Limitele libertatii crestine
 

Limitele libertatii crestine

"Toate lucrurile imi sunt ingaduite, dar nu toate sunt de folos;
toate lucrurile imi sunt ingaduite, dar nimic nu trebuie sa puna stapinire pe mine"
"Toate lucrurile sunt ingaduite, dar nu toate sunt de folos.
Toate lucrurile sunt ingaduite, dar nu toate zidesc" - 1 Corint. 6:12; 10:23
Introducere:
Apostolul Pavel a fost prin excelenta un apologet al crestinismului. Mintea lui patrunzatoare era la curent cu toata gindirea vremii. Educatia erveiasca il familiarizase cu cele mai inalte si mai distilate concepte religioase. Cetatenia romana si simpatia lui pentru Roma ii daruise viziunea imperiului. Pasiunea pentru cunoastere il deprinsese cu filosofiile aflate atunci la moda. In toate acestea, relatia lui personala cu Hristos i-a fost arbitrul suprem. Crestinismul lui Pavel nu a fost denaturat de celelalte lucruri, ci mai degraba le-a influentat pe toate, dindu-le o coloratura distincta. Pavel L-a asezat pe Christos ca Domn peste toate lucrurile si a privit spre toate prin El, cautind sa mintuiasca totul si toate. Mesajul lui Pavel a fost din aceasta cauza un paradox perpetuu, apostolul acceptind si negind in acelasi timp cele mai inalte valori ale vremii sale. Pavel a fost un dusman declarat fata de tirania preotiei evreiesti, dar n-a lepadat conceptul preotiei, ci l-a rascumparat aplicindu-l la "preotia universala a sfintilor". Apostolul da semne evidente ca este un admirator al ordinii si slavei din imperiul Roman care cuprinsese toata lumea, dar nu se poate opri sa nu-i aplice o corectie, visindu-l sa ajunga o fraternitate a tuturor, o Imparatie glorioasa sub autoritatea unui singur Cap: Isus Christos. Pavel este captivat de spiritul analitic si de supranaturalul idealist din filosofia greaca, dar se ridica deasupra ei, incercind s-o aduca cu picioarele pe pamint si s-o curateasca prin lumina adevarului adus de Christos.
Metoda de lucru a lui Pavea a fost sa combata eroarea printr-o proclamare clara si raspicata a adevarului. El a cautat sa limpezeasca bijbiielile iscoditoare ale mintii omenesti, inlocuindu-le cu desavirsita frumusete a lucrurilor descoperite noua de Dumnezeu. Cu evreii a vorbit ca un evreu, cu romanii ca un roman si cu grecii a putut face chiar si filosofie, dar pretutindeni si intotdeauna Pavel este un crestin, folosind terminologia "adevarurilor incepatoare" doar ca sa se poata face mai bine inteles si acceptat de cei cu care stat de vorba.
Versetele pe care le-am ales drept baza pentru acest studiu ne stau ca marturie despre acest lucru. Ele apar intr-o scrisoare destinata sa corecteze viata unei Biserici crestine aflate intr-o cetate greceasca. Epistola lui Pavel reflecta fidel care erau conditiile de viata din Corint. Tragedia de acolo consta in faptul ca, in loc sa fie o forta mintuitoare, Biserica intrase tragic sub influenta pagina a cetatii.
In divizarile de partide din Biserica nu este greu sa recunoastem pasiunea bolnavicioasa a grecilor de a se fragmenta in diverse scoli de gindire strinse in jurul personalitatilor deosebite ale vremii. Lipsa de disciplina si de disciplinare evidenta in Biserica era doar o reflectare a atitudinii tolerante fata de imoralitate care domnea in cetate. In judecatile publice si in ducerea in fata tribunalelor, eu nu vad altceva decit o asemanare cu neincetatele infruntari ale scolilor de "logica", care devenisera un fel de amuzament public. Necuratia care-si facuse loc in Biserica si pe care Pavel o condamna in termeni atit de vehementi este numai o umbra a vietii morale putrede din societatea greaca. Dezmatul de la Cina Domnului nu reflecta altceva decit tendinta de a imita "banchetele" si orgiile animalice practicate la ritualurile religioase din templele grecilor. In lipsa de iubire pe fondul careia apar cuvintele din capitolul 13, eu vad o capitulare in fata egoismului individualist al oamenilor din afara Bisericii. In sfirsit, in dificultatea lor de a accepta adevarurile despre invierea din morti, eu vad semnele influentelor materialiste si mistice ale gindirii grecesti.
