De ce trebuie să fim născuţi din nou?
Autor: John Piper
Album: În sfârşit viu
Categorie: Meditatii

1. Suntem morţi din punct de vedere spiritual

   Una dintre cele mai extraordinare cărţi despre Dumnezeu care au fost scrise vreodată, Învăţătura religiei creştine a lui John Calvin, începe cu afirmaţia: "Aproape întreaga înţelepciune de care dispunem, vreau să spun înţelepciunea adevărată şi sănătoasă, comportă două aspecte: cunoaşterea lui Dumnezeu şi autocunoaşterea". În zilele noastre avem nevoie să ne amintim, nu că este greu să înţelegi şi să accepţi cunoaşterea lui Dumnezeu - asta este mai mult sau mai puţin evident - ci că la fel de greu de înţeles şi de acceptat este şi cunoaşterea de sine. S-ar putea chiar să fie mai dificil, în primul rând pentru că o adevărată cunoaştere de sine presupune o adevărată cunoaştere a lui Dumnezeu şi, în al doilea rând, pentru că avem tendinţa de a crede că ne cunoaştem pe noi înşine când, de fapt, profunzimile stării noastre sunt dincolo de puterea noastră de înţelegere dacă nu avem ajutorul lui Dumnezeu.

2. Cine poate cunoaşte inima omului?

   Profetul Ieremia a scris: "Inima omului este mai înşelătoare decât toate lucrurile şi este fără vindecare. Cine poate să o cunoască?" (Ieremia 17.9) David în Psalmul 19.12 a scris: "Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc!" Cu alte cuvinte, niciodată nu vom putea înţelege deplin păcătoşenia noastră. Dacă iertarea noastră ar depinde de cât de bine ne cunoaştem păcatele, cu toţii am pieri. Nimeni nu cunoaşte mărimea păcatelor lui. Păcatul ajunge mai adânc decât ne putem închipui oricare dintre noi.

   Dar Biblia nu ne lasă fără ajutor când vine vorba despre a ne cunoaşte pe noi înşine. Faptul că noi nu putem cunoaşte pe deplin cât suntem de păcătoşi, nu înseamnă că nu putem cunoaşte profund şi cu adevărat cât de păcătoşi suntem. Biblia are un mesaj limpede şi devastator referitor la starea sufletelor noastre. Iar motivul pentru aceasta este ca noi să ştim care este nevoia noastră şi să strigăm de bucurie atunci când Dumnezeu ne împlineşte această nevoie.

   L-am auzit pe Iisus spunând în Iona 3.7: "Trebuie să fiţi născuţi din nou.". Iar în Ioan 3.3: "Dacă cineva nu este născut din nou nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu!" Cu alte cuvinte, naşterea din nou este o chestiune de importanţă maximă. Raiul şi iadul atârnă în balanţă. Nu vom vedea Împărăţia lui Dumnezeu dacă nu suntem născuţi din nou. Astfel, după ce ne-am ocupat de întrebarea CE? trecem acum la întrebarea DE CE?

   De ce este atât de necesară naşterea din nou? De ce nu este suficient un alt remediu, cum ar fi deschiderea unei noi pagini sau îmbunătăţirea morală sau auto-disciplina? De ce avem nevoie de acest lucru radical, spiritual, supranatural numit naştere din nou sau regenerare? 

3. Diagnostic: MORT; Remediu: VIAŢA

   Textul de la care pornim este Efeseni 2. De două ori, în versetele 1 şi 5, Pavel spune că noi suntem morţi în greşelile noastre. Versetul 1: "Voi eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre" Versetele 4-5: "Dar Dumnezeu, Care este bogat în îndurare, datorită dragostei Lui mari cu care ne-a iubit, ne-a aus la viaţă împreună cu Hristos, cu toate  că eram morţi în păcatele noastre; prin har aţi fost mântuiţi." Aşadar Pavel ne descrie de două ori ca fiind morţi.

   Iar remediul pentru starea aceasta, în versetul 5 este: "Dumnezeu ne-a adus la viaţă." Niciodată nu vom experimenta plinătatea măreţiei dragostei lui Dumnezeu pentru noi dacă nu vedem dragostea Lui în legătură cu starea noastră trecută de oameni morţi. Pentru că versetul 4 spune de măreţia dragostei Lui se vede tocmai în lucrul acesta: că El ne-a adus la viaţă pe când noi eram morţi. "Dar Dumnezeu, Care este bogat în îndurare, datorită dragostei Lui mari cu care ne-a iubit, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos." Din cauza marii Lui iubiri pentru noi, El ne-a adus la viaţă. Dacă nu am şti că eram morţi, nu am cunoaşte cât de mare este dragostea lui Dumnezeu.

   Eu cred că această minune ("El ne-a adus la viaţă") este de fapt acelaşi lucru cu ceea ce Iisus numeşte naşterea din nou. La un moment dat, noi nu aveam viaţa spirituală, iar apoi Dumnezeu ne-a ridicat din starea de moarte spirituală. Iar acum suntem vii. Aceasta este acelaşi lucru cu afirmaţia lui Iisus că trebuie să "fim născuţi din Duhul" (Ioan 3.5) şi "Duhul este Cel ce dă viaţă" (Ioan 6-63).

4. Noua dragoste a legământului

   Putem astfel să spunem că lucrarea de regenerare, lucrarea de naştere din nou, lucrarea de aducere la viaţă, decurge din bogăţia îndurării lui Dumnezeu şi din măreţia dragostei Lui. "Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, datorită dragostei Lui mari cu care ne-a iubit, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos, cu toate că eram morţi în păcatele noastre". Aceasta este dragostea Noului Legământ. Aceasta este dragostea pe care Dumnezeu o nutreşte faţă de mireasa Lui. El o găseşte moartă (Ezechiel 16.4-8) şi îl dă pe Fiul Său să moară pentru ea, iar apoi o aduce la viaţă. Şi o păstrează pentru totdeauna. "Eu le dau viaţă veşnică", spune Iisus şi"în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna mea" (Ioan 10.289.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/101258/de-ce-trebuie-sa-fim-nascuti-din-nou