Plângere asupra poporului

Chiar aurul cel mai curat
De atâtea rele, s-a înnegrit
Pietrele sfântului lăcaș
Pe ulițe, s-au risipit

Fii ai Sionului priviți
Cu multă ură și dispreț
Ce vas din pământ făuriți
Un vas, ce nu mai are preț

Aceia care lapte sug
Gura, li se usca de sete
Cei mari caută hrană, fug
Cer pâine, dar nimeni nu-i vede

Cei ce mâncau bucate alese
Pe ulițe, sunt leșinați
De prin gunoaie sunt culese
Și ei cu toți, la moarte-s dați

Ei s-au hrănit cu toții bine
Și în belșug mare au trăit
Pielea pe ei abia se ține
Căci foamea, rău, i-a chinuit

Foc în Sion este aprins
Din temelii, e pustiit
Ierusalimul a fost prins
În întregime, cucerit

Roada păcatului se vede
Prooroci și preoți mincinoși
Domnul deloc în ei nu crede
Îi vede atât de păcătoși

Pe uliți umblă rătăcind
Au haine, mânjite cu sânge
Toți îi evită, alergând
Și nimeni de ei, nu se atinge

Au rătăcit toți pribegind
Încolo - în coace au umblat
De la nimeni milă primind
Ei, ajutor n-au căpătat

Și Domnul i-a împrăștiat
Milă de nimeni, n-a avut
La fața lor n-a căutat
Nici pe bătrâni nu i-a văzut

El milă de ei n-a avut
Nici preoții nu i-au zărit
Zadarnic cu toți au crezut
Niciunul, milă n-a primit

Fiica Edomului trăiește
În Uț este acum a sa casă
Bea mult și apoi se dezgolește
E desfrânată și nu-i pasă

Nelegiuirea-i ispășită
Pentru fiica Sionului
De răutăți va fi ferită
E sub aripa Domnului.

va urma