Dumnezeu, tăria mea!
Autor: Paul Burdeţ
Album: Motivaţional
Categorie: Diverse

Dumnezeu e tăria mea

Adăpost, pentru sufletul meu,

Ajutor, când povara e grea

Dumnezeu e tăria mea! 


Nu s'a întâmplat nimic deosebit de special care să mă determine să spun această afirmație, dar e o cântare care de fiecare dată când o aud, sau o cânt realizez cât de adevărat poate fi! 
 
De ce să mă mint uneori, crezând că dacă am făcut ceva, sau am ajuns aici, e că m'am bazat pe mine, pe eul meu, sau crezând că am fost atât de bun încât am meritat așa ceva? Nu ar avea nici un rost ! 
 
Adevărul e că sunt astăzi aici pentru că am o credință și o speranță în a căror temelie e: Dumnezeu, tăria mea, un adăpost și un turn de scăpare, tare în vreme de nevoi, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi, plin cu gânduri de pace și nicidecum de nenorocire, dând un viitor binecuvântat, cu promisiuni că El va fi cu mine în orice zi, nicidecum nu mă va lăsa, cu nici un chip nu mă va părăsi, și chiar dacă munții s'ar muta, și dealurile s'ar clătina, DRAGOSTEA LUI nu se va schimba, iar mai apoi nădejde vie că iată, El va reveni în curând, și voi fi cu El acolo unde mi'a pregătit un loc. Și chiar dacă mai e puțin de așteptat, mă voi pocăi și voi veghea mereu, răbdând până la sfârșit, privind cu drag viitorul, și chiar de nu știu totul cum va fi, știu doar atât: 
 
DUMNEZEU E TĂRIA MEA !
 
18.11.2012
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/100220/dumnezeu-taria-mea