Sursa tuturor acestor abuzuri comune in toate cetatile locuite de greci era ideea lor fundamentala ca omul trebuie sa fie "masura tuturor lucrurilor", liber de orice constringeri exterioare, siesi suficient si nesilit sa dea nimanui socoteala de gindurile si faptele sale. Aceasta era idee greaca despre libertatea deplina. In circumferinta acestui postulat, grecii declarau sus si tare ca toate lucrurile le sunt ingaduite. Era doctrina eliberarii si emanciparii totale. Ecourile ei au strabatut de atunci veacurile, naucind pe alocuri oameni si natiuni deopotriva. Pavel nu contrazice categoric conceptul grec despre libertate. Parind ca il afirma, apostolul il corecteaza, modelindu-l dupa Evanghelie si-l plaseaza intr-o deplina ascultare de legea lui Christos. In fata filosofilor greci care strigau cit ii tinea gura ca "toate lucrurile imi sunt ingaduite", Pavel raspunde cu: "Toate lucrurile imi sunt ingaduite, dar ..."
Acest fel de exprimare a lui Pavel ridica inaintea noastra doua probleme. Prima este aceasta afirmare despre libertatea crestina: "Toate lucrurile imi sunt ingaduite". Iar a doua este o lamurire despre limitarile libertatii crestine: "Toate lucrurile imi sunt ingaduite, dar ..."
(I.) Sa luam deci mai intii aceasta extraordinara expresie de proclamare a deplinei libertati crestine: "Toate lucrurile imi sunt ingaduite".
Remarcati pentru inceput cit de cuprinzatoare este aceasta afirmatie.
Dati-mi voie sa va incerc rabdarea si sa ma opresc putin la cuvintele folosite de Pavel, caci daca adevarul se exprima prin cuvinte, atunci numai cuvintele ne pot conduce la adevar si cine nu le baga in seama, va trece pe linga esentialul comunicarii.
Apostolul Pavel foloseste cuvintul "panta". Trebuie sa intelegem ce inseamna acest "panta" pentru a intelege dimensiunile libertatii crestine. "Panta" este o forma de plural si inseamna "toate". Theter, un expert in gramatica, ne spune ca orice cuvint cu forma de plural, atunci cind nu este insotit de articolul hotarit, defineste totalitatea lucrurilor de aceiasi natura, contextul aratindu-ne intotdeauna despre ce este vorba. In aceasta epistola, expresia "toate lucrurile" este folosita de nu mai putin de trei zeci de ori, si de fiecare data, intelesul ei trebuie dedus din context. Am facut un studiu amanuntit al tuturor locurilor in care expresia "panta" apare in text si am sa va rog sa acceptati sa treceti impreuna cu mine in revista citeva dintre lucrurile la care se refera apostolul.
Mai intii sa ne aducem aminte ca filosoful grec care pretindea sus si tare ca "toate lucrurile imi sunt ingaduite" se referea la suma totala a tuturor lucrurilor materiale, a valorilor morale si a tuturor fortelor vitale cunoscute. Oare cum foloseste Pavel aceasa expresie? Raspunsul este clar. Iata in cel de al treilea capitol al epistolei, cum defineste apostolul aceasta realitate: "Nimeni sa nu se faleasca dar cu oamenii, caci toate lucrurile sunt ale voastre:". Urmeaza apoi o exemplificare un versetul 22, pentru ca ideea sa fie desavirsita in versetul 23: "si voi sunteti ai lui Christos, iar Christos este al lui Dumnezeu".
Intre prima afirmatie: "Toate lucrurile sunt ale voastre" si concluzia din versetul 23 se afla descris felul in care foloseste Pavel expresia "panta": " ... fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viata, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare; toate sunt ale voastre ..." Este evident ca Pavel nu numai ca foloseste expresia in acelasi inteles ca si filosofii greci, dar sare in evidenta faptul ca el trece mult peste orizontul lor si include in sfera de existenta a crestinului si lucrurile care transcend lumea de acum. patrunzind in mostenirea noastra vesnica.
