Neprihănire şi nu păcat, socotit împotriva ta.
Autor: Rely Tarniceri
Album: fara album
Categorie: Diverse
Meditatii zilnice 31.10.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore
Romani 4:8 Ferice de omul căruia Dumnezeu nu-i ţine în seamă păcatul.
Eşti binecuvântat astăzi fiindcă toate păcatele tale au fost iertate în Isus Cristos. Dumnezeu nu-ţi ţine în seamă păcatul, în schimb, te socoteşte neprihănit în Cristos. De aceea eşti omul binecuvântat căruia Domnul nu-i ţine în seamă păcatul.
Ce se întâmplă cu un astfel de om? Să privim la viaţa lui Iacob, pentru a afla.
Biblia spune că Iacov şi-a înşelat tatăl şi l-a trişat pe fratele său mai mare, Esau, furându-i binecuvântarea de întâi născut. (Geneza 27:1-41). Totuşi, în ciuda păcatului, Dumnezeu alege să vorbească cu Iacov şi El nu i-a spus, atunci când i-a vorbit, „Tu, teribil păcătos, cum ai îndrăznit să-ţi înşeli tatăl? Vei fi blestemat!”
Nu, înşelătorului de Iacov, Dumnezeu i-a spus (Geneza 28:13) Şi Domnul stătea deasupra ei şi zicea: „Eu Sunt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam şi Dumnezeul lui Isaac.” Pământul pe care eşti culcat, ţi-l voi da ţie şi seminţei tale.
14 Sămânţa ta va fi ca pulberea pământului; te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta.
15 Iată, Eu Sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.”
Acesta a fost un om căruia Dumnezeu nu i-a ţinut în seamă păcatul.
Dumnezeu nu l-a respins deloc pe Iacob. În schimb Îl auzim spunându-i „îţi voi da... voi fi cu tine... te voi păzi.... te voi aduce înapoi... nu te voi părăsi...” Iacov cu siguranţă nu merita aceste binecuvântări. Acesta este un om care a umblat în adevărul „binecuvântat este omul căruia Dumnezeu nu-i ţine în seamă păcatul”.
Iacov nu trăia sub Noul Legământ şi totuşi a fost atât de binecuvântat. Cu atât mai mult suntem binecuvântaţi tu şi cu mine, azi, care trăim sub Noul Legământ, al harului, stabilit prin sângele Lui Cristos! Cu cât mai mare este binecuvântarea noastră, datorată jertfei Lui Isus care a răstignit păcatul nostru pe cruce?!
Azi, datorită lucrarii terminate a Lui Isus, Dumnezeu nu îţi ţine şi nici nu îţi va ţine în seamă păcatul. Ceea ce îţi ţine în seamă, este neprihănirea, în afara faptelor. Şi pentru că eşti neprihănit, pregăteşte-te pentru binecuvântările Sale
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/devotionale/10031/neprihanire-si-nu-pacat-socotit-impotriva-ta