Albi bidivii trag sania de cristal
Din care-un vânt cu barba colilie
Îi mână-n toată fuga lor de cal
Că-n urmă sar vârtejuri pe câmpie.

Ei trec, gonind, pădurea de argint -
Tălpige-și taie urmele prin creștet
Și cad podoabe grele la pământ,
Iar codru-ntreg metalu-și clincănește.

Nechează caii-n zvonuri de oțel
De Miezul-Nopții a-nceput să sune
Cu glasurile mici de clopoțel
Și scânteieri mărețe de minune.

Potcoave bocănesc cu diamant
Troienele de vise-mprăștiate,
Iar stele cad ușor și elegant
Spre-nariparea zorilor, din noapte.

Cad fulgii ca-nălțarea de scântei
Strigând copilărește-n dalb de coame
De parcă mii și mii de clopoței
Trezesc ca pruncii lumea care doarme.