălmăci,
Mâniat împăratul porunci:
Să fie pedepsiți!
Să fie nimiciți!
Că visul nu l-au aflat.
Împăratul era disperat!

Daniel aflând de aspra pedepsire,
S-a dus la împărat, să ceară păsuire.
Să-l roage să dea vreme pentru tâlcuire.
Putin timp primi, l-a folosit cu chibzuire.

În Domnul încrederea își pune.
Să-i fie sprijin în rugăciune,
Daniel prietenii şi-a chemat.
Hanania, Mişel şi Azaria,
Grabnic l-au urmat.
Să le spună visul şi tălmăcirea.
În rugăciune cer Domnului,
Daniel și prietenii lui.

Să nu piară ca înțelepții,
Într-o vedenie din toiul nopții,
Lui Daniel taina visului i s-a dat.
Și a binecuvântat:
„Binecuvântat să fie
Numele lui Dumnezeu,
din veşnicie în veşnicie!
M-a ajutat la greu.
A Lui este înţelepciunea
şi puterea.
El schimbă vremurile
şi împrejurările;
El răstoarnă şi pune pe împăraţi;
El dă înţelepciune înţelepţilor,
şi pricepere, celor pricepuţi!
El, Domnul Domnilor.

Tu descoperi ce este adânc şi ascuns;
Tu şti ce este în întuneric,
În orice inimă ai pătruns,
Ești al vieții vistiernic.
Și la Tine locuieşte lumina.
La Tine, Dumnezeul părinţilor mei,
Tu îmi pătrunzi inima,
Și-o umpli cu a vieții scântei.
Te slăvesc şi Te laud
că mi-ai dat înţelepciune şi putere.
Ferice că glasul Tău îl aud,
Și-mi ești mângâiere.

Mi-ai făcut cunoscut
ceea ce Ţi-am cerut
O descoperire mi-ai făcut
despre taina împăratului!
Să pot merge fără frică înaintea lui.

Daniel s-a dus la Arioc,
Cel pus înţelepţii să ucidă.
S-a dus să oprească al urii foc,
Pe înţelepţi să nu-i mai piardă.

La Împăratul Nebucadneţar,
Daniel, numit şi Belşaţar.
Cu răstălmăcirea s-a înfățișat.
Împăratul l-a întrebat:
- Eşti tu în stare visul să-mi spui,
pe care l-am visat şi tâlcuirea lui?”
Daniel a răspuns împăratului:
- „Ce cere îîmpăratul nouă tuturor,
este o taină”pentru muritor
Care n-a fost dată înțelepților.
Taina aceasta n-o pot afla în stele cititori,
Nici vrăjitori şi nici ghicitori.
”Dar este în ceruri un Dumnezeu”
În care se-ncrede sufletul meu.
Care descoperă tainele,
Care dă visele şi tălmăcirile.

Daniel face de cunoscut,
Visul ce Nebucadneţar l-a avut:
- Împărate, visul şi vedeniile văzute,
Sunt răspuns gândurilor avute,
despre vremurile ce vor urma,
Ce-n urmă vei lăsa.

Însă, taina ce mi s-a descoperit,
”Nu înseamnă în mine înţelepciune,”
Ce mi s-a tălmăcit,
Mi s-a arătat pentru tine,
Să afli ce inima ţi-a dorit.

Împărate, chipul ce l-ai uitat,
Era un chip foarte mare.
În strălucire îmbrăcat,
Înaintea ta, stătea în picioare,
În nemaipomenită strălucire.
Cu o înfățișare înfricoșătoare,
Ce te umplea de uimire.

Înfățișarea ce ți s-a arătat
”Avea un cap de aur curat;
Piept şi braţe de argint;”
”Pântece şi coapse de aramă;”
”Fluierele picioarelor, de fier;”
”Picioarele, parte de fier
şi parte de lut.”
E ceea ce Împărate în vis ai văzut.

”Apoi ai văzut întâi,
Dezlipindu-se o piatră,
fără ajutorul vreunei mâini,”
prăvălindu-se de-ndată.
Izbind picioarele de fier şi de lut
În bucăți multe le-a făcut.
”Atunci fierul, lutul, arama, argintul
S-au sfărâmat împreună cu aurul.”
S-au făcut ca pleava şi le-a luat vântul.
N-a mai rămas din ele nimic,
nici un pic.

”Dar piatra care sfărâmase chipul,
S-a făcut un munte mare.
A umplut tot pământul.”Acesta era visul.”
Acum iată a visului tâlcuire:
Tu, împărate,
Cel mai mare între împăraţi,
În acest vis eşti parte,
Printre alţi împăraţi.
Dumnezeul cerurilor
și a tuturor bogățiilor,
ţi-a dat împărăţia,
Slava, puterea, bogăţia.
”Tu eşti capul de aur!
Din visul ce l-ai avut.

”După tine se va ridica
O altă împărăţie,
Mai neînsemnată decât a ta;
Apoi o a treia împărăţie,
Ce-o reprezintă arama.”
Va stăpâni tot pământul.
Iar ”a patra împărăţie, tare ca fierul;
După cum fierul sfărâmă şi rupe totul,”
Împărăţia va fi împărţită,
Fărâmiţată.
După cum ai văzut.
Sunt picioarele de fier şi de lut.
Dar din tăria fierului, va rămâne ceva,
În împărăţia ce va agoniza.
După cum ai văzut
Fierul amestecat cu lut.

Cum degetele ce le-ai văzut,
erau ”parte de fier şi parte de lut,”
Tot aşa şi împărăţia,
în toată măreţia,
va fi în parte tare, în parte fragilă,
Ca o plăpândă argilă.
Fierul amestecat cu lutul,
Sunt legături omeneşti de căsătorie,
Dar nu vor fi lipiţi unul de altul,
După cum fierul cu lutul, lipiți nu pot să fie.
”În vremea acestor împăraţi,”
Mari şi laţi.
De deasupra norilor,
”Dumnezeul cerurilor,
Va ridica o împărăţie
ce nimicită nu va putea să fie.

Aceasta-i piatra din munte dezlipită,
Fără ajutorul unei mâini, clintită,
Ce împărăţiile toate le va nimici
Şi ea însăşi veşnic va dăinuii.

Împărate! Dumnezeu, mi-a făcut
de cunoscut, că, visul care l-ai avut.
”Visul este adevărat,
Şi tâlcuirea lui este temeinică.”
Împăratul s-a închinat,
Că taina i-a fost descoperită;

- „Cu adevărat, Dumnezeul vostru
este Dumnezeul dumnezeilor
şi Domnul împăraţilor,
şi El descoperă tainele,
fiindcă ai putut
să descoperi taina aceasta!”
Astfel Împăratul a cunoscut,
a Lui Dumnezeu putere
și vrere.