În viaţa mea mai mult nu am urât
Ca pe-o muiere bocitoare...
Bocitoarea!!!
Ce-şi stoarce parcă jale de pe gât,
Iar ochii-s înspre vin, şi-nspre mâncare.

Aici durerea s-a-nnodat în glas,
Nu poate să străbată şi să curgă
Şi lacrimile s-au înfipt în pas,
Lumina e bolnavă şi amurgă,

Iar ele ţipă, plâng gălăgios
Şi, uimitor: pot chiar a stoarce lacrimi!
Să plângă principalul că frumos,
Scuipându-ţi pe amarurile sacre.

Iar spectatorii mai că „bis” nu-nfing:
„Sărmana, cât se tânguie de tare!..
Pe ăla plânsetele nu-l ating –
O lacrimă pe-obraz măcar nu are!

Butuc de lemn, nu-i om!” Subliniat
Rămâi şi poţi rămâne şi pe viaţă,
Că la moment n-ai plâns, n-ai lăcrimat,
Că la moment nu te-ncreţii la faţă.

Văzând păstorul care plânge sus
Şi, zgomotos, o lacrimă n-ascunde,
Aud cum plânge, cum a plâns Isus,
Atât de-ncet că nimeni nu-L aude!