Tot ce simt
Autor: Mariana Mihai
Album: Poezii de Mariana Mihai
Categorie: Laudă și închinare
Tot ce simt
și
tot ce vreau
într-o lume zbuciumată
e
ca inima să-mi dau
s-o mai văd iubind odată.

Tot ce vreau
și
tot ce simt
în durerea ce m-apasă
e
să pot să mai alint,
să fac lumea mai frumoasă.

Tot ce pot
și
n-aș putea
pe cărările iubirii
las în seama Altcuiva
să conducă drumul firii.

Tot ce simt
și
tot ce vreu
mi-i aproape și departe,
totuși
sufletul mereu
țese flori și diamante.

Mariana Mihai, 23 noiembrie 2012
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/100360/tot-ce-simt