Doamne, frânt am fost în suflet

Doamne, frânt am fost în suflet,
Nu ştiu cum de-am rezistat...
Doar postul şi rugăciunea
În picioare m-au lăsat.

Doamne, greu mi-a fost să văd
Pe cel drag de lângă mine,
Că îl mângâi, că-l întreb,
Şi el nu îmi mai răspunde.

Să-l vezi lung în copârşeu,
Rece cum e iarna,
Şi-altădată mâna-i caldă
Ne mângâia barba...

Greu a fost să înţeleg
Cum este cu omul?!
Tot mai am durere-n piept,
Chiar dacă-i ca pomul

Care azi e tânăr, verde,
Plin de suc şi de sevă,
Mâine e uscat, se pierde,
Dar e viu cu Domnul.

Doar nădejdea că odată
Ne-om vedea în slavă,
Când vom trece din viaţă,
Asta-mi dă speranţă.

Vom fi iarăşi împreună
La o nouă viaţă.
Să fim vrednici de cunună,
Să-L vedem la faţă!