"Toate lucrurile sunt ale voastre: fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa", este o enumerare a sistemelor de gindire reprezentate de acesti trei lucratori crestini. Pavel spune: toate sistemele de gindire din lume sunt ale voastre.
" ... lumea, ..." este a voastra, cu toate sistemele si miscarile ei.
" ... viata, ...", pe care cautati mereu s-o analizati si s-o intelegeti, este a voastra.
" ... moartea, ..." care este pentru voi un fel de incetare a existentei, cu tainele si tenebrele ei, este a voastra.
" ... lucrurile de acum, ..." o fraza care include granitele gindirii si filosofiei grecesti.
" ... si lucrurile viitoare ..." pe care filosofia greaca le neaga, dar pe care Pavel le anunta.
Este evident ca Pavel intelege prin "panta" toate scolile de gindire, toata lumea cu viata si moartea, cu lucrurile de acum si cu realitatile din lumea de dincolo. "Toate" aceste lucruri sunt "ale voastre".
Apostolul trece apoi mai departe facind aceasta extraordinara proclamatie: "Toate lucrurile sunt ingaduite". Ce inseamna acest "ingaduite"?
Ideea din care s-a nascut acest termen este aceea a unui drum deschis, ca opus al "detentiei", al "constringerii intr-un spatiu limitat".
"Sunt in largul meu cu privire la toate lucrurile, nu sint constrins si limitat. Sunt pe marele bulevard al universului, plimbindu-ma printre toate elementele realitatii. Toate imi sunt accesibile si am autoritate sa le folosesc dupa cum gasesc eu de cuviinta." Aceasta este ideea de libertate crestina pe care ne-o propune Pavel. El il plaseaza pe crestin intr-o deplina libertate printre toate lucrurile materiale, morale si spirituale ale universului creat de Dumnezeu.
Ca sa intelegem ce vrea sa ne spuna apostolul prin aceasta proclamatie, trebuie sa facem o analiza expozitionala a contextului in care apare ea.
In versetul 15 din capitolul 2 veti gasi prima restrictie in folosirea acestei depline libertati. Pavel ne vorbeste despre principiul deosebirii lucrurilor: "Omul duhovnicesc poate sa judece totul". Crestinul se afla intr-adevar intre toate lucrurile lumii si toate ii sunt la indemana, dar el nu le va folosi in mod nelegiuit. El va masura toate lucrurile ingaduite lui cu etalonul infinitului. Omul duhovnicesc poate sa judece totul. Pe linga aceasta, mai avem o alta realitate care balanseaza expresia "sunt ingaduite": "voi sunteti ai lui Christos, iar Christos este al lui Dumnezeu". Cadrul de referinta fundamental al crestinului nu sunt toate lucrurile care-i sunt ingaduite, ci Hristos care domneste peste toate si Dumnezeu, care este in spatele lui Christos.
Apostolul ne da in aceste cuvinte un concept cosmic extraordinar. Pe fundalul existentei este asezat mai intii Dumnezeu, apoi Christos, apoi crestinul, si in final, in fata crestinului care este incoronat peste ele, sunt asezate toate lucrurile realitatii, accesibile lui, dar pe care el trebuie sa le "judece" si sa le foloseasca cu deplin discernamint.
In versetul sase din capitolul opt ni se da marea filosofie a universului: "Pentru noi nu este decit un singur Dumnezeu: Tatal, de la care vin toate lucrurile si pentru care traim si noi", iar un pic mai departe in 9:25, pastrind acest context cosmic, Pavel adauga: "Toti cei ce se lupta la jocurile de obste, se supun la tot felul de infrinari. Si ei fac lucrul acesta ca sa capete o cununa care se poate vesteji; noi sa facem lucrul acesta pentru o cununa care nu se poate vesteji". Aceasta este definitia comportamentului crestin fata de "toate lucrurile".
Motivatia comportamentului crestin este centrata in existenta lui Dumnezeu si in natura Sa vesnica: "Deci, fie ca mincati, fie ca beti, fie ca faceti altceva: sa faceti totul pentru slava lui Dumnezeu" (1 Cor. 10:32). Acesta este principiul de baza care trebuie sa stea la originea tuturor actiunilor noastre intre "toate lucrurile universului".
