Aş vrea s-aleg niste cuvinte mari,
să zugrăvesc splendoarea
ce Te-ascunde,
da-s plictisit de-atâtea cuvinte ingrijite.

Căci nu zăresc nimic,
şi cerul meu e gol...
vreau Doamne, să fiu sincer
cum n-am fost niciodată,
şi să vorbim deschis:
- mi-e frică...

nu ştiu de ce, dar câteodată mă întreb,
de ce-am mâna-ncleştată,
pe poala hainei Tale?
Pentru ca Te iubesc?
Ciudat, pentru că dragostea
stă-n împlinirea poruncilor
ce nu le prea pot ține.
'Nu ştiu' de ce...

de fapt mai am si un 'nu pot'
si mai am sa-Ți dau si un 'nu vreau'
cateodată.

Mai am si un 'mie ruşine'
de multe ori,
si mai am si un 'imi pare rău'
si mai am si un 'te rog sa mă ierți'
si mai am Doamne si un 'multumesc'
ăsta mi-e cel mai de preț...

copleşit de măreția Ta,
fără să înțeleg,
vin să mă închin;

fermecat de harul Tau nemeritat,
Doamne, iți mulțumesc...