Când ne-om prelinge înspre zori
Ca lacrimile de pe față
Vom fremăta ca și cocori
Împrospătați de dimineață.

Din umbre înălțați pe rând
Purtând cuvintele Iubirii
Ne-om potoli cum, pâlpâind,
Argintă roua trandafirii.

Odinioară-ntemnițați
A întunericului crâncen
Vom sta în Dragostea de frați
Ca durabilitatea stâncii.

Uimindu-ne că am putut
Hotarul nopților să trecem
Să asistăm la început
De zi în universul rece.

Cărările de peregrin
Ne mai îndeamnă-n inerție,
Iar amintirile devin
O notă de melancolie.

Dar înțelegem c-acel greu
E-abandonat pe veci în urmă,
Că-nsămânțați de Dumnezeu
Am încolțit acum din humă.

Îngenunchea-vom pe pământ
Și, poate, chiar n-om da crezare
Că noi suntem acei ce sânt
Lăstarii Vieții viitoare.