Si iata, ca o incoronare, care este finalul tuturor lucrurilor in viziunea cosmica a lui Pavel: "Dumnezeu, in adevar, "a pus totul sub picioarele Lui". Dar zice ca totul I-a fost supus, se intelege ca afara de Cel ce I-a supus totul. Si cind toate lucrurile Ii vor fi supuse, atunci chiar si Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu sa fie totul in toti" (1 Cor. 10:27-28).
Aceasta este una dintre cela mai mareti afirmatii ale scrierilor apostolice, si vreau sa cred ca greutatea ei va copleseste asa cum ma copleseste si pe mine cind o citesc. Nu Apocalipsa ne da cea mai distanta iamgine in viitor, ci textul acesta. Daca il vom analiza putin vom vedea cu adevarat care este conceptia crestinului despre "toate lucrurile". Ea depaseste limita universului material, facind interpretarea filosofilor greci sa paleasca prin contrast si sa apara saraca. Cind Pavel spune ca "toate lucrurile imi sunt ingaduite", el intelege ca nu exista nici un singur lucru in univers la care el nu are dreptul sa ajunga. Printr-o aluzie fina, apostolul sugereaza care este relatia dintre toate cele existente, asezindu-L in fundal pe Dumnezeu, pe care se sprijina Christos, care il sprijina la rindul Lui pe omul in fata caruia sunt asezate toate lucrurile. Directia de scurgere a tuturor lucrurilor este dinspre Dumnezeu si inspre Dumnezeu, in asa fel incit in final El sa fie totul in toti, implinind si desavirsind toate lucrurile.
Ma apropii acum de sensul afirmatiei lui Pavel, pe care n-as fi indraznit sa o redau daca nu m-as fi apropiat mai intii cu atentie asupra tuturor ideilor lui despre univers. In rezumat, apostolul ne spune ca omul duhovnicesc sta in centrul universului, in mijlocul tuturor lucrurilor de acum si al celor viitoare, cunoscute si necunoscute, materiale, morale si spirituale, si ca el este al lui Christos si impreuna cu Christos este al lui Dumnezeu.
Dupa ce am facut aceasta clarificare sa ne apropiem impreuna de limitarile libertatii crestine. Ele se pot clasifica in trei categorii:
" ... , dar nu toate imi sunt de folos"
" ... , dar nimic nu trebuie sa puna stapinire pe mine".
" ... , dar nu toate zidesc".
Acesta este intreitul test care-mi arata in ce masura anumite lucruri imi sunt ingaduite.
Testul progresului personal - "nu toate imi sunt de folos".
Testul autoritatii - "dar nimic nu trebuie sa puna stapinire pe mine".
Testul relatiilor sociale - "dar nu toate zidesc".
(I.) Testul progresului personal.
"Nu toate sunt de folos". Termenul face referinta mai mult la "devenirea launtrica" decit la imbogatirea materiala. Astazi se vorbeste mai mult despre ce poti dobindi, decit despre ce poti deveni. Ideea avansarii este aceea a calatoriei spre un tel anume, iar progresul este nu in cantitatea bagajului acumulat, ci in distanta parcursa. In limba greaca, termenul inseamna " a duce impreuna" si cea mai buna traducere a lui este una cu semnificatia de: "a avea un profit".
Pavel se aseaza pe sine in centrul universului si, privind in jur, zice: "Toate lucrurile sunt ingaduite". Arta imi este ingaduita; si tot asa de ingaduite imi sunt si muzica, si stiinta si jocurile sportive si feluritele mincari - toate imi sint ingaduite. Dar unele din lucrurile care imi sint ingaduite nu-mi sint de nici un profit; ele nu-mi vor inlesni avansarea personala, cresterea ele nu-mi vor ajuta la integrarea mea desavirsita in ordinea divina cosmica, care este centrata in Christos si in Dumnezeu.
Acesta este cel dintii principiu care separa lucrurile din jurul meu in doua categorii: acelea pe care este profitabil sa le fac si acelea pe care nu este de folos sa le savirsesc.
Exista mii de lucruri pe care pot sa le fac in Londra, dar multe dintre acestea nu-mi sint de folos personal, nu-mi inlesnesc progresul, nu-mi vor contribui la dorinta mea fundamentala de a conlucra impreuna cu Christos si cu Dumnezeu.
