Acum cã-ncepe toamna asta rece...
doar încă-o rugã, Doamne-o, sã mai am:
Sã-mi lase pasii-n urmã numai varã!
Când toate ploile peste oras se-adunã,
când pãsãrile-ncep toate-a pleca,
când florile se usucã în grãdinã...
Un ultim dor Pãrinte as avea.
Se teme parcã soarele de lume,
si-i parcã tristã luna si e grea,
doar greierul mai cântã în luminã,
si parcă-ar fredona dorinta mea.
Stau singurã pe o lespede rece,
cu toate cã-i atâta lume-n jur.
Dar simt cum vii si te-odihnesti pe-aproape,
Parcă-asteptând cerinta sã Ţi-o spun.
Asa cum stau aici, oftând pe-o piatrã,
îmi strâng curajul pentru un cuvânt:
IUBIRE, Doamne, pentru lumea toatã,
Ca e atâta lipsã pe pãmânt.
Sã pot iubi când râd de-a mele vise,
Sã pot iubi chiar si de nu-s iubit,
Sã pot iubi dincolo de cuvinte,
Cu fapta si cu gândul, neobosit.
Iubind sã trec prin viatã-ncrezãtoare,
Sã-nvãt a ignora ura din ei,
Sã stiu vorbi, iubind ascultãtoare,
Si tot iubind sã stiu apoi muri...
Acum cã-ncepe toamna asta rece...
doar încă-o rugã, Doamne-o, sã mai am:
Sã-mi lase pasii-n urmã numai varã!
L.T.