Iov îi răspunde din nou, lui Eliafaz
Iov cap. 16,17


Iov, prietenului său îi spune
Că și el, tot la fel ar fi
Dacă în locul lui s-ar pune
Aceleași lucruri le-ar gândi

E adevarat că-i urmărit
De a Domnului Său, mânie
E suferind și necăjit
Și așa, are să rămâie

Căci Domnul înspre el scrâșnește
Și cu privirile-l străpunge
Prietenul său îl ocărăște
Parcă ar vrea să îl mănânce

Cu toții sunt înverșunați
Îl ocărăsc cu răutate
Pentru că ei nu-s încercați
Cred că în toate, au dreptate

Iar Dumnezeu îngăduiește
Pe mâna Celui Rău, să fie
Îl ia de ceafă, îl zdrobește
A Sa mânie, să o știe

Săgețile îl înconjoară
Și fără milă îl străpung
De peste tot, îl împresoară
Necazuri grele îl ajung

Și fierea pe pământ îi varsă
Și în bucăți îl rupe, îl frânge
Fața de atâta plâns ie arsă
Puterea din trup, i se strânge

Parcă într-un sac ar fi cusut
De plâns, fața i s-a înroșit
Chiar umbra morții a văzut
Dar a răbdat și s-a smerit

Nelegiuiri mari n-a făcut
Și rugăciunea i-e curată
Domnul din Cer, tot a văzut
Dar ai săi prieteni, tot îl ceartă

Ai lui prieteni se înveselesc
Și cu toți râd pe seama lui
Și cu toți de rău îl vorbesc
Spun că-i pedeapsa Domnului

Sfârșitul Iov și-l presimțește
Dreptate de la Domnul cere
Plângând, el tare se smerește
Îl părăsește a lui putere

A lor ocări prea mult îl dor
Că despre el, așa rău cred
Și-l judecă așa ușor
Ei doar păcatele îi văd

De râsul lumii l-au făcut
Și este tare îndurerat
În vorba lui nu au crezut
Căci prea tar, l-au acuzat

Apoi să plece îl îndeamnă
Să-și ducă a lor cuvântări
Să se gândească, să discearnă
Să nu-i aducă acuzări

Deșteptăciune, nici ei n-au
Degeaba se cred înțelepți
Și sfatul lor, degeaba-i dau
Căci nici ei nu sunt mai deștepți

A lui planuri, oricum s-au dus
Și viața i s-a terminat
În locuința morții pus
Culcușul, el și l-a aflat

Căci groapa va fi al său tată
Și viermii vor fi mama lui
A lui nădejde merge toată
Va sta-n, fundul mormântului

În țărnă se vor odihni
În a morților locuință
De toți ai lui, s-a despărți
Îl va însoți, a sa credință.

va urma