"Toate lucrurile imi sint ingaduite, dar nu toate imi sint de folos"
Uneori, ceea ce este bun pentru tine, s-ar putea sa nu fie la fel de bun pentru mine. Fiecare om sta individual in fata cosmosului (ordinii cosmice). si trebuie sa-si defineadsca personal cu lucrurile inconjuratoare ingaduite. Primul principiu dupa care trebuie sa se ghideze este acesta: "Ma ajuta acest lucru sa ma dezvolt si sa ma indrept spre locul final pe care mi l-a harazit Dumnezeu in vointa si ordinea Lui perfecta?
II. Testul autoritatii.
"Dar nimic nu trebuie sa puna stapinire pe mine".
In limba greaca este vorba despre un joc de cuvinte imposibil de tradus. Ceea ce spune Pavel este cam asa: "Toate lucrurile sint sub puterea mea, dar eu nu voi ingadui sa ma aflu vreodata sub puterea lor". "Toate lucrurile imi sint permise, dar nu le voi permite sa ma domine". Aceste cuvinte ascund in ele un al doilea principiu al libertatii crestine: Omul care I se supune lui Christos nu mai trebuie sa se supuna la nimic altceva. Cel aflat sub autoritatea lui Christos nu mai poate asculta de nici o alta autoritate.In gelozia dragostei Sale, Christos trebuie sa ramina singura putere dominanta asupra vietii noastre.
Trebuie sa ne verificam toate actiunile noastre dupa principiul acesta: "Toate lucrurile imi sint ingaduite, dar nimic nu trebuie sa puna stapinbire pe mine".
Eu pot sa beau, dar bautura nu trebuie sa poata pune stapinire asupra fiintei mele. Eu pot sa beau, dar pot sa fac aceasta numai daca bautura nu ma va inrobi, ducindu-ma la ruina. Daca acesta este scopul bauturii, atunci eu nu ii voi ingadui nici un loc in viata mea.
Fiecare lucru pe care-l facem trebuie evaluat in lumina acestui principiu: ma promoveaza el spre scopul final pe care-l are Dumnezeu cu mine in universul Sau. Dumnezeu vrea sa ma aseze ca stapin peste toate lucrurile impreuna cu Christos. Vrea lucrul acesta sa ma stapineasca?
Probabil ca daca m-as opri aici, explicatia mea ar ramine neclara si greu de aplicat in practica. Dati-mi voie sa ilustrez acest principiu cu doua exemple din viata cotidiana.
Care este relatia corecta pe care trebuie sa o intretina un crestin cu banii si averea? Sigur ca este ingaduit sa avem bani, dar banii nu au voie sa puna stapinire pe mine. Cineva spunea ca banii sint un bun slujitor, dar un foarte rau stapin. Un crestin trebuie sa nu dea voie lucrurilor trecatoare sa-l inrobeasca.
Care este relatia corecta care trebuie sa existe intre un crestin si fenomenul cunoasterii? Cunoasterea este ingaduita, dar nici un om nu trebuie sa devina robul cunoasterii, altfel personalitatea lui va fi deformata: "Cunostiinta ingimfa, dragostea zideste".
Care este relatia corecta intre un crestin si iubire? Iubirea este ingaduita, dar crestinul nu trebuie sa traiasca stapinit de puterea ei. Crestinul isi solidifica libertatea tocmai recunoscindu-i limitarile. Libertatea de a folosi orice lucru dispare atunci cind lucrul acela devine mai puternic decit el si se transforma din sclav in stapin nemilos. Principiul acesta este fundamental si trebuie facut piatra de capatii al intregii existente. Daca un lucru care este bun in sine, un obicei, o prietenie, un gind, o preocupare, o pasiune, ajunge sa nu ma mai slujeasca, ci sa ma domine, atunci ce a mai ramas din pretinsa mea "libertate" ?
Priviti in jur si veti vedea cum oamenii au ajuns robii lucrurilor care promisesera sa le dea fericirea. Uneori ma gindesc ca ar fi bine daca as putea sa scriu aceste cuvinte cu litere mari si sa le asez acolo unde le pot vedea toti tinerii. Afisul meu ar suna cam asa: "Toate lucrurile imi sint ingaduite, dar n-am sa ingadui nici unui lucru sa ma inrobeasca".
