Sonet sărbătoresc ( 1 Decembrie)
Autor: Simion Felix Marţian
Album: Doruri si sonete
Categorie: Diverse
O filă geruită se întoarnă
În calendarul deja zgribulit,
Şi soarele surâde-abia ghicit
Pe cerul plumburiu, ca-ntr-o lucarnă.
Dar dintr-un timp pe loc despăturit
Vine istoria sunând din goarnă
Şi-n România prima zi de iarnă
Se-aprinde într-un foc de neoprit.
E sărbătoare azi în românime
Şi-mpins de un imbold instantaneu
M-alătur bucuriei unanime
Să fac urarea pentru neamul meu,
Punându-mi focul inimii în rime:
Să-ţi fie călăuză Dumnezeu!
Amin
Petroşani, 1 Decembrie 2012
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/100697/sonet-sarbatoresc-1-decembrie