Toate lucrurile sint ale tale, dar tu esti al lui Christos. Pastreaza aceasta balanta in echilibru si vei fi fericit; dezechilibreaz-o si vei ajunge sa duci o viata de mizerie. Numai Christos are dreptul sa fie Stapin asupra vietii tale. Toate celelalte lucruri, oricit de nevinovate ar fi ele, in momentul in care incearca sa te inrobeasca isi pierd orice fel de nevinovatie. Cineva spunea: "Orice lucru bun care se interpune intre mine si Christos, devine dusmanul meu de moarte; fie el parintii mei, iubitul sau iubita mea, fie el meseria mea sau pasiuna mea, fie el harnicia mea sau chiar dragostea mea de oameni". Nimic nu trebuie sa-mi fure prioritatea mea suprema de a fi slobod sa ma dau in intregime Creatorului si Mintuitorului meu.
III. Testul relatiilor sociale.
Cel de al treilea test este descris in cuvintele: "Nu toate lucrurile zidesc". L-am numit asa pentru ca acesta este contextul in care apare: ""Nimeni sa nu-si caute folosul lui. ci fiecare sa caute folosul altuia" (1 Cor, 10:24). Fraza aceasta contine o alta limitare a libertatii mele. Toate lucrurile imi sint ingaduite, dar exista unele pe care, daca le voi face, nu vor duce la zidirea sufleteascaa celor din jurul meu. Din caceasta cauza, lucrurile acelea nu-mi mai sint ingaduite. Va indemn sa vedeti ca aceasta afirmatie merge infinit mai departe decit ce a spus Pavel in alta ocazie: "Dar daca faci ca fratele tau sa se mihneasca din pricina unei mincari, nu mai umbli in dragoste! Nu nimic pentru mincarea ta pe acela pentru care a murit Christos! ... La drept vorbind toate lucrurile sint curate. Totusi, a minca din ele, cind faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de cadere, este rau" (Rom. 14:15, 20). De data aceasta nu este vorba ca fratele meu sa fie in pericol de cadere din cauza libertatii mele, ci doar ca el sa nu fie "zidit" de ceea ce fac eu.
Ca si crestin, trebuie sa tin minte care este pozitia mea in universul lui Dumnezeu: Deasupra mea sint Christos si Dumnezeu, iar sub mine, si la dispozitia mea sint toate celelalte lucruri - Pavel, Apolo, Chifa, lumea, viata si moartea, lucrurile de acum si lucrurile viitoare. N-am sa ma apuc insa de nici un lucru inainte ca sa nu-l judec atit din punct de vedere al progresului meu spiritual, cit si din punct de vedere al progresului spiritual al aproapelui meu in Domnul. Lucrurile care nu-l zidesc pe aproapele meu imi devin astfel mie neingaduite.
Aceasta extraordinara afirmatie a apostolului Pavel trebuie sa ne determine pe fiecare dintre noi sa ne cercetam cu si mai mare atentie limitele libertatii si felul in care ne folosim noi de lumea aceasta. A crede ca exsita ceva in universul lui Dumnezeu care nu ne este la indemina este gresit, dar si mai gresit este sa ne apucam sa ne jucam cu toate lucrurile din univers asemeni unor copii rasfatati, fara sa ne mai gindim la altceva decit la propria noastra satisfactie si fericire. Dragostea desavirsita a lui Christos ne arata ca "El nu si-a placut Lui insusi", ci a trait pentru binele si mintuirea altora.
Exista deci lucruri ingaduite la care trebuie sa renunt de dragul propriei mele cresteri spirituale, altele la care trebuie sa renunt de dragul libertatii mele neinrobite si altele pe care nu le voi face pentru ca sint preocupat pina la sacrificiu de mintuirea si zidirea celor din jur.
Dau slava Domnului pentru largimea si ingustimea libertatii noastre crestine, si ma rog Lui ca sa putem pricepe ca exista in libertatea noastra locuri si lucruri in care trebuie sa ne infrinam, atit pentru binele si progresul nostru, cit si pentru binele si progresul altora. Exista situatii cind, asemenea locomotivei care alearga pe spatiul restrins delimitat de cele doua sine, limitarea noastra voluntara este singura cale pentru gustarea fericirii unei libertati depline.
Daniel Branzei


 

Adaugă comentariu
Raportează o problemă